Mă luase panica, prieteni. Voi vă dați seama că pentru o oră, cât a fost picată hardughia, am fost convins că va trebui să mă apuc de muncă?

Deja începusem să deschid site-urile de joburi. Mă uitam cu groază că CV-ul meu a fost actualizat ultima oară pe vremea lui Băsescu.

Râdem-glumim, dar pățaniile de genul ăsteia îmi arată încă o dată ce bine e să ai lucrul tău, să nu depinzi de platforme pe care le dețin alții și asupra cărora nu poți să ai niciun control.

Nici nu vreau să știu ce-a fost în sufletul celor care s-au trezit dintr-odată că sunt în curul gol dacă le-a tras cineva rețelele sociale din priză. Mai ales când au văzut că problema e la nivel global, nu doar aici la noi la sat.

Pun pariu pe orice c-au stat cu morcovul înfipt foarte adânc până au văzut că-și revine treaba. Aia e când ești te numești publisher, dar faci content pentru alții, nu pentru tine.

Să știți că ce s-a întâmplat azi este unul dintre motivele pentru care, de vreo doi ani încoace, absolut tot ce postez pe Facebook ajunge și pe blog. Adică aici unde eu am controlul, nu domnul Zuckerberg. E content muncit de mine, deci vreau să fie și într-un loc care este doar al meu.

Cine are urechi de auzit să ia aminte.