Lângă cooperativa unde dau cu sapa e o… hmmm… o chestie, o instituție sau ceva, care are o parcare imensă. Nu știu dacă realizați cam ce înseamnă o trebușoară de genul ăsta exact lângă piața Victoriei, dar vă zic eu că e aur curat, e visul umed al tuturor șoferilor care caută disperați câte juma’ de zi un loc de parcare și ajung tot la flăcăii ăia cu parcări particulare care iau între 6 și 10 lei pe oră.
Well, mulți dintre căutătorii ăștia de comori descoperă vrând-nevrând și mina de aur despre care făceam vorbire mai sus. Evident, toți se reped la ea ca la fata morgana, doar că nu e așa de simplu, instituția (sau ce-o fi) are barieră și bariera e acționată de un portar. Nu c-aș vrea să insinuez ceva, nici nu bag mâna în foc, da’ sunt aproape convins că portarii își rotunjesc și ei cât de cât veniturile pe seama șoferilor disperați. Nu c-ar face-o intenționat, dar știi cum e, nu poți să n-ajuți omu’ la nevoie, nu?
Vineri eram încă la muncă, zăceam pe terasă prefăcându-mă că gândesc intens, când a început scandalul în parcare. Tanti portăreasa, care era pe tură, o făcea albie de porci pe șoferița unui golf care tocmai voia să iasă.
Motivul oficial al scandalului? Respectivul golf nu avea ce să caute într-o parcare privată.
Motivul real? Tipa cu golful ori intrase în parcare înainte să se schimbe tura portarilor, ori reușise să se strecoare cumva neosbservată, ori plm habar nu am, cert e că tocmai și-o lua pe cocoașă de la portărița a cărei vigilență fusese ultragiată.
Și-acu’ nu numai că nu voia să-i ridice bariera, dar o amenința și cu poliția. Sau bătaia. Sau ambele la un loc. Nu se înțelegea foarte clar. Oricum, totul era pe un ton foarte ridicat, spre urlet așa.
Entuziasmat brusc, m-am ridicat de pe scaunul pe care zăceam ca s-aud mai bine. Și să văd când începe păruiala, desigur. Da’, spre marea mea dezamăgire, n-am mai apucat.
Exact pe când credeam că portăreasa o să facă apoplexie sau o să-i sară ochii din cauza nivelului decibelilor zbieretelor pe care reușea să le producă, geamul golfului a coborât încetișor și mâna șoferiței a ieșit afară ținând delicat o bancnotă.
Tanti a tăcut brusc.
Geamul golfului a urcat la loc, bariera s-a ridicat și mașina a început să înainteze însoțită de cuvintele dojenitoare ale portăresei:
– Altădată să nu se mai întâmple, da?
Pentru suma potrivită parchezi și la subsolul marilor clădiri.
Comentariu beton!12
Mai ales acolo.
Banul face minuni, se știe: retrage plângeri, împreunează moș slinos cu adolescentă, aduce diplome și funcții unor analfabeți etc.
Meh, dacă aș avea bani, aș zbura cu elicopterul către birou, deja simt cum îmi crește părul pe craci în tunel…
Comentariu beton!34
@Vera, ia-ți trotinetă.
Acel moment in care te feliciți că trotineta de care esti atât mândru,tu si toti copiii până în treispe ani din cartier,încape lejer în poșeta.
P si S:Ce plm a fost aia ieri cu H.,cu schimbarile din blog,cu bătaia in cuvinte,ca aia clasică nu mai este bună si sughița.
Comentariu beton!13
@edelweiss, păi eu de unde plm să știu? Femeia avea probleme la căpuț.
Fix asa ar fi arătat Vadim sărind in gâtul lui Tőkés în triunghiul morții,cu Biblia într-o mână si cu trei rafturi de farmacie vărsate într-o pungă în cealaltă mâna, in timp ce o înjura de morti pe ma-sa lu’ Zavoranca.
Comentariu beton!17
cred totuși că era o hârtie cu un citat motivațional ceva, departe gândul de a fi bani
Comentariu beton!19
Articolul conține informații incomplete 😋 Mai există parcarea de lângă SanadorA, unde nu e chiar 10 lei ora😂. Când ești contratimp, cu copilul, nu te uiți bine și jap .. o muști.
În rest se prezintă la nivel central o frântură din viața „capitalistă românească” : ilegalități, scandal, șpagă, nimic deosebit, din păcate 😂
5 lei ora acolo, cel mai ieftin din zona :)) si nenea de acolo e chiar de treaba!
La Sanador e 4lei/30min si cei de pe Buzesto de langa Sanador Baby au 9lei/15min (am zis ca lesin).
Eu n-am leșinat, doar m-am cam scobit puțin că nu acceptau plata cu cardu’. Am stat peste o oră 😋
Ps. O să trec să îi întreb dacă pentru trotiniști cardo-posesori fac reducere 😎. Vasilescule, că tu ești guru’ meu în domeniu, există trotinetă cu ataș ?
@HabaRnaM,
Cu ataş? Adică un fel de lăstun decapotabil?
Sau aşa: http://tb.ziareromania.ro/troti1/25bc1dde418468b9/300/0/1/85/troti1.jpg. Dar trebuie musai să ai câine.
Super tare ideea.
Mulțumesc Solandi.
Am și 2 câini. I-aș putea pune stereo 😊. Mai nasol când fac maidanezii surround 😋
Iată importanța și valoarea postului de portar la o parcare privată. Cred că-s necesare pile tari ca să prinzi un post ca ăsta.
Fără gestiune, greu de contorizat, greu de fiscalizat.
Comentariu beton!15
Greu de filmat, greu de ucis 😋 Bruce și-a făcut trainingu’ acolo 😋
Comentariu beton!12
Ohoho,dacă e barieră cu telecomandă și vrei să te distrezi, o telecomanda chinezeasca face minuni.Nu mai reuseste aia să ridice sau să coboare bariera,nu mai reușesc 80% din șoferi să încuie mașina.Probat.Să vezi atunci circ.
