Aeroportul din Napoli, anno domini 2019. Găsim două scaune libere și ne înfigem gospodărește pe ele. Nu trece mult și la un moment dat o aud:
– Mi-e foame, mă duc să-mi iau ceva de mâncare.
– Du-te, zic, stau eu cu bagajele.
Pleacă, dar se întoarce în nici cinșpe secunde și se preface că nu observă privirea mea întrebătoare. Până la urmă, dacă văd că nu spune nimic, întreb tare:
– Deci?
– Deci, ce?
– Nu-ți mai iei de mâncare?
– Mnu.
– Ți-a trecut așa brusc foamea?
– Aham.
Pauză lungă.
În loc să-mi văd de treabă și să tac odată din gură, insist în continuare:
– Vrei să mă duc să iau eu?
Abia acu’ rabufnește:
– Auzi? Vezi blugii ăștia de pe mine?
– Mhm, îi văd, ce-i cu ei?
– Ce-i cu ei? Când am plecat in vacanță îmi erau largi, aia e cu ei.
La care io, naiv ca un campion interjudețean de șah nimerit într-un club de striptease:
– Poate au intrat la apă?
Foc și fum scoate privirea radarului uman:
– Ai grijă ce spui, că ești la un pas.
Am tăcut naibii din gură. Nu de alta, dar cu blugii intrați la apă, ai femeii, nu te joci și nu glumești.
Hehehe, nu ai cum să glumești cu așa ceva.
Vorba aia, după luna de miere, vine luna de fiere 🙂
Comentariu beton!37
Șșș… nu-i da idei.
Poate nu erau ai ei…se mai întâmplă să iei alte haine de pe sârma cu rufe, mai știi ?!
Comentariu beton!38
Da, frate, asta era. Cum naiba nu m-am gândit?
Eu de asta nu îmi iau blugi în concediu…
Comentariu beton!17
You stepped in the wrong zone…
Și am mai și insistat. Ca amatorii.
Bai… Bine macar ca nu ai intrat pe interzis, ai dat cu capul in semn.
Comentariu beton!22
Hai ca e tare asta! Bine ca te-ai oprit la timp.
Am un al nouălea simț, totuși.
Problema e ca nu s-a oprit la timp. Pentru ca… n-a zis dar a scris.
Ahahahahaha! Vasilescule era cât pe ce să calci pe becul…roșu! 😀 😀 😀
Prea te-ai relaxat… 😀
Cred că de la vacanță mi se trage. M-am lenevit și-am devenit imprudent.
Ai manifestat prudența câinelui care a mai luat bătaie😜 Întru iertarea gravei greșeli ai putea să încerci să-i propui un detox, o dietă, un sport extrem sau o sesiune de cumpărături… de țoale elastice😉
Comentariu beton!30
Tu mă vrei mort sau măcar avariat grav, este?
Nicidecum😜 A mai putut decola avionul ? Ce a zis chilotu’ ? A zis cumva … pentru ușurarea sarcinii aruncați eșarfele și blugii ? 😉
Comentariu beton!20
A, nu, că eșarfele mele nu intraseră la apă. 😛
:)))) Neata.
Se intampla asta cand vrei sa te intorci din concediu. Sa-i zici ca e o boala frecventa. Pur si simplu trece daca imediat bagi un alt concediu sau macar il programezi. Au bagat astia niste nano-roboti care actioneaza fara vrerea noastra.
Nu i treaba serioasa. Trece. :))
Io am încercat să-i spun că nu e vina ei, dar n-ai cu cine. 😛
Nu ai incercat :))))))))))), ai intarziat sa i spui. Trebuia sa-i comunici la primul suflu. Tu ai pus 2 intrebari dupa eroarea monumentala. :)))
1. La un pas de … ce?
2. Spune-i că blugii ăia au fost atacați de calorii. Scârbele alea invizibile care intră noaptea în dulapuri și ne micșorează hainele.
Comentariu beton!31
Fă tu glume care să conțină cuvântul „calorii”, da?
1. N-ai răspuns la întrebare….
2. Imi permit: sunt la 170 km de radarul uman.
@Victorașul cel viteaz, 170 km sunt zero barat. Ai grijă să nu iei amendă. 😂
Didino, tu ții cu ursul!
@VictorR atacati de calorii… Nu esti sanatos la cap, am ras cinci minute!
