Poate ați văzut deja, poate nu, dar azi a circulat intens o știre despre managerul spitalului din Găești care a anunțat că va vaccina și alte persoane, după ce medicii din spitalul condus de el au refuzat să se vaccineze. Nu știu dacă e așa, eu am sunat la spital și mi-a răspuns o doamnă care aproape plângea. Mi-a zis că sună telefonul întruna de azi-dimineață și că chiar nu știe ce să-mi spună. Poate s-or fi speriat cei de acolo când au văzut ce amploare a luat știrea, habar nu am. Cert e că, dacă chiar a făcut asta, cinste managerului c-a avut curajul să vaccineze alți oameni, în loc să arunce dozele de vaccin la gunoi.
Pentru că, dacă nu știați, fix acolo ajung vaccinurile nefolosite. Odată ce-a fost scos de la temperatura de -80 de grade, vaccinul se poate păstra 5 zile în frigider normal și încă 5 ore, după ce a fost scos din frigider. Cum dintr-un flacon se pot face 5 vaccinuri, dacă ai deschis cutia și ți se prezintă o singură persoană la vaccinat, după cele 5 ore, dozele ajung fix la gunoi. De-aia zic că, dacă managerul de la spitalul din Găești chiar a făcut asta, pălăria mea se află în colbul de la picioarele dumnealui.
Dar dincolo de știrea că și printre medici există covidioți (mă refer, desigur, la cei care refuză vaccinarea), altceva mi se pare mie foarte important. Probabil că în situația spitalului din Găești se află majoritatea spitalelor unde există centre de vaccinare anti-covid. Poate nu e cazul celor din marile orașe, dar sunt convins că prin țară se întâmplă fix ca la Găești. Iar dacă directorii nu au curaj să facă ce-a făcut omul de la Găești, unde credeți că ajung vaccinurile? Da, exact, la coșul de gunoi.
Evident, toată treaba asta ar fi putut fi evitată dacă oricine ar fi avut acces să se înscrie în măreața platformă pentru vaccinare pusă la dispoziția populației de autorități. Era atât de simplu, când managerii de spital constatau că le rămân vaccinuri, doar se dădeau telefoane către cei înscriși:
– Bună ziua, suntem de la spitalul X, vreți să vă vaccinați azi?
– Da, vreau.
– Ok, aveți două ore să ajungeți la noi, vă așteptăm.
Dar, din păcate, varianta asta nu există, pentru că în platforma lu’ pește se pot înscrie doar cei din faza 1. Pentru că atât s-a putut.
Nici chiar cei din faza 1 nu se pot programa. Si da, in spitale exista numeroși covidioti
Comentariu beton!56
Din păcate. 🙁
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.31
@Emil Moldovan, salut. Da, sunt sigur. Altă întrebare?
@Emil Moldovan Da, sunt sigur. Cita vreme exista oameni care se pretind medici, si fac o facultate de 6 ani de homeopatie si acupunctura, cita vreme o sa intilnesc medici generalisti care imi recomanda apa sfintita si zahar homeopat, da! Aia 6 ani de facultate nu ii fac pe toti cretinii sa se lumineze. Daca ai niste suruburi lipsa din nascare tot prost o sa fii chiar daca iti iei doctoratul la Harvard. S-au mai vazut cazuri.
0 0
Comentariu beton!33
Ajută, dar foarte mult: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/pfizer-avertizeaza-ca-intarzierea-celei-de-a-doua-doze-de-vaccin-ar-putea-sa-nu-ofere-protectie-impotriva-covid-19-1428627
A doua vaccinare chiar ar trebui făcută la 21 de zile, iar în condițiile acestea e foarte greu de adus aceeași persoană.
De ce e foarte greu de adus aceeași persoană? Că nu mă prind.