@Marius, se pare că eşti un element perturbator. 😛
GabiI,e probată chestia:)))
În concluzie, urletele portăriței au fost de fapt negociere.
Comentariu beton!15
2008, prima iesire cu masina la turci, la Istanbul, ca n-am fost in stare sa ne ducem si noi imediat dupa ’90, sa facem un ban gramada, deh!
Nu prea stiam cum e cu parcarile prin zona, chiar ne faceam probleme, mai ales ca alesesem de pe Booking un hotel chiar in mijlocul agitatiei. Bineinteles ca ei se laudau cu loc de parcare in fata hotelului, ceea ce se materializa fix in doua locuri in care-ar fi putut sa opreasca taxiul.
Insa la receptie ni s-a explicat ca pentru suma potrivita putem parca intr-o parcare privata la 25m de hotel.
Organizare mai buna ca la turcii aia in materie de parcari in centrul orasului, n-am vazut!
Parcarea era de fapt zona demolata pe care fusese o cladire, un patrat de cca 30*30m. Intr-o zona de cladiri vechi lipite una de alta, cu pereti comuni, daramasera una, facusera o oarecare nivelare a terenului si parcau matriceal autoturisme, unul langa altul de n-aveai loc decat sa deschizi o portiera.
Veneai la ei, le predai cheia si le spuneai la ce ora vrei sa pleci cu masina. La ora dorita, masina ta era fix prima la iesire, cheia o luai de la receptie.
Omu’ cam sceptic, turcii erau niste tipi maruntei si negriciosi, cu pantofi tip ciocate c-un varf mult ridicat in sus, niste geci de piele tocite pe ei, semanau fix cu conationalii nostri in care nu poti avea incredere. Dadeau din maini convingator, no problem, no problem, Hagi my friend, pretul era decent…le-am lasat cheia, bonus ne-au carat bagajele sus, in camera de hotel.
O singura data am scos masina din parcare, de ne-am dus si-n partea asiatica la plimbare, era fix la locul potrivit cand ne-a trebuit.
Iar la plecare, pe la 4 dimineata, ne stersesera parbrizul si ne lasasera la receptie cheia si doua sticle de cola ptr drum.
Comentariu beton!39
Nu esti o buzoianca adevărată dacă în ’90 nu ai rupt Turcia in două.Am fost cu tata de multe ori si când a vândut dacia a găsit nenea ala portierele burdusite de rulementi.Uitasem de ei.Vremuri minunate si bani frumosi.
Comentariu beton!16
@moatza,
Iată ce servicii minunate la niște dubioși. Și două sticle de cola? Păi la noi portarii așteaptă să le dai tu cola, nu ei ție 🙂
Comentariu beton!12
@edelweiss, nu sunt de-aici, am aterizat de nevoie in 2001.
@Laura G., niste oameni f corecti toti turcii cu care am intrat in contact, isi urmareau interesul dar te faceau sa te simti important ptr ei.
Comentariu beton!15
2005,prima data cănd am fost în Turcia.Lucram la o firma preluată de niste turci,delegatie,etc.Ajungem lânga Istanbul la miezul nopții,ne spune turcul cu care eram:aveti camera la hotel,daca va place ok,daca nu căutam altceva.Deja ne vedeam într-o mizerie din aia turcească.Ajungem acolo, tot holul,receptia placata cu marmura,bar ,în camera aer conditionat,lux nene.Ala ne intreba dacă suntem mulțumiți,noi ne gândeam că n-avem acasă asa ceva:))Partea cea mai tare a fost că peste drum era un fel de fast food cu mancare gatită nu cu hamburgheri.Am măncat acolo seara timp de trei săptamâni ce a vrut mușchiul nostru,a venit turcaletele si a platit la urmă.Deci a durat 10 minute cât a vorbit cu ala,noi am consumat și fără nici un act,contract,buletin sau alte rahaturi,doar pe încredere (nu se cunoșteau)ala de acolo ne-a dat de haleala aproape o lună
Asa,sa nu uit,pentru cei care va ocupati cu tunsul aici aveți un linck cu diverse metode și sabloane,știu ca e lung dar asa e adresa.
https://www.facebook.com/enjoy.science/videos/670396319974915/?hc_ref=ARRuvSPszrmH8Y7kV54fwIdWFozBFnZPFtDyp6XW6AngkhE2Tba3OJyDWQipYNA4tZc&__xts__%5B0%5D=68.ARBEqprIDGwwVI5bhCKnIbvxRfyXhaF7fLzXaf6ikngNCIDQ9F4XMRRt0yoy9wC0yQyxq6bpPIjKHJ5dElLfT6lhwIIH-ZFjVJHlmr1Jn3777-F3HcX33bFU-pSTDGW-on8rg5O0yo49gJzNMtNRakwWrl97U_HaNboCA4-PGv-VUZ0Uwa4SFGcuSP90p-NeW5GcHatRbO0QXsze87nCXJPPZuKYkMA_bDOpW5Iu&__tn__=FC-R&fb_dtsg_ag=AdzOkorYPfbBBEEZOAuuaBM7JVPzh5WggsJWzGBTdt3oRA%3AAdwQYhMwzLEHCF44t8UJ6oK__gDfVOf5qp6isRnqk6h2GA
Comentariu beton!11
adresa scurta a viedo-ului e cam aşa::
https://www.facebook.com/enjoy.science/videos/670396319974915/?t=0
Fain. Este un fel de update la vechiul castron cu care ne tundea mama când eram copii.
@Marius M,
Cerzi că Elena va aprecia gestul? ✂ 😀
Exact așa a fost și la noi.Am gasit cazare în Istanbul chiar în centru.Când am ajuns, ne-a condus de la recepție la parcare.Nu exagerez, erau aproximativ 30 de mașini parcate la milimetru într-un spațiu foarte mic, la 3 străzi distanță.
Ne-au întrebat când avem nevoie de mașină și am urmărit fascinați cum în 5 minute le-au aranjat astfel încât a încăput și mașina noastră.La fel am lăsat cheia,mașina era a prietenilor cu care eram, recent achiziționată, nouă și destul de scumpă.
