Dacă tot ne-am ocupat azi de tot felul de baragladine de pe internet, zic să încheiem ziua en fanfare, că poate ați ratat-o pe tanti asta de mai jos și-ar fi păcat.
Atât mă întreb: oare ce-or zice oamenii ăia, geneticienii, când văd așa ceva? Studiezi ani de zile, îți dedici viața cercetării geneticii, poate nu dormi nopțile căutând cine știe ce răspunsuri, după care vine tanti asta și face pipi pe munca ta: „Știe orice genetician”.
Și prostul ăla de Jorge, în loc să-i râdă în nas și să-i explice că mănâncă căcat, se dă extaziat pe spate.
Fmm, viață!
Tanti asta e o proastă!
Comentariu beton!27
Altă moldoveancă ajunsă pe la noi ca să vândă iluzii la toți proștii. .cum naiba mă, că de când e lumea lume,copilul seamănă cu ăla de a pus sămânța.Dacă tot e așa deșteaptă Fecioru asta, să ne spună și de popii ăia care și-au înșelat nevestele sau preotese care au fugit cu nașul,finul,etc sau de popii beți la volan…Eee?cum e?😀 că până la anii ăștia am avut timp să aud și popi care trimit la dracu cu toată gura, neștiind că îi mai aud și vecinii.
Comentariu beton!24
Genele lui fostul stau acolo pierde vara și așteaptă pe ale actualului, să se lupte, ca până atunci îi era bine așa stand degeaba!
Voi înțelegeți????
Comentariu beton!12
„Genele lui fostul stau acolo pierde vara și așteaptă pe ale actualului, să se lupte”
Dacă ajung din întâmplare în altă cavitate, vorbim de un fel de Hunger Games?
Comentariu beton!19
Dada, stiu si eu, copilul are si din genele, si din sprincenele aluia de dinainte! Stiu eu! Si stie si toata suflarea geneticienilor! Vorba lu’ Tamango: stie toata lumea, toate femeile stie (ca binili invinji!) Asa e si asta. Fix asa.
P.S. – Jorge e prost. Sau nu stie sa rida. Nu m-am decis.
Comentariu beton!36
E prost! L-am văzut de câteva ori la tv, e ca o noapte fără lună 😆
Stie cineva de ce consuma internetul tot felul de nimeni cu podcasturile astea degeaba?
Comentariu beton!32
Mda, ce să se mai chinuie careva cu facultate și 4 ani de rezidențiat, când e la mintea cocoșului povestea cu genele..
Unii (ca această duamnă) trăiesc într-o realitate paralelă. Și sunt tot mai mulți 😓
Comentariu beton!39
@ametist, tu ești medic (dacă bine știu), nu genetician ca să poți să-ți dai cu părerea! 😋😂
Așa că studiile+rezidențiatul sunt irelevante în discuția de față, pentru că doamna Fecioru știe mai bine! 😂
Comentariu beton!41
alo, domnu’, vezi că de la „amețita” ne păruim, da? că și duamna adinaalberț e dăkît pă botocs&țîțe, da’ la covid le-a dat ceață multora!
stai că mă sună nevastă-mea, cică a văzut doi tinerei care cam seamănă cu mine, intru la dirigenție, da’ revin ̶c̶î̶n̶d̶ dacă scap…
Comentariu beton!54
Daca ne luam dupa logica selectiei naturale si a modului in care genele mai puternice tind sa devina dominante pentru a ajuta evolutia speciei, inseamna ca doamnele cu mai multi fosti parteneri ajuta la sporirea „biodiversitatii” si a intaririi….genei vajnicului popor daco-roman?
Intreb pentru o prietena :)))
Altfel duamna este in modul: cum sa imi spui ca esti atat de prost ca nu ai inca o categorie, fara sa mi-o spui direct.
Mai grav e ca vor fi destui mocofani care deja urasc femeile si le vor pe toate nedesigilate, care chiar vor pune botul la aceasta informatie.