Sau nu, dacă s-ar face naibii odată o baza de date online. Sa se folosească aia de la alegeri, mai adaugi o coloana cu data primei vaccinari și gata…
Comentariu beton!15
@DanaH, este evident că nu e NIMIC complicat, dar eram extrem de curios care e raționamentul lui @mmm.
Mi se pare incredibil cum multi medici refuza vaccinul! What’s wrong with this people!
Se dezbate încă. Ce zici?16
Ce e asa greu? Le iau datele de identificare
Buna! Cand iti faci programarea pe aceea platforma, ti se face automat și programarea pt rapel. Eu am prima tura pe 8.01, iar a doua pe 29.01..deci, chiar se face
Comentariu beton!23
Practic ai vaccina 4 oameni care nu se regăsesc în prima categorie care sa stabilit a fi vaccinată fiind obligat ulterior să îi programezi și pentru a doua rundă de vaccin. îți dai seama ce talmeș balmeș s-ar crea ? Și ce posibilitate de „combinații”? Din câte am înțeles regula este să nu deschidă doza de 5 vaccinuri decât în momentul în care au o listă completă de 5 oameni plus una de rezervă.
Atunci când ai făcut vaccinul la întâmplare, pentru că te aflai prin zonă, cine și cum te programează pentru al doilea? De unde știi că vor avea vaccin atunci, tot „de aruncat”, sau intri peste rând? Teoretic vaccinurile sunt deja programate prin acea platformă, dacă în ziua aceea toți vin la programare și nu mai rămân vaccinuri, ce faci?
Nu zic că nu e o idee proastă, mai ales dacă se pierdea vaccinul altfel, dar ar trebui coordonată cumva.
@mmm, tu vorbești serios? Vaccinul ăla îl faci în locul cuiva care l-a refuzat, deși era programat. Omul ăla era programat și pentru rapel, deci îl faci tot în locul lui. Boss, uneori mă uimește cum oamenii pur și simplu nu pot gândi ceva extrem de simplu.
Daca ii face o fișă, deci ești înregistrat, de ce nu ar putea aduce aceași persoană?
In sfarsit, vad si eu un articol corect pe tema asta. De trei saptamani incoace vad (poate e si bula mea de vina) doar un sir lung de omagii la adresa domnului colonel Gheorghita iar eu sunt singurul care are impresia ca e o bulibaseala generalizata si sunt intrebari simple la care organizatorii nu stiu sa raspunda, nici nu le mai mentionam pe cele un pic mai grele. In fine, chiar mi se pare ca dupa ce a stat aproape un an o planeta intreaga sechestrata in casa e penibil sa vii cu scuze de genul „azi s-au vaccinat doar 300 de persoane pentru ca e duminica”…
Comentariu beton!26
Timp în care ăia de la spitalele din Israel, după ce termină vaccinările programate pentru ziua respectivă, ies pe stradă și întreabă oamenii care trec prin zonă dacă nu vor să se vaccineze. Plm.
La spitalul din Videle s-au vaccinat 50 din cele 180 de cadre medicale. Asta ca sa-ti faci o idee cam cat de mult ii poate lucra pe unii pe creier tot circul asta cu antivaccinul… Eu am ramas cu gura cascata. Nu ma asteptam la procentul asta, sincer.
Comentariu beton!21
Ei bine, întrebarea mea este câte doze au avut alocate și ce s-a întâmplat cu cele nefolosite?
Păi, nu la Videle e fieful lui tante Viorica?
Eu sunt din Videle! Am 18 ani și diabet…. Vreau sa ma vaccinez urgent dar nimeni nu știe când începe căcatul de etapa ii. Sunt mai mult decât dispus să merg la spital și sa ma vaccineze… Dacă ei nu vor!
