Să ieși cu mama la plimbare, prin Vâlcea, e o adevărată aventură. Pentru că mama cunoaște pe absolut toată lumea și o plimbare banală de 500 de metri se poate transforma lejer într-un dialog perpetuu cu tot felul de cetățence denumite generic „fetele”. N-are niciun fel de importanță că „fetele” sunt născute toate pe vremea tratatului de la Versailles.

Mno, tocmai am ieșit sa ne plimbăm nițel, dar nu facem nici câțiva pași, când din față apar zglobii două fete. Evident, încep pupăturile și veșnicele întrebări de “ce-ai mai făcut, fată?”. După care, introducerea fiind făcută, atenția se îndreaptă, total neașteptat aș zice, către mine.

– Sofi, ăsta e fiu-tău?

Mama mustăcește mândră:

– Da, a venit de la București.

Fetele dau aprobator din cap. După care, aia mai curajoasă mă chestionează curioasă:

– Și ce muncești acolo?

Ori de la foame, ori pentru că n-am băut încă suficientă cafea, răspund total neinspirat:

– Sunt copywriter.

Brusc, fetele se uită la mine cam cum vă uitați voi la colindătorii din metrou. Practic, li se citește mila în priviri. Cea care m-a întrebat e acum de-a dreptul tristă și șoptește blând:

– Lasă, mamă, noi să fim sănătoși.