V-am lăsat mai jos un video în care o să-l vedeți pe un ipochimen de ale cărui elucubrații ați mai avut parte, dar, înainte să-i dați play, am și eu de vorbit câte ceva cu voi.
Mă interesează ce înțelegeți voi printr-o relație sănătoasă.
Ce vă doriți voi de la o relație ca să considerați că e mișto și că e relația din care n-ați vrea să mai ieșiți niciodată?
Bineînțeles, o să încep eu, pentru că, nu-i așa, de ce să nu-mi iau niște hate, dacă se poate să da.
Am pus întrebarea asta și îmi doresc să discutăm pe acest subiect pentru că, dincolo de iubire, de atracție sexuală sau de respect, consider că există ceva mai important într-o relație. Pentru mine, cel puțin, este mai important, iar lucrul ăla este libertatea. Libertatea mea personală, individuală.
Consider că o relație are trei entități diferite: eu, tu (partenerul) și noi. Și este foarte important să ai grijă de toate cele trei entități, nu doar de una dintre ele, nu doar de două dintre ele.
De-aia consider că libertatea este extrem de importantă și mă refer la libertatea de a face ce vrei tu. Mă refer la faptul că nimeni nu trebuie să te oblige să faci nimic din ce nu-ți dorești atunci când ești într-o relație.
Desigur, ca să nu-mi sară analfabeții funcțional în cap, n-am spus că trebuie să faci doar lucrurile pe care ți le dorești. Am specificat mai sus că vorbim de cele trei entități dintr-o relație, prin urmare trebuie să ai grijă și de celelalte două: de partener, dar și de „noi”, cei aflați în acea relație.
Dacă faci doar lucrurile pe care ți le dorești tu și nu faceți lucruri și împreună, nu cred că trebuie să stau să explic în ce direcție se îndreaptă relația aia. Dar în aceeași direcție se îndreaptă și dacă faceți doar împreună lucruri sau dacă doar partenerul are libertatea de a face ce-și dorește, nu și tu.
De altfel, mi se par extrem de triști oamenii care, odată intrați într-o relație, nu mai fac nimic de unii singuri, totul se face doar împreună, la comun.
Ca să nu mai zic că aveam un prieten care venea cu nevastă-sa în seara de ieșit la bere cu băieții. Aveam…
Da, este absolut firesc să faceți o grămadă de lucruri împreună, dar la fel de firesc este ca cei doi să poată face separat lucruri pe care și le doresc doar ei.
Ca să vorbim și pe exemple concrete, că așa, pe abstract, poate e mai greu de înțeles ce vreau să zic, în relația în care mă aflu nu există nici cea mai mică problemă dacă, într-o dimineață, îi spun Marei:
– Vezi că mâine vreau să plec la Riga să mă plimb, singur.
Sau:
– Vezi că în iunie plec două săptămâni în Germania, la Euro.
Dacă chiar îmi doresc asta, voi pleca la Riga singur, să mă plimb, fără ca cineva să aibă vreo problemă. Exemplul cu Euro deja s-a întâmplat, am fost, singur.
Idem, dacă Mara vine la mine să-mi spună că vrea să plece undeva singură sau cu o prietenă sau cu un prieten, nu va întâmpina din partea mea nici cea mai mică problemă. Tot ce voi întreba va fi cât stă.
Iar treaba asta, pentru mine, este unul dintre cele mai importante lucruri care fac o relație să meargă: faptul că cei doi au libertatea să poată face și separat lucruri care le fac doar lor plăcere.
De ce mi-aș obliga partenera să vină cu mine la un meci de fotbal, de exemplu, așa cum am fost la Cluj săptămâna trecută?
De ce m-ar obliga partenera să mă duc cu ea la o expoziție de fluturi din Zalău, dacă eu nu-mi doresc nici să merg la Zalău, nici să văd nenorociții ăia de fluturi?
Problema e că eu cunosc cupluri, și nu puține, în care cei doi nu pot face separat ce-și doresc pentru că nu au genul ăsta de libertate. Treabă care mi se pare tristă ca naiba, eu aș ieși din relație în secunda doi după ce mi s-a spus „nu, nu poți să te duci”.
Acum înțelegeți ce-am vrut să spun prin „libertate”?
Hihihi…Grindeanu de Temu 😁😁😁
Aici, sunt de acord cam 100% cu tine, viața de cuplu și de familie nu exclud libertatea individuală (a nu se înțelege că mă duc sau se duce la gangbang-ul de joi singur(ă). Mergem împreună).
De la micile chestii de rutină zilnică la chestii mai mari (pleacă o săptămână la părinții ei. Nu există întrebarea „vii cu mine, da?”. Ieșeam la o bere cu gagicile de la Sfânta Corporație. Singura observație pe care o primeam era să îmi păstrez vreo 50 de lei în buzunar să am de o shaorma pe drumul către casă. Că veneam pe jos să mai iasă alcoolul din mine și să savurez șaorma).
