Vorbeam zilele trecute cu radarul uman (aka cea mai mișto femeie din lume) pe subiectul „cum e să ai ghinion în vacanță” (că tot eram plecați și se potrivea la fix să cobim nițel) și-mi povestea despre niște prieteni de-ai ei care erau pe undeva prin Grecia, unuia i s-a făcut rău și-a trebuit să ajungă urgent la spital. Acolo l-au pus oamenii pe picioare rapid cu o singură perfuzie, cât să se poată întoarce înapoi acasă. Să vă spun cât l-a costat blestemata aia de perfuzie? 700 de euro, boss. Plătiți din buzunar și fără posibilitate de recuperare, pentru că, evident, nu-și făcuse niciun fel de asigurare. Normal, cine naiba își face asigurare când este foarte clar că ție nu ți se poate intâmpla nimic, doar altora.
Bine, distinsa persoană este o adevărată enciclopedie de povești despre vacanțe ratate, multe dintre ele pățite pe propria-i piele. Poate să-ți explice cu lux de amănunte, fără să i se clintească un mușchi pe față, despre cum a fost nevoită să renunțe în ultimul moment la concedii pentru care deja plătise absolut tot, de la biletele de avion, la cazări și intrări la muzee. Și nu un singur concediu, mai multe. Motiv pentru care nu mă lăsa să fac niciun plan în zilele dinaintea plecărilor. Știți, în febra vacanței ce se apropia rapid, mai încercam și eu să zic chestii de genul: „facem aia și ailaltă, mergem acolo, o luăm pe traseul ăla”, din astea de bun simț. De fiecare dată se uită la mine și-mi spune sec: întâi să văd eu că pleacă avionul ăla cu mine în el.
Ca să fiu extrem de sincer, în ceea ce mă privește, n-am pățit niciodată nimic când am fost ieșit din țară, și am tot ieșit în ultmii 15 ani, slavă tatălui tâmplarului, dar sunt absolut convins că dacă voi pleca o singură dată fără asigurare de călătorie, exact atunci mi se vor întâmpla toate nenorocirile din lume. Pe sistemul, pe care eu personal l-am inventat și brevetat, numit „dacă nu înveți un singur subiect pentru examen, cu siguranță ăla o să-ți cadă”, sunt absolut convins că Zeița Fortuna atât așteaptă: să nu-mi fac eu o singură dată asigurare de călătorie. Țara aia în care ar urma să mă duc va fi brusc lovită de două-trei tipuri de molimă, de o combinație mortală de gripă porcină și aviară, de minimum un cutremur și, spre finalul călătoriei mele, de un cel mai mare tsunami din toate timpurile. Și asta indiferent dacă are ieșire la vreun ocean sau nu. De-aia prefer să-mi fac asigurare de călătorie și să plec fluierând un cântecel vesel.
A propos, să nu uit, când i-am spus radarului uman că echipa de la Eurolife a prevăzut, în pachetul de asigurare Zen, inclusiv despăgubiri pentru „anularea călătoriei” și discount de 10% de la două polițe în sus cumpărate, i-a înflorit un zâmbet larg pe față. Zâmbet care s-a transformat într-un surâs angelic când i-am mai zis și că „cică o poți face de pe telefon, cât aștepți să te îmbarci, devine activă imediat, nu după 24 de ore”. Hmm, oare de ce? 😀
Ce voiam să mai zic, azi n-o să vă rog să-mi povestiți dacă ați avut vreodată nevoie de asigurare când erați prin vacanțe pe afară, că nu vreau să aud povești triste, dar sunt curios să aflu altceva: dacă ați avea ocazia să alegeți unde să plecați, dacă ați putea azi, acum, pe loc, să vă alegeți călătoria, destinața sau aventura pe care ați vrea cel mai mult s-o faceți în viața asta, care ar fi aia?
Haaaaa…waiii ! Să văd dinozaurii ! Să îi hrănesc din palmă, ca la noi cu urșii ! Oare au și activități ecvestre cu ei, eventual rodeo ?
Fără ghirlande !!! Că…mă sufoc !
Comentariu beton!26
Du-te bă în … Râșnov 😜 La Dino Park 😤
De un sfert de oră mă tot gândesc unde m-aș duce …
Comentariu beton!21
Dar nu mai bine hranești vulcanii?
