De vreo câteva luni tot vorbeam cu regina fashion-ului despre cum ar fi să ne luăm un aspirator d-ăla care știe el să facă singur curat prin casă. După ce ne mutăm împreună, desigur. Doar că, știți cum e, socoteala dinainte nu se potrivește niciodată cu cea de după mutat. Peste noapte, au apărut niște cheltuieli neprevăzute care ne-au făcut să amânăm pentru o perioadă nedeterminată treaba cu aspiratorul, că nu e ca și cum era vreo necesitate stringentă.
Dar de fiecare dată când îl vedea pe undeva, regina fashionului și a inimii mele (meam, cum am dat-o p-asta) suspina lung și rămânea cu ochii pierduți visând la „cum ar fi să-l am”.
Așa, acum, că v-am explicat un pic contextul, să vă povestesc. Duminica trecută (nu asta care abia a fost, ailaltă duminică) eram la cafeaua de dimineață și, nu știu cum, dar m-am auzit dintr-o dată vorbind:
– Auzi, tu știi că aspiratorul ăla e la ofertă?
Brusc, am simțit că devine deosebit de interesată de subiect:
– Cum adică e la ofertă?
– Adică are prețul redus binișor de tot.
– Ia, dă-mi să văd.
Și i-am dat. Pe moment nu m-am prins de ce i-au licărit ochii cam tare, dar aveam să aflu extrem de rapid, gen un pic mai pe seară.
Am terminat cafeaua și-am plecat singur prin oraș cu niscaiva treabă. Când m-am întors, nici nu apucasem să dau geaca jos, c-o aud:
– Vezi c-am comandat ăla.
Mie-mi ieșise complet din cap discuția de dimineață, așa c-am întrebat nedumerit:
– Ce ăla?
– Aspiratorul. Dacă tot mi-ai atras atenția că e la ofertă…
Cumva a dat-o tot pe mine, înțelegeți?
Ce nu știam eu era că, imediat după ce-am plecat de acasă, regina fashion-ului s-a apucat de research pe net și-a ajuns ea așa, singurică, la concluzia c-ar fi cel mai bun moment să cumpere aspiratorul ĂLA. Atunci, pe loc, duminică, deja nu mai putea să suporte amânare.
Și dacă tot nu apucasem să ma dezbrac, hai să-l aducem acasă. Hai. Știți, după experiențele cu curierii din ultima vreme, îl comandase cu ridicare din magazin, ca să nu așteptăm aspiratorul până când ne intră nepoții la liceu.
Așadar, mers, luat dihania, instalat aplicația și dat drumul la drăcovenie să meargă. Iar acum, zece zile mai târziu, vă zic ca copiilor mei: băbăieți, băi, oameni buni, drăcovenia asta de Xiaomi Roborock 2 este cea mai șmecheră invenție a omenirii, de la foc și mașina de spălat vase încoace.
Nu știu cum stau lucrurile la voi și cât de des dați cu aspiratorul, dar la noi măcar o dată la două zile se întâmpla nenorocirea. Că dădea regina, că dădeam io, cineva tot trebuia să-și fwtă măcar o oră din viață, o dată la două zile, deși ideal ar fi fost zilnic. Well, știți cum e să zaci liniștit pe fotoliu, să bagi un serial sau chiar să fii la muncă, în timp ce ăla micu’ robotește harnic prin toată casa? Vă spun io, e de vis.
Să ne înțelegem, ăsta nu e un articol plătit, dar chiar dacă ar fi fost, l-aș fi scris exact la fel. Pentru că oricât ai fi de maniac cu curățenia, n-o să dai niciodată de două ori pe zi cu aspiratorul prin toată casa. N-ai cum, n-ai timpul fizic necesar să faci asta. Desigur, o să vă întrebați „de ce kkt aș da de două ori pe zi cu aspiratorul?”, că doar și io am reacționat exact la fel.
Well, o să vă răspundeți singuri la întrebare când o să vedeți cam cât praf se strânge în rezervorul aspiratorului de fiecare dată când termină. Moment în care te întrebi de unde naiba vine tot praful ăla? Că nu jucăm fotbal încălțați prin casă, nu mergem la muncă la câmp și nu locuim în mijlocul unei miriști proaspăt desțelenită. Nu, frate, nimic, din toate astea, doar am avut ghinonul să stăm într-un oraș în care ștergi praful dimineață și până seara e la loc.
Ei bine, drăcovenia chiar asta face, te mai scapă de praful ăla (nu de tot, pe tot nu cred că-l poate strânge nici Bărbosul însuși) fără că tu să pierzi niște timp pe care oricum nu l-ai fi avut.
