Sunt un pic defazat, cred că de la concediu mi se trage. Mdeci, abia reîntors pe plaiuri mioritice, am aflat cu stupoare că ne fute rău de tot o nouă grijă, aia a alăptatului în public.

Mi se pare corect, mai ales în condițiile în care s-au rezolvat toate problemele din țara asta și-acum am trecut la ultima care ne mai rămăsese: cum procedăm dacă i se face bebelușului foame? Îi dăm de mâncare sau îl lăsăm să rabde și să urle vreo câteva ore până ajungem acasă sau în alt loc în care îl putem hrăni politicăli corect? 

Problemă care este mai mult ca sigur vitală pentru viitorul acestei țări, având în vedere valurile de dezbateri care tot curg și valurile de experți care-și dau cu părerea. Dar, mă rog, dacă asta ne freacă asta trebuie să rezolvăm.

Din punctul meu de vedere lucrurile stau exact așa. Dacă susții că alăptatul în public este obscen sau indecent, cred că problema e la tine în tărtăcuță. Iar dacă mai vii și cu teoria că dacă alăptezi copilul în public, atunci de ce nu-l și concepi în public (serios, am văzut eu un status exact așa, dar nu mai știu la cine), ei bine în cazul ăsta ar cam trebui să faci repede o vizită la un psihiatru. Nu, nu, nu psiholog, am zis bine, psihiatru, ca să te treacă direct pe pastile. Dacă poți să compari fututul, cu alăptatul în public, e clar că rotițele alea care te țin pe linia de plutire sunt defecte rău de tot. Este fix pe modelul celor care compară homosexualitatea cu pedofilia. Și cu asta am rezolvat problema observatorului extern care nu se poate uita la un copil care se hrănește de la un sân, fără să considere ca e porn.

Din punctul de vedere al mamelor care alăptează, chestiunea este și mai simplă. Se reduce la simplul fapt de a simți dacă pot sau nu pot face asta în public. Te vezi în stare să treci peste privirile curioase sau chiar blonăvicioase ale celor din jur? Go ahead, bagă mare și alăptează-ți copilul când îți cere de mâncare. Nu te lua după toți neica-nimenii ultragiați de faptul că n-ai putut să aștepți până ajungeai într-un buncăr subteran unde nu te putea vedea nimeni hrănindu-ți copilul. Pentru că, desigur, ăla micu’ o să înțeleagă când îi spui că ești în tren, mai aveți cinci ore până la destinație și să facă bine să rabde. Iar dacă nu te vezi în stare, îl lași să zbiere sau te descurci cum poți. Atât de simplu.

A propos, săptămâna trecută, pe Otopeni, exact când mă tiram în vacanță, am văzut o tipă alăptându-și bebelușul fix după ce trecusem de zona de control corporal. Ce-ar fi trebuit să facă? Să intre în budele alea care miros de-ți mută nasul din loc? Să ceară să fie dusă într-o încăpere? Să se întoarcă acasă? Sau ce? Da, știu, ar fi putut să pună într-un biberon lapte ca să aibă pentru situațiile de genul ăstă. Well, ce să vezi, i l-ar fi aruncat la controlul corporal de nu se vedea. În plus, poate n-avea chef să se mai care cu alte recipiente după ea, știind că poate alăpta copilul de la sân de câte ori are nevoie. Capisci?

Gata și cu subiectul ăsta.

Ah, stați, să nu uit. Mai e ceva care mi se pare foarte-foarte funny. Dacă m-apuc să scriu că mă enervează grașii/grasele care mănâncă în public (între noi fie vorba, mă enervează îngrozitor) și aș prefera s-o facă la ei acasă ca să nu fiu nevoit să asist la acest spectacol dizgrațios, o să fiu linșat și executat în piața publică de feminizdele și feminizdii (e un termen nou a cărui paternitate mi-o asum) internetului, pe motiv că de ce mă freacă pe mine grija ce bagă lumea sub nas. Păi atunci să nu-i mai fută nici ei și pe ele grija pentru locurile unde alăptează mamele. Punct. 

Știu că sunteți destui care aveți copii pe-aici (și chiar dacă nu aveți), m-ar interesa teribil ce aveți de zis pe subiect.

mihai_vasilescu_alaptat_public