Comentariu beton!19
Eu aș fi dispus să asist la o discuție cu subiectul ăsta intre madam Fecioru si doamna Sandra Romain (o glumă deja s-a scris singură) 🙂
Comentariu beton!18
@Gascoigne, ✌️
Tanti Viorel Lis!
Pfuu, am trait degeaba pana acum! Astia s doi tantalai, tanti ca tanti dar, Jorge, este ceva de vis, se inmultesc astia mai repede si mai mult ca noi! 😂😂😂
Comentariu beton!11
Ai vazut cum face semn din ochi atotstiutoare? Stie ea ce stie😉.
Eu ma las oricum pagubasa. Nu stiu absolut nimic.
Comentariu beton!13
Să le spună cineva și geneticienilor argumentul cu preotul, de ce se însoară ăla numai cu ”virgine” (he he he, cu mai multe), au stat ca proștii să facă cercetare științifică când puteau, foarte bine, să o sune pe ”duamna” asta :))) Niște ratați geneticienii :)))
În altă ordine de idei, acum câțiva ani, la tv (parcă B1) a apărut un popă (profesor la teologie, chiar decan dacă mai țin bine minte, conducător de doctorat) care spunea foarte senin că violul soldat cu o sarcină nu e viol, că dacă femeia a rămas gravidă înseamnă că i-a plăcut, că femeile nu rămân gravide decât dacă au orgasm. Un dobitoc. Ulterior și-a dat demisia din funcțiile academice :))))
Comentariu beton!21
Intreb si eu ca prostu’, că nu mă pricep la genetică și nici nu cunosc vreun genetician: numa’ genele ălora dinainte se pun, sau si genele fetelor cu care și-a pus-o partenerul? 🤔 😀
Faptul că aceasta doamnă spune tâmpenii este eclipsat doar expresia de aroganță / șmecherie de pe fața dumneaei!
Comentariu beton!46
Hopaaa, s-ar putea să fii un vizionar. 😁
Mai exista și posibilitatea să se schimbe fizionomia copilului in timpul vieții, dacă mama schimbă partenerul. De-aia Anda Adam, Loredana și Drăgușanu nu mai sunt alea pe care știam?
Comentariu beton!61
Cateva neclaritati am
1. Daca a facut sex doar cu prezervativ se pune?
2. Daca au fost folosite doar alte….aaaa…intrari, conteaza?
3. Regele Spaniei se pare ca nu stie, a luat de sotie o doamna care mai fusese casatorita.
4. Parintii stimatei doamne sunt cumva rude de gradul 1?
Comentariu beton!37
-Mami, eu de ce sunt negru și tu cu tata sunteti albi?
-Pai la ce petrecere a fost în noaptea aia, să zici mersi ca nu latri!!
Doamne! Unde le găsești domnule? Pe la noi se zice că de omul prost să te ferești și cu carul încărcat.
La Jorge (sper că i-am nimerit numele) mi-a plăcut maxim cum s-a corectat el: ”celorlalți parteneri … ăăă…. CELORLALTORI parteneri” :))))
Aaaa, să nu uit, vine Michio Kaku în București, io zic să îl punem în legătură cu tăntița asta, să îi spună ea cum e cu cosmosul, cu The future of humanity etc :))))
Comentariu beton!18
-Mami, eu de ce sunt negru și tu cu tata sunteti albi?
-Pai la ce petrecere a fost în noaptea aia, să zici mersi ca nu latri!!
Comentariu beton!62
Siguranța pe care o afișează în timp ce explică doct tâmpenii pe bandă rulantă, pe mine mă face să cred că madama suferă de ceva disfuncționalități care au o strânsă legătură cu funcționarea incorectă a legăturilor ei neuronale 🤣🤣.
Văzusem astăzi video și am fost siderat de ceea ce spune și argumentele pe care le aduce. Aceeași părere o am și despre aschimodia din articolul precedent; exemple clare de oameni care funcționează într-o perpetuă fractură logică.