Ce zici daca covrigel se poate trata si cu medicamente la 3 lei si descoperite acu 50 ani, pentru ce sa primeasca vaccin „scos la repezeala?” Daca doctori (sanatosi, care au fost in prima linie, nu se sperie de corvigel si nu le ttrebuie vaccinul) nu ti se sprinde beculetul? PS: sunt personal vaccinata,( nu de covid, ca mi a trecut intr o saptamana fara medicamente😉) nu s vreo conspirationista!! 😉
@Teodora, o, da, cu siguranță nu ești vreo conspiraționistă. Vorbești cu „covrigel” și povestești despre tratamente fantasmagorice cu medicamente de 3 lei, dar ești un cetățean sănătos la cap care vrea să scăpăm de nenorocirea asta. Am o bănuială că și măștile ți se par niște căcaturi inutile. Plm.
Știi, mi-am încălcat promisiunea și ți-am lăsat comentariul, doar ca să-ți pot spune asta: marș, mă.
Stii care e partea trista? Am citit un alt articol, conform caruia s-a deschis o ancheta pe subiectul asta. Nu zice mare lucru in el, dar e legea general valabila ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita: https://www.europafm.ro/ancheta-la-spitalul-din-gaesti-dupa-ce-managerul-a-spus-ca-acolo-se-poate-vaccina-cine-doreste-audio/?fbclid=IwAR38nt5NaFfmAO-fDXpmXUJXwnpsuQH6VAGvguKaVwdoaHVEQo_RyakkhMA
Da, păi omul și-a asumat că încalcă procedura, chiar a zis asta.
Sper să nu pățească nimic, deși cu minunatele autorități ale statului român te poți aștepta la orice.
Normal ca ancheta! Pe principiul facerea de bine…stiti voi continuarea.
Cinste lui,așa am zis când am văzut știrea pe Observatorul prahovean, am zis clar că a făcut ce trebuia.Pe mine mă miră încă prostia doctorilor care aleg să nu facă un vaccin..domnule, nu e tot medic,nu a făcut aceeași carte ,nu a avut pacienți posibil covid până acum sau care e explicația?că printre noi,restul ,oricare altă meserie,de la inginer până la cel cu lopata, înțeleg că sunt destui sceptici, Toma necredinciosul, dar un medic ,în opinia mea ,n-avea voie să aibă opinie separată de colegii de spital.Oricum ,și în cazul ăsta, la știrea inițială, alți „doctori de facebook” ,cu șkuala veții în frunte…stai așa, că de ce,că nu trebuia să facă, si-a chemat pilele, etc ,nu mai descriu că știți deja.
„Excelentă” organizarea vaccinării. Încerc de câteva zile sa ma înscriu pe măreața platformă și nu reușesc. Înscrierea de buna voie și nesilita de nimeni , nu este posibilă …trebuie sa ma înscrie institutia/cabinetul în care lucrez . Bun , ne apucăm sa inrolam cabinetul , dar cererea trebuie sa fie semnată electronic. Sunăm contabila care se ocupa de actele cabinetului , semnează cererea o scanam și retrimite. A , păi nu se poate nici așa pt ca semnatura electronica e pe numele contabilei și nu a firmei . Am încercat sa găsesc cunoscuți din domeniul medical care sa mă inroleze(ăsta-i termenul !) pe cabinetul lor , dar nici asa nu am avut succes …unii au avut covid și deocamdată nu se stresează, iar alții pur și simplu , nu vor sa se vaccineze ! Pt moment am epuizat variantele și acum înțeleg că dozele de vaccin se duc pe apa sâmbetei…nemaipomenit, ce sa zic .
Comentariu beton!19
Te poți progama telefonic. Pe platformă la secțiunea ” suport” găsești numerele de telefon pentru fiecare județ. Trebuie să ști numarul de parafă si datele din buletin.
0 0
Am găsit câteva informații suplimentare aici referitoare la cum te poți programa, poate ajută: https://www.sts.ro/ro/comunicate-de-presa/precizari-privind-inscrierea-pe-platforma-de-vaccinare
Multumesc pt info … am încercat azi cu programare telefonică , de câteva ori , dar credeți ca-i asa simplu . După un timp de așteptare de aprox 12 min , apelul se încheie automat . O sa mai încerc!