Bine, tu și când ne rogi să scriem ceva pe subiect, noi n-o facem. Așa că mă aștept la un astfel de comentariu. Adică legat de lipsa asigurării.
Am zis să încep eu cu asta. :))).
Comentariu beton!18
Ia să vedem dacă ai dreptate. 😛
Care subiect, @Eleno? Am citit „o poți face de pe telefon, cât aștepți să te îmbraci” și îmi dădea cu virgulă. 😂
Comentariu beton!19
@didino, vrabia… :)))
Vrăbiuță, domnu’, vă rog frumos… că nu ne tragem de penaj. 😛
Comentariu beton!25
China, boss, acolo vreau.
La sugestia unor prieteni, vreau neapărat să fac o comparație între orezul lor, servit într-o vază Ming și pilaful nostru, făcut la cantină într-o oală de 50 litri.
Comentariu beton!39
Da’ nu e mai ușor să-ți trimită cineva niște orez? Să nu mai bați drumul până acolo pentru atâta lucru. 😀
Nu mai bine comanzi orezul pe Aliexpres? Până vine e sigur la a doua recolta, numai bun de treierat.
Comentariu beton!18
Și vaza cum o rezolv, ha?
Las’ să merg eu acolo, să arunc un ochi și pe vechitura aia de zid.
Comentariu beton!16
Orezul facut la cantina e bun, mai ales daca plutesc cativa viermi grasi la suprafata.Spune le alora de le zici ca ti s prieteni ca grasimea din viermele orezului face bine vazelor Ming.
Comentariu beton!14
Marius M, numai scârboșenii ai în program?
Ia, plimbă ursul, poate ai treabă sau ți s-o fi învechit bătaia?
Comentariu beton!18
Să se consemneze că am fost amenințat!
Comentariu beton!18
Orezul lor si bucataria chinezeasca nu prea e interesanta, in o luna de zile cat am stat la ei dupa ce am gasit undeva ascuns un restaurant cu profil european doar acolo mancam(Chengdu), au o istorie interesanta si binenteles ca au invatat sa o vanda bine
” Nu conteaza locul , ci cu cine ! „
Comentariu beton!16
Filozofule.
SUA – Coasta de Vest – Parcurile Nationale. Cu alte cuvinte natura.
Da’ natura de pe Jepii Mici ce are? 😀
P-aia am vazut-o boss. Marele Canion nu cred ca-l poti gasi in alta parte. Yosemite samd.
Comentariu beton!12
M-aș reîntoarce în Zanzibar. Și n-aș mai pleca de-acolo! 😉
Comentariu beton!14
Păi și ce te oprește?
Recomanzi o astfel de vacanta si unei familii cu un kid de aproape 3 ani la anul? Ceva info de stiut despre locatie? Ne tenteaza Zanzibar de vreo 2 ani dar fiind mic copilul am ales Grecia si anul acesta Turcia.
Bora Bora.
Mi se pare ca e cel mai indepartat punct de Romania, care sa fie si accesibil relativ usor pt un muritor de rand. Plus ca peisajele…
Sau undeva in varf de munte. Dar cu asta sunr obisnuita :))
Niciodată n-am înțeles-o p-asta cu vârful de munte.
Și mâine aș pleca spre New York – Havana.
Cu asigurare de sănătate.
Nici n-am troller mare, dar mi-aș lua 3 mai mici, care-i problema? 🙂
Ce naiba să bagi în trei trolere?
@Mihai, nu întreba niciodată o femeie ce poate băga în trei trolere.
Comentariu beton!27
@Mihai,
Pe lângă ce insinuează @SM 😂, dacă e iarnă/toamnă, la New York e frig și la Havana e cald. Deci, juma’ de șifonier 🙂
Comentariu beton!24
… că cealaltă jumătate o bagă în trolerul sotului.
Comentariu beton!45
Nu am plecat niciodata fara si nici nu as pleca pt un cacat de 10 euro sau cat sunt. Rahat inseamna 2 meniuri la MC ratate. In schimb daca dai de „perfuzie” vb. ta, o sa ratezi cam toate meniurile de MC pe un an… Plus de asta, avem un kinder de aproape 2 ani deci exclus sa nu avem asigurare!
Așa gândesc și eu. De partea cu banii, zic.