@Gianina: venind din partea ta, treaba cu sănătatea o iau ca pe un compliment! 😉
Io, în locul ei, aș fi dat vina pe sticla de vin ”din partea echipajului, pentru cea mai mișto femeie din lume”.
Așa încât, odată cu intrarea în spațiul aerian românesc să intri și în spațiul firesc și apăsător de vinovăție 🙂
Și io zic că se poate să fie de la vinul ăla.
Uau, grav. Ai scăpat ca prin minune. Dacă ai scăpat. De obicei tot ce spui se ține minte și poate fi folosit împotriva ta. Eu în locul tău aș fi foarte cuminte în perioada următoare.
Stai că încă n-a citit pe blog. 😀
Corect! Altfel te strângeau de gât! Eșarfele!
Esact. 😀
Dacă nu te strâng hainele când te întorci din concediu, mai ales în Italia, înseamnă că n-ai făcut bine ceva pe-acolo.
Eu una sunt la dieta pre-concediu în Italia, tre’ să scap de niște kile ca să am loc să pun altele la fața locului. Să nu-mi intre și mie blugii la apă pe când mă întorc.
Comentariu beton!17
Nici nu vreau să citesc ce-ai scris. Dietă, kile, n-ai voie să pronunți cuvintele astea.
Strike two! (iin caz ca ai uitat, prima s-a comis in avion 🙂 ). La a treia… eu zic sa te faci invizibil instantaneu. 🙂
Aoleu! Da’ ce vină am avut io în avion?
Ai fost un martor (martir?) inocent, nu? Degeaba! Dar tot la tine s-a contorizat!
Si… pot sa remarc ca si data asta am impresia ca tot scrisul te va baga in bucluc (stiu, nu ai zis nimic atunci dar ce crezi ca va spune cea mai misto femeie din lume cand va citi articolul)?
Să moară doi vecini de-ai mei dacă pot să înțeleg asta cu blugii/hainele care nu le mai vin. Adică elementul colocuitor nu zice nimic, dar NIMIC, pe tema asta (că nu observă sau că autoconservare) și vine zâna… auzi… pantalonii/bluza/tricoul/șlapii/plm… Întreb cât se poate de serios, ce căcat de răspuns așteaptă? Ea e cea care face din căcat bici, ce să zică ăla ca sa fie bine? Ți se pare, dragă? Ai dreptate? Lasă haleu’? Îți stă mai bine așa? Lasă că ajungem acasă și ne băgăm amândoi la cură?
Care sunt așteptările femeilor după ce încep discuția asta?
Comentariu beton!16
Gizăs craist, man, ești un amator. Subiectul ăsta nu există! Singurul răspuns posibil este: ți se pare, iubito, eu chiar am impresia c-ai mai slăbit.
@Mihai – nu-s amator deloc, dar mi se pare de mega căcat când se întâmplă din astea, în primul rand că ele deschid subiectul, și în al doilea, care e logica? E ca și cum m-aș duce la niște băieți pe stradă și aș întreba de mamele lor. Sau la șef și aș zice: știu că nu prea am rezultate, mă cam doare la pwla de firmă, vin târziu și plec devreme, spune-mi că fac bine și eventual dă-mi o mărire.
Lasă legendele alea urbane și bălăriile. Întreb femeile, în principal, ce urmăresc să obțină in urma deschiderii subiectului? Umilirea pe față a bărbatului? Punerea lui într-o situație de căcat, foar pentru a crea premisele unei discuții aprinse despre cine duce gunoiul? Care-i finalitatea? Ea singură observă că ceva nu mai e ca înainte. Ce așteaptă de la el? Să contrazică evidentul? Ca apoi să se simtă ea mai bine: m-am îngrășat, dar îl fac pe fraier în sânge. Îi arăt că și așa tot ei sunt stăpână.
De ce să ne mințim și să deschidem uși în spatele cărora știm clar ce se află? Așa de dragul conversației? Mai bine vorbim de vreme.
Ca să nu mai zic că în toate articolele tale despre grase (nu e cazul aici – din câte înțeleg e doar rotunjire de concediu) ești tare vehement și direct. Înțeleg ideea de cuplu și respect reciproc, dar ar trebui înțeleasă și de cea care pune întrebarea/face constatarea.
Numa zic! Dar tot un fel de pizdificare/emasculare e și asta.
Zi faină și hai cu roșu!
Comentariu beton!22
Dom` doctor, te rog nu te mai încrâncena! Poate-s ultimele lui glume….
