Sunt pe balcon, fumez. Jos, pe stradă, de după colț, apare o duamnă care împinge un cărucior din care se zărește ceva bebeluș. Paralel cu ea, pe trotuar, merg două adolescente care par copiii ei mai mari. Or fi, n-or fi, nici nu mai contează, tot ce contează este că, probabil în continuarea vreunui dialog anterior, duamna cu cărucior tocmai rostește tare, foarte tare:
– Cine o mai ia p-aia? O să-i crească mărăcini la pixdă…
Fetele, adolescentele, se uită parcă a neîncredere la duamna cu căruciorul, iar femeia simte că poate n-a fost suficient de convingătoare, așa că pune punctele pe ü:
– Da, da, ascultați-mă pă mine, mărăcini la pixdă o să-i crească.
Ajunse în acest moment al dialogului-monolog, una dintre fete întreabă timid:
– Da’ Minel?
Duamna ridică o mână de pe cărucior și dă din ea a dispreț:
– Minel e un ipotent.
Discuția continuă, dar, din nefericire, protagonistele s-au îndepărtat deja binișor de balcon, și să cobor după ele ar fi totuși cam mult până și pentru mine.
Problema e alta: cum naiba mai reușesc io acum să-mi șterg de pe creier imaginea aia cu mărăcinii.
Și mi-e milă și de Minel ăla.
Apropos de educația sexuală, din articolul de ieri!
Comentariu beton!18
Mai Mihai, eu știu ce sa zic, chiar mărăcini? Eu mai auzisem de pânza de păianjen, dar de mărăcini nu prea.
Și despre Minel, îmi pare rău dar nici numele nu îl ajuta! 🤔☹️
In armata aveam un căpitan care trebuia sa iasă la pensie și venea in fata plutonului și ne zicea: “Soldatule, atâta timp cât căpitanul Belba mai are zece degete și-o limba, nu se preda. Treaba este sub control!” Deci metode exista, trebuie doar putina voința! 😜😂
Comentariu beton!44
Asa va imbarbatati voi, egal cu „speranta moare ultima” … 🙂
ie moarta !
Comentariu beton!17
Era o vreme când educaţia sexuală se facea din ce prindea omu’ de prin cărţi, că, deh, cu părinţii nu se discuta chestia asta, iar alte surse erau puse numai pe lăudat. Așa se face că într-o zi, cam dupa marea eliberare din ’89 mi-a picat în mânâ o carte „interzisă”. Bine, picatul în mână l-am aranjat eu, după o subtilizare, pentru că respectiva carte venise pe „filieră”, cu recomandarea „să nu ajungă la ăia mici”.
Bine, eu cum eram disperat după citit și cam citisem de câte ori ce aveam prin bibliotecă, cartea era ca o gură proaspătă de aer pentru cineva care a locuit într-o zonă poluată.
Faza este că respectiva carte era mare meserie. Subiectul era legat de o tipă care se răzbuna pe niște bărbaţi care le au făcut rău surorilor ei printr-o metodă ingenioasă: își băgase o bilă cu o lamă în păsărică. Restul, vă las pe voi să vă imaginaţi, că eu am făcut-o.
Și am rămas cu niște sechele majore, mai rău ca în bancul cu Tarzan, Jane și stupul de albine din scorbură.
Ca îmi era și teamă de femei după aceea…mai auzisem eu că pixda mușcă, că te face arșice dacă ajungi în ea, că dacă o femeie este rea de muscă, te suge de energie, chestii din astea de pe la ţară. Așa că, de când cu cartea asta, credeam că femeile au o lamă în pixdă și că sunt gata să ţi-o taie. De aceea, îţi înţeleg problema cu mărăcinii. Ce nu am înţeles eu nici până în ziua de astăzi este ce se întâmplă cu lama și bila dacă ruginesc…
Comentariu beton!40
Băi, Constantin nu știu cum de ai mai avut curaj sa mergi la pixda după așa traumă ,psihopat rău ăla de a scris așa ceva sau era aia?