Comentariu beton!14
bre, ierea să te spurc pentru postarea anterioară, da’ cu video-ul ăsta te-ai scos! am încheiat apoteotic 23 de ore la volan, merci!
da’ de ce o cheamă pe doamna taman Fecioru s-a lămurit careva?
Comentariu beton!15
Uite că nu m-am întrebat. 🤷♂️
Tatăl dânsei și-a păstrat fecioria toată viata?
Comentariu beton!31
Tanti aceasta zidea ceva frumos de tatucu’ P¥t!n la un moment dat. Asa, din inima. Deci dam la spate, cum zice vorba clasica din popor.
Asa, si cateodata asta ar fi chiar bine – doar mama ei a tot nimerit din lac in putz, dupa cum se vede treaba
Dar cât de sigură e de ceea ce spune! Dilie rău. Nici cu Jorge nu mi-e rușine. Cum absoarbe el informațiile astea prețioase.
Cred ca trebuie sa diferențiem emițãtorul de teorie.
Teoria nu e atat de absurda pe cat pare la prima vedere.
Telegonia (ceea ce zice d-na) este o teorie initial discreditatã a eredității care sugerează că urmașii pot moșteni trăsături de la perechea anterioară a unei femele, nu doar de la tatăl actual. Porneşte de la idei care datează de la Aristotel (având in vedere cat de complexã este personalitatea umana, personalitate care clar nu poate fi doar mostenitã genetic). Darwin, de exemplu, a crezut cu tãrie in aceasta teorie: “caracteristicile partenerilor anteriori ar putea influența descendența viitoare”. Pe de alta parte, experimentele științifice din secolul xix-xx nu au reușit să valideze acest concept.
Totusi, prin 2010, niste geneticieni s-au intors la aceasta teorie, avãnd in vedere cat s-a descoperit in ultimul timp in domeniul epigeneticii. Ipoteza este: daca mediul socio economic influențeazã ADN-ul urmaşilor, de ce telegonia nu ar fi posibilã. În urma cercetarilor s-a descoperit, de exemplu, ca celulele fetale se impregneazã in materialul genetic al mamei. Deci cercetãrile vor mai continua. Pãrerile sunt împãrțite:unii geneticieni cred ca vom descoperi dovezi, alții au clasificat teoria ca nedoveditã.
Surse: https://www.unsw.edu.au/newsroom/news/2014/10/another-twist-in-the-evolving-story-of-heredity#:~:text=But%20we%20do%20not%20yet,evidence%20of%20telegony%20in%20humans.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4282758/
Pe de altă parte, teoria, așa cum este ea, ar trebui explicată cu discernământul potrivit, fără a folosi limbajul și datul peste ochi, clipitul des sau alte onomatopee folosite de d-na. Genetica (printre alte domenii) este încă o mare necunoscutã și, din păcate, fiecare neavenit care încearcă să explice acest lucru creează doar un clivaj între fapte, presupuneri şi ştirea de la ora 5, din care nu poate apărea nimic bun.
Probabil că părerea mea nu urmează exact același ton al comentariilor de mai sus. Dar dau vina pe profesorul meu de genetică – tipul era atât de pasionat de aceste lucruri încât a reușit, cumva, să transmită studenților săi dorința de a privi dincolo de “evidențe” și chiar dacă aceste teorii par fantastice și stupide, „așa se creează adevărata știință” (citat din el, sfătuindu-ne să căutăm să analizãm FIECARE ipoteză stupidă – şi intrebandu-ne: Dar daca?
Comentariu beton!51
Dacă duamna din clipul lui MV ar fi explicat cum o faci tu, garantez că reacțiile ar fi fost în seria “am mai învățat ceva”. Așa, duduia a reușit doar să devină f ridicolă și să ne facă pe mulți să ne întrebăm nu doar de unde apar specimenele astea, dar și de ce capătă spațiu de exprimare publică.