Eu as mai citi de cateva ori literele mici din contractele de asigurari . De zece euro nu prea primesti mare branza . Va vorbeste cineva din afara care cunoaste direct muuulte povesti cu asigurari facute in Ro si care nu sunt bune decat de sters in partea dorsala . Pentru ca costurile reale in sanatate sunt muuult mai mari decat le ganditi si decat ce va asigura aia de 10 euro . Atentie si la deductibile .
Btw Grecia nu asigura urgentele medicale ptr cetatenii Uniunii Europene pe baza acelui celebru card medical . Intreb si eu .
Comentariu beton!13
Eu as vizita Elvetia. Toata. Au niste peisaje superbe..
Comentariu beton!14
N-am văzut decât Geneva, dar pare să fie exact cum spui.
Da, este frumoasă, am fost anul trecut intr-un circuit, dar mie tot mai mult mi-a plăcut Norvegia.
Oricand dar mai ales dupa ce castig la loto Singapore sau Tokio, plecare cu tot cu gasca extinsa, adicatelea copchil, copchila, boyfrendul copchilei, zana copchilului si sotul din dotare(as mai lua cativa da’ aia din aeroport zic ca nu mai au locuri disponibile)…hmmm pisicile la arunc peste gard la Vasilescu 🙂
Trebuie facute asigurari de caltorie dar daca te zgarcesti sa le ai , pt calatorie in Europa macar fa cerere pt cardul european de sanatate…
Comentariu beton!16
Dă-le-ncoa că le primesc.
…ai grija , maidaneza proaspat culeasa de pe strada e ingrozitor de embarazada, voi avea un nepotel (chiar mai multi dar sunt in faza de negare)
Comentariu beton!12
Machu Picchu clar .
Și io aș vrea.
Seychelles, măcar două săptămâni. Poate la anu’.
Sună într-un fel.
macar 2 saptamani pe an :))
Seychelles ar fi pentru mine destinaţia de vis.
Deja sunteți doi. Mă rog, două. 😀
După ce am scris am văzut. Dar tot acolo m-aş duce.
Eu aș vrea să ajung în spațiu. Ceva lejer, o croazieră cu staționări pe ici, pe colo, pe câteva planete, eventual chiar și pe Lună sau pe Marte. Au fost niște oameni și cică e fain rău. 🙂
Comentariu beton!26
Păi bagă-te la excursia lui Tesla.
Cu autobuzul cela intergalactic, înghesuită cu încă 99 de suflete străine? Thanks, but no thanks, plus că sufăr de ușoară agorafobie, aștept să scoată la închiriere alt tip de vehicule și să merg în grup mai restrâns. Și pe alese, chiar. 😁
Comentariu beton!15
Destinatie…bă, e pe creier de multa vreme si intr- o zi o s-o fac..dus intors Bucuresti-Lacul Baikal cu masina.
Daca ai ceva sponsor pt treaba asta, scriu zilnic despre el…si-i fac si-o…cafea dimineata.
Comentariu beton!15
Da’ cât costă, șerif? Că nu pare ceva ce nu s-ar putea face dacă asta îți doreșt așa mult.
Pffff…pai in timp costă vreo 3-4 saptamani minim…aici caut sponsorul, unu care sa mi dea atata concediu dintr-o bucata. De bani nu e broblemă, am pe acasa niste ruble, mai schimb ceva leva si ma descurc.
@Redoo, păi două săptămâni cu plată, doua fără plată, și-ai rezolvat problema.
Islanda… dar nu chiar acum, ca nu e timpul potrivit ca sa prinzi aurora boreala 😊
Eu as zice ca exact acum e tipul potrivit pt Islanda ca sa poti vedea o grmada de alte lucruri (mai putin pe Aurora). Daca vrei sa mergi doar pt Aurora, iti recomand ceva mai ieftin (Suedia, Finlanda). Islanda e hiper-scumpa si as zice ca nu merita mers doar pt aurora (evident, si iarna mai poti vedea una-alta, insa cand ai lumina doar vreo cateva ore/zi si e frig, zapada si vant, nu-ti prea mai arde de vizitat.
Comentariu beton!16
Poti sa mergi in martie-aprilie cand ai sanse mari pr aurora dar ai si mai mukte ore de lumina ca sa vezi alte lucruri. Islanda este uimitoare iarna.
Cuba+Mexic
Bifat amandoua dar recomand Jamaica :))
Scufundări la Marea Bariera de Corali – cred că visez asta de pe la 5 ani, am văzut la Teleenciclopedia.
