Nu, nici eu n-am halit interviul Andreei Esca. Băiatul ăla n-a întrebat-o absolut nimic din ce m-ar fi interesat să aflu. Ca de exemplu, pe lângă ce zice Vali aici, m-ar fi interesat să aflu de ce, dacă toate lucrurile au fost așa de în regulă la petrecerea aia „în aer liber”, de ce și-au șters influenserițele postările în care apărea Esca? Și-aș mai fi avut câteva întrebări de același gen, dar aia e.
Dar interviul e una, și reacțiile urmașilor dacilor liberi la adresa unui om care a fost bolnav de covid, fie ea și și vedetă protv, cu totul alta.
Iata câteva dintre ele (de aici):
.
.
.
.
Din acest moment, pentru mine este limpede ca lumina zilei că oameni ăștia nu vor face decât ce-i taie pe ei capul. Indiferent cine și ce le va spune, placa va rămâne aceeași: nu există covid, suntem mințiți în mod ordinar.
Ce-ar mai fi de zis? Aveți grijă de voi, că ne așteaptă vremuri interesante.
Cui e frica de lupul cel rău !?
Se dezbate încă. Ce zici?16
Da, ăștia să scrie cât de cât inteligibil nu pot? Dacă asta ți se pare mult, declara un doctor, zilele trecute, că unul, pe care l-a vindecat de Covid, a venit la spital reproșându-i ca l-a ținut degeaba in spital si ca el nu a avut nimic.
Maica-mea are o vorbă, îmbulzirea la îmbarcarea in avion ca la ocolul de vaci este dovada faptului ca suntem inca mai aproape de regnul animal nu de civilizație.
Comentariu beton!234
Pe analfabeții ăștia ii dai exemplu?
Dude…
Comentariu beton!63
Păi asta e România reală. Analfabeții ăștia ne vor da virusul tuturor PENTRU CĂ NU EXISTĂ.
boss, nu mi-o lua în nume de rău, problema-i că ăștia se duc la vot; și mă omoară la fiecare 4 ani!
Comentariu beton!255
Tare as vrea sa stiu fiecare persoana din cele din poze cu ce se ocupa, ce meserie au ? Am ajuns la concluzia ca asa meritam daca pana acum ignoram prostii care credeau ca pamantul e plat sau mai stiu eu ce fel de conspiratii tembele si nu ne oboseam sa facem misto de ei. Uite ca acum prostii simt o farama de putere in „actul rebel” de a nu crede in acest virus si automat de a nu purta masca in spatiu inchis.
Comentariu beton!83
@N Cred ca or fi muncitori in fabrici. Romania in majoritate e o tara de tarani si muncitori.
Se dezbate încă. Ce zici?8
Eu cred ca fiecare are dreptul sa creada in ceva. Eu personal tind mai mult spre faptul că situația nu este atât de gravă pe cat vor autoritățile si media sa credem. Iarta-mi parerea, dar nu poti sa vi sa imi spui ca la vestita petrecere numai Esca nu purta masca si nu respecta distantarea sociala…aproape nimeni nu respecta nici o regula de distantare sociala, aproape nimeni nu purta masca. De ce toata media urla ca Esca a făcut selfi cu nu stiu cine, ca Esca sa îmbrățișat cu x, ca Esca a dat mâna cu y, ca Esca nu a purtat masca si coincidență dracu, după ce a fost scoasă in fata, ca vai ce lucruri gresite a facut(pe genu „voi sa nu faceti asa”) la două săpt vine Esca plângând ca a avut covid( pe genu „uite ce am patit daca nu am fost cuminte”). Iarta-ma ca iti zic, dar port masca pt ca asa este legea, iar distanțarea socială o respect datorită spiritului civic. Toti avem dreptul sa credem in ceea ce vrem, dar voi nu aveti dreptul sa veniti sa afirmați că toți cei menționați sus sunt analfabeti si ca Romania este o tara de țărani și de muncitori. Da ma băieți…părinții voștri or fi toti profesori universitari. Sau colo cand cauti o branza de vaca, buna, ca la mama ei( nu mizerie din supermarket) e bun țăranu. Habar nu aveam ca aici pe blog s-au strâns numai doctoranzi.