Comentariu beton!11
La o musca australiana, in condiții de laborator, da, au reușit sa puna in evidenta transmiterea unor caracteristici epigenetice. Si ca in multe alte cazuri, unii au făcut din țânțar, ma rog, musca, armăsar. Gata, femeia trebuie sa fie virgina si sa rămână cu primul partener toata viata, altfel s-a dus naibii puritatea familiei. 😁
Din ce am înțeles din experimentul cu musca, acelasi set de ovule, in stadii diferite de dezvoltare a fost expus la parteneri diferiți și astfel a primit material genetic de la amândoi. Nu văd nicio paralelă cu reproducerea umana „naturala”.
Salutare ! Nici eu nu sunt de acord cu duamna, insa subiectul a fost discutat si pe pagina de facebook a unui prieten de-al meu si in comentarii au aparut si explicatii :
„Se numeste telegonie , sau teoria lui Weismann care susține că primul partener sexual din viata unei femei este defapt tatăl genetic al copiilor săi . Este vorba despre o ” informație genetică” pe care acesta o trasmite ADN-ului ovulelor imature ale femeii . De aici ideea că indiferent cu ce barbat aceasta va ramane insarcinată , copilul va mosteni din trasaturile partenerului precedent .
Ba chiar , mai mult , fiecare partener sexual al unei femei , contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului copiilor acesteia .”
„Pentru cei care nu cred în telegonie le pun o singură întrebare și aștept răspuns și anume cum se face că de exemplu din părinți bruneți iese și un copil blond sau poate mai mulți???? Cum se face că la o mamă cu 10 copii de cele mai multe ori copiii nu seamănă între ei și nici cu părinții? Am văzut cu ochii mei câteva cazuri să nu zic mai multe în care mama fiind pocăită și virgină la căsătorie a făcut patru băieți pe rând și culmea seamănă aproape perfect…. Cum se face că sunt mame cu mulți copii și majoritatea dintre copiii lor nu seamănă între ei și nici cu părinții??? Pam pam „
Când habar n-ai de genele recesive e normal să te întrebi cum de are copilul ochii albaștri când voi îi aveți căprui. Ce să mai zic de mutații.
Oh da, uitasem de asta cu primul e tatăl lor. 🤦♀️ Fă un test genetic dacă ai dubii. Ia vezi, e copilul lui Gigel sau e totuși al tău?
Zicea cineva mai sus că nu e chiar așa clară treaba și că mai sunt multe de descoperit în genetică, ceea ce nu contest. Dar nu că primul venit, primul servit, vorba aia. Că cine știe ce influențe o putea avea, mdea, poate. Parcă la muște găsiseră o dudă din asta.
Comentariu beton!16
Se stie ca femeile de fac 10copii au avut 100 de parteneri inainte de a se linisti
Nu esti prost…dar
Explicati-mi si mie, va rog, unde se intalneste ‘informatia genetica’ a primului partener cu „ovulele imature”. Adica femeia e cu ADN-ul gol si se ‘umple’ cand vine primul partener cu prima samanta, sau cum?
Sau, cumva informatia aia genetica (transmisa prin ce anume???) se ….infiltreaza la nivel celular si stie sa ajunga fix in ovulele alea imature, saracele, care nu stiu de capul lor.
Daca teoria asta ar fi valida s-ar fi vazut de mult timp in testele ADN, nu credeti?
Am mai auzit-o debitând aiureli la alt podcast, cu Damian Drăghici, parcă… Pro Rusia (a spus că acolo s-ar duce să stea, că în Rusia nu o să fie războaie 100 de ani de acum înainte), pro dictatură… de vis, ce să mai spunem…
Comentariu beton!14
văzînd-o pă doamna, deși io îs un pacifist convins, brucsc mi-a dat prin cap că eugenia (aia nazistă, nu cea cu cremă, deși tot despre „de la creme” ierea vorba) nu mai pare chiar o idee idioată…
Nu ma mir de ce bazaconii a mai scos madam. Acum ceva timp am rămas interzisa când am auzit-o la TV susținând ca autismul iese la analizele din timpul sarcinii,ca și sindromul Down, etc. Nu găsesc acum video sa pun link, dar asa a fost.