Comentariu beton!17
Doar imaginează-ţi ce s-a întâmplat când am întâlnit o virgină…
Comentariu beton!22
Mă scuzați, dar eu stau mai rău cu imaginația, plus că n-am înțeles deloc sistemul cu bila și lama. Adică pot să îmi imaginez o bilă de genul ou kinder/scoică, cu lama așezată cu grijă în interior, ca să nu se producă răni posesoarei de păsărică la introducere. Dar de aici încolo ce se întâmpla cu bila? Cum se petrecea răzbunarea despre care se vorbește? Se deschidea bila aia automat când simțea ”dușmanul” prin zonă și din ea sărea lama pusă pe harcea-parcea?
Se dezbate încă. Ce zici?18
@Anduța
Zău dacă-mi mai amintesc. Era acum 30 de ani. Nu știu cum era mecanismul, dar cert era că își făcea treaba. La fel ca eroina principală. Nici măcar nu-mi mai amintesc titlul cărții. A trebuit să o citesc la viteză maximă că trebuia să ajungă la următorii cititori. Probabil că bila avea o fantă fixă în ea, unde era poziționată lama. Tipa o băga cu partea cu fanta în față. Sincer, nici nu vreau să-mi aduc aminte. Numai gândul la o astfel de chestie și ți se taie de orice. Ar fi o idee bună și pentru țările alea în care rata violurilor este foarte ridicată. S-ar potoli naibii doritorii!
:-)))) tare cartea!!! Eu am citit-o acum vreo 15 ani. Rezumând din ceea ce îmi amintesc eu, tanti asta, s-a luat după practica femeilor…vietnameze(?)…asiatice oricum, în nu mai știu ce război( iertati-mi ignoranță). Ele se apărau așa de soldații care le violau. In practica, da, se aseamănă cu jumătate de ou Kinder cu o lamă înăuntru. Vă puteți imagina despicarea longitudinală a penisului în erecție și zona bogat vascularizată… Geez…asta da trauma pt un bărbat….
0 0
Minel ăsta, o să ajungă un „erou” precum Dorel😉
1. De unde știa doamna cu cărucior că Minel e „ipotent”? L-a probat?
2. Dacă Minel e „ipotent” al cui e copilul din cărucior? Dar fetele?
3. De unde știe „duamna” că lu’ „aia o să-i crească mărăcini la pixdă”?
4. Care este relația dintre cele două femei?
5. Există un triunghi amoros Minel-duamna cu cărucior-aia cu mărăcini?
Prea multe-ntrebări, așa de dimineață, înainte de cafea. 😀
Comentariu beton!32
@John Temple, nu, doamna a vrut să-l probeze, da’, na, știi cum sunt femeile, atunci când sunt refuzate…😉
Are un coleg o vorba: cand n ai noroc , si n pixdă dai de cuie…
Comentariu beton!55
Si alea ruginite…
Comentariu beton!20
Educatie sexuala made in Romania. Plus dezvoltarea vocabularului. 2 in 1.
Duamna ar trebui sa se faca ceva profa.
Cum naiba să te cheme Minel?!
@Gabil la fel cum pe unii îi cheamă Titel sau Dorel 🐆
E fix la fel ca atunci când oamenii care au numele de familie Ion și îl botează pe unul din copii tot Ion… și astfel rezultă Ion Ion
@BaGheRa, știu, mă refeream la impact. Ai citi blogul lui Minel? 😝
Sau să fii om bătrân și să te cheme „Bebe” sau „Bombonica”.