Comentariu beton!25
@Victor – păi tocmai de aia, cum zice un mare critic în viață: lasă să indexeze google 🤣
Vezi că – tot vorba aceluiași critic – ai un typo: ” … mare critic ÎNCĂ în viață …” 😉
Mă cam depășește subiectul, dar na… Nu puteai să-i spui că o iubești oricum? 😁
Ăsta era cel mai rău răspuns dintre toate posibile.
Fugi d-aci, te alinți, îmi trec mie prin minte câteva grave de tot. 😂
Oricum, cui naiba îi pasă d-un kil – două? Mai mult n-ai cum lua în câteva zile. E vacanță, boss. Italia = mâncare bună. E ca și cum ai intra în librărie și te-ai plânge apoi că ai rămas fără bani pe card.
Nu scapi, relax. Orice ai face, orice ai zice, e programată chestia. E înscris scandalul în ADN-ul femeii mai ceva ca semnul ăla pe care-l făceau stăpânii de sclavi cu fierul roșu pe fruntea negroteilor. Are nevoie de circoteca cum avem noi nevoie să fwtem.Dacă trece o perioadă și nu prindem nimic, devenim nervosi, așa e și la ele, doar că nevoia de scandal e mai mare decât aia de făcut sex. De ce crezi că sexul după scandal e mai mișto? Două dintr-o lovitură, comprendre? Așa că provoacă scandalul , se descarcă și se transformă la loc din balaur în femeie, altfel se adună tensiunea și o să izbucnească nasol.E la fel ca la plăcile tectonice, se călăresc, alunecă una peste alta și provoacă mici cutremure, dese dar nepericuloase.În schimb dacă stau cap în cap și se impung, se acumulează energie și când scapa e jale…
Hai , succese.
Comentariu beton!22
Corect spus!
Știi bancul ăla cu bătrânii în pat și el îi cere un sex oral? Replica de la final e baza.
La cum îl știm pe MV, s-ar putea ca tensiunile create să nu se lase cu finalizare. Știi ce zic?
Cum ar fi o replică de aia tăioasă cu: Nu fwt grase!
Nu m-am putut abține 😈
Eu cred că poftele astea subite anunță ceva. Numa zic.
N-ai fost pe faza. Blugii nu intra la apa daca nu-i speli, da’ puteai sa zici de retentie de apa. Practic, ii dadeai sansa ca la intoarcere sa mai ia o pereche identica, sa-i vina tot larguti 🙂
Retenție de apă? In your dreams.
Îmbătrânești patroane…încet încet intri în rândul „muritorilor” care și-o iau în barbă când e vorba de subiecte din astea delicate.😅 să vedem cât mai poți evita gloanțele. 😁
M.V. altfel trebuia sa pui problema: după atâta răsfăț și desfrânare , ar merge o sălățica ,babe !
Bine ca ai poze cu pizza aia minunată. Ca să ai la ce te uita in următoarea perioadă in timp ce savurezi doo frunze de laptucă si o ceapă verde. Că situația e gravă si trebuie remediată. Si dacă vrei sa mai apuci sa vezi de Craciun doo sarmale in farfurie, ar fi cazul sa empatizezi cu situatia.😁
Mai ales ca ca problema asta a aparut din vina ta. Pentru ca se stie că orice problemă serioasa apare din vina bărbaților. Pentru că pot.😃😃😃
De exemplu in ultima perioadă soțul meu imi aduce mereu înghețată. E clar ca nu-i MAI plac sarmalele…
Comentariu beton!15
Ești pe un teren minat. Mare grijă!
Un cuplu celebra 50 de ani de casnicie. Armonia si linistea din familia lor erau celebre in tot oraselul, asa ca un reporter se hotaraste sa realizeze un interviu.
-Cum se face ca de 50 de ani nu v-a vazut nimeni certandu-va sau macar ridicand tonul unul la altul?
-Secretul este la inceputul casniciei, in luna de miere. Ne-am hotarat sa o petrecem la o cabana superba pe creasta muntilor si am inchiriat doi magarusi pentru a ajunge acolo impreuna cu bagajele noastre. La un moment dat, magarusul sotiei mele s-a impiedicat si au cazut. Sotia mea, desi se lovise, i-a spus animalului pe un ton calm “Prima data”. Magarul s-a ridicat si am continuat drumul. Dupa un timp, s-a impiedicat din nou. Sotia mea i-a spus, cu aceeasi voce egala “A doua oara”. Ne-am continuat calatoria, magarul s-a impiedicat a treia oara. Atunci sotia mea a scos un revolver si a impuscat magarul in cap. Am facut criza de isterie. I-am spus ca e nebuna sa procedeze asa de crud cu bietul animal, ca trebuie sa consulte un psihiatru.
