Omul care îmi face semn unde să parchez pe Academiei mă ghidează vorbind ușor. Are o voce cu o tonalitate înaltă, plăcută.

– Gata, gata, că sunteți prea aproape de stâlp. Perfect, lăsați-o așa!

Cobor și mă uit intrigat la el. E înalt, mult mai înalt decât mine, are niște cazmale de mâini bătătorite și muncite, iar barba și parul sunt de aceeași culoare, albe. Și cel mai ciudat e că nu pare genul de parcagiu care cu asta se ocupă. De fapt, pare cu totul și cu totul din alt film.

Bag mâna în buzunar, scot cele două hârtii de câte un leu care-și făceau veacul pe-acolo și i le întind. Așa, pentru că vreau eu și pentru că-mi place omul ăsta cu părul alb. Le ia și dă ușor din cap în semn de mulțumesc. Apoi îl văd că duce mâna la borseta de la brâu pe care abia atunci o observ. O pipăie ușor, dar n-o deschide. Îi fac cu ochiul:

– Să nu-mi ziceti că-mi dați chitanță.

Râde.

– Ce chitanță? De unde? Sună telefonul și nu știu dacă să-l scot să răspund sau nu.

Îmi vede privirea curioasă și continuă:

– Sunt sătul eu de ale mele, nu mai am chef și de poveștile altora.

Hotărât, îmi place omul. Îmi aprind o țigară și-l las să continue. Am timp berechet.

– Păi?

Clatină din cap:

– Când îți merg toate prost, credeți că sună telefonul cu vreo veste bună?

Tăcem amândoi. Din spate se aude vocea vânzătoarei de la taraba cu fructe care-i explică unuia că cireșele s-au terminat. Azi, că mâine aduce din nou.

Din borsetă îi sună din nou telefonul. Îl lasă să sune de vreo două-trei ori, apoi îl scoate cu greu, fără niciun chef, și răspunde. Mă retrag în mașină ca să-l las să vorbească în voie. Nu trece mult și-mi bate ușurel în geam.

– V-am zis că nu era de bine.

Mă uit întrebător la el.

– Nevastă-mea. A uitat să meargă să cumpere pentru pachetul lui fiu-meu.

Lasă ochii în jos și șoptește:

– E la pușcărie.

E luni. E soare afară. Sau plouă. Nici măcar nu contează. Dacă vă vine să vă plângeți de milă și de cât de crudă e soarta, gândiți-vă că chiar acum când citiți, undeva pe Academiei e un bătrân cu părul alb pe care nu-l interesează ce zi a săptămânii e. Doar se bucură că a mai trecut încă una.

mihai_vasilescu_batran