Comentariu beton!15
Să înțeleg că în țară nu ai asigurare de ne lovesc toate molimele la cel mai înalt nivel?!
Comentariu beton!13
Japonia mi se pare o tara extrem de frumoasa, dar nu m-ar interesa orasele mari ci satele, sau hai poate ar merge si niste orase unde as putea sa vad gheise pe stilul vechi… Si evident daca s-ar putea sa nu prind faimoasele lor cutremure ar fi perfect.
și ca să răspund și la întrebare….
Acum vreau la Doha. Și mai vreau la Rio. Nu în timpul carnavalului.
Scandinavia. Și nu-S departe ca locuiesc in Germania, dar mai aștept un an sa mai crească juniorul ca vreau sa ma bucur de vacanta. Și după aceea e pe lista New York.
Toate vacantele sunt frumoase ptr ca sunt vacante ,indiferent de destinatie ….principalul este sa nu ai ghinion ca tipul din povestea ta si sa ti le poti permite.
Comentariu beton!13
Tasmania
Io visez de mic sa merg la Sovata.
Comentariu beton!24
Pentru tratament, clar.
Comentariu beton!17
Io am visat de multe ori ce am pățit la Sovata în lacul Ursu ☹. Am dat cu capul de lemnul ce despărțea locul destinat copiilor de restul lacului și era să mă înec. Să îi dea Dumnezeu hodină grasului ce m-a luat de după ceafă ca pe un pui de mâță și m-a salvat.
Comentariu beton!23
Sovata, unde face Nicu armata.
La Sovata, aromată-i înghețata
La Sovata, unde-i fericită fata
Așa era cântată și slăvită pe vremuri Sovata, normal, ce copil nu visa la înghețată? 🙂
Comentariu beton!16
La Sovata, pe când eram copii, am fost cu părinții și alte neamuri. Eram o gașcă mare și am stat la corturi. Foarte faină atmosfera, îmi aduc aminte aproape tot, deși eram copilă.
No, și într-o noapte, spre dimineață așea, cam pe când se întâlnesc soarele cu luna și somnul este mai dulce, ne trezim speriați în urletele maică-mii: ursu, săriți, fugiți, ursu!!! Zarvă mare, sperietură, taică-meu viteaz iese în izmene din cort să se lupte cu animalul (trebuia să își salveze familia, aia e) și ce să vezi. Un vițel mânca din merele pădurețe pe care le lăsam într-un lighean lângă cort.
Comentariu beton!23
@Anduta, mai completez si eu acolo unde ai spus ca e fericita fata cica
Du-mă mama la Sovata sa-l cunosc si eu pe tata
@Marius sper ca nu de aia visezi sa mergi si tu la Sovata, nu?
E binenteles o gluma si mai sper sa nu te superi 😀
@keepcalm,
Ba lasă-l să se supere, vreau să-l văd supărat.
Ce atâta lapte și miere… 🙂
oricand m-as intoarce in Norvegia, ca am stat doar o saptamana si nu a fost suficient. frumoasa tara, frumosi oameni, mancare/bere buna.
Comentariu beton!13
Păi și ce te reține?
Am un tovarăș care acum 2 săptămâni, a plecat în Thassos.
1. La vreo 20 de km de Ploiești a făcut pană! S-a dus la o vulcanizare… cauciucul tăiat. Asa că s-a dus cu roata aia mai subțire dus întors.
2. La vamă la intrare în România când a dat actele mașinii… avea ITP expirat. Amendă 1650 și plăcuțe luate bla bla bla. A scos 100 de Euro și l-au lăsat să treacă.
3. Când să se programeze la ITP printre documente i s-a cerut și cartea mașinii. Mașina luată în leasing cartea nu era la el. Se duce la reprezentanță și de acolo este trimis la bancă, la bancă… fata care se ocupa de el… era în concediu…
Cât noroc să ai???
Comentariu beton!19
Hmmm… să pleci cu mașina în concediu și să ai itp-ul expirat nu prea mai e chestie de noroc. Știi cum zic? Bine că n-a plecat cu rezervorul gol.
Punea prosopu’n geam, îl dădea pe Vijelie tare și rula fin 🤣😜
Este iulie asa ca as merge sa vad beluga in Churchill Canada:
https://everythingchurchill.com/experiences/beluga-whales/
Aș merge prin țările nordice, să mă plimb pe fiorduri sau pe urmele vikingilor etc.
