Principala mea îndeletnicire în această casă este să fac glume. Bune, proaste, scurte, lungi, nu contează, glume să fie, să iasă la număr și să mai ne râdem (pentru analfabeții functional care, din motive numai de ei cunoscute, mai tranzitează acest blog, cam toți de pe aici știm că nu se zice “mai ne râdem”, deci, relaxați-vă).

Uite, ieri de exemplu, tocmai veniseră copiii de afară, din curte, se spălau pe mâini, când le-a luat maică-sa într-o serie de rafale, pe motivul “de ce vă lăsați hainele purtate peste tot, e chiar așa de greu să le puneți direct în coșul de rufe murdare?”. Nu că n-avea dreptate femeia, dar ca să mai îndulcesc situația lejer tensionată, am început să mă scălămbăi ușor, undeva lângă ușa băii, unde credeam că nu mă vede NIMENI în afară de fete.

Credeam, dar ce credeam io era total eronat. Altfel n-am nicio explicație pentru care la un moment dat fashionista s-a înterupt brusc din tirada moralizatoare și s-a uitat crunt în direcția mea:

– Vezi că nu te văd bine!

Ce vă ziceam mai sus, chiar la începutul acestui articol? Care este principala mea îndeletnicire în această casă? Exact! Deci n-aveam cum să ratez momentul de a răspunde, inspirat și superb, cu o glumă de autobază:

– Dacă nu mă vezi bine, pune-ți ochelari. Ajută.

S-a așternut brusc tăcerea. Ceea ce m-a făcut să cred, pentru un micron de secundă, că uite dom’le ce bun sunt, am adus liniștea în familie.

Dar n-am apucat să-mi duc gândurile auto-măgulitoare la capăt, că s-a auzit vocea Mariei care tocmai închidea robinetul:

– “Nu te văd bine” e o expresie.

După care s-a uitat la fața mea și-a simțit nevoia să continue:

– Care înseamnă că ești în pericol.

– …

Băbăieți, nu vreți să știți cât am râs. Am plecat de-acolo pentru că efectiv fornăiam pe nas de râs și se alegea praful de toată pledoaria educațională a fashionistei.

Când io vă zic că la mine aici nu e timp de plicitseală, nu vreți să mă credeți.