Mbine, pentru c-au fost printre voi nesăbuiți care au cerut detalii, vă mai plictisesc și azi cu excursia din Franța. Nu de alta, dar nici măcar nu-mi arde să mă informez despre ce se mai întâmplă pe scena politică de la noi sau ce scandaluri sunt în vogă zilele astea. Prefer s-o mai lălăi total dezinformat până pe luni așea.

De ce-am închiriat mașină? Păi, in primul rând, pentru că voiam să facem și să vedem cât mai multe în cele patru zile mari și late pe care le aveam de stat. Și cum cea mai mișto femeie din lume a venit cu o listă de patru orașe în care vrea musai să ajungă, iar pe lângă listă mai erau Mont Saint Michel și plajele debarcării din Normandia, mașina era singura opțiune care ne permitea să facem toate astea. În plus, am închiriat-o cu ridicare de pe Charles de Gaulle și predare tot de acolo. Adică m-am dat jos din avion și m-am urcat în mașină. Iar la întoarcere fix la fel, decât că invers.

Atenție! Când făceam research după ce mașină să închiriez, am dat peste una sau două firme cu prețuri la jumătate sau chiar mai mici față de jucătorii mari de pe piață. Și, vă spun drept, m-a cam tentat. Până m-a dus capul să citesc review-uri pe net, moment în care am renunțat pe loc. Că se plângeau oamenii că li s-au dat mașini murdare sau lovite, mai era cum mai era, dar când am citit că un cetățean aștepta deja de vreo două ore să-și ia mașina în primire, iar tipul de la închirieri a ridicat din umeri și i-a zis „vrei mașină ieftină, aștepți”, mi-am zis că n-am nervi pentru vreun pocinog de genul ăsta și-am închiriat tot de unde știam, că-i mai folosisem: Europcar. Oamenii au fost ireproșabili. Nu numai că mă aștepta mașina, dar pentru o diferență de vreo 40 de euro am schimbat Opelul Astra bătrânesc, pe care mi-l rezervaseră, cu un Mini Cooper nou-nouț. Nu era el S, dar tot era o bombă de mașină care, când o treceam în modul sport, rupea norii.

Eh, partea mai puțin plăcută e că n-am prea apucat s-o conduc în modul sport. Putea să aibă mașina aia sute de cai putere sau să-mi fi dat băieții de la închirieri un Ferrari, ce folos dacă puteam să ajung la 140 doar în rarele momente când mai ațipea radarul uman de lângă mine. Dar și atunci cu grijă, treptat-treptat, că simțea accelerația cum simte iepurele pușca vânătorului și sărea ca arsă din somn: Iar mergi tare? Vă zic, cu ființa asta lângă el, Lewis Hamilton ar fi fost azi un biet încărcător-descărcător de paleți cu marfă prin vreun Tesko de la marginea Londrei. Nfine, detalii.

La întoarcere, tot ce-am avut de făcut a fost să găsesc în aeroport locurile de parcare rezervate pentru Europcar (aveam un email de la ei cu toate detaliile și localizare prin google maps, nu de alta, dar Charles de Gaulle e cam cât comuna Voluntari), să las mașina acolo și să aștept să vine cineva s-o predau. A durat, cu totul, mai puțin de 10 minute. Elegant, frumos, cât de cât.

Ce costuri mai ai dacă închiriezi mașină. Benzina e peste tot între 1.55 și 1.60 euro. Știu ca la un moment dat am făcut plinul undeva la o benzinărie dintr-un sătuc obscur de prin Bretania și când am văzut că era 1.49 litrul, mi s-a părut că l-am prins pe tatăl tâmplarului de un picior. Parcările pleacă de la 1 euro pentru 30 de minute. Faceți voi socoteala. Nu mi-am dat seama care e prețul pentru autostrăzi, pentru că te opresc atât de des să-ți ia diverse sume, că nu mai știi ce și cum. Dar, partea bună e că dacă nu te grăbești nicăieri, alegi frumușel în waze ruta fără autostrăzi și te duci unde vrea mușchiul tău fără să scoți niciun euro din buzunar. La cum se prezintă lucrurile în țara aia, poți sa faci Franța de la un capăt la celălalt fără să calci niciodată pe vreo autostradă.

Inițial am vrut să iau cazări diferite pentru fiecare noapte, după care mi-am adus aminte că, pentru orice deplasare mai lungă de două zile, radarul uman cară tot șifonierul după distinsa dumneaei persoană. M-am cutremurat tot și-am renunțat, doar la gândul că aveam să asist de patru ori la rând la ritualul despachetării și împachetării hainelor dintr-un troler de dimensiunea unui dulap mai micuț. Așa c-am trecut la planul B: o singură cazare pentru toată perioada, undeva la țară, cât mai în centul Normandiei, ca să ne putem deplasa rapid în orice direcție. Și-am găsit minunea asta. Băi, oameni buni, lasă că arăta demențial, dar noaptea era atât de liniște de aveai impresia că ți-a bagat cineva dopuri în urechi. Capac mi-a pus abia în dimineața când am mai văzut doi iepuri negri alergând prin curte. Și acum, fără niciun fel de mișto, dacă chiar vreți să mergeți vreodată în Normandia, vă recomand din toată inima să stați undeva la țară, o să-mi mulțumiți.

Și, pentru că pentru turistul român (și nu numai) mâncarea este o componentă esențială a vacanței, o să vă spun c-am mâncat numai la cârciumi din afara zonelor turistice. Căutam până găseam un loc unde era clar că mănâncă localnicii, iar locul ăla nu era nicidecum în centru orașului prin care treceam. La chestia asta trebuie să te bazezi pe fler, noroc și instinctul meu de fost gras care simte haleala bună de la minimum opt-nouă sute de metri, pentru că internetul nu-ți e de prea mare folos. Și, da, au mâcare bună francezii ăia, dă-i în mă-sa. Atenție! Între orele 14.00 și 19.00 cele mai multe cârciumi de genul ăsta sunt închise. Dacă chiar mori de foame, trebuie să te reorientezi spre fast-food sau spre cele cu vad turistic, dar experiența va fi meh. Mai degrabă cauți prima boulangerie care-ți iese în drum, îți iei un croque monsieur sau un quiche lorraine și-ai rezolvat cazul mult mai bine pentru toată lumea.

Hai că m-am lungit, o să vă mai spun doar orașele pe unde am fost. Așadar, avem Cabourg (unde eram cazați), Deauville, Trouville-sur-Mer, Honfleur, Étretat (cele patru de pe lista despre care făceam vorbire mai sus). După care am ajuns la Mont Saint Michel (luați-vă biletele de intrare online și faceți cumva să ajungeti acolo după prânz, când e reflux, ca să puteți să vă plimbați cu picioarele prin apă în jurul lui; e o senzație unică) și Saint Malo (aici am vrut io musai să ajung, doar-doar îl găsesc pe Pierre Vaillant, dar n-a fost să fie să-l ajut pe Anton Lupan). Am mai ajuns pe plajele debarcării din Normandia (cinci la număr: Utah, Omaha, Gold, Sword și Juno; plus Pointe du Hoc) și Barfleur (un orășel de la marginea Normandiei care arată ca o bucată de rai coborâtă pe pământ).

Gata, ați scăpat.