Nici măcar n-am vrut să scriu despre subiectul ăsta, dar mi-am dat seama că dacă voi convinge macar un singur om să-și cumpere, apăi cu siguranță l-am ajutat cu ceva în viață.
A propos, vedeți că există pe piață mai multe mărci care produc aspiratoare robot, eu m-am hotărât la Xiaomi Roborock pentru că n-am citit nici măcar un singur review rău despre modelul ăsta. Deși, dacă era după mine, l-aș fi ales p-ăla mai ieftin, fără mop, dar după cum tocmai ați putut citi, n-a prea fost după mine.
De altfel, ca să fie tacâmul complet, după vreo trei zile în care l-a pus să aspire prin toată casa de câte două ori pe zi, regina fashion-ului mi-a recunoscut în față: „Îl iubesc, n-aș mai putea fără el.„. Chestie pe care, nu știu cum sa vă spun, dar urechile mele n-au auzit-o încă.
Mno, cam atât pentru azi. Voiam să mai spun că dacă s-ar inventa un robot d-ăsta care să știe să facă și patul dimineața, practic viața mea ar fi perfectă.
P.S. N-are rost să mă mai apuc să scriu despre ce poate și ce nu poate noul membru al familiei, găsiți specificații și tot ce mai vreți să știți despre Xiaomi Roborock 2 în review-ul făcut de Radu. După care a mai și recidivat cu completări.
Vasilescule, ești la jumătatea drumului, dă-mi adresa de mail a jumătății sa-i spun ce ar mai merge pus în frumoasa aplicație.E vorba de purificatorul de aer tot de la Xiaomi, care te scapă și de praful din aer nu numai cel de pe jos, și bonus camera 360° tot de la minunata firmă care poate vedea și simți tot prin zonă. Ce zici, te bagi?
Poți apela cu incredere și la adresa mea de email. Purificatorul oricum e pe lista de urgențe, despre camera aia nu știu ce să zic. Cu ce m-ar ajuta?
Boss, cred că @cetățeanu încă te vede mascul d-aia a cerut adresa reginei. O fi zis că ea înțelege mai bine detaliile alea. N-o lua personal :)))
Comentariu beton!17
Da, @Eleno, n-am pus la inimă. :))))
M-ai ucis, Mihai. Nici măcar n-ai lăsat să treacă un an, să-mi faci cele scrise în datini. Au trecut doar 9 luni și o zi de când plângeai după mine cu muci și scriai în timpul ăsta „Duamne Dumnezeule mare, ce mă fac eu acum? Dacă nu mai vine doamna Flory niciodată? Al cui rămân io pe lumea asta? Ce mai fac eu cu viața mea? Încotro o apuc?”
Acum apuc-o cum vrei tu! Adio!
Comentariu beton!57
Vedeți, @doamna Flory, cât de mult îi pasă? Nici măcar nu s-a ostenit să vă adreseze două vorbe. 🙄
@Doamna Flory, nu vă luați după ce spune @didina, n-am mai putut să spun nimic pentru că, de când v-am citit comentariul, tot ce pot să fac e să plâng.
@Doamna Flory, îmi pare rău să v-o spun, dar e numai vina dumitale. Deoarece cu fiecare absentă din asta, din sămânţa deznădejdii din ziua cu pricina, ia naştere câte un Roborock din ăsta într-o casă de om.
Comentariu beton!13
@Doamna Flory, nu vă luați după ce spune @Vasilescu, dacă ar fi vrut să vă bage în seamă, măcar niște semnale de fum și tot ar fi dat, ar fi clipit chiar și cu rimelul scurs, ar fi pus o inimioară ceva.
Cum ce sa faci cu camera?Ce intrebare e asta?Păi cum te poate urmări și verifica prințesă daca ai respectat rețeta de polae’n brâu?Si sa iti dea și indicatii, ca are microfon și difuzor incorporate, și te poate urmări peste tot, ca de aia e 360°, ca sa nu îți faci de cap și să nu respecți programul
Aha. Deci rămânem la purificator. 😀
Mie-mi plac pozele astea cu Lucy…
Ha?
In ce industrie lucrezi tu bo$$ de nu sti de Lucy, nu v-au invatat la scoala?
Io n-am făcut școală, boss, sunt un autodidact. 😀
Boss, din ce inteleg eu, pozitia ta de mascul alfa in casa e pe cale sa devina istorie. Sfatul meu e sa ti iei fuguta un sortulet de bucatarie si sa inveti sa faci cozonaci, briose, poale-n brau, chestii de genul.