Deși părea o misiune imposibilă, cu muuulta răbdare și tutun, noi am rezolvat așa: contabila a făcut un cont pe numele ei, la rubrica “identificare electronica” a încărcat certificatul digital, după care a înrolat societatea. Si asa am reușit să ne programam la vaccinare!🥳
Și în tot acest timp ministerul sănătății tace, inclusiv vv, ministrul. A ieșit la rampă gheorghiță (care mie îmi pare un „p’afarist”), acuzând management defectuos la Găești. Despre haosul vaccinării nimeni, nimic.
Așa că nu ți pare deloc că merge vaccinarea prea lent, este doar harababură totală.
Ca de obicei suntem dezorganizați. Am doi veri primari, ambii medici, unul profesează în Spania, celălalt în Franța, iar recomandarea lor este să nu ratez vaccinarea, pentru că și eu oscilam cândva!
Comentariu beton!15
Intr-o tara intreaga, in atatea ministere, nu se gaseste cineva care sa conceapa o baza de date sau sa adapteze una deja existenta? Daca e nevoie, sunt sigura ca din atatia programatori buni cati are Romania, se gasesc cativa dotati cu simt civic, dornici sa faca pro-bono o baza de date, plus o aplicatie eficienta pentru programari.
Dincolo de asta, ar trebui sa existe, totusi, niste urmari pentru cei care se vor programa la vaccin si nu isi vor face aparitia (daca nu au un motiv rezonabil). Insa nu exista sanctiuni nici pentru cei care nu poarta masca, asadar…
Multe boli grave s-au eradicat prin vaccinare.Cu siguranță au fost și reacții adverse,dar totuși….poliomielita s-a eradicat prin vaccinare.E greu cu oamenii.Ne văităm de măști,izolare,reguli de pandemie,însă despicăm firul în patru când avem o soluție să ieșim din situația asta dezastruoasă. Sper că există în țara asta destui medici care vor proceda ca cel din Găești.
Comentariu beton!17
Ideea cu vaccinarea in mod prioritar a cadrelor medicale a fost justa si gandita.
Ei sa ramana sanatosi si sa salveze alte vieti care se imbolnavesc si mor pentru ca nu le-a venit inca randul la vaccinare.
E dreptul medicilor sa se vaccineze „voluntar” dar daca si in 2020 ei contesta rolul unui vaccin, atunci au facut facultatea degeaba si se pise cu jet pe ea de meserie.
Ei nu sunt medici si nu ar mai trebui sa profeseze.In prima faza in clinicile platite de stat.Privatii treaba lor daca il angajeaza pe Ciomu si nu e vaccinat.
S-au razvratit popii ca nu e lasata lumea sa le pupe mainile si oasele popilor morti deja.
S-au „razvratit” profesorii ca ei nu vor sa predea online.
Acum „medicii” refuza sa se vaccineze.
Poate 2020 are si o parte pozitiva.E timpul sa se faca curat in sistem.
Comentariu beton!38
F*** me, eu ii dadeam si bani … 12 euro. Doar nu e tabla.
0 0
Acum sa fiu si eu carcotas.
Cand am zis ca toata etapizarea asta va fi un mare rahat, (poate gasiti comentariul anterior de pe 4.12), si noi vom suferi din cauza imbecililor ce nu se pricep la o minima organizare, voi toti ati sarit pe mine cu minusuri si acuzatii.
Cine tipa atunci ca nu vor ajunge vaccinuri la toti in prima etapa si ar trebui sa asteptam, neavand nici-o optiune alternativa?