În rest, după vreo 20 de ani de trial and erorr, mi-am dat seama ce vreau de la mine și ce vreau de la parteneră. Știu, nu sunt cea mai luminoasă lumânare din altar.
E amuzant și trist să vezi sfătuitori de ăștia…ia un „Lorelei”, elevul Dima, Scarlet o’Hara sau mai nou (Patria) și vezi și dragoste, și pasiune, și devotament și trădare…și ești mai câștigat decât 2 minute cu bărbuță-strâmbuță.
Comentariu beton!27
„Dar cu timpul“ = de la 1 an până la 100 de ani, că nu a specificat cam cât e timpul ăla. :))
E ca aia cu „aerul omoară dacă-l consumi permanent, dar uneori durează 100 de ani să-și facă efectul“. =))
Comentariu beton!19
Tot respectul meu, Nea Mihai!
Despre cretinul ala n-am ce zice; e prost cu crengi.
Nea Mihai? Urâââât si f tendențios!
Cât despre amiba asta corcită, nu merita sa vorbesc.
Iar despre libertatea in cuplu, omu’ zice ca-i singurul pe care nu-l suna ciocanitoarea. Un dragut, ce mai!!!
Departe de mine gandul sa fiu tendentios! Asa mi-a „iesit” si-am scris asa din prietenie – vad/sper ca Mihaita nu s-a suparat deoarece inca mai pot scrie pe aici. 🙂
I-aș spune idiotului multe și mărunte din viața de zi cu zi,dar nu merită să-mi pierd timpul. Dar îți voi răspunde la subiectul de azi:în viața asta facem ce vrem ,dar facem si ce trebuie. Nu putem avea pretenții excesive, trebuie să punem si noi umărul la stabilitatea căsniciei, mai cu seamă când sunt copiii mici la mijloc.(aici aș avea muuuult de dezvoltat).Sau cum zicea mama,biata de ea:ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Comentariu beton!13
Da vroiam sa adaug si eu ceva de copii mici. Adica 100% de acord cu ce zice proprietarul blogului dar sunt perioade in viata in care „noi” asta atarna in balanta mai tare.
Eu am prieteni in pragul divortului pentru ca el isi facea vacantele cu baietii in timp ce ea schimba scutece. Ani de zile, nu o data.
Am colegi care cauta joburi ce presupun calatorit special ca sa nu stea pe acasa.
Acum suntem si noi in etapa aia de „du-te linistit” dar ani de zile ne-am fi strans de gat reciproc daca unu pleca singur de acasa o saptamana.
Ai dreptate. Am avut si eu colegi care olecau in deplasare cu lunile ca sa stea bine-merci la hotel, haleu la restaurant si bobonne sa stea pe linga urlatori.
Au divortat toti pina la urma. Aia nu mai e relatie.
Trist tare trebuie sa fie in capul si sufletul astuia. 🙁
Relatia sanatoasa- sa ne iubim, sa putem sa ne si contram din cand in cand, sa facem lucruri impreuna, dar sa ne si placa lucruri diferite, sa nu fim mereu de acord. Eu sa ma duc singura la specatcol de dans sau la musical, si el singur la pescuit, sa facem lucruri impreuna cu copilul, dar sa se duca singuri la stadion sau la o partida de ping pong in parc.
Pe scurt, de acord cu descrierea ta de relatie sanatoasa.
Comentariu beton!11
Bleah! Individul ăsta nu merită o familie.
De acord cu ce-ai descris despre partenerul corect într-o relație de lungă durată.
Mă consider norocoasă că am trăit 12 ani alături de-un asemenea partener.
Pentru mine, o relație sănătoasă este în primul rând una în care ne respectăm reciproc libertatea, hobby-urile, spațiul personal.
El se duce singur la un concert de orgă al lui Olivier Latry (organist la Notre-Dame de Paris).
Eu mă duc singură la un spectacol de balet.
Facem multe chestii împreună, desigur. Dar și:
El se uită și singur la un serial care pe mine nu mă atrage (ca de exemplu Game of Thrones, nu dați 😀), eu de asemenea mă uit la ale mele, cum ar fi Lucifer 💪. Ăsta e doar un exemplu din multele, desigur, ideea fiind că nu suntem lipiți unul ca altul ca timbrul de scrisoare și nu mergem unul cu (sau după) altul peste tot, ca mânzul după iapă.
Toate astea pe lângă iubire, bineînțeles, respect reciproc, lipsă de gelozie, parteneriat în sens inclusiv sufletesc, suport etc.
Suntem de 21 de ani împreună, de 19 căsătoriți și mulțumesc Cerului pentru ceea ce avem.
Nenea din clip e meschin și cringe, mi se pare incredibil că e psiholog. Nici nu vreau să-mi imaginez ce face cu mintea unui om vulnerabil care ajunge pe mâna lui.