Comentariu beton!20
Da’ cine zice că nu știu să fac deja? Aud?
De utilitatea acestui tip de aspirator eu m-am convins acum câțiva ani, pe vremea lui Roomba, ajuns ulterior la mama. Care mamă, inițial suspicioasă, a rămas profund impresionată de ce poate scoate din covoare și mai ales din saltele, după ce dă cu aspiratorul clasic. Acum am tot Xiaomi, l-am botezat Robo și îl pun să facă mișcare zilnic. Ordinele doctorului, „pentru o viață sănătoasă…”
Comentariu beton!18
Da, n-ai cum să nu te îngrijești de sănătatea lui. Dacă e cu mop, să-i dai să bea și apă, da?
E fără mop al meu. O grijă în minus.🙂
Da, da, nu-i mai dai apă.
@Anduța, ce nume inspirat ai ales ! Și pe al meu la fel îl cheamă…or fi frați ?! 🙂
Ananas, în urma review-ului tău de mai jos, avem așa: același nume, ambii fără mop, funcționare zilnică, tot fără covoare și casa mea. Dacă nu-s frați, e același aspirator! Ca-n filmul „The others” style.🙂
Comentariu beton!14
Să vă trăiască noul membru al familiei.
Să dea Bărbosul.
Nu pot decât să subscriu la cele scrise de tine. Numai că noi l-am făcut cadou nașilor. Care s-au declarat mulţumiţi de el.
În ceea ce mă privește, istoricul meu cu aspiratoarele este lung și plin de aventuri. Cel mai mișto aspirator (putere de aspirare) a reușit să facă curat lună apartamentul chiar la renovare. Și-a dat sfârșitul obștesc când l-am băgat la aspirat moloz. Nu eu, soţia. Atunci a luat foc. Nu soţia, aspiratorul.
În fiecare an am luat unul nou. Și mai scump. Acum am ajuns la un Mie*e.
Am fost vizitaţi și de cei de la Kirby. Aspiratorul ăla la 2000 de euro. Iar tipul tot încerca să mă convingă să-l cumpăr. Că vrea să ajungă în nu știu ce vacanţă oferită de firmă. Dacă vinde nu știu câte aspiratoare din astea. I-am zis că vreau și eu. În excursie. Aspira bine dihania, dar nu la banii ăia.
No, pe scurt, acum sunt singurul aspirator din casă. Nu am chef de concurenţă. 😂
Comentariu beton!24
Tu ai copil foarte mic, nici nu ți-aș recomanda, că bănuiesc că e casa plina de jucării și chestii de-ale lui. Dar peste vreo 4 ani așa…
Doar de jucării?
Ai uitat cum este, Mister. 🙂
Nu-mi este decât că se apucă AK să alerge după el. Iar dacă îl prinde, păţește ca laptopul.
Exact. De-aia zic, peste vreo patru ani.
Mihai, cât ai dat pe ăsta cu mop? Din ce am citit, marele minus al celui cu mop e că…are mop! Eu am mers pe varianta fără. După cum și lumea trebuie să afle, eu ți-am insuflat ideea de a te gândi la el, ca Google apoi să îți arate reclame despre el și tu la randul tău să i-l propui partenerei tale.
Revenind:
PLUSURI:
-excelent pentru praful depus ZILNIC ! (da, eu aspir zilnic și nu lunar, cum o făceam cu cel tradițional); incredibil cât praf fin e într-o casă goală, praf pe care îl inspir spre plămâni. (Pasul 2 la mine va fi purificator de aer);
-baterie excelentă: 44mp in 32 de minute cu 25% baterie. Deci fac casa de 4 ori cu un „plin”;
– putere de aspirare foarte bună (e adevărat, eu nu am covoare). Chiar și așa, mi-a scos un colțar de la plintă, care nu era fixat bine si după ce l-am căutat de-am innebunit, l-am găsit în…cuvă.
-aspirare de la distață: eu aspir când sunt la muncă sau plecat de acasă.
-urcă peste tot, iar când are probleme, se învârte el până găsește o soluție. În cel mai rău caz, se oprește sau se întoarce la dock
-un MARE avantaj, la mine, cel puțin: aparent ai spune că e pentru leneși, că nu mai faci tu treabă. Din contră, acum sunt mai atent ce las împrăștiat prin casă, totul e mult mai bine aranjat și poziționat.
MINUSURI:
-se poate întâmpla să prindă pietricele sau corpuri extrem de mici și dure la roți…și să scârțîie extrem de neplăcut (dacă ești acasă…). Da, se poate desface si scutura..dar doar dacă nu mai e în garanție !
