Zilele trecute am dat peste un articol care povestește câte ceva despre pandemia de gripă spaniolă din 1918, dar care vorbește și despre adepții teoriei conspirației din vremea aia. Ia fiți atenți aici cam ce credeau pe atunci cetățenii ăștia cu creierul neted ca fundul de bebeluș.

„Putem să afirmăm că există un fel de regizor agil și muncitor care supraveghează ordinea mondială și stabilește rolurile pe care le are fiecare țară și fiecare națiune la momentul potrivit”.

Apăi dacă regizorul ăsta agil nu era bunicul lui Bill Gates sau măcar tac-su lui Soros, să nu-mi spuneți mie pe nume.

„Germenii au fost inserați în aspirina fabricată de firma farmaceutică germană Bayer. Dacă luați o aspirină pentru o durere de cap, germenii vor începe să curgă prin corpul vostru și soarta vă este pecetluită”.

Și voi care credeați că ăștia din Big Pharma au hotărât să ne omoare acum, recent, când au stabilit ei că suntem prea mulți pe planetă și trebuie să mai rărească din noi. Ei bine, după cum puteți să observați, planul e mult mai vechi și foarte bine pus la punct. Au început cu banala aspirină, au continuat cu medicamente mult mai sofisticate și cu, evident, vaccinurile.

Ar exista totuși o mică și insignifiantă neconcordanță. În sensul că la 1918 populația planetei Pământ era puțin sub 2 miliarde de oameni, iar o sută de ani mai târziu, suntem vreo 7 miliarde. Și cum planul era să ne decimeze, nu să ne înmulțim, sper că niște manageri de prin Big Pharma au plătit cu capul pentru eroarea asta grosolană.

„Potrivit unui raport, pandemia a ajuns printr-o navă germană camuflată care s-a infiltrat în portul Boston sub acoperirea întunericului și a eliberat germenii care au însămânțat orașul. Există chiar și un martor ocular: o bătrână care afirmă c-a văzut un nor cu aspect gras care plutea peste port și se plimba peste docuri.”

Mai țineti minte poza cu vagonul pe care scria “covid 19”? Poză care a circulat pe tot internetul făcându-i pe adepții teoriei conspirației să-și iasă din minți: “Uite, fraierilor, cum transportă covid cu trenul ca să provoace panedmia”. Păi nu e vagonul cu covid replică unu la unu a “navei germane care a eliberat germenii”? Iar “norul gras” nu este altceva decât strămoșul undelor electromagnetice cu care vor să ne extermine prin intermediul antenelor 5G. Dăăă.

Și dacă tot a venit vorba de 5G, probabil ați văzut deja cu toții imaginea de mai jos. Dar dacă nu, o s-o vedeți acum și-o să aflați că este un afiș care face parte din mișcarea anti-electrificare. Pentru că da, electrificarea urma să decimeze populația, prin urmare a apărut imediat o mișcare care să le atragă atenția oamenilor în ce mod groaznic urmează să sfârșească. Anul? Tot 1918, desigur. Well, orice asemănare dintre acest afiș și ce susțin adepții teoriei exterminării populației, cu ajutorul tehnologiei 5G, poate fi întâmplătoare. Dar nu este. Poate tocmai de-aia titlul corect al acestui text ar fi trebuit să fie: fiecare perioadă cu proștii ei.

Acestea fiind zise, putem trage liniștiți concluzia că prostia a fost, este și va rămâne o constantă de bază a planetei Pământ. Singurul lucru care diferă astăzi, față de 1918, este că proștii erau mult mai puțin vizibili. Pentru că n-aveau Facebook, Youtube sau Whatsapp.