Noi să fim sănătoși

Text preluat:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

Dar ușor brutalizabil mai ești, Habare. La memorie s-a referit femeia: de-ar fi avut cu 15 ani mai puțin, ar fi știut din minte ordinea ieșirii din cuptor a preparatelor și ce să-ți dea, conform cerințelor enunțate, fără a mai fi necesară deplasarea la vitrină. 🙂

Elena, la rezumat las pe altcineva, eu îți zic ce putem învăța de-acilișa: lăsați fetele să mănânce nisip când sunt mici, ca să se facă frumoase. Sau nu, că uite ce dureri și traume le provoacă bieților bărbați de 40 de ani prin lifturi.🙄

Elena, am, dar vezi că nisipul e pentru alea mici, în creștere. La noi cred că trebuie să completăm și cu ciment, și cu apă. Pentru un efect ”beton” garantat. 😋

Copy Paste Mode on … sigur s-a mai postat dar .. mno … țese ochii k la mielc 😜
La şcoală, elevii învaţă verbul “a ţese”:
Învăţătoarea:
– Copii, care îmi face o propoziţie cu verbul a ţese, are un 10.
Bulă din prima cu mâna pe sus.
– Bulă, pe tine nu te pun că zici prostii! Uite Ionel, să te auzim.
– Mama ţese la maşină.
– Bravo, ai un 10. Mai este cineva care doreşte un 10 ?
Bulă iar cu mâna pe sus.
– Bulă, pe tine nu te pun că zici prostii, Gheorghiţă, spune-ne tu.
– Mama ţese ciorapi frumoşi.
– Felicitări ai şi tu un 10. Mai vrea cineva?
Bulă iar cu mâna pe sus.
– Bulă pe tine nu te pun că zici prostii!
– Dar nu zic prostii doamna învăţătoare.
– Bine, hai să zicem că de data aceasta te credem. Spune propoziţia!
– Mama, mi-a cumpărat o pereche de chiloţi cu două mărimi mai mici.
– Bine mai Bulă, dar unde e verbul “a ţese” ?
– Poi, ţese p**a prin ei.

Să zic cum am descoperit eu acest frumos verb.
Erau înainte de ’89 acele magazine denumite TESATURI. Abia învățasem literele și mă tot întrebam ce or avea înăuntru de „te saturi”. L-am întrebat pe tata, așa am aflat despre verbul „a țese”. Și despre importanța diacriticelor. 🙂