Eu am găsit la 1200 fără mop. Ăla cu mop se poate găsi și la 1800 și are aplicația un pic îmbunătățită, în sensul că poți seta și unde să NU aspire. Depinde de palatul fiecăruia…
Cel puțin 3 colegi de-ai mei și-au luat apoi. Așa că dacă eu v-am convins sau influențat cumva să vă luați o scumpete de asta, nu uitați să aprindeți o lumânare și pentru mine, la biserică. La vii, de preferat!
Nu există produse perfecte, dar cand are nota 4,83 din 5, din peste 450 de reviewuri, cât să mintă și aștia ?!
Comentariu beton!16
A fost undeva pe la 1700 de lei.
Da, și eu citisem că n-are rost să-l iei pe ăla cu mop, că nu știu ce se întâmplă. Tot ce pot să spun acum e că ARE ROST. 😀
Buey, da’ colturile, cum rezolva colturile?!?
@Conte, îl cheamă pe fra-su mai mare, cu furtun !
…sau pe ăla mijlociu cu „talpă” triunghiulară 😋 … sau pune MV mâna pe mătură ca să arate cine e bărbat în casa aia 😋
Nu le rezolvă. Citeste review-ul către care am lăsat link la final.
Important e… ca l-a platit ea, din contul ei, cu cardul ei.
Corect. 😀
Nu știu ce Xiaomi știe să detecteze jucării, componente dezasamblate de jucarii, alte chestii aruncate de copii prin toate ungherele și să le ocolească sau să le strângă frumos undeva, într-un colț. Pentru că dacă nu are funcția de retur aceste lucruri va fi cel mai disecat aspirator ever. Mereu „chestiile” alea de copii, care sunt ignorate si dispar, sunt cele mai căutate după ce nu mai sunt în raza vizuală.
Da, dacă ai copii la vârsta aia e mai complicat. Dar lasă că cresc ei. 😀
Aulioo, ce dilemă au mămăile acum, oare ce vă mai iau cadou de „casă nouă”, mă-nțelegi tu. Voi realizați cum le crește tensiunea? 😋 iResponsabililor 😁
Sunt singura de pe aici care nu are nici masina de spalat vase?Pur si simplu mi s a parut inutila ,ai mancat ,ti ai spalat ustensilele si gata sau unul gateste ,celalalt spala vasele ,mai si vorbim in timpul asta fara sa stam cu nasul in telefon.Cat despre aspiratoare….mi ar trebui unul care sa si goleasca singur praful si sa se curete singur ca asta e chestia care ma enerveaza cel mai tare ,nu aspiratul in sine ,oricat de destept e robotelul asta nu cred ca se baga pe sub canapea,pat,fotolii asa ca tot trebuie sa corectezi dupa el ,mie imi pare mai mult un gadget ptr bucuria barbatilor,au un motiv in plus sa zica ce usoara e munca unei casnice.
Complet eronat și în cazul masinii de spălat vase și în cel al aspiratorului. Ia fă tu o scocoteală, cam câte vase murdare se strâng ÎNTR-O SINGURĂ ZI în care mănâncă de trei ori câte patru persoane? Într-o casă în care se gătește, da? Well, îți spun eu, poți să bagi mașina aia în funcțiune și de două ori pe zi. Plină, nu cu trei farfurii în ea.
Iar cu aspiratorul, mă faci să râd, dacă tu dai cu aspiratorul zilnic pe sub pat și pe sub canapea, eu îmi tai o mână.
Eu sunt o singură persoană, nu gătesc zilnic, dar uneori nu m-ar deranja o mașină de spălat vase.
Am pus un robot d-ăsta pe lista de dorințe după un cuptor electric în casa mea și un robot de bucătărie d-ăla șmecher.
Deși @Claudia are parțial dreptate, dacă s-ar și goli/curăța singur ar fi minunat. 🙂
Claudia, nu ești singura fără mașină de spălat vase 🙋♀️, dar n-o consider inutilă, mai ales dacă detești această activitate, precum foarte multe persoane, cel puțin din cele cunoscute mie. Mie chiar imi place să spăl vase, dar nu prea să dau cu aspiratorul. Așa că cel mai mare avantaj al acestui tip de aspirator este pentru mine funcțiunea zilnică independentă de persoana mea, cu beneficii vizibile în cantitatea de praf din aer și de pe mobile. E adevărat că pe lângă el mă folosesc și de un aspirator clasic, pentru zonele în care nu ajunge, dar doar o dată de săptămână, nu zilnic.