Comentariu beton!177
Nu vad cu ce sunt diferite comentariile de mai sus cu comentariile de la Vali. In afara de gramatica.
Si nu era nimic de halit aici. Femeia a gresit, a recunoscut ca a gresit, povesteste o experienta personala, la o ora de maxima audienta. Auernes gen, de la mama influenceritelor, daca si-asa nu mai e nimeni atent la blablaul lui Ludovic ( atentie, este anagrama de la Lu Covid, e clar, oculta, reptilienii!!)
Dar subiectul e asa cum e, ca nu-l mai poate influenta nici mama Escelor. Influencerul este turma.
Comentariu beton!38
Ce anume a recunoscut că a greşit? Spune că logic a făcut vreo greşeală de s-a infectat. Dar nu ştie care anume.
Iar petrecerea aceea în care toţi de acolo au sfidat regulile este pomenită doar prin prisma faptului că nu de acolo i s-a tras. Dar nu îşi asumă acea prezenţă nepotrivită acolo.
Cât despre articolul de la Vali… nu sunt de acord cu ultima parte. Esca a făcut deosebire clară între medici şi Dumnezeu. De mai multe ori. Spune că atunci când eşti bolnav mergi la medic şi lui îi mulţumeşti pentru vindecare.
„Am senzația că s-a făcut o departajare greșită a acelora care cred în medici și care cred în Dumnezeu. Cred că e foarte greșit să gândim așa. Cred că atunci când ești bolnav trebuie să ceri ajutorul medicilor, pentru că sunt niște oameni care se pregătesc pentru asta, care știu despre ce vorbesc, este profesia lor. Iar atunci când ești bolnav sau nu ești bolnav trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care o trăiești așa cum o trăiești. Nu trebuie să-i ceri ajutorul doar atunci când ești bolnav și să te bazezi doar pe mila lui Dumnezeu. Nu cred că așa ar trebui să funcționăm.
Cred că ar trebui să mulțumim în fiecare zi și să fim niște oameni credincioși, dar atunci când suntem bolnavi, să cerem ajutorul medicilor, să avem încredere în ei și să le mulțumim, să știm să le mulțumim pentru ceea ce fac pentru noi.”.
Comentariu beton!74
Bună seara. N-oi fi eu bunătatea întruchipată, dar întotdeauna mi-au plăcut cinstea și corectitudinea…pai dacă mai aveți comentarii de la începutul pandemiei, în care ziceam că ăla de a fost prost oricum ,rămâne la fel și după ?poftiți demonstrație, n-am ghicit în stele și nici mamă prezicătoare n-am avut.In loc să-și pună masca pe figură în piața plină de oameni,lumea mănâncă la 💩 dacă e adevărată Esca sau nu în declarații. După ce că am ajuns toți la doamne ferește de boală, stăm să gândim cât de corecte or fi știrile.
Se dezbate încă. Ce zici?21
Mie mi-a plăcut aia cu : Sunt o persoană publică şi am acceptat orice dar până la înmormântări sau spital. Dar oare zecile de mii de oameni care au fost expuşi public de trustul pro fără voia lor cu întrebările idioate: Casa dumneavoastră a ars în incendiu, ce părere aveţi şi cum vă simţiţi ? A murit copilul dumneavoastră în acest accident, cum comentaţi ?
Comentariu beton!101
Nu mai cred în profesionalismul „jurnaliștilor Pro” după ce au sunat la ușa, cu camera Rec, au spus „Bună ziua! Avionul soțului dvs s-a prăbușit…” și au difuzat uncuted știrea cum leșină o proaspătă văduvă 😤🤬
Comentariu beton!28
ok! Hai ca sting eu setea: 1.pentru cateva mii de euro si o camera gratis la novum, esca si-a bagat familia in spital si sotul in terapie intensive, probabil va ramane cu sechele de genul unei fibroze pulmonare. Ce este de exemplu fibroza pulmonara? Este o afectiune, care, printre altele, nu iti mai permite sa iti soliciti plamanii nici macar in alergare usoara. Deci posibil gata cu tenisul, ski, alergare, fitness si alte sporturi practicate de Eram. Sa revin la Novum: Esca nu apare la un party cu poze pe Instagram si promovare, fara bani. La fel si celelalte influensare si vedete. Au primit bani si cazare pt. promovarea noului complex. Deci, repet, pentru cateva mii de euro, o camera si cateva ore de distractie fara precautie, a luat virusul, l-a dat familiei si a ocupat paturile din Victor Babes, cand putea sa fie responsabila!!! Sunt cadre medicale infectate pentru ca expunerea este constanta si vine Esca cu familia pentru ca a luat bani si i-a placut la party.