Iar tu ești un bărbat cum tot mai puțini există. De fiecare dată îmi intră ceva în ochi când scrii despre “fetele mele” ❤️
Comentariu beton!36
Nu prea se inghesuie lumea la comentarii, ma intreb de ce?
Principiul de baza este ca o relatie trebuie sa iti imbunatateasca viata, nu sa te limiteze, sa te faca sa te comporti altfel decat esti sau sa iti complice inutil existenta.
Stiu si aia pomeniti de tine ca sunt in relatii nesanatoase, cel putin unii, dar familiaritatea cu raul este adesea preferata disconfortului recunosterii si a luarii de la inceput. Asa ca se complac in mizeria cu noi facem totul impreuna, femeie fericita-casatorie fericita si alte cretinitati de gen intrate in cultura populara, cretinitati care fac foarte mult rau. CSf, ncsf, fiecare se nenoroceste singur, cum poate, pentru un sex casnic supraevaluat, care de multe ori nici nu mai exista.
Eu nu îmi imaginez că pot avea altfel de relație decât așa cum spui și tu, cam așa trăiesc de vreo 14 ani și ne este bine. Nici nu locuim împreună, fiecare locuiește cu copiii personali, și avem program împreună sau separat, are un job care presupune multe deplasări pe diverse perioade așa că nu reușim să ne sincronizăm de câte ori vrem și iacă n-am murit sau înșelat sau mai știu eu ce. Eu veneam dintr-o relație traumatizantă și m-a ajutat să îmi revin și să îmi recapăt încrederea în forțele proprii, ne-am sprijinit și ne spunem ce avem de spus fără probleme și rezistăm fără certuri. Viața chiar poate fi bună 😁 dacă ne păstrăm independența și autonomia ca persoană. El este fost sportiv, microbist și nu a leșinat că nu aveam habar de jocul ăsta 🫣 nu trebuie să văd meciurile cu el decât dacă am chef nici nu merg pe stadioane dar nici el nu merge la concerte de jazz sau ce chef mai am eu. Nu credeam că găsesc pe cineva care să mă suporte atâta vreme.
Ex-u’ știa și dacă am făcut o manevră greșită în trafic sau ce am vorbit cu vreo prietenă, de altele nu mai spun.
Flăcăul ăsta de pe Temu este otravă.
Comentariu beton!25
Sigur că am înțeles despre ce libertate vorbești. Cei care o au, sau cei care au avut-o dar viața le-a tras una peste ochi, știu. Ceilalți ar face bine să afle. Poate nu e neapărat vorba de „trecut la acțiune”, ci doar de faptul că știi că poți avea libertatea aia fără să-ți scoată nimeni ochii sau să te coste scump. Concret, noi ne-am respectat atît de mult încît am știut să ne acordăm libertate fără să discutăm despre ea. Probabil ăsta a fost și motivul pentru care nici n-am făcut exces, sau poate nu am avut timp să ne plictisim să facem lucruri împreună. Da, libertatea individuală nu trebuie să lipsească dintr-o relație sănătoasă. Și nici rîsul ăla „ca proastele” din orice, nici ironia și autoironia. Cine poate face mișto de partener(și invers) apoi rîde împreună are, din punctul meu de vedere, o relație de invidiat.
Comentariu beton!14
Am vazut filmuletul si pe fb. Ce ipochimen stiutor de adevar e individul😐.
Ai descris o relatie sanatoasa. Trebuie sa ai hobby-urile tale separate si in cuplu. Plus ca daca ai copii si hobby-urile acelea se impart la fel. Libertatea in cuplu e importanta. Respectul face minuni intr-o relatie.
Comentariu beton!11
Am trecut prin tot felul de relații, unele sufocante și altele nu, autohtone și internaționale.
Cele mai multe probleme le-am avut cu româncele. Nu generalizez, mă refer la experiența mea personală. Majoritatea nu au conceptul de spațiu personal.
Nu știu ce au în creier, însă cum era vorba să fac ceva independent, imediat săreau că nu le respect și că suntem un cuplu ca să facem lucruri împreună. Plus o presiune lentă, că ea e stăpâna în casă.
Consider că nu-ți câștigi partenerul la belciuge și nu devine proprietatea ta. Sunt într-o relație de peste 25 de ani și rezistă pentru că amândoi avem libertatea să facem ce vrem.
Pe lângă libertate, important e și respectul față de partener și să știi cum să-l protejezi.
Am fost în cupluri cu partenere cu copii care au funcționat foarte bine. Probabil că experiența celui din video e diferită.