Eu am stat cu stresul în freză dar proprietarul mașinii era cel mai relaxat.
Bonus,la plecare era și spălată.
Comentariu beton!13
@Marius M,
Sau poți să scurtezi link-uri aici: http://www.s9.ro/index.php
Și link-ul tău devine: http://s9.ro/h10
Nnu cred,sunt sigur.Oricum,am doua sticle cu hipoclorit pregatite sa ma curat:))))
@Laura,
Vorbeai ieri despre tarapia Bowen.
Dacă ai probat-o, ai putea să faci o comparaţie între părerea asta sceptică: https://insulaindoielii.ro/2013/05/04/cine-stie-ce-face-terapia-bowen/ şi experienţa personală?
Cam pe unde e situată realitatea?
Îţi place sau nu: 0 0
@Solandi, 🙂
Într-o luni am aflat de aici (H.) de Bowen și miercuri m-am dus la prima ședință. In intervalul ăsta am pigulit net-ul cititnd despre. Am citit și articolul ăsta plus comentariile.
Părerea mea: autorul NU vorbește din experiența proprie, nici din a altora. El doar face o ”analiză pe text” cu intenția clară de a ridiculiza ceea ce a citit despre asta.
După 3 ședințe (mâine e a 4-a) pot spune că lucrurile sunt fix pe dos față de cum scrie în articol.
E important de precizat că terapia Bowen depinde 80% spre 100% de terapeut. Am avut noroc, am nimerit un terapeut foarte bun (bine, am căutat și găsit niște review-uri).
O cunoștință mi-a spus că a încercat la două cabinete și ambii terapeuți i-au lăsat vânătăi. Ori ea e dusă cu pluta, ori e o mare ghinionistă. La terapia Bowen aplicată corect e imposibil așa ceva.
Dacă vrei să vorbim mai în amănunt – pe mail, să nu obosim lumea pe-aici 🙂
@Laura,
Mulţumesc pentru răspuns. Două persoane de pe blog, mulţumite de rezultate, e arhisuficient pentru mine. 🙂
3.Consoarta a facut asa ceva acum doi ani,zice ea cu rezultate ok.Nu e pe blog(sper:)) ) dar nah…
In aceasta poveste este vorba despre cineva care face scandal ca sa sara cu banul cel in neregula si nu pentru neregula insasi. Portarita respectiva nu e una insetata de dreptate si de corect ci foloseste un mic instrument ce se numeste limba ca sa obtina bani. Este foarte urat!
Pe de alta parte stiu ca este ca o mana cereasca sa capeti niste bani atunci cand ai un salaras mic, mic. Nu stim toate datele problemei. Daca portarita este o femeie divortata cu n copii si daca salariul e mic, mic, se justifica- CUMVA- scena inscenata. Astepta banii ca sa cumpere la copii rechizite ca indata incepe scoala. De exemplu.
Lucram intr-o mare Biblioteca la Imprumut -adulti intr-o vreme in care cartile erau teribil de cautate si deci venea multa lume. Cate un cititor aducea flori si le puneam frumos pe masa, cate altul aducea uneori o ciocolata ori o punga de cafea si mancam si beam impreuna noi bibliotecarele.
Inscrierea era cu o mica taxa si intr-o zi un cititor cand sa-i dau restul mi-a zis „lasati”. Sa nu credeti ca era o avere, cativa lei erau, dar pentru mine era o paine sa zicem. Ok, ok, un pachet de tigari caci fumam de la moldoveni de la taraba nush ce tigari.
Si m-am simtit in dificultate: Nu era frumos si nici drept sa opresc baniii dar pe de alta parte mi-ar fi folosit. Tin minte ca m-am inrosit la fata si da, am multumit si primit.
Dar in povestea de azi este vorba despre altceva. Sau poate ca nu stim noi care e viata acestei portarite corecte. 🙂
Saptamana buna tutulor. Banii sunt buni daca nu devin un scop ci un instrument pentru intentii bune. Daca fur bani ca sa dau de mancare flamanzilor e una, daca fur ca sa-mi cumpar cine stie ce obiect , e alta.
Se dezbate încă. Ce zici?17
Precis banii respectivi vor intra într-un plic care va ajunge pe masa vreunui doctor sau profesor. Care îi va da mai departe sub formă de „comision” (😉) la vreo lucrare șefului tipei cu golful. Iar șeful îi va pune într-un alt plic și îi va da la sfârșit de an sub formă de bonus neimpozabil (adică „la negru”) angajatei care a muncit cu spor în timpul anului, venind înaintea tuturor la muncă (fiindcă a găsit loc de parcare 😜). Adică tipa cu golful. Circuitul banilor în natură. haștagnumaifițihateri 😂😂
Comentariu beton!21
@Ionuț, stai, mă, că nu e o instituție de stat. I-am zis așa generic, pentru că în doi ani de zile n-am avut nici măcar o dată curiozitatea să mă uit ce scrie la intrare. 🙂
@Mihai, dar nici nu trebuie să fie instituție de stat. Ce, privații nu lucrează cu statul, nu prestează fără factură, nu dau bani „la negru”, nu dau și nu iau și ei comisioane, nu participă la licitații? 😂😂
Oricum, eu făceam mișto, încercând să-mi imaginez cum ajung banii ăia înapoi la tipa cu golful după ce au făcut fericiți o grămadă de oameni. Un fel de inel care a fost la Sauron, apoi la Isildur, Gollum, Bilbo, Frodo și era cât pe ce să ajungă iar la Sauron.😂😂 „Stăpânul banilor din parcare”.😂😂
Parcări? Coşmarul din Saturn. Staţiune mai înghesuită ca aia nu am văzut. Iar parcările hotelurilor sunt minuscule. Ca atare, vezi maşini înghesuite unde cu gândul nu te-ai gândi, uneori nici nu ai loc să treci printre cele două şiruri parcate pe străzi, şi pe stânga şi pe dreapta. Iar dacă încapi totuşi şi din partea cealaltă vine altă maşină, îţi doreşti ca automobilul din dotare să aibă aripi retractabile sau picioroange.