@Gabil nope… dar o sa o fac 😎
Eu am avut un coleg in generala pe care îl chema Didel-Firel. Adică astea erau prenumele. In generală, i se potrivea, ca era mic si pricajit. După ceva ani…multi, m-a oprit pe strada si mi-a mulțumit că l-am ajutat cand eram la scoala. Eu nu l-am recunoscut, si cand mi-a zis :eu sunt Didel, era sa leșin. Devenise un tip 2×2, cică s-a apucat de sală😁
Asta demonstrează că fwți nu fwți, vremea pwlii trece. Deci doamnelor nu vă lăsați consortul să ajungă ca @Minel. Antrenamentul este tatăl performanței, și perseverența este mama ei…
Comentariu beton!16
Iar organul nefolosit se atrofiază si cade …😂😂😂
@Alina I. nu știu cum ești tu și ce nevoi ai tu, dar eu dacă aș fi femeie, nu aș putea trăi cu conștiința împăcată, dacă aș fi putut face ceva înainte ca soldatul să fi căzut, măcar cădea la datorie ști cum zic?
Când am citit „mărăcini la pizdă”, am crezut că se referă la venerice, herpes.
Când colo, despre promiscuitate…
Dacă mai ții minte, după haine, cum erau? Adică se vedea că provin din salariul minim sau salariu mediu? După ce interese a dus tanti aia cu căruciorul, salariul minim clar…
Banu Mărăcine … oar’ de unde vine !? 🤪
Poate se trezește Mare Șef și-mi aprobă și mie comentariul…
Am auzit si eu o vorba zilele trecute (o fi veche da’ nu o stiam!): Pasarica se impute, doamne fata ce s-ar fwte!
Hmmm, mărăcini la exterior, măracini la interior, in diverse zone, brrr. Eu o să presupun că în discuție era vorba de „chist ovarian dermoid”. Care chist presupune un amestec de păr, piele, dinți si oase și, in secțiune, arată cumva mărăcinos, dar… e cu totul altceva. Plus că așa pot să elimin din start și riscul de apariție a unor noi imagini, respectiv cu un organ sexual masculin rănit/sfâșiat/făcut franjuri.
Pfiu, hai c- a fost cât pe ce!
Se dezbate încă. Ce zici?12
Să moară Gibilan … Și io care credeam că eu am o imaginație nebună și bolnavă 😋🤣🤭
Apropo, aveț insuficiență diacritică ?
Mă rog, nu văd ce e ”nebun și bolnav” dacă, punându-se problema de ”mărăcini la pixdă”, să te întrebi unde exact sunt mărăcinii ăia, de ce sunt/de ce au apărut și ce se întâmplă dacă se produce un act sexual.
La cine/ce … a nume … vă rugaț!? Și… mai ales … pentru ce ?
Io zic că împingi analiza prea la extrem. Era doar o simplă remarcă a unei tanti pe care aș catadicsi să o denumesc … femininul puIifriciului 😉
Asta e ”prea la extrem”? 😀
Whatever, fie cum zici.
De unde naiba oase si dinti in …chistul ala?
@Marius M: celule pluripotente (stem) cu diviziune celulară scăpată de sub control (lipsa apoptozei aka declanșarea îmbătrânirii și a morții celulare) și lipsa mimetismului celular (ăsta face ca o celulă pluripotentă pusă-n ficat să devină o celulă a ficatului și nu un neuron sau nefron sau celulă epitelială). D-acolo.
@Marius M, chestiile care apar in chisturi NU vin din exterior, daca asta era problema ta 😂😂😂
Adică pixda NU mușcă 🤣🤣🤣
@Alina I: nici de Haloween? 😀
Acum nu mai sunt asa convins ca nu musca daca cresc dinti in ea
Brrrrr, voi ma faceti cu capul. Or stii homosexualii ceva, de trag la ochiul maro. Ala n o avea dinti.
Marius M, „Chistul ovarian dermoid se formează din vestigii embrionare, adică din fragmente rămase de când femeia era embrion în uterul mamei. Conținutul lui este din derivate de ectoderm (păr, unghii, dinți, sebum) adică din ce se formează la făt din foița embrionară numita ectoderm, susține Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.”