@claudia, +1. ma alatur si io clubului tau. santem 5, mancam in fiecare zi de doua ori acasa, in wee de 3 ori chiar, mancare gatita in casa si nu ne-or picat coiele/labiile nimanui (ma rog, nu de tot, inca) de la spalatul vaselor. ne-o si prevazut antreprenorul acu ceva ani o gaura in mobila de la bucatarie, cica pt masina de spalat; io i-am retezat-o ca la noi in tara hainele le spalam in baie; in fine, i-am facut catarul si am lasat gaura in mobila ca tot el prevestea nostradamic „mai incolo cand oi imbatrani boss ti-a fi lene sa speli atata la vase”. 12 ani mai tarziu, in gaura respectiva am amenajat un loc pentru 2 galeti frumoase de gunoi, una pt reciclaj si alta pt compost.
da’ n-am treaba, nu fac oda spalatului de vase la robinet, fiecare e liber sa faca cum il coafeaza mai bine, numa insir aici faptul ca eu nu simt nevoia de masina de spalat vase.
la fel, aspiratorul, al 3-lea in 12 ani, ca primele doua si-au dat obstescul sfarsit beneficiind de toate onorurile posibile, este tot unul clasic, ce se foloseste zilnic, se tine de toarta si se intra prin toate orificiile (ale incaperilor, hei bolnavilor 😉 ), pantele sau diferentele de nivel. acuma, io ce sa fac daca am avut ghinion de nevasta degraba dadatoare cu aspiratorul? pt ea nu e menaj, e efectiv loisir, placere adica, cu castile pe urechi, in patru labe cateodata, pentru explorarea tuturor colturilor si dedesubturilor…nu mai zic in ce pozitie am prins-o odata, o combinatie undeva intre contorsionist la Cirque du Soleil, a 15-a pagina din Kamasutra si coperta revistei Hustler, si…dar nu ma avantez la detalii ca s-ar putea sa ma blocheze Mihai pt ca simt ca-l intrec pe Toni la imaginatie….
no, si ma bagasem doar sa zic ca suntem inca pe clasic. ma mai prinde valu, ca-s om si io
Știu ce zici, dar mie încă-mi place să petrec timp cu femeia de lângă mine. 😀 Așa că prefer să fac asta, în loc ca unul dintre noi să spele vase sau sa dea cu aspiratorul.
@Mihai, pai si noi petrecem timp impreuna. da nu-s doua cupluri la fel noi imbinam utilul cu placutul. unul spala celalalt sterge si depoziteaza. n-ai idee cate palme peste cur pot zbura in timpul activitatii…sau cate glume, idei, discutii au vazut lumina zilei prin cezariana spalatului activ de vase . recunosc, aspiratorul nu ma pasioneaza dar e pasiunea ei (a se citi obsesie) si nicio Roomba-Robo-Kirby la putere exponentiala nu ar satisface obsesia, ca de aia se si numeste asa. 🙂
:))))))))
Aha….Ați hotărât că R(oo)umba e doar pentru dansat. Pe podeaua curată.
Aproape m-ati convins.
Dar am cateva intrebari de lamurire.
1. Ce face cu pragurile? Le trece sau trebuie ajutat?
2. Cum e cu pàrul de pisica din covor? Eu am un Heiner cu putere de aspirare mare si sunt foarte multumita. Dar… Am un covor cu Spiderman… Omul e cu costumul acela rosu pe fond bleumarin… Mor…. Aspir, dau cu peria si aspir iar. O data la 2-3 zile epilez covorul cu scotch… Deci e de rau.
Pisioiul e galben tigrat si se vede orice fir de par… Nu am cum sa il duc la tara ca plec si eu cu el😁. In fine, deci cum e cu pàrul de pisica? Il aduna?
3. Ce fac daca dau drumul la aspirator, plec la servici si in urma mea il atacà motanul?
1. Trece orice prag până-n 2 cm înălțime. Avem un singur prag mai înalt de atât, pe care nu reușea să-l sară, dar am rezolvat problema: am pus un covoraș în fața lui și acum îl trece.
2. Nu cunosc cum stă treaba cu parul de pisică, pentru că în prezent în viața mea mai există doar Suzana și Vasile. Iar la birou încă n-am dus aspiratorul. Dar citește review-ul lui Radu, am dat link la final, pentru că Radu are pisică.
3. Și dacă îl atacă motanul ce?
@Miki, pe youtube sunt niște filmulețe interesante, făcute chiar de oameni cu pisici. E chiar recomandat când ai animale. Iar ele se vor obișnui cu el. Nu mai spun de pisicile care se suie pe el să se plimbe…
Acum, dacă motanul tău e de neam năvălitor…poți lipi o poză cu un maidanez pe aspirator !