Portarii sunt nişte oameni foarte descurcăreţi şi utili; în ordinea asta. Într-o zi am zărit trei cutii puse strategic pe locuri în care ar încăpea câte o maşină. Şi mi-am zis în barbă: cât de nesimţit să fii să vii la mare şi să îţi păstrezi ocupat un loc de parcare? Următoarea seară am aflat de fapt răspunsul: cutiile erau puse de nimeni altcineva decât de către portari. Care apar din senin zâmbind când văd vreun şofer făcând exasperat pentru a 3-a oară acelaşi ocol, că doar-doar s-o fi eliberat ceva, şi sar ca puricele pe câine întrebând binevoitor:’ – Nu găsiţi loc? Am eu unul aici, pentru vreo 5 lei e al dvs.’
Şi te conduce ţanţoş spre una dintre cutii, o ridică tacticos şi te invită salvator cu mâna întinsă să bagi maşina acolo.
Mi-am zis în gând ca a doua zi voi da la o parte toate cutiile alea. Dar apoi m-am gândit că s-ar putea răzbuna pe maşinile ce vor staţiona inocent acolo şi am renunţat.
Parcare imensă lângă Piaţa Victoriei…hmm, păi la Guvern este ceva normal şpaga, se începe de la poartă.
Acum vreo 11 ani stăteam în Sebastian, chiar în blocul aflat vis-a-vis de parc. O bucurie cu locurile de parcare, din belșug și la liber. Pâna când într-o zi văd agitație mare printre vecini, care mai de care marcau locurile cu vopsea, unii chiar cu opritoare metalice. Se dăduse liber la închirieri de la ADP. O vreme nu m-am strofocat prea mult, asta până când am realizat că nu prea mai aveam unde să parchez în proximitate și începusem să am coșmaruri în care îmi luam mașina la subraț și o depozitam în balcon. Așa că-mi fac curaj, mă duc floricică (și cu dosar complet) la ADP Sector 5 să rezolv de-un loc de parcare și mă trezesc într-o cameră plină de doamne binevoitoare. Îmi deschid niște catastife, văd multe postituri scrise de mână cu ’’rezervat’’, ideea de bază era că locuri ioc, mă invită frumușel să-mi văd de viață. De la fața locului dau niște telefoane, sunt sfătuită s-o caut pe domnișoara secretară X și să fiu ’’drăguță cu ea’’. Drăguță sunt, chiar foarte drăguță, mult prea drăguță uneori, dar drăgălășenia mea se cam duce de suflet când am de-a face cu șpagă și șpăgari. În fine, problema e groasă, necesită rapiditate, nu e vreme de dileme morale, mă înființez la dra secretară, îi explic problema și îi întind bancnotele la liber, ca la cumpărături. Aia mai are puțin și pică sub birou, se uită panicată în sus, în jur (deși suntem singure, probabil or fi fost camere instalate), roșie toată la față mă ceartă ‘’vaaaai, ce-mi faceți, nu așaaa, vă roooog’’ și-mi dă fâstâcită toată un plic. Nesimțita de mine ies pe hol, vâr banii în plic, îmi recompun figura drăguță și intru din nou, e, brava, așa da, mergem împreună la camera cu catastife, ’’găsiți-i doamnei un loc de parcare’’ (după care pleacă), s-a găsit, yupee, în timp ce dau să plec, aud dojenitor ’’să știți că nu era nevoie să apelați la dra secretară, trebuia să veniți la noi din prima’’. ’’Păi am fost dimineață aici și mi s-a spus că nu mai există locuri de parcare libere’’. Vreo 2 voci, în cor: ‘’Ba nuuu, n-ați fost’’.
Comentariu beton!31
@Anduţa, ce ar fi să mergi acuma la domnişoara secretară şi să o rogi să semneze iniţiativa aia „fără penali” ?
Comentariu beton!23
@Shoric
Ce tare a fost asta!
Comentariu beton!14
@Anduța, cine e Sebastian?
@Anduța,
Păi nici n-ai fost. Cu plic. Fără plic ești invizibilă.
Și-mi amintesc articolul ăla de-aici (unul sau mai multe?) despre dat șpăgi. Și câți dintre noi n-au dat, nu dau și nu vor da șpagă.
Și iată cum fără șpagă rămâi cu mașina în brațe și moralitatea în portbagajul ei 🙂
Comentariu beton!17
Anduţa, tu parcă eşti soră-mea când vine vorba de şpagă. Numai gafe fac şi eu.
După o fază asemănătoare cu a ta, mi-am cumpărat câteva plicuri, să fie acolo.
Dau fata cea mare la câteva ore de pregătire, înainte de examenul din vară. Şi îi pun banii pentru profă, conştiincios, într-un plic. Aşa azi, aşa data viitoare… Trece timpul. Într-o zi, făcând curăţenie prin camera ei, îmi găsesc minunatele anvelope goale. Dacă ar fi fost vorba despre mine la vârsta ei m-aş fi dus cu gândul rapid la ceva de genul: ‘Să vezi că nu a mers la pregătire şi a cheltuit banii!’ Dar fiind vorba despre fiica mea cea conştiincioasă aşa ceva e imposibil. Aşa că o chestionez nerăbdătoare cu prima ocazie. La care ea îmi răspunde: ‘Eşti prea tipicară, toţi copiii pun banii pe masă, doar eu am avut plic şi nu ştiam cum să-l fac să dispară mai repede când am văzut”.