Calculati si voi simplu. Azi s-au vaccinat 16100 de persoane. In medie o asistenta medicala face 10 injectii pe ora. Sa punem maxim 100persoane/1asistenta pe zi. Deci, azi au lucrat 160 de asistente. Mai pune personal ajutator (in caz de reactii adverse trebuie sa fie cineva cu seringa de epinefrina). In total rezulta maxim 300-400 de persoane ce au participat la vaccinare astazi.
In ritmul acesta cand credeti ca se va termina prima etapa de vaccinare?
De ce nu se detaseaza mai mult personal pentru vaccinare?
De ce nu se pot angaja si studenti sau elevi din domeniul sanitar pentru a ajuta la vaccinare? Pana si eu pot face o injectie intramusculara.
P.S. Cu idiotii astia de la conducere, sigur anul acesta voi zice adio si de la intalnirea de pasti cu parintii.
La un flux de vaccinare se vaccinează 5 persoane pe oră. În teorie sunt 900 centre de vaccinare. Unele au un flux, altele au 3, ș.a.m.d. Probabil se poate consulta undeva lista centrelor de vaccinare. Dar la un calcul primar am avea (minimul ideal): 5 * 900 * 8 (ore de lucru; nu-s nici oamenii ăia, buni sau răi, pui de Superman! 🙂 ) = 36000/zi. Deci astăzi s-au vaccinat sub jumătate din minimul posibil. De ce oare? Răspunsuri sunt multe și nu vor mulțumi pe toată lumea.
Nu e vorba că nu mai vor, ci că nu vor printre primii/în primele zile.
Când s-au făcut listele la noi, unii s-au trecut pe principiul „mă pun și io pă listă că oricum mai durează o lună-două până vine, mă gândesc eu între timp”. Doar că a venit după 7 zile, iar programarea a fost făcută în funcție de ture/concedii (pe principiul e mai ușor să vină omul să se vaccineze dacă e deja în spital, decât să îl chemăm de acasă), nu a mers nimeni la fiecare în parte să verifice „auzi, ești sigur că vrei? Sigur sigur? Nu mă lași cu doza diluată acolo, da?”. Iar unii s-au trezit că ei nu vor să fie primii, vor să aștepte să vadă ce pățesc cei dinaintea lor.
Și, preponderent, cei care vor să aștepte nu sunt medici/asistenți, ci din celelalte categorii de personal – infirmiere, bracardieri, liftiere, îngrijitoare, personal TESA care intră în contact cu pacienții, adică fix cei care meeeh, nu au studii în domeniul medicinei și pe care la început a trebuit să îi verifici și să îi ameninți 3 luni să poarte mască.
Partea bună e că la noi se dă ca pâinea caldă, cu stat la coadă. Dacă nu vine x la ora stabilită, se găsește imediat alt doritor.
Comentariu beton!25
Acele flacoane de vaccinuri au fost aduse la acel spital dupa o programare pe platforma electronica. Daca nu apar programarile in sistem nu se trimite nimic. Va spun pentru ca fac parte din comisia de vaccinare a centrului din spitalul unde lucrez. Intuiesc ca respectivii medici initial au dorit sa fie vaccinati, au fost programati si acum , dupa ce s- au mai documentat pe Facebook sau alte academii de acest gen, s- au răzgândit. Problema care se pune este ca cei care vor fi vaccinati cu aceste doze ramase de pe asa zisele liste suplimentare, nu stiu cum vor putea fi validati in Registrul Electronic National de Vaccinari intrucat acolo pot ajunge doar electronic persoanele programate in platforma on line. Si in consecinta nu vor putea primi adeverinta de vaccinare. Aceasta situatie nu știu daca a fost prevazuta ….
Comentariu beton!18
@Cristina, eu îți mulțumesc. Am înțeles motivul pentru care trebuie să mă înscriu și pe site-ul guvernului. Am făcut-o mai înainte, acum 15 minute. Am ales grupa a II-a B cu domeniul meu de activitate. Așa că acei vaccinați pot încerca rapid același lucru sau poate au făcut-o deja.