Damn!
Si iau bonus luna asta!
S-a dus de pe acum!
O să-mi mulțumești în fiecare zi a vieții tale în care îl pui în funcțiune. Promit.
Am eu Xiaomi si pisica + mocheta in toata casa, si face fata bine. Daca l-as porni zilnic ar fi brici dar am si o gaza de 2 ani si cedez nervos daca trebuie sa ridic in fiecare zi toate mini-jucarelele de peste tot.
Matza mea nu il ataca, ii e frica de el, se tine la distanta, dar e cea mai lenesa pisica din lume.
Visez la unu’ de-ăsta de o grămadă de vreme. Numai că tot stau cu geana pe net și degeaba, nu știu de ce naiba, după atâta vreme, încă n-au apărut dresori care să-i învețe să urce și să coboare scările. 🙁
Soluția e simplă: Ori cumperi câte unul pentru fiecare etaj, ori îl muți tu de pe un etaj pe altul. 😀
@Didina, ori îți pui lift la casă, ca tot omu’ normal !
Boss, ejnebun? Trei roboței din ăștia, plus aspiratorul normal, plus ăla de moloz… deja or să ne depășească aspiratoarele ca număr, o să am nevoie de încă o casă numai pentru divaisuri. 😂 Iar cu el în brațe nu stau să mă plimb prin casă, mai ales că tre’ să-l car și pe celălalt pe scări, să le aspir. Aștept altă soluție, dacă o fi cândva. Să-l folosiți sănătoși! 🙂
Sunt convins că vor scoate ăștia ceva ca să le ajute să urce scări.
@Ananas, m-ai pierdut la „tot omu’ normal”, mă depășește. 😂😂😂
Pe mine m-a intrigat fraza aia cu „… nepoții la liceu.”
De ce? Crezi ca se desființează liceele?
cum a zis și @andrei, femeia l-a plătit
asta înseamnă că te iubește
cuvintele sunt de prisos
Cea mai buna inventie de la painea feliata incoace. Eu am primul model de Xiaomi, acusi face 3 ani de cand l-am cumparat. Destept baiatul. A invatat engleza intre timp… la inceput vorbea doar chineza. Sa ma vezi cum umblam prin aplicatia in chineza cu youtube-ul in fata. Dar a meritat toti banii. Nici eu n-as putea trai fara el 🤣🤣🤣
Iată. 😀
M-ai convins. Dacă nu am mașină de spălat vase, și nici nu o să am, pentru că ar trebui să fac o reconfigurare majoră a bucătăriei, pe ăsta îl voi achiziționa cât de curând. Aștept o ofertă bună la Altex, poate primesc cadoo o tigaie.
Doi, zece, doi, zece, @Eleno se aude?
Hahahaaaa.
Dragilor, am dat o bucată iubitului prietenei mele. Ea e insarcinată și a poftit de Craciun la o drăcie d-asta. El a percutat și m-a contactat. A zis săr’mâna la final. Ea încă nu mi-a pupat nimic. Dar mi-a trimis un video cu „noul ei iubit”.
@Eleno, explică-i @Monei că dați în rate fără dobândă și zi-i să-și miste fundul mai repede la tine să-l ia.
@Elena: asta-mi aduce aminte de un filmuleț ajuns la un fost iubit 😀
@Mono, Mihai zice să-ți miști fundul la mine.
De card, rate și alte ascunzișuri mă ocup eu. O să mă ții minte. :)))
@Papi, acum am primit. Nu am trimis. Că m-am lecuit.😀
Noi avem o roomba de vreo 4 ani. 2 caini mari in aprtament. Fata fata binisor, ar merge bagat la aspirat mai des, dar e complicat cu atrans jucariile potailor, etc. Intra zilnic uneori, alteori la 2 zile. La noi trebuie golit cosul ca sa poata face toata casa, din cauza de par. Dar e minunaaaaaat.
Avem si purificator de aer de l rowenta, nu am lesinat ca le aspirator. Data viitoare o sa fiu mai atenta si iau din ala de fac pt clinici medicale and co, astra de branduri de all use nu s ce trebuie.
Io o să iau tot xiaomi. Despre purificator zic.
Aaa si nu recomand a se pune in functiune de la distanta daca ai catel in casa. Iti poate aduce un noroc in toata casa.
Iubita mea face curat in fiecare zi si tot se depune praful. Cred ca ii voi lua si ei un astfel de aspirator.