Îmi surâde și Islanda sau măcar Scoția.
Din US, mi-aș dori să vizitez sate din Tenesse sau Texas, orașe precum Chicago, Seatle, New Orleans, Los Angeles, am văzut eu prin filme și seriale că e mișto :)). Puțin probabil să ajung pe acolo.
Destinații care implică mare și plaje nu mă tentează, din motive lesne de înțeles :))
Da, mă, bine că stai tu la soare.
Peru mi-ar placea tare mult, inspirata fiind de cartile lui Llosa. Dar e la nivel de vis. Deocamdata, sper 😀
Și mie îmi place Llosa. Chiar acum citesc ”Povestașul”.
E suficient o singură dată… ca să îți pierzi încrederea.
Acum câțiva ani am fost cu consoarta în țara sfântă și elenă a vacanțelor românești. În hotel, după micul dejun și cu cafea băută, a călcat aiurea și și-a dublat într-un sfert de oră dimensiunile gleznei. Taxi, spital, fâlfâiam asigurarea și îi dădeam înainte cu engleza mea cu accent sovietic. Până n-am scos niște nenea Iancu europeni nu s-au mișcat corespunzător. Firește că am obținut niște hârtii care la decontare nu au fost ok din punctul de vedere al asiguratorului. De atunci nu am mai făcut niciodată asigurare înainte să plec undeva. Rămâne sfânt fondul de urgență, fond ce îți poate aduce chiar și un zâmbet la promoție cu geanta aia faină care apare fix când a epuizat făptura bugetul de shopping 😜.
Acum să nu mă credeți chiar așa de inconștient, ci doar sătul de jocul de-a șoarecele și pisica cu firmele de asigurări atinse grav de japca românească și de sindromul „las-că poate îl prostim pe fraier”.
Există full Casco, există carduri cu servicii conexe ce pot acoperi orice urgență sau cheltuială neplanificată. Unele dintre beneficii este bine să fie păstrate „la secret” față de minunățiile cheltuitoare pe prostioare 😜
Ps. Încă mă gândesc unde m-aș duce … singur. Oare m-aș întoarce?
Comentariu beton!20
Io mă gândesc că totuși n-a fost vina asigurătorului că grecii nu voiau să se miște fără șpagă și c-au eliberat niște hârtii cu care n-ai avut ce să faci. Părerea mea.
Cât despre unde ai pleca, te întorci sigur. Că cu cine rămâne câinele?
@Mihai, ți-am zis că apare unu’ cu comentariu despre asigurare?
Iată!
Comentariu beton!17
@Eleno, că parcă el nu văzuse ce-ai zis. :)))
Habare, oriunde te-ai duce și decizi să rămâi, ai grijă să fie net-ul bun. Că nu știu ce facem dacă te pierdem și pe tine de pe-aici. 😉
Comentariu beton!12
Mont Saint Michel. Paris. Meteora. Marele Canion. Cascadele Niagara și Victoria. Amazon. Ierusalim……
Știu, visez frumos și mult și cu ochii deschiși. Dacă întrebi și ce șanse sunt să văd vreodată toate locurile astea, atunci …….
Nu mă prind, primele trei sunt în Europa și sunt destinații relativ accesibile. Care e problema de nu le poți vedea?
Vreau să plec într-un loc răcoros. Undeva unde să pun pilota pe mine. Mi-e doar de-o pilotă pusă pe mine, mai ceva ca de mama.
Și în locul ăla răcoros să am mâncare gătită. Mi-e dor și de asta. M-am săturat de ochiuri cleioase, omlete cu ceapă verde și mărar, brânză veche de oaie, roșii, salată de vinete, icre cu ceapă roșie și grilluri făcute din curcan sau rață.
Comentariu beton!17
Rahova, dincolo de gard, celulele pt smecheri.
Comentariu beton!18
Te aștept, @Eleno. 😂
Ăăă… pentru prima parte, aia cu locul răcoros, ai deschis vreun geam azi?
Copy Paste Mode on
“Se casatoreste o blonda din Iasi cu sir John. Ajunsa in Anglia trimite scrisori acasa:
Dragii mei, Sa va povestesc cate ceva despri mini si despri ce fac eu paici.
Luni: Mergem la teatru, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc Marti: Mergem la opera, sotul meu are acolo o logie, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc
Miercuri: Mergem la meci, si acolo sotul meu are o logie, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc
Joi: Mergem la cumparaturi, sotul meu imi cumpara di toate, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc.