Dacă am trecut deja prin boală eu am înțeles că logic la 3 luni după vindecare informația adusă prin vaccin de către ARN-ul mesager doar reamintește organismului de cine să se apere. Eu sper că nu greșesc.
Mulțumesc din nou.
Nu contest că organizarea e proastă și totul merge în ritmul ”doi pași pe loc și unul la mijloc” și un mare Bravo directorului spitalului din Găiești.
Dar pe platforma vieții m-am înscris din prima zi, fără probleme. L-am înscris și pe soț.
A, și m-am înscris ca persoană fizică. Habar n-am dacă va lua cineva în seamă platforma asta.
https://i.imgur.com/NEVqOfz.png
Am reușit și eu înscrierea, chiar acum.
Pasul 1- crearea contului
Pasul 2 – înscrierea datelor
Pasul 3 – inscrierea ca beneficiar, alegi corect categoria din care faci parte.
Colegii mei polonezi spun că politicienii lor (aceiași deștepți cu gangbang cu băieții belgieni și cu avortul) sunt vaccinați pe același principiu – decât să rămână, mai bine chemăm prietenii care ne decid bugetul!
(Am căutat și eu știrile, dar în engleză sunt doar din site-uri dubioase, așa că nu dau link).
Ce a făcut managerul ăla e deștept! Da nene, fă o listă cu voluntari care sunt dispuși să vină ACUM!
M-aș înscrie acum! Aș lua bicicleta, autobuz, taxi, orice și aș ajunge acolo! Aș fi fericit să aud că nu am răspuns la telefon suficient de repede, sau că au ajuns alți voluntari înaintea mea!
Dar să nu aud că a fost nevoie să-l arunce, sau că se vaccinează „prietenii” că mi s-ar agita neuronul din creier!
Stiu ca nu-i foarte relevant in context. Da’ baietii cu gangbangareala prin belgia nu erau bunii nostri vecini dinspre Tisa?
Dacă listele cu persoanele cu vârsta peste 65 de primăveri ce intră în etapa a II a de vaccinare se fac după listele electorale să ne ajute bărbosul.
Deci Valeriu ăla dat cu strugurel pă buze a declarat că acolo, la Găsești, a fost o disfunctionalitate care va fi corectată pronto!
Așa că, în spiritul noilor vremi, am o opțiune politică: Muie Valerică, Muie Voiculescu, Muie Cîțu, Muie Arahat, în general Muie tuturor din guvern care-și bat joc de acest popor năpăstuit.
Dăm milioane de euro pe vaccinuri, și niște idioți vor ca ele să fie aruncate că…..expiră și n-avem cui să le aplicăm, că….nu suntem organizați, că….suntem atât de proști de ne curge scuipat din gură!!!
Io nu înţeleg faza cu refuzul lucrătorilor din spitale de a se vaccina. Adică se ştie că focarele au apărut prima dată în spitale şi tu ca medic, asistentă, brancardier, secretară, fochist… etc, refuzi să te vaccinezi ? Păi atunci când refuzi ar trebui să-ţi scrii şi demisia. Da, ştiu că seamănă a dictatură dar suntem în război şi mor oameni. Să nu mai zic de oamenii care au fost trataţi de covid19 şi au plecat din spitale infectaţi cu alte lighioane.
Problema asta cu brambureala este ceva normal pentru că s-a făcut totul pe rpd înainte şi e ceva normal.
În toate războialele au fost oameni care au avut curajul de a lua o decizie prin care au salvat vieţi când politicenii se câcâiau pe ei.
Eu îl compar pe manangeru din Găeşti cu generalii din războaiele trecute care s-au confruntat cu aceiaşi problemă, de a lua decizii rapide care pot salva vieţi sau să se tragă pe cur şi să respecte ordinele imbecile: Ce fac, arunc la gunoi dozele alea de vaccin şi respect protocolul idioţilor sau încerc să vaccinez cât mai mulţi să salvez vieţi şi după aia o să văd dacă vine procuroru’ să mă aresteze.