Comentariu beton!22
Păi nu, nu ați fost, pentru că dacă ați fi fost trebuia să fi deschis ușa cu genunchiul, din moment ce mâinile ar fi trebuit să fie ocupate cu ceva…acolo…
Shoric, :-)) ar fi haios, cred. Mai ales că s-a gătat perioada de strâns semnături. 🙂
Mihai, îți răspund mintenaș, doar să trec puțin peste șocul că ai dat reply la un comment de-al meu. Recunosc că m-am întreabat pentru o secundă ”Cine e Mihai Vasilescu”? 😛
Laura, dilema morală era dacă să fiu sau nu drăguță ca de obicei cu acel cuib de șpăgărițe. Altfel a fost ilegalitate în toată regula pentru toate părțile implicate, myself included. Bine că pot să vorbesc acum deschis despre asta, că s-a prescris fapta, pfiu 🙂
Solandi, adevărul e că fără plicuri măcar salvăm niște copăcei, niște tufe de zmeuriș ceva . 😀
Cristi, nici măcar atâta efort cu genunchiul nu trebuia să fac, că ușa era deja deschisă. Dar na, unii oameni pur și simplu merită să nu fie, chiar dacă sunt 🙂
Comentariu beton!15
De dat, am dat șpagă. De primit nu prea. De fapt, cred că n-am luat niciodată. Nici n-am avut niscaiva funcții de care să depindă cineva. Dar ce am observat eu, în activitatea mea, este faptul că oamenii în vârstă simt nevoia să-ți dea ceva atenții după ce tu ți-ai făcut fix treaba pentru care ești plătit. Anul trecut un moșuleț simpatic a vrut să-mi lase 10 lei. N-are importanță pentru ce. I-am spus să-și ia el ceva de banii ăia. A insistat să-i iau. Nu i-am luat. S-a întors dupa o juma’ de oră cu o punguță cu dropsuri mentolate (d-alea luate la kilogram) și mi-a zis că nu-l pot refuza. Am luat o bomboană. De atunci vine mereu și-mi lasă câte o bomboană.
Comentariu beton!23
o gluma mentolata : daca e de supt, atunci nu se mai considera „foloase necuvenite”?
@Sorine, nu! Se consideră plăcere. El consideră că îmi mulțumește, iar eu am o respirație proaspătă. Win-win!
Comentariu beton!13
Fix la fel mi se întâmpla și mie: vand niste piese de schimb și vin diversi mecanici marea majoritate 60+ si cum ei primesc banii „in plic” pentru mentenanta doar pentru ca imi fac meseria cu zambetul pe buze si le arăt toate variantele posibile de piese simt ei ca trebuie sa imi lase ceva. Unul dintre ei avusese un atac vascular cu vreo 3 zile inainte de 1 martie si pe 1 martie o trimite pe nevasta’sa cu mărțișor și buchetel de floricele la mine, m-am simtit atat de nasol, sa intru in pamant de rusine (am „certat-o” pe nevasta’sa ca nu trebuia sa vină sa imi aducă nimic).
Off topic, sau ceva:
Azi a început școala în Slovacia. Sunt multe străzi pe care încă se lucrează (nu ca la noi, într-un ritm mai susținut). Pe străzile din zona unde locuiesc (Bratislava) s-au format coloane imense de mașini – nu am văzut așa ceva de când sunt aici. Imaginați-vă străduțe cu coloane de cam 800m – 1km. Serios, nu exagerez. Toată zona arată exact așa. Toate străzile care dau spre un drum mai important au cel puțin 500m de coadă.
Ghiciți ce? În 2 ore de învârtit prin așa ceva NU AM AUZIT NICIUN CLAXON. 0 barat. Nada!
Voi înțelegeți ce zic? Și nu o dați pe aia cu vestul și alte bălării. Ăștia acum 50 de ani erau sub ocupație rusă (plus alte câteva nații).
Vă doresc o minunată zi de luni!
Comentariu beton!18
Dacă îți e așa tare dor îți facem un live săptămâna viitoare 😋😎
#caLaNoiLaNimeneaa #GoarnăDăTir
Comentariu beton!12
Frăție, nu mi-i dor deloc. Da’ merci de intenție 😉
Cum se zice la Bucale: Să fie acolo la voi, maică!
Sau în Făgăraș: Să fie pe Luța, că-i mai mică 🤣
Faza e că nu mi-am dat seama ce lipsea din peisaj, timp de vreo 40 de minute.
Comentariu beton!11
Oameni fără imaginație. Să ai claxon și să nu-l folosești (inutil)? 😜😜
Subscriu la ce zice @Habarnam. Să-ți trimit niște filmulețe cu ce se întâmplă pe Iuliu Maniu (care se asfaltează)? Infernul lui Dante pare parc de distracții.😂
@Doctore, ce poză ți-ai tras.
Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune, dar așa cum am precizat, nu mi-e nici dor și nici nu mă mai interesează. Puteți trimite/posta ce vreți voi.
PS Oricum, Iuliu Maniu era, este și va fi moartea pasiunii, chiar și fără lucrări.
@Elena – am un coleg nigerian și facem mișto maxim unul de altul. Dacă îți place, mai am poze cu el 😎
@Elena P. Dracula, varianta pă negru :))
@Doctore, mă văd nevoită să te parafrazez: îți mulțumesc pentru gândurile bune, dar nu.😂
Când am fost prima oară în Grecia, la Volos, eram un grup mare in două autocare. Parcarea hotelului era doar pentru doua autoturisme așa că șoferii noștri au oprit intr-o stație de taxiuri, iar până am coborât toți, adică vreo 15 minute, cu tot cu luat bagaje, s-a făcut in spate o coloană de câteva zeci de mașini. NICIUN claxon! 15 MINUTE! Imaginati-vă așa ceva la noi…Primul claxon, si singurul de altfel, auzit acolo a fost înainte de plecare, când un nene a făcut viraj la stânga fără să se asigure și era să intre în el unul care venea pe drum prioritar. Și ăla a fost unul scurt, ca o atenționare, așa…fără înjurături acompaniatoare si tot felul de urări pentru tot neamul…
Malaka 😋
@HabaRnaM dar mvaiii, asa trivialitate să scrii mătăluță?! Nț nț!! Bad H, baaad!