Sotia mea s-a intors catre mine, m-a privit in ochi si mi-a spus calm “Prima data”. A fost prima si ultima data cand ne-am certat.
Comentariu beton!32
La asta m-am gândit și eu când am citit articolul acesta!
@Misule ai pus-o sau ai grijă😁
dacă o duci în vacanță – se’ngrașă!
dacă n’o duci – de ce n’o duci!
îmi aduce aminte de tinerețile mele când aveam prietene și uneori nu le convenea nimic, plus că mai și spuneau golanilor din spatele lor tot ce făceam în intimitate
am scăpat de gurile lor și de golanii din spatele lor trecând pe labă
acum din cauza tratamentului n’am nicio erecție
și liniștea e incredibilă, cât îmi lipsea odată să am liniște
Prea multe voci si galagie cand ai erectie, ai dreptate.
Nu poti dormi linistit nici tu si nici vecinii.
Ar fii OK sa postezi reteta de medicamente care aduce liniste si pace.
Nu de alta dar poate asa as scapa si eu de efectul aurolacului care are efect pe dos.
Dacă nevastă-ta e din aceea care folosește sexul ca punct de negociere, chiar te-aș îndemna să te gândești serios la divorț.
Ultima replică, aceea cu „Ai grijă ce spui, că ești la un pas.” nu e răspuns de soție.
Eu nu tolerez chestii din ăstea nici de-ar fi Afrodita.
Măcar noi să-ți mai atragem atenția, dacă așa-zișii prieteni te lasă să suferi fără să spună nimic sau să-ți atragă atenția.
Se dezbate încă. Ce zici?11
Boss, te iei prea în serios. E o glumă, în plm.
Ii rupi capul, a?
Barbat, nu cârpă de vase.
Rilache, in cazul in care nu știai deja, există mai multe tipuri de școli de soții. 🙂 Și în unele nu doar că se tolerează genul acesta de răspuns, ba chiar se primește și notă maximă. 😉
Comentariu beton!20
Maaai, nevasta ta e ca toba la Vaslui, trebuie batuta preventiv si des, pentru ca stie ea de ce….i-au intrat hainele la apa.
Bataia slabeste sau doar arde niste calorii ?
@Mihai Vasilescu
Totul începe de la glumițe…
@Marius M
Mai bărbat decât tine care se ascunde după tocul nevesti-sii.
@Sorin Aurolacul
Aham, pentru că dacă nu tolerezi mizerii de la nevastă-ta, înseamnă c-o bați.
Acum poți s-o rogi pe-a ta să-ți bage OOle înapoi în poșetuța ei până data viitoare când îți cere s-o aperi și poate atunci va vrea să facă sex cu tine.
Atta boy.
Soția îi promite soțului că la următorul carnaval se va costuma în personajul lui preferat din Războiul Stelelor. Când vine seara carnavalului soțul nu mai are răbdare și intră prea repede în dormitor:
– Iubito, dar Jabba the Hut nu e personajul meu preferat!?
-Tâmpitule, încă nu m-am îmbrăcat!
Nu știu cine e Jabba aia, da’ era cumva în costumul puțin șifonat al Evei ?
@Ioane ia baga un pronostic pentru CFR si FCSB.
Unu … te strâng chiloții dă sport ? Ce porno stick-uri visezi ? Bagă-ți selfie-stick-n cerința … articolului de sport 😜
Doi … cine e @Ioane ?
Trei … sunt supărat pe tine că ai renunțat la rezoluție!
1. Da… sunt bine mulțumesc de întrebare!
2. Ionuț
3. Mi-am îndeplinit cerința principală … și anume să slăbesc o anumit număr de kg. Am ajuns la o greutate pe care o doream la începutul anului și de aceea m-am oprit. Nu e greutatea normală după tendințe, dar e o greutate la care momentan mă simt bine și pe care doar o întrețin. Una peste alta nu mai sunt fat și sunt pe calea spre fit, mai aproape de fat decât de fit, dar… totuși pe calea cea bună!
Ele sunt perfecte, nu mai ai loc de astfel de specimene.