Sper că ăla care împarte medalii de la mă-sa de acasă să găsească una şi pentru omu’ ăla.
Comentariu beton!22
E încă prea devreme, sunt convins că se va ajunge și la ce zici tu. Nu vrei să te vaccinezi? Out! Că nu ne jucăm.
Poate le vin idei “daca fac si altii” 😒
https://www.gandul.ro/diverse/un-student-a-fost-vaccinat-anti-covid-de-un-farmacist-intr-un-supermarket-postarea-a-devenit-virala-19564728
Și rapelul? Tot în supermarket? Sau Modena nu e cu rapel?
Hop, că a revenit managerul cu erată. Cum ca el nu a făcut așa ceva, ci așa AR FI FACUT DACĂ ar fi fost cazul să rămână doze nefolosite. Plm, așa ajungi de la erou la gherțoi. Ești in cloacă, te mănâncă porcii.
Link?
Digi24, acum 10 minute, cu voce. E si pe site, un citat mai jos;
„Dacă cumva mi s-ar întâmpla să nu am personal care este în faza 1 de vaccinat, să mai am o variantă de rezervă și m-am gândit că ar fi bine să vaccinez niște oameni care oricum vor fi vaccinați mai târziu. Asta a fost ideea, doar că n-am dus-o la îndeplinire, pentru că n-a fost cazul. N-am vaccinat pe nimeni altcineva în afară de personalul stabilit de protocol”, a declarat dr. Laurențiu Belușică la Digi24.”
Antivaxeri si covidioti exista atat in spitalele de stat, cat si in clinicile private, este si aceasta o metoda de selectie naturala. Jos palaria pentru managerul spitalului din Gaesti, a ales sa fie OM mai presus de orice, in timp ce altii, fara coloana, probabil ca s-au lins pe degetele primind ceva favoruri pentru incredintarea contractului pentru realizarea maretei platforme pentru vaccinare.
Buna seara.Acum am citit articolul.Initial am ezitat să comentez,apoi m-am răzgândit.De ce ?tocmai pentru a-mi apăra spitalul meu.Da,astăzi toată ziua spitalul nostru.managerul au fost in centrul atenției.. Stirile curgeau cu o repeziciune care ne bulversa și pentru ce?Pentru o declarație mai mult ipotetică pentru ca la spitalul nostru nu au fost vaccinate persoane luate întâmplător de pe strada.La centrul nostru de vaccinare se pot vaccina angajați ai spitalului care au început să se programeze zilnic (din toate categoriile).Dar și personal arondat de dsp ,adică medici de familie,farmaciști,personal de la ambulanță.stomatologi etc care trebuie să se înscrie personal pe platforma sau sa fie înscriși de angajatori.Noi nu vedem toate programarile.dar zilnic centrul național ne transmite mailul cu numarul total astfel încât să putem comanda pentru ziua următoare doze.Ziua următoare ai programați de exemplu 47 .Sa zicem ca vin toti 47 nu se împarte la 5 deci la final raman 2 persoane…Ce faci ei vor sa se vaccineze nu vor reprogramezi … variante posibile refuzi sa ii vaccinezi???ii vaccinezi și arunci 3 doze.sau mai găsești 3 doritori ,care sunt programați ziua următoare.. pot fi la lucru în spital și rezolvi usor problemă sau nu sunt la serviciu și trebuie să îi suni….Sa poata veni in timp util astfel încât vaccinul diluat sa nu expire..Deci o persoana trebuie sa faca acest lucru telefoane, confirmări dacă ești norocos o dai din prima ,dacă nu cauti…sau arunci ca este mai simplu vaccinul esti pe procedura =Nu te doare capul..Cand esti un manager ca dl doctor și nu vrei sa arunci vaccin =el poate salva o viață te revolti….Cum ne revoltam multi din sistem …dar presa nu aude tot ce trebuie