@Vera cică ză bed uărd are două sensuri. Firește că l-am folosit pe cel amical. Grecii nu-s chiar așa cum îi descrie Cristi. Acum fiecare cu experiența lui.
Cică @Anduța iE specializată pă Grecia. Aa și mai era o grecoaică pe aici. Io’s la categoria amatori😋
Dacă tot a început doctorul cu off topic, hai să vă zic și eu una:
Zilele trecute sună telefonul fix din birou. Nu prea răspund la el că tot sună unu’ din Făgăraș care întreabă dacă i-am trimis camionul cu marfă că el o să vândă terenul lui proprietate personală pe care acum e cimitirul din oraș și ne dă el banii atunci. Bun. Deci sună telefonul. Răspund:
– (magazinul cutare), bună ziua!
– bună ziua! Vreau să-mi fac și io un credit și am auzit că se face fără contract dă muncă.
– nu fără contract de muncă, ci fără adeverință de venit. Adică, nu mai aduceți dvs adeverință de la muncă că vă verificăm noi tot pe platformă la ANAF.
– și vedeți acolo salariu?
– da.
– și dacă am muncă?
– da.
– mă căutați după nume?
– da. Și după cnp după ce semnați un acord.
Se lasă liniștea. Îl aud cum pufăie.
– auziți?! Dacă tot aveți acces la „plansforma” aia nu puteți să mă căutați acum să vedeți dacă io mai am muncă?
Mă adun de pe jos, îmi adun creierii împrăștiați pe birou și pereți, și-l întreb:
– păi nu știți dacă mai aveți muncă?! Adică vă treziți dimineața și plecați de acasă cu mâncarea în sufertaș? Dacă da, și ajungeți într-un loc unde faceți ceva, înseamnă că aveți muncă.
– nu mă trezesc, domnișoară, niciodată dimineața. Am avut muncă, dar nu m-am mai dus de vreo șase luni. Poate m-au uitat ăia angajat. Că vreau să iau și io o „plazmă” la copiii mei..
Comentariu beton!36
@Elena – better? 🤣😎
@Doctore, las-o! Că era mișto.😁
Mă bate tehnologia! Tot încerc să revin, dar nu merge…
Că vreau să iau și io o “plazmă” la copiii mei ca sa mai stea si prin casa la mine nu doar la altii, cand nu sunt acasa. Ca de cand o rog pe una sa-mi trimita camionul cu marfa, că o să vând terenul meu proprietate personală pe care acum e cimitirul din oraș și o sa-i dau banii atunci…
Comentariu beton!13
@un sas, 😂😂😂😂😂. Crezi că e tot ăla? Hahaaaaaa. Și cred că a fost și în magazin odată.
Vine un client într-o zi.
– unde-s periuțele electrice de dinți?
– veniți cu mine.
Ajungem la stand.
– vreau să le probez.
– 🙄🙄🙄🙄. Păi n-aveți cum. Decât pe astea expuse dacă țineți neapărat. Dar sunt pline de praf să știți.
– păi cum p-astea expuse?! N-aveți un cap nou să-mi dați?
– (gogule, un cap nou e tot ce-ți trebuie!!!). Nu, nu avem.
Comentariu beton!22
@Dr. Acula,
Ai revenit. Ceva mai dotat 🤣
La noi vine una care zice că e strănepoata lui Dracula (nu a doctorului Acula, să fim înţeleşi). E tot timpul învelită într-o pelerină neagră. Am vrut să o întreb cum de poate umbla ziua în amiaza mare, dacă e rudă cu vampiru’, da’ mi-a fost frică.
@Gabil – muahahaha 👹
E nepoata mea, o știu. A bine că ți-e frică.
Nici vampirii nu mai sunt ce au fost odată. Azi au pelerine şi creme de faţă cu filtru solar UV.
Mi-e frică să nu mă muşte să devin şi io vampir. Că am lucrarea dentară ruptă şi nu pot muşca pe nimeni, cum o să mă hrănesc, ha?
GabiI ,da de Țepeș ai auzit? de Vlad…Tepes
Stiu am sa fiu moralizator si probabil urat, insa chestia asta eu nu pot sa mi-o explic cum poti sa te gandesti sa faci ceva ce nu este legal? Pur si simplu nu pot. Pana sa ajung la studii afara si sa lucrez la visul american am plecat cu chestia asta, daca nu e voie nu e voie nu stau sa imi bat capul de ce nu e voie, pur si simplu imi parea o pierdere de vreme, never questioned ca sa spun asa, ardelean cu principii asta pana nu s-au stricat si ei, desigur persoanele de fata se exclud. Venind inapoi in tara si aterizand in Bucuresti chestia asta la cum sa facem sa fie bine pentru pretul corect este laitmotivul existentei. Vrei o programare la medic bun, hmmm ai suma corecte sa rezolva, vrei ceva de undeva, hmmm marca banul, vrei sa parchezi in fata la fel. In Boston de exemplu, nu ai voie sa parchezi in fata casei, casei tale sa ne intelegem, cel putin in zona Cambridge esti obligat sa iti muti masina la 4h, mai putin in intervalul 00.00 06.00 dimeata si asta cu conditia sa nu fie iarna sau sa fie ziua cu ridicatul gunoiului. Practic erai obligat sa parchezi in parcari amenajate si sa faci miscare. In DC chiar daca parcai la bloc in parcarea ta erai obligat sa o mai muti din cand in cand altfel o ridicau, pe bune, si mai plateai si amenda de 1500 USD. Oamenii sau obisnuit si nu comenteaza, la noi daca nu intri cu masina in Mega la cumparaturi nu esti om sau mai bine daca nu parchezi in cabina portarului cand mergi la o institutie nu esti om. Oare cand ne schimbam sau ne mai schimbam?
Comentariu beton!16
Ar putea și ăia de la Mega să facă un Drive-in/thru … măcar pentru trotinete 😉
Comentariu beton!11
Dacă și femeile între ele îs drăcoase? Atunci, bieții de noi, ce să mai zicem??? 😣
@VictoR,
Între noi ne antrenăm, pentru voi 🙂
Laura G: drăguță și amabilă, că întotdeauna!
