„Toate mâncărurile sunt de o mie de ori mai bune când le mănânci noaptea, cu lumina stinsă, stând în picioare în fața frigiderului deschis”. – Confucius

Cândva trăiam cu impresia că nu pot să mănânc sarmale reci. Biet amator naiv, sarmalele mâncate în ușa frigiderului, direct din cratiță, sunt peste orice alte sarmale. Nimic nu le poate egala, NIMIC. Dar pentru a afla asta trebuie să fii dispus să-ți lași prejudecățile deoparte și să ridici noaptea capacul cratiței.

Fasolea bătută sau salata de boeuf au marele avantaj că nu mai trebuie nici măcar să scoți vasul afară. Umpli lingura direct în frigider. Dacă am și fasole și salată, mie îmi place să iau din ele alternativ, ca să nu mă umflu ca fraierul doar cu una.

Să vă zic senzația sublimă pe care o ai când te mozolești pe juma’ de față cu ciocolată, caramel sau frișcă de la prăjitura aia pe care n-ai mai putut-o la prânz? Vorba vine că n-ai mai putut-o, era deja a treia. Lasă că intră ca uns noaptea.

Dar cel mai și cel mai tare e când ții bucata de friptură cu mâna și simți cum ți se scurge sosul pe barbă și ajunge pe piept, dar pur și simplu nu te interesează. O clefăi fericit, după care te duci, în vârful picioarelor, înapoi în pat.

Iar cireașa de pe tort este miezul de la pepenele roșu. Te ridicaseși din pat să bei apă, dar ajungi în fața frigiderului și-l vezi acolo, pe raft, rece și proaspăt. Îți plouă in gură, dar la ora aia nu ai niciun chef să stai să-ți tai o felie. Așa că bagi cuțitul direct în frigider și, cu o singură mișcare dibace, tai tot „cocoșul”. Îl mănânci așa în picioare, desculț, simțind cum îți intră viața în corp cu fiecare înghițitură dulce și rece. Da, a doua zi o să fie scandal pe motiv că „iar ai mâncat miezul?”, dar până a doua zi mai e o veșnicie.

Hai că mi-a plouat în gură scriind. Aștept meniurile voastre pentru mâncat noaptea direct din frigider.

sursa foto: freepik.com