2. Domnule….ea este extrem de extrovertita…mvaaaai, adica noi ceilalti traim in pestera si nu suferim dupa contact uman si evenimente sociale!?!! Si nu a mai putut… oh cry me a river din vila de la snagov, din proprietatile din Bucuresti, din multiplele proprietati din Porumbacu si din atatia bani de se caca pe ei sa iti poata umple timpul cu ce vor, astfel incat sa nu mai moara de plictis si distantare sociala. Bravo! Familiile care locuiesc in mici apartmente sau garsoniere si inca se sacrifica sa respecte regulile, ce sa mai zica !??!?!
3. Ea credea ca numai aia batrani si cu multe alte boli fac forme severe. Hai pe bune??? Ea care transmite stiri fix despre cat de imprevizibil este virusul si cum nu exista reguli de varsta sau tonus, sa fie atat de incuiata!?
4. Ah vaaaaaai! Aveau dubii pentru o transfuzie cu plasma de la bolnavii vindecati. Pai ea nu stie ce inseamna plasma!? Cum se obtine si ce proprietati are !? Stiu si pitipoancele care isi fac terapia vampir, fai Esco! Si sange normal daca primea Eram, era testat de catre specialisti in laborator sa fie totul in regula. Sau stai! Nu era sange albastru ca al lor, merde! Mais qu’est-ce que c’est ca??? Sange de plebei??? Bleah!
4. Nu stia de unde ar fi luat… Exclus! Intotdeauna ai macar o banuiala, ca la raceala: ba, erau aia la birou copti, ah nu trebuia sa ma joc cu nepotu’ , futu-i, iar am baut cu gheata si am iesit in frig sambata seara ! Dar cum nu putea sa denigreze Novum, nu a zis nimic concret si a bagat o garda lasata jos de cateva ori.
Concluzia… mai e ceva de zis ??? In afara de faptul ca si-a aratat adevaratul nivel scazut de educatie si cel crescut de aroganta? Si mie imi parea rau de ea ca a facut Alexia scandal sa i-l aduca pe Salam la majorat. Dar acum, inteleg mai multe.
Comentariu beton!351
Legat de pct 3: si mai amuzant e ca tot Esca prezenta acum cateva luni cazul unui jucator profesionist de rugby din Italia care era in forma fizica foarte buna inainte de acest virus si care a ramas cu probleme la plamani fiind incert daca va mai putea practica sport de performanta. Pe bune, chiar asa citeste de pe prompter si creierul e in vacanta ? 😀
Comentariu beton!85
Marfa!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.28
Ruxandra, nu puteai sa spui mai bine !!!!
Comentariu beton!14
nu inteleg dc oamenii ii iau apararea si se iau de oamenii care spun lucrurilor pe nume:))) adica daca zici ca esca a facut un cacat, esti rau..doar ptr ca e esca si stie sa vb la camera? watadafac. am vazut multe comentarii gen nu ai compasiune. ba ce compasiune sa am cand s-a dus la novum si doctorii fac boala asta ca sa trateze niste nesimtiti? stie ft bine de unde a luat, daca zice ca de la novum iese rahatu’ si mai mare. ah si apropo femeiusca se mai intalnea cu x si y si NU PURTA mereu masca, se sunau fetele disperate intre ele ca ea nu a avut bunul simt sa le sune si sa zica da, am, testeaza te ca m am vazut cu tine si nu aveam masca.o nesimtita!