Elena P: ia cu mentă maică, că după zacusca de vinerea trecută merge foarte bine!
Unde mă fac eu că muncesc doar ăia bogați au voie să parcheze la suptsol. Restu’ pe unde apucă. E un hotel în zonă: 5lei ora, 50lei ziua sau 500lei luna. Fără loc garantat. Și un (fost) club: 12 lei ziua sau 200lei luna. Loc garantat.
Hotelul e plin. Clubul e gol.
Total offtopic.
Am văzut recent un reportaj cu mafia locurilor de veci. Ce sume se vehiculează pe acolo și cât costă o asemenea „proprietate”!!!
Zău, ăștia ce au parcări private (inclusiv paznicii angajați) sunt complet pe dinafară, trebuie să se curseze urgent.
Și acum mă duc să citesc din urmă, am înțeles că a explodat ceva. Avionul în care dănțuiam acum câteva zile 🙂
Total uoftopic .. acel avion nici nu a existat… în schimb viperele … he he .. viperele🐉🐍🐍
@HabaR,
Ce e cu viperele? Hai, zi! Că @M&M vrea mai jos un pic de scandal.
Hai cu viperele, că și eu parcă vreau un pic de scandal, prea liniște în acest club exclusivist 😀
Comentariu beton!14
Conform bancului cu femeia care s-a plâns doctorului ca e nervoasa si ala a zis ca-i da ceva de calmare iar ea a replicat:
De cal mic,de cal mare,numai de cal sa fie
zic si eu:mai jos,mai sus,numa scandal sa fie!
@M&M,
Ei, un scandal adevărat iese atunci când totul (sau toți) sunt cu susu-n jos.
Cum adică să vin cu viperele ? Ce naiba, io-s Medusa dă România, să cresc șerpili la sân ? Mai bine-mi pun țărână-n cap. Face bine la șerpi.
Când mă mușcă vre-o viperă dă mol, vouă vă zic, fac ediție specială 😉. Păcat că nu caut.
@Anduța probleme?! ^^
Cum unele femei simulează orga$mul pă bază de ciocan libanez, noi n-am putea simula scandalul ? Unde-i Vera tăraboi ? Ar face treabă bună 🤫
Go go Vera!! îmi unduiesc trupșoru’ șerpește 🤣
Vera, deloc. Dar nu se poate și fără? 😛
Comentariu beton!11
Ultima săptămână de vacanță și deja vă gândiți la probleme. Uoff .. nu era despre matematică ‘șa-i ?
Vedeți că Marius M e transformat de Laura-n M&M. ‘Șo pă el 😊🐍🐉
@H.
În fiecare septembrie mă bucur din suflet că am scăpat de școală. Și de-a mea, și de-a lui fii-miu.
@HabaR,
Și-așa tre’ să bag la fiecare postare numele meu, mail. Mi-e lene să vă scriu tot numele. Dacă ar fi după lenea mea, m-aș semna doar cu inițiale.
@HabaR,
Și-așa tre’ să bag la fiecare postare numele meu, mail. Mi-e lene să vă scriu tot numele. Dacă ar fi după lenea mea, m-aș semna doar cu inițiale.
Mi se pare că a mai postat cineva aici cu nick-ul LG.
Îţi place sau nu: 0 0
Ho, nebunilor, că trolam! Nu e musai să ne certăm zilnic! Hai că se poate! Pace și armonie!
Zîîîî (zumzăi de după șifonier unde sug un pahar de cola și împing un flirt pe net… ssttt)
Gata,azi n-avem scandal?
Îți cam place, așa-i? scandalul…
Dar dacă n-avem încă, poți să-l provoci tu 🙂
Te mănâncă? Ai limbrici, oxiuri, tenie? 😉
Vezi că există și remediu 😊
Aaa disclaimăr : no offens alea alea … iu nău
Copy PASTE mode On
Un tip, bolnav de tenie se duce intr-o zi la doctor :
-Dom`ne, am tenie.Ajutor.
– Intinde-te pe masa cu fundu in sus, sa vedem
Se uita,doctorul dupa care zice :
– Da dom`ne, esti bolnav de tenie.Maine sa vii cu un kg de portocale si unu de biscuiti
Pacientul se conformeaza si vine a doua zi cu un kg de portocale si unu cu biscuiti.
Doctorul :
-Intinde-te pe masa cu fundul in sus.
Si incepe doctorul sa bage cate o portocala si cate un biscut in fundul pacientului pana ramane fara.
-Domnule doctor, ma doare ! Opreste-te.
-Taci si sufera daca vrei sa te vindec.Maine sa vi tot cu un kg de portocale si unu de biscuiti.
Vine pacientul si a treia zi, tot asa, se repeta povestea.
-Doctore, ma doare !
-Taci si inghite daca vrei sa te vindec.Maine vi cu doua caramizi si un kg de biscuiti.
Vine pacientul a patra zi cu ce ii cere doctoru. Incepe doctoru sa bage biscuite dupa biscuite si la un moment dat ramane fara biscuiti.Iese tenia si zice, doctorul ii da una cu cele doua caramizi, iar tenia zice :
– Da portocale nu servim azi ? Și jjjbaaang
Nu-mi iese.Aia cu scandalul nu tenia.
@HabaR, 🤣
Ok, acum zi și-un banc cu limbrici. apoi cu oxiuri.
Cu limbrici știu… mi l-a zis mama acu’ ani de zile
La doctor vine un pacient cu dureri in furca pieptului. Dupa consult:
Medicul: – E clar ! Ai limbrici.
Ii face reteta si pleaca omul la farmacie.
Urmatorul pacient vine cu dureri de stomac. Acelasi consult, concluzia:
– E clar ! Ai limbrici.
Urmatorul pacient vine cu dureri abdominale. Acelasi diagnostic, limbrici.
La un moment dat vine un pacient schiop. Dupa consult, medicul:
– Domnule, dumneata ai limbrici.