Comentariu beton!16
Eu credeam ca fetitele gemene sunt fiicele tale biologice. Sa-ti traiasca
Comentariu beton!12
Știu că pare ciudat, dar eu sunt de 17 ani intr-o relație în care amandoi avem libertate deplină, dar nu mai vrem sa facem lucruri separat. Am mai ieșit singuri în trecut, dar ne-am dat seama că noi chiar ne simtim bine împreună tot timpul și nu mai vrem sa mergem separat. Când plecam separat ne sunam din ora in oră să povestim ce facem. Ne mai îmbiem unul pe altul sa mai facem chestii doar cu prietenii, dar la final ne dam seama ca nu avem chef. Fiind vorbăreți amândoi, nu am pleca niciodată singuri în vacanță (eu nu îmi imaginez cum ar fi sa vizitez un oras singura), iar la 50 de ani ne e greu să ne mai tolerăm chiar si cei mai apropiați prieteni, nu aș pleca cu nimeni altcineva în vacanță/city break. Să mai zic și că lucrăm împreună?
Comentariu beton!22
Eu as zice ca-i facut cu AI (vezi mimica si grimasele personajului), dar chiar si asa, cel care a postat filmuletul, e un cretin.
Posibil, un frustrat caruia i-a dat papucii o mama singura, a cerut ajutorul AI sa inteleaga ce i s-a intamplat, si cumuland explicatiile, i-a iesit de-un videoclip
AI și la mine aș zice; în plus, accentul moldovenesc și fața de Kadîrov (considerat mare bărbat, fix ca frații țațe, da’ de către alt public) wanna be, îmi sună a clopoțel hibrid rusesc pentru îndoctrinare imbecili tradiționaliști…
Comentariu beton!11
Dați bă un search pe google și-o să-l găsiți. Nu e AI.
Are și AI-ul mândria lui. Nu crează dobitoci atât de mari.
Comentariu beton!41
și ce te răstești așa, @MV!? crecă ai nevoie de-o vacanță!
PS de cînd ne-am mutat am prins obiceiul unei scurte plimbări în 3 înainte de somn (21-22) și am realizat că astea 2 luni reprezintă cea mai lungă perioadă de timp în care am fost împreună 24/7…
Comentariu beton!32
Nu cred ca e facut cu AI, cred ca e facut de Kadîrov cu Tate.
Si nu e de pe temu, ci de pe wildberies sau mai degraba ozon, ca e de mana a doua.
Clar abereaza si e defect la mansarda.
Iar familia cea mai buna este cea e care ti-o alegi. Poti sa ai parinti abuzatori, veri/frati tampiti si altele, dar cand iti alegi tu pe cine iubesti, cu cine vrei sa iti petreci restul vietii, aici e minunea.
Un scriitor chinez din secolul XVII (nu-mi amintesc numele, i se zicea „Carturarul mucalit din magura cu magnolii”) spunea despre un cuplu care nu concepea să faca nimic separat „parcă ar fi imbracat aceeasi pereche de pantaloni”. E clar că oamenii nu sunt identici și ca este o prostie ca atunci când eu+tu devine noi ar trebui sa faci doar ceea ce-i place și lui/ei. Am fost căsătorită cam 35 de ani, niciodată nu mi-am pus problema să nu merg singură in excursii, să nu ies cu colegii la o terasă („sa iei un taxi la întoarcere” imi spunea – era plina strada de maidanezi) așa cum niciodata nu l-am însoțit la iesirile cu gasca lui.
Cât despre idiotul din clip, am o buna prietenă care s-a casatorit când fiicele ei aveau 2 respectiv 5 ani. Acum sunt bunici iar Mihai (asa-l cheamă) povesteste încântat despre ce minuni mai fac nepotelele.
O întrebi pe Mara cât stă ca să știi câte nopți dormi în pat și nu pe balcon, nu-i așa?
Comentariu beton!14
:)))))))))
Relația mea cu soția este similară cu a ta, în ceea ce privește libertatea. Și pentru noi, acesta este normalul. Am avut și am in jur, foarte multe cupluri care privesc cu suspiciune acest mod de viață. Nu pot concepe ideea de a face sau de a se duce undeva singuri sau cu altcineva.
În acest context, am aprofundat fenomenul și am început sa pun întrebări. Menționez că toți cei asupra cărora m-am aplecat, sunt oameni educați, în media oamenilor pe care îi considerăm normali.
Concluzia la care am ajuns, este că felul în care privesc acest aspect, ține incredibil de mult, de ceea ce au văzut în familie și de felul în care au crescut. De exemplele din copilărie, de „normalul” pe care l-au avut.
Trebuie să ne gândim și ce fel de viață, ce opțiuni, au avut părinții și bunicii noștri. Libertatea asta în cuplu, care nouă ni se pare normală, pentru ei era atipică. Ce îmi dă speranță, este faptul că ușor, ușor, generațiile se schimbă și „normalul” o să fie altfel.
Cât privește idiotul din video, el se adresează unui segment de populație pe cale de dispariție, oameni nesiguri pe ei, incapabili de a lua decizii, de a comunica, care nu își cunosc nici măcar propriile nevoi. Da, acum poate că încă mai sunt destui, sau poate doar sunt vocali și dau senzația asta. Oamenii speriați sunt mai gălăgioși, dar in același timp sunt îngroziți.