Comentariu beton!27
Pai asta n-a spus Bill Gheitzu cand ai fost cu el la baute! Vrea sa scape lumea de prosti! A dat cu covidu si cine nu se pazeste il ia sigur – vezi contestacii! Restul sunt victime colaterale: medici, politisti, ghinionisti etc, la fel ca in orice razboi.Ultima oara cand am vorbit cu el zicea ca lucreaza la un vaccin care sa-si faca efectul in functie de IQ iar chestia cu cipurile e ca sa stie unde e aglomeratia mai mare de destepti sa vina sa investeasca. :))))))
Comentariu beton!30
Păi, în cazul asta, nu cred ca suntem in pericol sa vina Billică peste noi cu investitiile 🤣🤣🤣
Ce fumezi ca vreau și eu 😄😂
Sunt ingrozita de ura oamenilor, de invidia lor, de ignoranta si prostie crasa, de agramatismul lor ! Pute tot siragul ala de comentarii imbecile a c…t. 😔
Comentariu beton!26
Este dovedit științific deja. Nu știu de ce îți mai bați capul și citești comentariile tuturor oligofrenilor din țara asta.
Când te gândești că la ora asta ar fi trebuit să fim pe vreun stadion la vreun meci din Euro 2020….
https://mediastandard.ro/nerespectarea-masurilor-de-distantare-sociala-ar-avea-legatura-cu-nivelul-capacitatii-cognitive/amp/
Comentariu beton!30
Da, da, este extrem de clar că asa e.
Intrebarea e ce de facut ? Ca e clar ca acestor oameni educatia nu prea le-a placut chiar si asa cat de slab e acum sistemul de invatamant. Ca stiti cum e? mai depinde si de elev, nu doar de profesor.
Comentariu beton!13
Mdea.. comentarii din ciclul nu sunt îndeajuns de prost dacă nu și semnalizez! Plm din păcate proști… da mulți.
Comentariu beton!23
@Baghera, dixit!
Bill Gates în momentul ăsta e verde… nu verde, e mov dungat cu bulinuțe de ciudă. A plătit mii de necunoscuți să declare că au avut covid, dar romanii nu credeau, au mirosit că e ceva necurat la mijloc (nu, nu mâinile și fundurile lor). S-a hotărât să aleagă o celebritate, l-a racolat pe Marcel Pavel, dar românii nici așa n-au crezut că există virusul. Oricum Marcel Pavel nu prea mai e pe val, clar avea nevoie de bani, așa că sigur e făcătură. Și fusese atat de discret… Dar nici românii nu-s așa ușor de prostit.
Exasperat, Bill Gates apelează la Andreea Esca pt că e mai populară și prezintă știri, deci oamenii sigur o vor crede. Țeapă, Bill, că românii nu sunt fraieri, știu ei că Esca e disperată după bani și s-au prins că minte, așa că ai dat banii degeaba. Nu-i fraierește nimeni pe dacii liberi, ce mama naibii!
Comentariu beton!76
😂😂😂😂😂
mă scuzaț, cine-i Esca asta? io citisem despre un Escu…să înțeleg că este și pe femenin?
uite d’aia (nu ăl cu oaia) nu mă uit în gura lor; și (să mă ierte microbiștii) nici la folbal…îs unii ca cîștigă nemeritat de mult din cauza (datorită) la niște maimuțe bipede care să uită în gura lor ca la
Se dezbate încă. Ce zici?19
scuzaț întreruperea, tecnologia este mai tare ca mine; plus că eram ocupat să scot o banană dintr-un puzzle-box… anfa…
Sf. Graal, ziceam…
puterea corupe; puterea ( by any means) tîmpește iar esca nu face rabat; mai frumos o zice Oscar Wilde în „o femeie cu bani”, prin vocea marelui Bibanu: „pălariile îmi rămăseseră mici”…
aaaa, dacă duamna ar fi spus, cu subiect și predicat, „am fost la novum, am luat țîșpemiidăeuro și i-am donat lui Valeriu (Nicolae) și acolo mi-am nenorocit familia”… well…
da’ nu…din ce citesc de la voi, singurul ei regret este că a făcut o greșeală (infectarea) și nu știe unde!?
i mean, WTF!!!
and again, who the fuck is Esca?