Asta am auzit-o si eu. Si ca autismul depinde de varsta mamei. I-as fi spus despre o colega care are fetita cu autism desi a nascut-o la 23 de ani si despre nazdravanul prietenei mele, copil nascut cand mama avea 42 de ani si a carui problema este unde dorm broastele. cu restul animalelor e lamurit.
Daca imi aduc eu bine aminte de pe vremea matriarhatului, doamnele din trib se cordeau cam cu toti barbatii – de la unu sa ia frumusetea, de la altul vitejia, de la unul vocea, de la altul harnicia ….. si tot asa.
Deci, eu indemn doamnele din ziua de azi sa citeasca aceste randuri si sa reflecteze profund – poate readucem la viata acea epoca.
Comentariu beton!16
Ne spune madama, cum este cu genele în cazul fertilizării în vitro cu un donator de spermă necunoscut? Se păstrează și memoria recipientului in care s-a făcut donarea, se pune și memoria doctorului care efectuează fertilizarea și implantarea în uter ??? Sau cum?
Comentariu beton!20
Stați în pic, eu am mai auzit asta. Era într-un stand up comedy in Spania, acum in vară. Mi s-a părut un material foarte bun. Poate doamna l-a văzut și crezut. Cine vrea, încerc să-l caut. A fost chiar haios bine.
deci fetelor nu va imbatati sa ajungeti in pat cu vreun bocciu ca cine stie cum va loveste genetica si va ies copii urati si dupa 10 ani 🤣🤣🤣 mie cel mai mult imi place cat de categorica e femeia, i-a dat decisiva prostului si e 100% convinsa ca nu exista contra-argumente. imbecilii categorici sunt preferatii mei
Comentariu beton!12
Un cunoscut a povestit odată: Eram urât, și m-am însurat cu una frumoasă, gândind să iasă copii deștepți ca mine și frumoși ca ea. Nu a fost să fie: au ieșit urâți că mine și proști ca ea.
Acum înțeleg dreptul primei nopți la seniorii feudali!
Comentariu beton!13
Awww, mamă 😂 nu pot să dau din casă dar bate câmpii grav de tot, teoria nu este nouă, o reactivează câte o minte odihnită la diverse intervale. Namaste!
Bai. Nu sunt total de acord cu doamna…dar are dreptate. Daca nu cureti bine zona raman urme de la genele puse de altii.
Daia stergi bine ochiu inainte sa pui gene false!
Ma gandesc ca si genetica e fix ca pusu de gene. Un hobby trasnformat in munca, tot cu gene si alte cacaturi
Am trait in ignoranta pana la varsta asta, crezand ca menstruatia curata bine toata zona si ca urmatorul ovul e de fabricatie noua!
Ca doar nu primeste femeia un cos cu ovule : „Ia-le, astea sa-ti ajunga pentru toata viata, ai grija sa nu le murdaresti!”
Aha, acum inteleg ce-a vrut sa zica poetul Khalil Gibran cand a scris:
„Copiii vostri nu sunt ai vostri!”
Altfel rad cu gura pana la urechi dar mi-e si frica! Va dati seama ce ravagii poate face „stiinta” asta daca ajunge la tot felul de primitivi carora li se nasc copii ce nu seamana cu ei?🙀
Regii si preotii nu erau deloc cu gandul la „stiinta”amintita de doamna se gandeau la oaresce intimitati placute si aveau ceva idei primitive despre sexul cu virgine! Regii se casatoreau cu sotiile fratilor lor. Unii.
