Zăceam într-o zi pe balcon luptând cum puteam și eu, dar clar cu forțe complet inegale, împotriva procrastinării care mă macină de când mă știu, când m-a văzut vecinul de vizavi, un domn pe la 65-70 de ani, cu care nu mă cunosc, cu care n-am vorbit în viața mea, cu care nici măcar nu mă salut.

Trebuie să fac o paranteză. Am mai povestit pe aici că mi-am instatat pe balcon un senzor pentru măsurarea poluării. Ei bine, senzorul ăsta este foarte vizibil și ziua și noaptea, pentru că are un led, extrem de luminos, care se colorează diferit, de la verde crud (când indicii sunt buni), până la roșu incandescent (când încep băieții deștepți din sectorul 1 sa ardă gunoaie noaptea).

Revenind, vă ziceam că zăceam pe balcon, când m-a văzut vecinul care tocmai parcase în fața porții lui, adică exact peste stradă de balconul meu. Și deodată îl văd cum ridică privirea, se uită la mine, după care traversează până sub balacon și începe să cuvânteze:

– Aia este o antenă 5G?

Și arată cu degetul spre senzorul care sclipea vesel de undeva din spate. Luat complet pe neașteptate de o astfel de întrebare, mi s-a blocat pe loc creierul. Serios, eu sunt un tip destul de spontan de obicei, și de multe ori îmi pleacă gura până să apuc să gândesc bine răspunsul. Doar că ipoteza c-aș putea să am în balcon o antenă 5G a reușit să mă prindă cu chiloții complet in vine.

Altfel, singurul răspuns logic și normal pe care l-ar fi dat orice cetățean de bun-simț, ar fi fost: „Da, vecine, mi-am instalat-o recent. Acum aștept să-mi mai vină vaccinul și cipurile, c-am dat comandă săptămâna trecută. Vreți să le zic sa vă aducă și dumneavoastră una?”.

Dar, după cum ziceam, cu creierul semi-paralizat, nici gând de așa ceva. Tot ce-am reușit să bălmăjesc a fost

– Nu, este un senzor care indică gradul de poluare și calitatea aerului de la noi din zonă.

Bănene, nu vreți să știți cum s-a luminat ăla la față când a aflat că n-a ajuns bilgheiț cu 5G-ul la el la poartă. S-a luminat atât de tare că și în ziua de azi mi-e ciudă de mor că n-am fost în stare să răspund un amărât de „da”. Aia e, idiot.

Daaar, altceva voiam să vă povestesc legat de senzorul meu buclucaș. Acum vreo două săptămâni, mă trezesc în inbox cu un email. Cum expeditorul avea un nume din ala din care lipseau cu desăvârșire vocalele, primul meu impuls sa fost să-l trimit in spam. Nu știu ce m-a făcut să-l deschid totuși.

Îmi scria un tip, un polonez, care lucra la ăștia care au dezvoltat aplicația Airly. Omul voia să mă avertizeze că mai mult ca sigur senzorul meu s-a defectat, pentru că de ceva vreme indică numai valori de aer curat, de munte. Ce-i drept, observasem și eu că în ultima vreme ledul ăla luminează doar verde iarbă de poieniță de pe Jepii Mici, dar nu mi-am pus și întrebări de ce.

Așa că polonezul mi-a scris, tocmai de la el din Polonia de acolo, ca să mă întrebe dacă nu m-ar tenta să-mi trimită un senzor nou și să-l ia p-ăsta defect, că pentru ei e numai bun de studiat.

Da, boss, se poate, trimite-mi ce vrea mușchiul tău. Câtă vreme nu mă pui pe mine să plătesc sau să mișc vreun deget, io-ți zic gincue. Am dat send la mail și-am uitat în secunda doi de subiect.

Doar că, ce sa vezi, acu’ vreo două săptămâni m-a sunat curierul de jos, venise cu senzorul nou. L-am luat, în zece secunde l-am pus în locul ăluia defect și aia a fost. Sau așa credeam io, că aia a fost, doar că eu uitasem ca polonezii îl voiau înapoi p-ăla vechi, ca să descopere de ce comunică valori eronate.

Prin urmare, la câteva zile după ce-l instalasem p-ăsta nou, mă trezesc din nou cu email de la cetățeanul cu penurie de vocale în nume. Omu’ mă întreba foarte poilticos dacă am reușit să instalez senzorul nou, ca să poată trimite un curier să-l ia p-ăla defect. Da, pane profesore, l-am instalat, trimite pe cine vrea mușchiulețul tău de cercetător polonez destoinic.

Și-a venit, frate, luni a venit curierul și m-a sunat de jos. Am coborât, i-am dat cutia cu senzorul vechi și aia a fost.

Am lăsat aici povestea asta pentru că pe mine, personal, m-a uimit. La fel cum mă uimește de fiecare dată când dau cu capul de chestii care, în țarile cu apă caldă, n-ar mai mira nici un copil de cinci ani.

M-a uimit tot du-te vino-ul ăsta de mail-uri, curieri și senzori, în condițiile în care polonezii aveau zero interes financiar la mine. Senzorul nu l-am plătit, mi l-au dat cei de la Airly România și-a stat pe hol, neatins, minim o lună, pentru că mi-era lene să citesc instrucțiunile și să-l instalez. V-am zis că lupt și eu cum pot și cât pot cu procrastinarea asta nenorocită.

Până la urmă m-au sunat și m-au rugat frumos să-l montez, dar io nu eram foarte convins că lenea mea se va da bătută așa ușor. Am cedat când mi-au explicat că zona în care stau e cea mai săracă în senzori din ăștia, mai e încă unul și cam atât. Așa e, am verificat în aplicație, eram în stare să fac orice, doar ca să nu pun mâna să muncesc. Prin urmare, l-am instalat, ce naiba să mai fac.

Dar aș fi putut liniștit să n-o fac. Cum la fel de liniștit aș fi putut să nu răspund la mail-ul polonezului sau să-i spun că n-am chef să schimb nimic.

De-aia am ținut să vă povestesc și vouă, pentru că sunt obișnuit de atâta amar de vreme să-și bată furnizorii de servicii joc de mine, pe banii mei, că orice poveste din asta în care nimeni n-are vreun interes financiar, dar lucrurile merg șnur, mă lasă cu gura căscată. Ce, să nu-mi spuneți că nu vi s-a întâmplat să rămâneți bătând mărunt din buze, pe banii voștri, că nu vă cred.