Asta e din ciclul “râdem, glumim dar nu părăsim incinta”. O relație reușită e cea in care partenera te lasă să crezi că faci ce vrei și ești în controlul relației. Și tu chiar crezi ca aşa e. Şi ești mândru de tine. Pentru ca noi bărbații avem un orgoliu prostesc in ADN prin care simțim nevoia sa fim miezul din fanta. Bravo femeilor care au inteles chestia asta si ne ghidează din “umbră”.
io n-am nici un orgoliu, la mine ele sunt șefele (nevasta CEO, fetița CGO – chief gaming officer), da’ zi-mi te rog că ești același @Stefan care a dat ieri la tătar super rețeta de sarmale;
A zis cineva sarmale? De-alea cu sos de rodie in foi de vița? Servite reci langa un humus? Grupate de niste cotlete de berbecuț?
Nu stiu eu din astea…😁
olio, muicăă, ce-o fi în capu’ tău…
numa’ zi tu sos de rodie de la Vaslui la deal, să vezi cum ți-o iei! cotletele se aprobă, da’ nu lîngă sarmale; dacă mi se arde risotto știu de la cine mi s-a tras!
Individul e probabil vreun taliban, cred ca de fapt ar vrea sa spuna ca, baietii ca el sa se combine doar cu fete-mari, ca e mai sigur. 😂
Cred ca toate mamele isi pun copiii pe primul loc și de asemenea toți bărbații acceptă locul doi, după copii, fie ca sunt ai lor sau ai altcuiva. Dacă e sa facem ierarhii ca în legea junglei 🤷🏻♀️😁
Comentariu beton!12
Libertatea vine odata cu increderea in partener, zic eu.
Si da, e nevoie de aer intr-un cuplu, nu sa stea ingresuiti amindoi tot timpul. Cit o fi iubirea de mare, la un moment dat e chestia aia de „prea mult”, ca atunci cind maninci prea multa ciocolata si apoi ai o criza de ficat. Ce e prea mult strica 😉
Relatia sanatoasa contine ceea ce ai zis tu mai sus. Adica libertatea individuala si de cuplu. Ca sa adaug la libertatea asta, de exemplu eu mai merg din cand in cand la un concert metal. Ar fi stupid sa o oblig pe nevasta-mea sa vina cu mine (nu prea ii place stilul asta de muzica), si ar fi SI mai stupid sa nu ma duc eu, pentru ca am putea doar impreuna si ea nu vrea.
As mai adauga un lucru insa: eu cred ca intr-o relatie sanatoasa tre sa te simti bine. Have a good time, cum zice englezul. In general o relatie presupune lucruri pe care le faci mult timp in mod repetat. Trebuie sa fii OK sa le faci, daca de fiecare data strangi din dinti facand chestii impotriva dorintei, la un moment dat se suge treaba ca nu mai rezisti. Lucrurile pe care le faci impreuna cu partenerul tre sa fie facute fara resentiment, precum si alea pe care le faci singur, fara resentiment de la partener.
Cand apar chestii cu care nu esti de acord, sau care te enerveaza (invariabil apar pe termen lung) trebuie discutate imediat. Fara comunicare se ajunge la resentimente care vor rabufni. Eu in general sint destul de lenes, comod, prin urmare clar nu as rezista sa fac ani de zile chestii care ma enerveaza profund (sau sa fiu pus in situatii nasoale), e extrem de obositor. Prin urmare daca apare ceva comunic imediat si gasim solutia care sa ne convina.
De multe ori te lasa dar dupa aia tine scorul. Ai fost la bere ? Pai acum vii cu mine mahmur in mall sa cari plase 3 ore sa astepti dupa mine sa incerc haine. Sau mai grav, vine mama la noi 2 saptamani. 😀
Oldies but goldies:
Doi prieteni se întâlnesc la o bere.
– Băi, să vezi ce mi s-a întâmplat, zice primul. Eram în parc și am văzut o doamnă care venise cu copilul la joacă și avea multe baloane-n mână. Am vrut să-i zic “Vai, dar ce baloane frumoase aveți!” și am greșit și i-am zis “Vai, dar ce balcoane frumoase aveti!”.