Vineri: Organizam seri caritabile, vin toti prietenii sotului meu, sotul meu are foarte multi prieteni, doneaza foarte multi bani, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc Sambata: Ni plimbam, vizitam, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc
Duminica: Facem barbekiu, vin si prietenii sotului meu, ne facem cadouri reciproc, esti foarti frumos, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc.
Cu drag,
PS: Mi-i dor di puIa ca di mama”
Fiți-ar pilota să îți fie pilot, asigurat ofc 😜
Comentariu beton!19
@didino, până la urmă tot vin, că prea insiști💙.
@Eleno, nu cred până nu te văd tolănită la mine-ntre flori. 😜 Că io nu te pun să deschizi geamu’ (ca alții), te țin afară. 😂
Tolănită-n flori ? Hmmm, sună a știre asemănătoare cu cea de zilele trecute. Sper că e asigurată … jardiniera respectivă 😜
@HM, tolănită, da. Nu zvârlită, nu picată. 😜
Le-am asigurat pe toate, cu șuruburi. De jardiniere zic.
@Eleno, dacă nu-ți plac omletele și grilurile dă-le-ncoace. că eu n-am gaze de luni și stau pe roșii, brânză și mezeluri. pt viitorul s-arată cam la fel pt cca încă-o săptămână.
@ady, da’ nu mai bine îți dau niște gaze?😂
@Elena P Ce fel de gaze ? De șist pă șustă la o șuetă de seară ?
Orişice loc de pe pământul ăsta îl poţi vedea virtual http://fromcusco.com/spheres/mp.html, am norocul (şi-l face omul) să fiu într-o vacanţă continuă, mi-am transformat hobby-ul în job, prefer România şi provocările fizice, de paregzamplu WE ăsta merg cu băieţii mei, cu biclele, în Iezer-Păpuşa.
Văd totuşi lumea fiindcă bat expoziţiile canine de pe globul globulos şi orişiunde ajung vizitez.
Dac-ar fi să schimb locaţia, care este tare faină, între lacuri şi pădure, la ţărănoaia, m-aş muta, de vizitat le-am, şi nu în excursii, ştiu cum este viaţa localnicilor, deci m-aş muta pentru un timp mai lung în Saint Martin, Caraibe, ori în Madeira, pentru climă.
Păi zi-ne mai multe despre hobby-ul ăla.
Când holongăream subteran la Petrila mare, în Jalea Viului, hobby-ul era ieşitul în expo, prin ţară la vremea aia, cu cei doi câini de rasă.
Când m-am restructurat mi-am jurat să inventez ceva încât să muncesc cu drag, şi-am inventat ceva legat de câini, am găsit şi-o locaţie superbă la 25 de km. de Piaţa Universităţii, ora exactă se dă încă la capitală, şi de atunci nu mai am concedii la modul clasic, mai plec prin lume, în expoziţii, câteva zile, o săptămână, ori fac câte-o ieşeală de-asta, urcat pe munte, dat la vâsle în Deltă.
Dar, din locurile văzute în lume, Saint Martin şi Madeira m-au făcut să mă gândesc la schimbarea locaţiei.
Fara doar si poate, o sa fac tot posibilul sa ajung in Machu Picchu 🙂
Africa.
Vreo 2-3 luni.
+10
Și vreo 2-3 lei ? Cică Botswana e plină de … elefanți 😜… în colanți.
Apropo de moneda națională din Botswana! Am un amic care e din Namibia. Cică pe aeroport la Frankfurt s-a așezat să bea o cafea. Din vorbă în vorbă, a aflat că chelnerița ce l-a servit era româncă. După ce a aflat îi zice, că are un cadou pentru ea… și îi dă o hârtie de 20 de pwle. Cică a făcut aia niște ochi ca la melc!
