Prieteni, dacă tot am început anul cu mărturisiri devastatoare, o să vă mai fac una.

Nu, nu-mi plac manele, așa cum insinua pe-aici un cetățean fost cultivator se rapiță, nu ascult nici la modul ironic, nici la petreceri, nici din greșeala, nu-mi plac și nu ascult manele.

La fel cum nu pot nici cu muzica populară, nici cu cea lăutărească, nici cu tarafurile, nici cu nimic de genul. Ceva în mine moare iremediabil dacă ascult mai mult de 10 secunde din oricare dintre genurile de mai sus.

Da, da, știu, manelele n-au nimic în comun cu muzica populară și cu cea lăutărească. Așa o fi, pentru mine sună aproape identic, diferă doar versurile.

Așa, acum c-am lămurit asta, să trecem la ce voiam să vă mărturisesc azi și sper din tot sufletul să mai puteți să vă uitați în ochii mei după.

Oameni buni, n-o halesc pe Philomena Cunk. Dar nu că n-o halesc, nu mă pot uita la mai mult de câteva minute fără să mi se strepezească dinții și fără să-mi simt creierul cum vrea să iasă din cutia craniană și s-o ia la fugă.

Am încercat. Jur că am încercat. A ieșit acum vreo doi ani „Cunk on Earth” și-am încercat să mă uit, că toată lumea vorbea numai despre asta. Era atât de mult entuziasm în jur, toată lumea era extaziată, nu citeam despre cât de mișto e Cunk și cât de mult au putut să râdă.

Am dat play la Cunk on Earth și l-am oprit după maximum un sfert de oră. Nu doar că nu mi-a stârnit niciun zâmbet, dar m-am simțit aproape violat intelectual în alea cinșpe minute. Nu înțelegeam ce-ar fi trebuit să mă amuze la amestecul ăla de ridicol cu prostie jucată grosolan.

Nu știu, eu sunt genul care poate să aprecieze cam toate genurile de umor, mă pot uita la seriale cu umor britanic, dar și la sitcomuri clasice, pot să râd la un banc sec, pot și la cele cu Bula, dar ce făcea Cunk pe ecran nu-mi stârnea decât o senzație între jenă, iritare și milă.

După ce l-am oprit prima oară, am mai încercat o dată să mă uit la Cunk on Earth. Am cedat când am văzut câtă vâlvă e în jur, câți oameni consideră că e genială și m-am gândit că poate n-am rezistat eu destul, poate vine și umorul ăla bunu’ dacă rezist mai mult de 15 minute.

N-a venit, deși a doua oară am rezistat, cu stoicism și curaj, aproape juma’ de oră.

Acum înțeleg că e din nou pe val, a ieșit „Cunk on Life” sau ceva. Cred că e de prisos să vă spun că n-am nici cea mai mică intenție să mă uit. Poate doar dacă soarta planetei ar depinde de asta, dar și atunci m-aș gândi mult înainte să dau play.

Aia e, sunt un neanderthalian care o să audă doar „mvai, dar nu înțelegi tu ce umor spumos are”. Oi fi, că în afară de ridicol nu găsesc absolut nimic spumos în ce face Diane Morgan în rolul lui Cunk. Da, sunt situații în care și ridicolul poate fi amuzant, nu contest, dar asta nu e una dintre ele. Cel puțin, nu pentru mine.

Ah, și încă ceva, dacă aș fi fost în locul celor pe care îi „intervievează” Cunk, mulți dintre ei somități intelectuale, aș fi refuzat să particip. Adică, ok, cu toții înțelegem că umorul e bun și că nu trebuie să avem un par în fund, chiar dacă suntem profesori sau oameni de știință, dar nici să tratezi subiectele în manieră Jiji Becali.

Nu, mulțumesc, cantitatea de prostie de pe Terra a depășit de mult cota de avarie, nu trebuie să mai contribui și eu la scăderea mediei IQ-ului planetar.

Doamne, de când voiam să zic asta.