– Hehe, mie mi s-a întâmplat ceva și mai nasol, zice celălalt. Eram cu nevastă-mea azi dimineata la cafea și am vrut să-i zic “Dă-mi zaharul”. Ei, și m-am încurcat și i-am zis din greșeală “Fa, f**u-ti gura ma`tii, de cand m-am insurat cu tine m-am nenorocit!”…
Cât despre bancul cu untul, e aici, pe blog, de vreo 10 ani. 😁
La noi a fost dintotdeauna o semilibertate,adică facem lucruri care ne plac separat, însă n-am călătorit singuri niciodată, decât în interes de serviciu. El merge la pescuit, eu merg la spectacol de balet, sau el iese cu băieții, eu cu fetele, sau el merge la expoziții de mașini, eu la shopping și multe alte chestii. Însă când vine vorba de plecat în minivacanță cu fetele, domnul nu e de acord. Mie mi-ar fi plăcut să plec. El nu și-a exprimat niciodată dorința de a pleca cu băieții.Nu știu dacă motivul a fost o gelozie ascunsă ( acum după atâția ani nu se mai pune problema) sau a fost doar din comoditate. Când am ajuns în Spania am cunoscut familii care plecau fiecare separat cu gașca câte 10-12 zile în diferite locuri, apoi plecau împreună cu copiii și ultima vacanță era plecarea în doi, ei singuri. Mi s-a părut super interesant, însă soțul meu n-a acceptat ideea de vacanțe separate. Despre mamutul ăla de pe Temu, n-am ce să comentez, pentru că mă sârbesc și mă obosesc comentariile lui.
Sunt ok la căpuț dacă de fiecare dată când spunea „resurse” eu mă gândeam la gaze naturale? 🤣🤣🤣
O relație sănătoasă e cea în care rămânem sănătoși la cap amândoi.
Pisici, ai fost la meci …si io am vrut, dar nu am vrut sa le oblig pe fetele mele sa asiste la nebunia mea, mai ales ca am si pierdut cu franarii.
ontopic: as putea sa jur ca suntem frati…in gandire
Pe 12 septembrie sarbatorim 46 de ani de casnicie. Libertatea vine din incredere in omul de langa tine. Gelozia mi se pare o boala urata, mai urata decat dependenta de jocuri.
Comentariu beton!15
Ma scuzati, daca citesc o carte este obligatoriu sa o citeasca si el, ca sa fim intr-o relatie armonioasa??
Hai mai
Noi gasim puncte comune. Cel mai misto pucnt comun e ca el adora sa conduca masina iar eu traiesc pentru a calatori.
Cedeaza la teatru, cedez la filme. La tv ne uitam care incotro.
Copilul comun e teren comun. Sarim ambii pe el cam la fel :)).
In rest – cum mama ma-sii sa facem totul impreuna?? Daca am vrut in club si el nu a vrut, a mers cu mine si nu a intrat. Prietenii s-au crucit. Eu am dansat. El s-a plimbat noaptea cu masina. Se poate si asa.
Probele de foc sint altele, nu astea. Modul cum ne-am sustinut in momente de criza, acolo e miezul. In rest, sa fim seriosi. Oamenii intelgienti nu se uita la kkturi gen ‘trebuie sa facem totul impreuna’.
As adauga aici ca, atunci cind m-a cunoscut, aveam un copil de 13 ani iar el unul de 7. Exclus ca cei doi sa isi spune altfel decit ‘frate-meu’, iar asta vine de la ei. Cel comun isi adora ambii frati. Copilul lui vorbeste cu mine mai degraba decit cu taica-su si chiar cu maica-sa. Al meu il considera pe barbatu-meu tata cu drepturi depline iar acum, de cind e la rindul lui tata, barbatu-meu a luat titlul nobil de bunicu’, de la care nu mai abdica. Dar daca era sa se plimbe barbatu-meu cu motorul sau cu atv-ul, doar nu era sa ii pun zahar in rezervor ca sa stea cu mine acasa, nu?
In fine. Tembeli sint prea multi.
Comentariu beton!21
Doamne, ce revolta, ce dispreț mi-a creat individul din videoclip! Un frustrat nenorocit care și-a luat-o probabil pentru că a meritat și consideră că toate cazurile din lume sunt ca cel al lui. Mi-e silă! Și după cum arată, probabil este și un bigot misogin și fără suflet!
Poate sunt așa de revoltată pentru că chiar acum mă confrunt cu drama unei femei tinere cu o fată adolescentă, o mamă singură care și-a crescut fata cu greu și care își dorește atât de mult să nu mai fie singură! Și ea fiind și frumoasa și serioasa și cu suflet frumos, în mintea mea eram atât de încrezătoare că își va găsi perechea si viața de cuplu visata! Dar uite ca sunt si asemenea specimene pe pământ! Sper ca ea să nu întâlnească un asemenea nenorocit!
Raspuns simplu la titlu: Nu fiti ca Bear si Nikki 😆
O relatie sanatoasa inseamna incredere, respect reciproc, inseamna comunicare, inseamna libertatea de a face lucruri singur, dar si impreuna.
Nu pot spune ca am gasit inca relatia din care sa nu mai vreau sa plec vreodata. Iar motivul e unul singur – comunicarea, care inseamna si respect. Concret – daca stabilim ca ne vedem si intarzii mai mult de un 5 – 10 minute, mi se pare de bun simt sa ma anunti, la fel daca nu ne mai vedem desi a ramas ca ne vedem seara sau in jur de o anumita ora.
Pentru ca am un copil dintr-o relatie anterioara, pentru mine mai este un aspect: partenera trebuie sa inteleaga ca, pentru mine, copilul e prioritatea mea principala. Asta inseamna timp cu el, asta inseamna ca daca are nevoie de orice voi lasa ce fac atunci si ma voi duce la el.