Comentariu beton!20
v-am zîs că technologya…unde dracu’ am aruncat coaja aia dă banană, poate n-oi călca dimineață pe ia…
mai ar fi un scenariu; bil gheiț să fi aflat că rumenii nu cred în covid și e în pericol să rămînă cu niște cipuri pe stoc (și n-are clauză de buy-back) și atunci s-ar fi gîndit să crească gradu’ dă awaerness în rîndul popu lației prin intermediul lu’ doamna Se Fu Tu și a glandelor lacrimare ale dumneaei…
da’ la noi în moldova nu se face peste 50 de grade, deci cade scenariul; de țuică, ziceam
Comentariu beton!15
Ma lesi….cine e Esca?
Inteleg ca nu iti place,ca nu o urmaresti, ca ai alte preferinte….si bravo tie.
Dar nu te mai lamenta atat *cine e Esca*.
Este o persoana publica, care citeste stirile din prompter de aprox 289 de ani…si in tunelul de sub Carpati daca traiai si tot auzeai de ea pana acum.
PS: nu,nu sunt fanul ei, nu imi pasa ce face ea sau alt om de la TV…pur si simplu m-am enervat din cauza acestei intrebari.
Se dezbate încă. Ce zici?17
io-te ce făcui, muicăăă…
o iniervai pă fatăăă și îi dăunează la ridurile dă expresieee…
evident că n-am trăit sub Bucegi (nici n-aș avea cum, că tunelurile îs păzite militarizat și nici nu știu unde-i intrarea…sîc) așa că știu de existența Escăi; doar, așa cum am scris, și eu întrebuințez cuvintele corect, nu știu CINE-I.
știu cine e Dines, știu cine e Talpeș (ăla care contează), știu cine-i un Valeriu Nicolae sau un Vlad Voiculescu; știu cine au fost o Ana Aslan, un Coandă, un Parhon sau, mai aproape de noi, un Solomon Marcus; dintre colegii doamnei, știu cine-i un Alex DIMA, un Cătălin Ștefănescu (ăla care contează) sau un Adelin Petrișor…
so, again, cine-i Andreea Esca?
cineva care a avut o ocazie unică în viață, care a fost la un moment dat cel mai bun crainic și care și-a luat-o în cap? păi care-i diferența între ea și o asistentă la capatos? că face acorduri gramaticale și nu-și expune decolteul? numersi…
păi, dacă tot vorbim de profi (superb CTP-ul, cu ale sale scăpări de logică, cum opinează dumnealui cîți oameni a salvat Esca cu lăcrimioarele ei in prime-time, fără a spune și cîți s-au dus la party-uri după ce au văzut-o pe influensăriță la novum), dacă vorbim de profesionalism zic, dac-ar fi fost vedetă într-o țară cu apă caldă (la robinet, nu în lighean) și ar fi mers la o petrecere, netrimisă de la job…well…(a se vedea cazul BBC Jeremy clarkson, nu zic mai multe; și ăla ERA vedetă, făcea niște lire bune);
încă o cujetare și vă las, că tre’ să-mi întind coloana și să plec la giob; scria mai sus Ruxandra (respekt, fată!) cum că fiica i l-a cerut pe Salam la majorat iar doamna a dezagreat ideea; really? ce, am educat-o eu pe fată? păi dacă Salam ar deschide o școală de muzică, jumătate din cîntăcioșii de astăzi n-ar trece clasa…
da’, na, nu se face să pătăm blazonul familiei cu …salam;
asumare se numește; și ne lipsește majorității…
hai, vă pupă muslimu’ și nu uitați să mergeți la vot
Comentariu beton!38
Se cunoaste sau ca esti nou pe aici, sau ca citesti comentariile pe diagonala.
Multe succesuri!
Fratele meu este inginer constructor. Lucreaza pe santier. Imi spunea ca singurii care sunt capabili sa scrie o cerere fara greseli gramaticale sunt muncitorii trecuti de 40 – 45 de ani. Morala? Lipsa scolii si a educatiei in general ne-a adus aici.
Comentariu beton!75
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.10
mă scuzați, dar muncitorii de 40-45 de ani aveau 10-15 ani la revoluție.
cel mai probabil au scris numele lui Ilici pe buletinele de vot în turul cu Vadim în 2000.
mă recunosc vinovată de această crimă.
semnat: o muncitoare cu capul (40 de veri toride 🙂 ).
