Vă spun foarte sincer, am avut emoții. Mari. După ce în ultimii doi ani, vecinii de la casa de lângă au avut petreceri cu manele când voiai, dar mai ales când nu voiai, tocmai azi, nimic. Liniște și pace.

După ce măcar o dată la două weekenduri începea barosăneala încă de pe la prânzu’ ăl mare, azi era acolo o liniște suspectă de cenaclu de pictură heraldică din Focșani. Groaznic, vă spun.

La un moment dat, chiar am aruncat o privire la ei în curte să văd dacă e cineva acasă. Era. Vedeam mișcare, dar, cu toate astea, nimic părea să spargă liniștea aia suspectă. Ciudat, foarte ciudat.

Dar toate astea au fost valabile până acum 10 minute, boșilor. Până acum 10 minute, când a început în forță petrecerea. Gata cu emoțiile, gata cu liniștea, să curgă bașii din boxe peste tot cartieru’:

Dansează, iubire, lasă fundul în spate,

Fă-mă să ridic mâinile să vin mai aproape.

Pas, pas, chicki-chicki, ah, ce-mi place,

Mami îl ai pe vino-ncoace.

Da, recunosc, i-am dat cu shazam, că deși muzica urlă de parcă formația e la mine-n balcon, nu înțelegeam de nicio culoare partea aia cu „chicki-chicki”. Acum am înțeles-o, e adâncă, e metaforă pură, e însuși sensul vieții, băbăieți. Ce poate fi mai profund decât chicki-chicki, ce?

Gata, vă pupă fratele vostru și la mulți ani! Acum mă duc să-i dau și io play la mine-n boxe, c-abia aștept să văd ce față face fashionista când o să răsune-n toată casa:

Dansează, iubire, lasă fundul în spate,

Pas, pas, chicki-chicki, ah, ce-mi place.