Am avut mai multe relatii cu mame singure, imbecilul ala din video a primit o publicitate nemeritata si gratuita. Da, vor fi concentrate pe nevoile copiilor proprii, dar sunt si niste partenere cu care copilul meu a interactionat ok si care inteleg nevoile lui.
Pun pariu ca imbecilul ala nu are copii si sper nici sa nu faca vreodata.
@MV – Te admir pentru ce relatie misto ai cu fetele si ca puteti rade de misto-urile pe care le fac de tine.
„Pentru ca am un copil dintr-o relatie anterioara, pentru mine mai este un aspect: partenera trebuie sa inteleaga ca, pentru mine, copilul e prioritatea mea principala. Asta inseamna timp cu el, asta inseamna ca daca are nevoie de orice voi lasa ce fac atunci si ma voi duce la el.”
Ce spui tu este o dovada uriasa de iubire fata de copilul tau. Copiii care cresc simtindu-se iubiti devin, la randul lor, adulti generosi, capabili sa ofere, la fel ca tine, iubire si sprijin celor dragi.
Sunt pur si simplu fericita sa citesc asta. Multumesc. 🙂
Am impresia ca tipul asta traieste sub o piatra de sub care mai iese din cand in cand doar ca să ne uimeasca cu idei total tampite despre femei si relatii.
Sunt cateva lucruri despre care eu cred ca trebuie sa existe in orice relatie care se doreste sanatoasa. Cred cu tarie ca secretul unei relatii fericite sta in echilibru si egalitate. Printre ingredientele care se mai cer sunt iubirea si acceptarea partenerului exact asa cum este. Mai cred ca intr-un cuplu functional, fiecare are nevoie de spatiu pentru propriile pasiuni, fara ca acest lucru sa creeze un sentiment de excludere. Corectitudinea este alt ingredient de nenegociat: nu ne folosim unul de celalalt, ci crestem impreuna.
In peisajul asta copiii ocupă un loc cu totul special, in afara oricarei ierarhii.
Eu:
– Oare electricienii au priză la femei?
Doamna:
– Cu siguranță. Dar în cazul tău e musai cu împământare.
Ce poate fi mai sănătos de atât? 😁
Comentariu beton!15
Da, si cand moare un electrician, nu se merge la inmormantare, ci la impamantare.
Ea: nu mai suport egoismul tau, vorbesti numai despre „casa ta”, „masina ta”, „vacanta ta” de parca eu nu exist langa tine, ma simt neglijata…uite si acum, eu vorbesc cy tine si nu esti atent, ce tot cauti in dulapul ala?
El: pantalonii nostri cei albastri, draga mea.
(Gluma citita intr-un almanah din vremea lu’ impuscatul).
Trecand la lucruri serioase, o relatie sanatoasa e aia in care putem fi „noi”, fara sa fiu impiedicata sa fiu „eu”.
Relația mea sănătoasă e așa: nu trebuie să îl rog „să mă ajute” cu treburile casnice, pregătește masa dacă ajunge primul acasă, duce copiii la activități, pune la spălat hainele fără să îi spun eu, avem activități separate pe care ni le programăm din timp, să nu ne suprapunem 😁.
Nu pot da lectii de relatii sanatoase, ca fiecare e cu viata lui. Noi suntem impreuna din 2002, nu bate vant de divort, asa ca o fi mergand ceva.
Calatorii separate facem de cand are fata 1 an si ceva. Avea mr.Dojo firma de verificat instalatii de gaz si spala aere conditionate vara (ca lumea, nu doar cu spray), asa ca ii mergea treaba struna. Si imi tot zicea „auzi, ia-te si te du in x loc cu fata, nu sta dupa c**rul meu”.
Prima calatorie transatlantica singura cu fata am facut-o cand avea 5 ani. 23 de ore din NYC inapoi in Timisoara, eu si copilul. Fara probleme (acu’ aici fac paranteza si zic proaspetilor parinti: daca vrei sa stie copilu’ a calatori, apoi calatoreste-l de mic, nu cand are 10 ani si nu stii de ce iti pune creierii pe bigudiuri).
Calatorim mult si impreuna, calatorim si separat, depinde cum se nimereste. Avem conturi bancare separate (chestie socanta pentru multi americani, care au joint accounts inainte sa se usuce cerneala de pe certificatul de casatorie), dar stim mereu fiecare cum sta si planificam/platim impreuna.
Avem pasiuni separate (el e numismat, eu sunt calculatorista si pozar amator), dar si chestii pe care le apreciem in comun.