Pai dumneavoastra, Ady-P, nu va incadrati in categoria laudata de fratele lui @Georgel, cel mult in cealalta. El a spus muncitori trecuti de 40-45 de ani, nu muncitori cu capul care au azi varsta cuprinsa intre 40 si 45 de ani, asa cum ati inteles eronat. Asta inseamna muncitori care aveau o varsta cuprinsa intre minim 41 de ani si varsta pensionarii la momentul discutiei, care putea avea loc ieri sau acum cinci ani. Eu pun pariu ca exprimarea a fost un pic imprecisa si ca de fapt se referea la muncitorii care si-au terminat studiile(liceu sau scoala profesionala) inainte de revolutie, deci care au avut cel putin 17-18 ani la momentul respectiv, majoritatea lor avand drept de vot inca din duminica orbului, in 1990. Nu va face nimeni vinovata ca ati votat cu Ilici in 2000. Si eu am ezitat pana in ultimul moment sa o fac, decizand abia inainte de inchiderea urnelor sa raman in casa.
Mda, nimic nu ne convine, nimic nu ne satisface.
Dacă nu cunoști pe nimeni virusat cu covid – nu exista covid.
Dacă apar mărturii de la persoane oarecare, necunoscute – cine naiba mai e și ăsta?
Dacă apar mărturii de la persoane cu notorietate – au fost plătiți ca să mintă.
P.S. Marcel Pavel ăla a avut covid și n-a recunoscut neam asta – o tot trage cu pneumonia. Andreea Esca a avut covid, a recunoscut public – nici asta nu e ok, e dubios…
Băăă, hotărâți-vă! Că mă ia capul 🙂
Comentariu beton!58
Nu stiu ce sa zic, dar daca priviti putin fetele celor care comenteaza acele ineptii , se vede prin ochii lor singurul neuron ramas in cutie si ala saracu are Dementa la finalizare.
De vreo 3 luni tot urmaresc ce mai zic romanii despre Covidut- suntem tara care in pandemie la 1918 fugeau in padure si mureau ca prostii de frica sa nu vina medicul si sa bage ceva in ei, sau cand au inceput vaccinarile fugeau cu copii si mureau saracii nevinovati. 99.99% din internauti sunt virusologi/ medici cu premiul Nobel in Covid. Acum ca exemplu de comportament- in Uk daca te duci in zone in care sunt majoritari englezi, se respecta si masca si distantarea- asta am vazut personal. Daca te duci in zona unde majoritari sunt imigrantii- arabi si etc, zici ca esti in romanica – nu au nici o treaba , deci exact acest comportament a dat un numar mare dw cazuri.
Comentariu beton!29
Am urmarit si eu interviul. Tare s-a mai eschivat la intrebarile despre petrecere. Ca au respectat distantarea, ca era in aer liber bla-bla..dar ca au stat cu totii bot in bot nici vorba sa recunoasca. Pacat ca s-au imbolnavit restul din familie nevinovati.
Cat despre minunatii si specialii conlocuitori, astia nu cred in covid nici cu teava in gat..asta este, chiar ca vin vremuri interesante..
Comentariu beton!19
Daca nu era tarasenia asta nu aflam nici unul de acest hotel. Si-au facut o super reclama si probabil gratuit.
Comentariu beton!19
Ahahahahahahaaaa. Gratuit? Ce kkt e gratuit aici? Și, da, super-reclamă, o să se înghesuie lumea la hotel de unde se pare că poți să iei covid.
Nu iei covid de la hotel, ci de la persoanele de acolo. Si una e sa iei covid de la Esca, cu totul altceva sa te molipsesti de la un neica-nimeni. Oricum covidul va trece si nu ii va mai pasa nimanui de el. Dar toata lumea isi va aminti ca acolo a stat Esca.