în ordinea numerelor de pe tricou, aș începe cu tunisia, apoi arabia saudită unde să merg în pelerinaj la meca, emiratele arabe unite, iran, nigeria, mali, niger și aș încheia cu prietenii din rd congo și haiti
poate la sfârșit de tot dacă îmi mai rămân bani și energie china și japonia
OFF TOPIC
un articol de boanchiș în național, ca să vedeți și voi că și muiștii de franci apreciază mult de tot moldovencele, pentru că sunt femei premium măi copii măi:
https://www.national.ro/razvan-ioan-boanchis/taranii-de-oras-662045.html/?fbclid=IwAR3T0oSqYEkdtTSvJ833QmrqdxeJSLMdKugnta3qrWdCRoQNW8iuJDFYJ5g
Hai să nu mai folosim cuvinte precum „muiștii”, ce zici?
scuze
mă tot gândesc la echivalente și nu găsesc 🤔
Dar de ce nu zici simplu, „francii”? Să nu te mai chinui cu găsirea de echivalente.
@anduța: francii se fac că plouă dacă trebuie să te ajute pentru că vor șpagă chiar și de la imigranții săraci
de exemplu pe mine m’au lăsat să dorm pe străzi, când voiam să îmi spăl hainele puneau detergent lichid numai la prespălare, mă amânau cu dușu, îmi dădeau să mănânc că le era frică de islamiști
sper că n’o să le mai vină vreo idee să îi forțeze pe părinți să mă dea afară că probabil o să mă duc tot unde am mai fost
ps: al treilea om din lume care are peste 100 de miliarde de $ este un moș franc, bani făcuți pe suferințele imigranților din franța și a locuitorilor din fostele colonii franceze
Apăi dacă ții neapărat să te chinui și să găsești un echivalent pentru toate astea, ce să zic, baftă!
Dar ce să-i faci, dacă nu erai și tu moldoveancă, sau cameruneză, sau malgașă, să fii apreciat cum se cuvine, la nivel premium, după după cum scrie și domnul Michel Houellebecq…
@anduța: cred că o să le spun francilor NEMERNICI
și încă ceva, homosexualii din franța mi s’au părut în regulă
mi’au dat să mănânc, mi’au vorbit frumos, n’au râs de mine că mai dădeam o bășină și că dormeam în parc
în schimb am avut probleme cu homosexualii naziști și finii albi
un homalău nazist din munchen voia să facă sex cu mine în sankt petersburg, el fiind bărbatu și eu femeia 😣
iar cu finii albi… din când în când lucram în finlanda pentru o familie formată din soț și soție la maxim 45 ani și o fiică minoră de 17 ani
el capu familiei mi’a oferit’o pe fiică’sa de mai multe ori, apoi pe nevastă’sa, dar scopu lui era să facă sex cu mine, și să facem pe rând de’a bărbatu și femeia 😮
mie mi s’a părut ceva dubios de când mi’a dat o cutie de bomboane de ciocolată GEISHA, în loc să îmi dea fiică’sa bomboane
într’o zi mi’a spus finu roșu la care lucra că ciudatu ăla e bisexual și că e bine să știu asta
după fini acum trebuia să curăț grajduri pline de vite și seara să fac sex cu familia ciudatului ăla, cu fiică’sa, cu nevastă’sa și cu el și apoi el să facă sex cu mine 😯
dar Alah m’a ținu tare și acum fundu meu e teafăr, dacă știi ce zic 😃
Chiar daca este un articol promo trebuie sa zic ca ai dreptate. Am doi prieteni care au patit-o la schi in austria si faptul ca aveau asigurare pentru sporturi de iarna i-a ajutat. Unul a fost chiar operat acolo pe loc de fractura de picior in niste conditii incomparabile cu ce avem pe aici ( si nu nu a trebuit sa dea nimic spaga). Fara asigurare costurile ar fi fost cam cat de o masina mai bunicica. 🙂
oricum teoretic avem un card international de sanatate care ar trebui sa foloseasca la decontari intre spitale.
Este card european de sanatate. Nu international.
Iar cardul acesta nu iti da acces gratis la ingrijiri medicale ci iti da acces in aceleasi conditii ca pentru locuitorii tarii respective.
In multe tari europene, asigurarea de baza acopera doar partial cheltuielile. Deci si cardul european de sanatate tot partial le va acoperi. Restul il platesti din buzunar propriu.
Acum 5 ani ne-au spart masina la Salonic in parcarea de la Carrefour.
Ne-au furat toate actele si o camera de luat vederi.Bani nu pentru ca ii aveam la noi.
Ce cautam acolo ?Hmmm ulei de masline „mai ieftin”.
Doua zile pierdute apoi pe la politie si consulat.
Alinarea a fost ca la sugestia agentiei de turism din Romania facusem asigurari tip „turist plus” aka 50 de lei de persoana.