La aproape un sfert de secol de cand suntem impreuna s-a dus nebunia fizica, pasiunea aia de la 20-30 de ani, dar am avut mereu comunicarea, respectul si umorul. Putem inca sta 10 ore pe o banca sa povestim si sa radem, chestie care o socheaza pe fie-mea, ca nu intelege ce dracu’ mai ai sa-ti zici dupa 2 decenii. Avem acelasi tip de umor, suntem sarcastici, dar si capabili de auto-ironie. Plus ca ne iubim copilul pana la cer si inapoi, asa ca avem un tel comun, la care lucram zilnic.
Nu suntem suparaciosi si asta eu nu as accepta-o niciodata: sa stai suparat cu zilele. Ne haraim aproape zilnic pe cate o chestie (ca omu’ e usor coleric), dar nu cu scandaluri. Avem o chestie de zis, o zicem, in 30 de secunde radem iar de ceva.
E departe de a fi relatia perfecta, dar exista dragoste, exista camaraderie, exista mult umor. Deocamdata functioneaza 🙂
Comentariu beton!19
Mi-au dat lacrimile 💙
Acest subiect este tabu pentru foarte mulți! Mulți nu înțeleg ca nu te referi la “copiii sunt mici, muncesc doua joburi și tu te plimbi”
Și în astfel de situații, o cafea de unul singur într-o cafenea, saves the day. Articolul tău se referă la oameni responsabili și rezonabili, care chiar vor să aibă o relație! Nu vreau să plictisesc, dar de câteva ori când domnul soț a mers singur in Ro pentru ca eu nu am avut apetit sa il însoțesc, ceva hateri au suspectat și l-au intrebat dacă mai suntem împreună! Aș înnebuni fără independență in viata mea! Și sunt și foarte devotată familiei mele!
Problema e ca, din pacate, mi-au trebuit mai bine de 15 ani de relatie sa ajung la concluzia ta. De la inceput am ales sa facem totul impreuna, mi se parea ca asta e temelia si constructia relatiei. Important de precizat: nu mi s-a impus niciodata sa nu fac ceva, toata limitarea a venit de la mine, pentru mine. Cand ceva a inceput sa scartaie, am inceput sa „imbatranesc subit” si sa devin intelept. Nu vreau sa insinuez ca e prea tarziu, insa e greu de convietuit intr-o relatie, care e bazata 100% doar pe cresterea copilului si atat. Partea buna e ca, atunci cand am inteles ca totusi pot sa ma bucur de acest grad de libertate care imi apartine, am luat permisul moto + moto… A fost visul absolut implinit. Pana atunci, stateam sub un nor si nu mi se parea ca pot vedea lumina adevarata vreodata; ma rog, cam trasa de par metafora, da cred ca se intelege unde bat 🙂 . Vedem cum or sa se schimbe lucrurile in viitor. O schimbare trebuie sa se intample la un moment dat.
PS: nu vreau sa se inteleaga ca-mi plang de mila, e doar o observatie. Eu sunt impacat cu mine… Cred…
Hm! Eu eram convinsă că fetele sunt numai ale tale.
Imbecilul care dă „sfaturi” are și o moacă de trist masturbator, ceea ce probabil că este.
relatie sanatoasa dpdv gura lumii sau ‘ma doare-n cur de altii’ relatie?
daca unui cuplu relatia lor de stat unul langa altul ALL THE TIME li se pare sanatoasa, cine sunt eu, XYZ, sa le explic ca nu e sanatos pentru relatia lor?
_-_-_-_-_-_-_-
FOARTE de acord cu ceea ce zici.
Suntem oameni, suntem diferiti, de la ADN la personalitati, la gusturi, la afectiuni, la puteri, la slabiciuni si infinit-ismul (exista termenul?) acesta ne face ca atunci cand „legam” o relatie cu cineva, sa fim curiosi, cunoscatori, atasati, dependenti si independenti in acelasi timp.
„Sanatatea” unei relatii nu este dictata de vreun trend sau de ‘ce zice lumea’, sau ‘ce crede lumea’, sau dupa vreun model/tipar.
Daca Ion si Ioana stau 24/7 atasati unul de altul, e doar treaba lor.
Sunt fericiti asa.
____-__-_
Eu, am avut cele mai sanatoase relatii din punctul meu de vedere.
Am peste 50, niciodata casatorit, no kids, fete fara pretentii, relatii de la 1 zi pana la 4 ani-record.
As vrea ca viata sa fi avut alt curs, mi-ar fi placut.
Mi-ar fi placut o relatie libertina, sa fi avut 2-3 copii, ea la fel, libertina si sa aiba toata libertatea posibila, ca si eu as fi vrut la fel, dar sa fim loiali unul altuia, sa fim impreuna chiar daca suntem la distante si timpuri diferite.
OMUL s-a …..de la inceputul inceputurilor, nascut liber.
am divagat, scuze.
NIMENI nu vrea sa fie ingradit.
Ca unii se complac, sau sunt dependenti, independenti, razvratiti, submisive, e doar natura umana care se dezvolta de la …..primii ani de viata, cred ca au foarte mare influenta.
Ask Claudiu!!