Comentariu beton!30
exact cand a fost deschiderea, eram la mare la cel mai apropiat hotel de Novum, cu vedere spre ei.
pe 26.06, vineri, a fost o petrecere de incalzire, lume multa, chelnerii forfoteau pe la mesele dispuse radial pe piscina, ingramadeala mare langa scena, toata lumea dansa gramada. muzica era ok ca intensitate, nu ne-a deranjat prea tare si chiar am comentat cu cei de la receptie ca e prea mare ingramadeala, date fiind vremurile.
sambata, pe 27.06, pe la 22.30 cand ne-am intors de la plimbare, era un zgomot de zbarnaiau geamurile.
lumea era puhoi, masini super-smechere, femei f elegante, rochii lungi… am sunat la 112, mi-au facut legatura cu politia din Neptun care-a promis ca trimite un echipaj.
nu stiu daca au trimis, dar dupa vreo juma de ora a sunat cineva de pe numar ascuns.
m-a luat cam tare: unde sunt de ma simt deranjata de muzica, de unde stiu ca nu se respecta distantarea sociala? i-am spus ca vad tot ce se petrece acolo si in replica m-a informat ca petrecerea are aprobare – de ce tb sa ceara? – si au si salvare la dispozitie – nu inteleg de ce ar fi nevoie?
tonul era vehement si tendentios, m-am recomandat inca o data, am cerut si apelantului s-o faca, cred ca a zis ca e agent Vasilca Daniel si apoi l-am intrebat daca e normal sa fie atatia decibeli care deranjeaza un hotel intreg.
in momentul ala a zis sa cobor la receptia hotelului ca vrea sa ma chestioneze despre ce am reclamat, eu i-am raspuns ca mi se pare intimidant tonul si faptul ca ma suna de pe numar ascuns si ca am inregistrat toata discutia. aici apelul s-a incheiat brusc, muzica a coborat un ton mai jos pentru 10min pana cand a fost anuntata formatia Azur.
au inceput cu repertoriul lor cunoscut, toata lumea era cu mainile-n sus si dansa langa scena, iar cantaretii faceau dedicatii dlui Cosmin si dnei Roxana – nu stiu cine sunt, bineinteles.
la 2:30 inca mai cantau de zornaiau geamurile.
Comentariu beton!38
Oare o să mai fiu viu când va înceta nebunia asta (știu, m-am lamentat și dimineață, dar eu așa simt)?
Comentariu beton!14
Pe bune!?? Uite d’aia nu mai pot eu! Intrebarea este, oare eu o sa mai fiu viu cand trece nebunia asta?
Groparu are un punct de vedere destul de valid la treaba cu Esca: deci servesti gunoi zi de zi prin stiri ca sa faci audienta si te astepti la o adica sa ai bobor fin, educat si intelegator?
Comentariu beton!29
Asta e Q ,,, influenta Q .. pe care Trump,Soros,Rusia au creat-o in 2016.De fapt ei sustin ce a ce urasc ce-l mai mult.Complicat de a descrie situatia in cateva cuvinte…dar o sa fie interesant si asta mai curand decat cred unii.
Io mi-am luat partea de negative la vali pe blog când am zis că Esca-i doar o fufă proastă care aleargă după bani.
Comentariu beton!18
Am văzut. Sunt cu pleoapa pă tine. 😀
Bă, da cum naiba s-au adunat toți ăștia care scriu de nu poți să citești?!
Comentariu beton!11
In ziua de azi, cine acorda o asa mare importanță gramaticii si mai putin esentei mesajului, nu-i pot decât sa ii spun: REPETĂ ȘCOALA VIEȚII ÎNCĂ ODATĂ!
Dna Esca si-a primit replicile de la telespectatorii pe care chiar ea(si Pro tv) i-a format. De ce sa ne miram?
1. Ce mi s-a parut mie foarte interesant este ca Esca si fata ei nu a putut sta departe de Instagram nici macar in momentele in care sotul/tatal se chinuia in „iad”. Cat devotament si loialitate sa ai fata de followers ca sa iti continui activitatea si in aceste momente in care „s-a daramat cerul peste ele”? Fata posta si mama dadea like-uri in timp ce tatal abia respira la terapie intensiva. Nu vad limitele aici. Adica nu iti arde sa dai declaratii (ceea ce este perfect normal), dar iti arde sa dai like-uri si sa faci reclame la creme pe instagram „într-un moment în care eram foarte panicată și eram foarte preocupată să ne facem bine”. Bizar?
2. Cartofi cu usturoi? Really? :)) Nu ai cum sa nu observi aceste detalii din discurs care sunt inserate ca sa empatizam noi (plebs) cu poftele modeste ale doamnei Esca. Am ras dar mi s-a si facut pofta.