Eu nu inteleg ce-i cu privirile si grimasele alea lascive ale doamnei. Nu prea se potrivesc unui om de stiinta chiar daca vorbeste despre sex!
Întreabă orice genetician cu diploma din aia beton, găsită în punga cu pufuleți 😏
Gizas, pentru a doua oara azi?
Doamna nu a precizat daca si reversul medaliei e valabil? Adica daca pot lua copiii genele de la partenerele anterioare ale barbatului… Nu de alta, dar as vrea sa stiu daca mai am in proprietate partiala si alti copii decat al meu
😹🙀😹🙀😹🙀🤣🤣🤣🤣
Am trait in ignoranta pana la varsta asta, crezand ca menstruatia curata bine toata zona si ca urmatorul ovul fecundabil e de fabricatie noua!
Ca doar nu primeste femeia un cos cu ovule : „Ia-le, astea sa-ti ajunga pentru toata viata, ai grija sa nu le murdaresti!”
De faptul chiar primesti. Rezerva ovariana e limitata si masurabila, dar chiar si asa, speculatiile genetice enuntate de duamna sunt o interpretare eronata a unei teorii nedemonstrate si care am citit ca a fost invalidata intre timp, de vreo 2 ori.
Reya, evident ca sant un numar limitat, dar cred ca nu ai inteles: esenta: nu le ai pe toate o data, prezente in corp. Ce are a face ovulul pe care ovarul tau il produce luna asta cu partenerul de acum 5 ani ?
Doamna/ domnule draga, toate femelele mamiferelor din lumea asta se nasc cu ovule, ovule care se formeaza in viata intrauterina, si se matureaza incepand de la varsta cand femela devine fertila, cate 1 sau mai multe ovule periodic…in functie de specia de mamifer.
La femeie, 1 ovul/luna maxim.
Asadar fiecare femeie „primeste un cos cu ovule” la nastere…
Acuma, daca se pastreaza materialul genetic de la primul partener al femeii, pana la momentul conceptiei unui fat – nu am auzit niciun genetician sustinand teoria asta…
La pisici, caini, e normal sa fie pui care seamana cu toti partenerii femelei in perioada de imperechere, pt ca ea (femela) se imperecheaza cu mai multi masculi, intro scurta perioada de timp, si ea are cateva ovule de fecundat, in acelasi timp (altfel nu ar naste mai multi pui deodata).
Noi femeile putem naste doar 1 copil o data (exceptie cele care nasc gemeni).
Ma mir de ceea ce zice doamna Fecioru, mai e si medic de profesie…
Mi se pare prea mult spus gene. Nu știu exact dacă se identifică gene, dar amprentă energetică rămâne. Ăsta e sigur.
Clar. Și cincige. Dacă au avut smartphone-uri.
Ca un stigmat?
Eu plusez si zic ca daca a baut apa dupa unul, a bagat deja in ea ceva ADN… mare grija !
Nu credeti ? Intrebati orice genetician sau arhimandrit.
Proasta aia confunda specia umană cu pisicile
Deci toți gigeii care o cred pe tanti ar face bine să-și aducă aminte de toate gagicile cu care s-au culcat ei. Ei, și dacă una din ele are acuma copii, după evenimentul cu gigelul nostru, ar face bine să cotizeze acolo cu o pensie alimentară ceva. Că tot ai lui sunt. Mai ales în cazul în care a comis-o cu o virgină… deci atunci clar toți copiii ei sunt ai lui. Ăla/ăia cu care chiar i-a făcut e/sunt degeaba (sorry…)…
Și acesta dama de treflă cum șade cu partenerii?! Le tine poze prin dormitor sa vadă a cui e copilul?!
Hopa…asta micu’ blond seamănă cu Ion care m-a „păcălit” prin 67-68…
Am găsit link-ul către acel stand up în spaniolă. Voila: https://www.instagram.com/reel/C-1lupBOkbQ/?igsh=MWoyd255dGN2ZHZ1ZQ==