Oricum, și eu zic că nu mușcă și, chiar dacă ar mușca, bărbatul nu ar avea motive să se teamă. Bine, asta dacă nu face parte dintre bărbații care se tem să facă sex cu partenera însărcinată, pe motiv că ar ajunge la/lovi/traumatiza bebelușul din interior. 🤭
Pleaca bai cu explicatiile tale, mi a pierit cheful. O sa mi inchipui doar dinti si oase cand o sa vreau sa duc pionierul la ecluza. Naiba m a pus sa ti cer lamuriri. Moartea pasiunii esti!
Comentariu beton!14
Ei, poftim! Eu de unde era să știu că pionerul e așa sensibil la astfel de explicații?
Oricum, măcar nu-s ”moartea în chinuri a pasiunii”!
băi minel, dacă citești, cu numele nu te poate nimeni ajuta dar dacă ești impotent, am eu niște link-uri pe mail…cît despre mărăcini, intră la zoso că ăla face reclamă la tăte felurile de scule…
Dăjaba domnu’, că bricoleru’ se ocupă numa’ dă topoare, dă ciocane nu prea am văzut. 😀
Are @vali ceva scule cu care se lăuda că mai tunde mărăcinii pe la ceva vecină 🙂
Aia mai trebuie să citească copii blogul ăsta şi după aia să te ţii la întrebări:
– Mami, cum e aia să ai mărăcini la pixdă ?
– Du-te şi întreabă-l pe tactu’ că ştie el mai bine din ce cauză se formează mărăcini.
PS. Io sunt curios dacă Toni este bine ? Că dacă nici la ultimele articole, care-i veneau mănuşă, nu a comentat nimic, e clar că a păţit ceva grav.
Toni nu mai comentează pe aici din motive de @ Anduta. A reușit să-l convingă Marele Manitou data trecută să revină, dar acum a intrat în silenzio stampa din nou.
Mai exact, Toni a justificat că din cauza mea n-a mai comentat la prima pauză. Dar acum, la a doua, nu se știe de ce. Sau poate mi-a scăpat mie ceva.
Și la a doua, tot de la tine a fost. 🙂 Ai un stil care îi „sensibilizează” pe unii bărbați! Mulți cedează nervos în urma discuțiilor cu tine.
Oricum, puțini se pot lăuda cu performanța de a-i fi închis gura lui Toni. Iar tu ești singura care ai făcut-o de două ori.
Nu există prima şi a doua pauză. A scris doar ca să explice de ce nu mai comentează. A fost o informare, nu o revenire.
Explicație după pauza 1 https://mihaivasilescublog.ro/2020/08/20/curajosilor/#comment-260582
Comentat 1 după pauza 1https://mihaivasilescublog.ro/2020/08/21/viata-cruda/#comment-260885
Comentat 2 după pauza 1https://mihaivasilescublog.ro/2020/08/22/sunt-vagabondul-vietii-mele/#comment-261023
Și pauză 2
Constantin, așa o fi, cum zici, deși eu o văd altfel. Dar nu pot să nu observ că lipsa lui Toni provoacă recurent grijă și mâhnire printre oamenii de aici și, de vreme ce se pare că eu sunt 100% responsabilă pentru asta, promit să nu-l mai ”sensibilizez” când/dacă revine. Așa să ne-ajute Alah, Doamne-Doamne, Universul, Marele Manitou și Frăția Unicornilor Multicolori!
Boșilor, de fapt @Toni nu mai comentează din cauza mea. După „revenire” i-am cenzurat câteva comentarii mai… hmmm… libertine în limbaj (pe unele le-am editat, pe altele nu le-am lăsat deloc) și probabil s-a supărat. Aia e, trebuie să înțelegem toți că ne putem certa ca chiorii p-aici, dar fără să ne jignim.
Minel = Dorel cred ca tot una si pamantul e :))
banc
sătul ca toți soldații sa-i fwtă amanta, căpitanul îi bagă în pixda vestita bilă cu lamă
dimineața la raport, căpitanul ordonă: pwlile la control
toți răcanii o aveau taiată, mai puțin unul
bravo soldat, cum te cheamă?
sssssă trăiți, ssssoldat vasssssilesssssscu 🙂