Ai face orice doar să nu-i vină ideea c-ai putea s-o ajuți, este? 😀
Pai daca-i cumpar aspirator… nu se pune c-o ajut? :))
Ei, cum naiba să nu se pună. Îi mai iei și mașină de spalat vase, un robot de bucătărie și un filtru de cafea, plus mașină de spalat normală și se cheamă că TU faci toată treaba în casă. 😀
Deci d-aia sunt asa obosit aproape in fiecare seara. Clar, nu ma merita :))
Și io zic. :)))))
… si când ma gândesc ca Shaomi (cica asa se pronunța!) sunt relativ noi in domeniu! Deocamdată am doar un telefon de la ei ,e un produs excelent!
Nu sunt chiar noi. A propos, trotineta mea, deși e branduită segway, tot un xiaomi e.
Nu sunt ei foarte noi . Am bratara fitnes de la ei mi fit 4 de la ei , cantar cu body analyzer… dar atatia bani ptr robot …. cam mult . Am dat vreo 300 de canadieni pe roomba acum vreo 6 ani cred , adica 1200 lei . Botezata Marucica , fata in casa isi face inca treaba constiincios . Sper ca si Xiaomi sa aiba warranty la fel de bun ca la banii astia ar trebui .
Dar daca as face uprgade la Maricica as face doar cu dyson .
https://www.dysoncanada.ca/en/robot-vacuums/dyson-360-heurist-overview.html
Sunt cei mai buni in materie de aspirat.
Am de vrei 2 ani un stick vaccum cordless si cred ca este cel mai puternic aspirator pe care l-am avut in ciuda faptului ca e cordless.
Asa ca o combinatie dintre un robit de la ei si un stick cordless este ideala ptr orice casa .
Preturi gasiti aici
https://www.bestbuy.ca/en-ca/category/robot-vacuums/30280
Noi , adică s.or apucat de treabă de prin 2010 !
De un an visez la robotul ăsta. Dar jumătatea mea (aia nesuferită) e de părere că-i prea sofisticat (a se citi scump) pentru noi, că dă el cu aspiratorul, că ce-i mare lucru. Numa’ că n-o face decât la „comandă”. De la jumătatea lui simpatică ☺
@Laura, mare lucru, mare lucru, dar dacă îți spun că eu strănut din ce în ce mai puțin, de când îl am, pentru că sunt destul de alergic si rinitic și cum vrei tu să îi spui ?!
Eu o consider o învestiție în sănătate, nu un moft și/sau o derogare de la …treburile casnice. Varianta mai ieftină e suficientă. 6 rate fixe fără dobândă și aia e…
Pune un bilet permanent pe ușa de la frigider 😀 ai scăpat de griji!
@Laura, până să ma documentez despre el și eu credeam la fel. Ce mare lucru, de banii ăia dau eu cu aspiratorul toată viața. Crede-mă, ia-l fără să-l mai întrebi, ia-l tu cum zice @Ananas, în rate fără dobândă, și-o să-ți mulțumească jumătatea în fiecare zi a vieții lui.
Bine, @Mihai, si @Laura la cine mai țipă după aia?
@Eleno, la asta nu mă gândisem.
Și eu îl vreau! Noi avem parchet de stejar peste tot ( in afara de bai), întrebarea e dacă e recomandat pentru parchet? Și spălarea e musai?
Pe parchet se simte cel mai bine. Nu știu cât de des dați voi cu aspiratorul, dar după ce luați unul din ăsta o să redescoperi plăcerea mersului în picioarele goale pe un parchet curat ca oglinda.
Nu știu ce vrei să zici cu „spălarea”.
„Mop-ul” se poate monta sau demonta. Deci poti sa folosesti robobul ca aspirator sau aspirator + mop. E decizia ta.
L-am cumparat! M-ai convins! Bine, a avut si Radu aportul lui 🙂
Să-l stăpânești sănătoasă. Și să faci review aici, pls. Sau măcar câteva cuvinte despre cum ți se pare.
Nu știu ce să zic sa fie ok. Prea multe știe să facă. Sper sa nu meargă și pe vibrații că nu te vad binișor. Mai ales că are raza de acțiune muuult peste 20 cm. 😀
N-are vibrații, am verificat io. 😀
Dar șterge ritmic pânzele de păianjen depuse pe la unele colțuri ascunse? Intreb pentru o prietena.
Nici. 😛
Știam io ca nu-i bun. Nu-i bai. Ii recomand eu o mătură bună, cumpărata de la un cioban care n-a auzit de xiaomi, dar a auzit de xiaomping.
Mihai, pai si matzele tale? Stiu ca aveai..