Pacientul:
– Cum !? Pai eu am venit ca mi-am rupt piciorul !
– Si cum anume ti-ai rupt piciorul ?
– Am vrut sa reglez antena TV de pe casa, m-am dezechilibrat si am cazut.
– Pai vezi? Ti-am spus ca ai limbrici. Ce te-a mancat in fund sa te urci pe casă
@M&M,
Deci tenia îți iese. Cu biscuiți sau portocale?
Doamna,pe aici tenia iese la rachiu:)))
Scoate capul,ia o gura și zice:N-ai si o țâră de slana?
https://imgur.com/a/Yp53UWh
🤣 🤣 🤣 🤣 👍
Ce-aveți măi, vă mâncă șoricu’ de cereți iar tărăboi? Nu vă e bine?
Știe cineva unde a dus mutu iapa?
Scandalul e chemat insistent la rampă.
Luminile reflectoarelor orbesc scena, spectatorii ard de nerăbdare şi se întreabă neliniştiţi ce e cu întârzierea asta (nu o fi gata machiajul, costumaţia, peruca, textul?). Tensiunea creşte, apare sfios un scandalo-prezentator în colţul stâng al podiumului şi turuie dintr-o expiraţie: ‘Din cauza unei încurcături, în seara asta Maestrul a greşit rampa – s-a dus la aia de gunoi!’. Şi dispare dintr-un salt în spatele cortinei.
În urma lui: huiduieli, ţipete, hărmălaie, îmbrânceli, poşete în cap şi ochi vineţi. Doar o viperă micuţă stă liniştită în scaun, mănâncă popcorn şi rânjeşte satisfăcută de spectacolul din sală. Iese ultima din sală şi îşi prinde coada la uşă. Scuipă puţin venin şi pleacă bosumflată printre boscheţi. În urma ei, cortina râde încetişor.
The end.
Punctual :
M&M : Iapa’i după șifonier, pune filtru flirtului dat cu flit Verei🤫
didina : Shoric e pe tura dă mai târziu, sper să nu-l mănânce nimic.
Solandi : Aplauze, cât e cortina? Din ce material? Scump, doamnă, scump..
@Solandi, vreau și eu un loc, da’ mai în față, că-s cam chioară. Cât îi biletu’?
@H, îl așteptăm, poate are el niscai sămânță de scandal, că ăștia-s săraci.
@HabaRnaM,
Cortina e cât scena și e țesută din fire de blană de râs.
@didina, biletul e gratis dar nu intră nimeni în față că iese scandal în public nu pe scenă; toată lumea stă frumos la rând.
@Solandi, aaa… io nu mă bag la scandal de obicei, da’ vă dau o mână de ajutor: fac poze, număr victimele, le așez pe mărimi și pe culori.
Se cunoaste k lunea nici iarba nu creste nici macar pe blog…..bancuri cu tenta anala…avioane prabusite…spaga mentolata…plictiseala maxima….o alta zi de luni….si sa nu uit mafia locurilor de parcare…pe veci
@Sorin, ia distrează-ne tu!
Ăsta(acest distins,distrat și distant domn 😉) și-o parcat punga pe veci și o dă-n tragi-comedie. Cre’că șade-n cur și mestecă iarbă de e așa plictisit. Iarba nu se calcă, se fumează!!
Asta a vrut oare să zică autoru’ cu josu’n sus ?
Și acum special pentru duamna Elena … nimic!
Era punga dă vizită, goală și abandonată.
iete….ma -invita si pe mine Elena la o sueta la ceas de seara in doi….si se trezi ala care le stie pe toate sa comenteze
@Sorine,
Dacă nu bagi și tu o serenadă la fată…
https://www.youtube.com/watch?v=cfC_9xgBGzs
Bun de tot ăla cu litoralul. Am mai tras o porție de râs. L-am mai văzut acu 2 săptămâni. Mortal markering 😉 Un luoc la Altecs,ceva ?
mah ..punga goala parcata in locul de habar nu ai unde e, dar e pe veci….si acolo o sa parchezi pentru eternitate…
nu mai are omu loc sa stea cu elena pe o banca seara in Cismigiu la povesti, ca apari tu…”bau si buhuhu” fantoma lu hasdeu
@elena recunoaste ca cel mai de cosmar tipic de client din viata unui comercial au fost , si sunt cei gen „@habarnam ce vreau dar am vazut pe net”…..
@Sorin, recunosc: așa este😂😂😂
Ce e rău în a se uita omu’ pă net ? Eu mă uit frecvent la review-uri pe net. Apoi mă duc în magazine să ”pipăi produsul” și să întreb ”micii Dumnezei”. Iar mă uit pe net să mă mai lămuresc, să-mi limpezesc piticii. La final mă duc și cumpăr. Săptămâna trecută mi-am luat ce-mi doream (spălător cu presiune) plus niște bonusuri(flex,telemetru,nivelă,spălător de geamuri) că a fost vânzătorul din H’bach meseriaș. Aveau și la Altecs dar doar on’lain la același preț(cu 2 lei mai ieftin).
@H.,
Spălător de geamuri? detaliază, te rog. Dar începe cu prețul 🙂
Curățitorul de geamuri K@rch3r WV2 bla bla bla cu mânerul telescopic face bine la mămăi și îți garantează că nu trebuie să mai umbli pe la ortopedie 🤣. Geamuri multe,mari, înalte, unele greu accesibile. În rest nu vreau să zic nimic. Caută pe net și fuguța, fuguța la magazin 😉 … pentru suma corectă😁
Și firește, în numele ordinii și disciplinei vă ruog frumos duamna S.afta să mă scuzaț… ptiu pușchea pă limba mea ce am ajuns să fac🤔 Exclusiviștilor 😋
@H, eu vreau să începi cu aspectu’.
Dar înainte de toate, scuză-te că te-ai băgat în discuția dintre mine și Mr. Bag.
@Habar eu cred că @ElenaP vrea să o faci și în vreo 5 limbi diferite 🙂
alta data o sa se intample taman la fel