Să ieși cu mama la plimbare, prin Vâlcea, e o adevărată aventură. Pentru că mama cunoaște pe absolut toată lumea și o plimbare banală de 500 de metri se poate transforma lejer într-un dialog perpetuu cu tot felul de cetățence denumite generic „fetele”. N-are niciun fel de importanță că „fetele” sunt născute toate pe vremea tratatului de la Versailles.

Mno, tocmai am ieșit sa ne plimbăm nițel, că la Vâlcea e soare și cald de zici că e a doua zi de Paște, nu prima de Crăciun.

Nu facem câțiva pași, când din față apar zglobii două fete. Evident, încep pupăturile și fieca-urile. După care, introducerea fiind făcută, atenția se îndreaptă, total neașteptat aș zice, către mine.

– Sofi, ăsta e fiu-tău?

Mama mustăcește mândră:

– Da, a venit de la București.

Fetele dau aprobator din cap. După care, aia mai curajoasă mă chestionează curioasă:

– Și ce muncești acolo?

Ori de la foame, ori pentru că n-am băut încă suficientă cafea, răspund total neinspirat:

– Sunt copywriter.

Brusc, fetele se uită la mine cam cum vă uitați voi la colindătorii din metrou. Practic, li se citește mila în priviri. Cea care m-a întrebat e acum de-a dreptul tristă și șoptește blând:

– Lasă, mamă, noi să fim sănătoși.

P.S. Să mă ierte cei care-au citit-o și pe Facebook, dar pur și simplu nu aveam cum să nu las bijuteria asta și aici.