Asigurarea a acoperit absolut tot si cand spun a fost chiar tot inclusiv taxele pentru traducerile legalizate ale PV intocmit de politia de acolo, fotografiile pentru titlurile de calatorie de la consulat, taxele consulare, taxele din tara pentru pasapoarte noi, talon, permis de conducere si CI etc.
Primul lucru care ne-au intrebat cand am sunat sa anuntam incidentul a fost daca mai avem bani sa ne intoarcem in tara.In caz contrar ne-ar fi virat pe loc 1000 de euro.
Nu a fost cazul dar am uitat sa intreb cum dreaq ridicam banii pentru ca nu mai aveam nici un act de identitate.(data viitoare am sa intreb…..glumeam DOAMNE FERESTE)
Asigurarea e la baza una medicala completa dar acopera tot :
-daca din motive de forta majora nu mai poti pleca iti restituie toate costurile achitate deja bilet de avion, avansuri de rezervare, anularea rezervarii etc.
-ai ajuns la destinatie dar fara bagaje – 500 de euro pentru fiecare bagaj platit instant
-orice fel de furt
-si acoperirea costurilor de repatriere in caz de deces (nu recomand…:))
-si multe altele pe care nu le mai tin minte acum
Recomand cu caldura tipul de asigurare chiar daca mergeti doar pana in Bulgaria.
Lipsa de informare creează monștri
http://www.cnas.ro/casmb/page/cardul-european.html
Si cum suneam in alt comentariu – cardul european de sanatate nu inseamna asistenta gratis ci in functie de regulile statului in care mergi.
De exemplu in Belgia doar vreo 80% din costul internarii e acoperit de asigurarea de baza.
Acelasi lucru vei primi si cu cardul de sanatate. Restul il platesti din buzunar:
“Serviciile medicale acordate in statele membre UE, in baza cardului, sunt cele prevazute de legislatia fiecarui stat si nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar din punct de vedere medical in timpul sederii temporare.”
Cuba, clar. Niciodata fara asigurare, nici pana in Ungaria noastra sora, sau frate?🤔😂
Turul indiei…cu însoțitor care se pricepe(cunoscător de obiceiuri, limbi vorbite în zona,cazări etc), ca altfel si eu pot organiza, dar nu aș reuși să văd suficient(nu ar fi niciodata suficient!)…evident super asigurare pentru o călătorie de genul asta, inclusiv super vaccinuri 😉
Nici io n-am plecat anul trecut fără asigurare in Creta. N-a fost nevoie de nimic, dar ma amuza Deștepții care se plâng de sistemul nostru de sănătate și habar n-au ce-i afara. As putea sa povestesc la greu. Afara ai de toate…. problema e ca nu prea ți le permiți. Iar asigurările… hm, alt kkt ambalat … despre care pot vorbi destul. Sorry, experiențele mele îs chiar nașpa.
Daca cumva ajungi pe acolo sa te inarmezi cu de toate, nu am fost insa am colegi care au ajuns pe acolo si nu sau intors happy, ce as dori sa vad de la ei ar fi doar Taj Mahal si Kasmirul care o mai fi a lor, se tot razboiec, cu vecini lor pr el, se spune ca mai au si ceva plaje frumoase in Goa, in rest cultura lor si obiceiurile nu ma incanta, imi castig traiul prin golf, e plin de ei pe aici…
Eu m-aș duce in Mongolia! Să caut mormântul lui Ginghis Han!
Păi și după ce-l găsești?
Se întoarce acasă!
India…
Santiago de Compostela…Pe jos, fara asigurare, fara mai nimic. Cu doar sufletul bagaj. Nu-s hotarata daca sa merg singura sau cu cineva si daca cu cineva, cu cine?
Bora-bora!
Brazilia, peste o luna, cu asigurare
Las și io asta aici, poate mai citește cineva interesat. Faceți asigurări medicale cu DECONTARE DIRECTA, sunt și pe la noi acum (nu scriu cine are, să nu se considere reclamă, dar eu mi-am făcut acum vreo lună) și nu-s cu mult mai scumpe decât celelalte, simple. Cu o astfel de asigurare nu mai trebuie să aștepți după niște acte care poate nu sunt bune și nu scoți absolut niciun ban din buzunar pentru tratament, totul plătește asiguratorul. Capisci?
Tara Soarelui Răsare … JAPONIA !!!!