auzit…pentru ca multe nu sunt subiecte de scandal.Te revolti și faci o declarație ca cea de astăzi a managerului nostru.Cand fiola din motive obiective a fost viciată,spartă ,etc corect o arunci,dar cand vaccinul este ok si mii de oameni il asteapta cauti solutii.Poate nu cele mai inspirate totdeauna,dar cauti…Nu exista nu se poate..Iar a rezolva o problemă…fara a incerca iarăși nu este posibil.Noi suntem un spital mic orășenesc care calculează fiecare leu…care nu facem nici o cheltuiala fara sa cautam solutia cea mai buna.De ani nu am ramas cu datorii la sfârșitul anului,am avut tot timpul medicamente,materiale sanitare,dezinfectanti..O mână de medici inimoși tin acest spital.Medicii tineri,rezidenții nu se întorc la post(Este dezonorant pentru ei sa vina la un spital orasenesc)..Acum suntem spital suport covid 100 paturi.dar am păstrat și paturi non covid cu eforturi de a realiza circuite epidemiologice.Ne-am luptat sa achizitionam medicamente pt.covid.Ne-am rugat de furnizori macar cateva cutii .Sa ne ajute și ne-au ajutat totdeauna pentru ca nu am avut la ei restante financiare.Ne-am luptat pt.oxigen avem și sursa de producere și tuburi dar am achiziționat cu sprijinul primăriei și 10 concentratoare…Si pot spune multe….Si da ma revolt pentru cei multi doar marile spitale clinicile ,spitale de urgență conteaza…noi spitalele mici suntem inexistente….Am colegi minunați de la îngrijitorul din curte până la manager ma mîndresc cu ei…Si da ma revolt…Si ne vom revolta….poate din ce in ce mai multi …astăzi spitalul și managerul meu au fost vedete…Si doar despre vaccin….în rest ce o fi spitalul asta….cati medici salvează acolo vieți…Ce salarii fabuloase au cei de la tesa sau administrativ care intra pe covid sa faca reparații…primesc ei oare vreun spor???Primesc ei ceva în plus ca vin si sâmbătă și duminică și noaptea de acasă…???Astăzi s-a încercat punerea la zid a spitalul nostru…iata ca a iesit invers.Stiu ca am scris mult..poate veti citi poate nu….Poate am fost coerenta sau poate nu….Atât de mult ma doare ca acest sistem sanitar este un dezastru încât durerea începe să se transforme în strigăt…Atât de multe afaceri și interese meschine au secatuit sistemul încât sper sa nu se prăbușească în curând fara a mai putea sa se ridice.Noape bună romani ori unde va aflati.
0 0
Comentariu beton!32
Sunt foarte curios de ce refuză vaccinarea personalul medical.
0 0
Nu inteleg , de ce jos palaria pentru acest manager extrem de slab? Un manager bun ar fi intocmit liste cu inscrieri voluntare, vedea cate doze are nevoie si gata, fara pierderi fara drame. De altfel asa sa procedat cred ca in majoritatea spitalelor, cu inscriere. Este direct responsabil de situatie in nici un caz un fel de erou.
Ador analfabeții funcțional. Pur și simplu îi ador.
“Ador analfabeții funcțional. Pur și simplu îi ador.” Cred ca cel mai mult te adori pe tine insuti, Mihai Vasilescu
Cum zici tu, boss, cum zici tu. Dar până una-alta, eu măcar știu unde să folosesc cratimele. Pwp.
Pai asta stiu si analfabeti functionali (asta daca sti ce inseamna analfabet functional, dar vei spune ca „stii”) , vezi ca te adori pe tine ? Ca tu „stii”.
Boss, hai, du-te. Ne chinuim amândoi degeaba. Ca să-ți dai seama că ești prost, trebuie să te ducă capul. Nu e cazul tău.