3. Pentru ce suma de bani e ok sa „lasi garda jos” si care e „limita decentei”? Intreb pentru un prieten.
4. Stiu ca atunci cand semnezi cu televiziuni din RO exista clauze de „drepturi de exclusivitate si neconcurenta in univers”. I shit you not. Eu nu am semnat pentru ca vreau sa ma lansez pe Pluto si ma cam incurca acea clauza. Oare limitarile sunt de decenta sau de contract? Hmmm…
Mai am, dar nu vreau sa repet ce s-a adresat deja.
Comentariu beton!34
să ştii că şi eu m-am rostogolit de râs la treaba cu cartofii cu usturoi, şi voiam să văd dacă chiar e pe bune, fapt pentru care am făcut puţin research la duduia Esca pe instagramuri şi facebookuri şi aparent chiar găteşte, de cele mai multe ori chestii de plebei: cartofi cu usturoi, salată de vinete şamd. deci partea aia e pe bune, în opinia mea.
In Sibiu, un bolnav de Covid externat la cerere, cu toata familia in spital si soacra pe ATI declara ca nu crede ca exista virusul asta, soacra nu respira bine de la “curentul” din salon. Daca nici oamenii care au fost bolnavi, nu cred in asta, cum ar putea “cei multi” ca exista? Ptr mine e noaptea mintii!
Comentariu beton!17
Totul este ok!!!….ok!!
Ma intreb la modul serios unde au fost gasiti toti imbecilii care au postat mai sus
Multi dintre cei care au postat nu par a fi prea eruditi, numai ca vedeti voi, cei inteligenti sau care va considerati asa, ca in povestea cu hainele imparatului,, puteti face erori grave. Si un copil poate alege mai bine acolo unde cei care se cred intelepti dau gres. Si stiti de ce? Pentru ca toti oamenii sanatosi, chiar daca nu sunt foarte destepti, au logica si pot intelege destul de repede cand sunt manipulati. Cei care inghit minciunile oficiale, nu numai ca renunta sa isi foloseasca logica, care le striga cu siguranta sa nu uite ca sunt mintit de presa si autoritati constant de zeci, poate chiar sute de ani, dar devin cainii de lupta ai celor care vor sa ii subjuge. Daca ti-e frica de virus, stai in casa si cumpara online. De ce alergi pe strazi si strigi la autoritati sa aresteze „purtatorii sanatosi de virusi”? Nu te gandesti ca toti suntem in acea situatie si ca autoritatile ne vor aresta pe baza unor analize false, lasandu-ne pe drumuri familiile? De ce va doriti cu atata inversunare dictatura? Cu siguranta ca si aceasta idee nebuneasca care vi s-a instalat in cap o puneti tot pe seama inteligentei voastre sclipitoare.
Nu ma interes cat a incasat…si nici daca ai avut sau nu covid. Logica mea e urmatoarea : daca ii lua interviu lu gheorghe …de la cucuietii din deal…cum ca ar fi avutnl covid..n ar fi interesat si afectat emotional pe nimeni. Dar cum Esca e un simbol impecabil al mass media…cu o mare credibilitate… .in fata telespectatorilor….este evident dc ati facut asta. Sunt si alte v3dete pe lumea asta …bolnave de mule alte boli mult mai grave…dar nu apar la tv…sa se planga ca marcela pavel. Daca va prezentati minciunile la tv…va si vindecati de boala sau cum…..sau care e rolul acestor povesti . Nu au logica si nu am venit cu.ligheanu pe dunare madam esca sau marcela pavel ( ca nu t3 pot numi altfel decat marcela dupa ce plangi ca fetitele ca ai racit)
Ps : marsh …si mi e scarba de ce vremuri am ajuns sa traim
0 0
200 tokeni pentru actorie!
O putea face si mai rau Esca. Citează de pe tort era dacă mai făceau si ceva filmări. Doar ca sunt conștienți că actoria nu e de ei! Sănătate și pace!
Doar putini mai vad adevarul si au si curajul sa infrunte minciuna. Restul sunt” curajosii” din umbra , ce isi indeasa sacul, botnita si alte asemenea pe cap, sperand sa scape de…De ce? Moartea tot va veni, iar daca nu esti credincios, oricum vei plange neincetat. Pe lumea cealalta.