Am, dar la birou.
il am de un an in 24 de rate, la 64 de lei pe luna, a curatat deja peste 3000 mp, cam 20-30mp odata. Periile arata durata de viata in aplicatie inca 70%. Ce nu se specifica e ca pe covoare mai groase sau cu fire mai lungi de 1 cm are probleme. si ca pierde harta la fiecare aspirare o recreaza, cel putin roborock1, cica roborock 2 tine minte doua harti, adica daca ai parter si etaj, Face treaba OK, chiar si dupa ce aspiri tu cu mana ta, daca ii dai drumul in casa, mai strange si el un jumatate de rezervor de praf scame, par etc minim. la inteligenta e mai bun decat era Roomba acum un an, pt ca are AI. la negative, aplicatia cere access la poze, sms, testament, tot ce te gandesti ca nu ar avea nevoie, + ca uplodeaza harta constant pe server in china, daca pica internetul se pierde in casa, nu mai stie sa mearga la doc. deci nu e pt paranoici sau circumspecti 😀
Aplicația are acces la ce-i dai tu voie să aibă acces. Și de ce i-ai da la poze sau altele care n-au treabă cu ce are el de făcut?
Uuuu, Man, în curând va pronunța mai des cuvântul Xiaomi decât numele tau. Cel puțin în cazul meu așa a fost. De la aspirator , lustra și nici nu mai știu. Nici pe soț nu mai știu cum îl cheamă :)))
Mișuleeee!!! L-am comandat, maine sosește. N-am rezistat, prea îl laudă toată lumea 🙂
Azi tre’ să facem numărătoarea, să vedem the power of influence ! 🙂
A lu’ cine? Influența, zic.
Răspunsul ni-l vom da fiecare :))))
Intrebare: Nr. 2 e S6? Ieri am trecut pe la media markt ( Germania) și am văzut ca aveau numai S6.
Nu, e S5.
Mi l-am comandat și eu pe S6 negru ( e foarte importantă culoarea pentru mine 😂) dacă tot e ziua mea săptămâna viitoare. Sper sa ma descurc cu instalarea.
Ha! Tare. Înțeleg că la S6 au evoluat, poți să-i setezi zonele casei unde să folosească mopul și unde nu (gen, parchet, covoare, chestii). Să-l stăpânești sănătoasă.
Un link cu modelul?
Vezi la P.S., este exact cel despre care vorbește Radu acolo.
L-am cumparat! Si ce ma bucur. Insa…am cumparat doua aspiratoare. Cum de ce? Pentru ca asa am simtit nevoia. 😀 Nu chiar. INSA primul a rezistat mai putin de o luna si s-a stricat 🙁 Singurel, pur si simplu. Arata inca a nou…
Am cumparat acest robot prima data in urma articolului tau si a review-urilor de pe eMAG. O chema Gina 😀 Ne-a placut mult de tot, curatenie zilnic programata la ora 10:30, aspira praful, facea harta, urca pe covor, aduna la praf de ziceam ca am stat in cocina pana atunci, se mai impiedica in cabluri, am invatat si noi sa fim mai ordonati, s-a imprietenit cu pisica, bun.
Traim frumos si armonios, deja ma gandeam cum am stat in praf si mizerie atata timp fara un robot sa aspire zilnic, ma laudam (eu pe mine desigur) zilnic, recomandat altora si tot asa. Pana intr-o zi cand din senin aud vocea cristalina a Ginei: Error 18. Cica problema cu ventilatorul. Ma uit pe youtube ma ingrozesc. Acolo cineva explica cum sa scoti cele 12/20/1000000 de suruburi ca sa ajungi la ventilator si sa incerci sa il misti. Daca nu merge, sa cumperi alt ventilator. Pe bune? Dupa o luna? De ce, de ce, Gina??
Well, am sunat la eMAG intr-o duminica, o domnisoara draguta a preluat datele pentru retur/rambursare. Am trimis numarul de cont, a doua zi, luni, aveam si banii in cont si curierul la usa sa o ia pe Gina. Pisica era nedumerita de ce noua prietena de mai putin de o luna este in punga. I-am spus asa amical: asa se intampla daca nu esti cuminte. Tu urmezi! 😀
Am studiat si studiat piata…mai mult citit printre lacrimi ca n-a fost cine stie ce studiu, si am decis: luam o noua Gina. Exact la fel. Care merge foarte bine (inca) si care ne face viata mult mai usoara. Deci aspiratorul e super! Daca nu se strica. Merg pe varfuri in jurul ei sa nu o deranjez. 🙂
Bun așa. Tot Gina o cheamă sau? 😀
Gina, desigur 🙂 Si pisica e fericita ca s-a intors prietena ei acasa.