Articol scris de Iulia.

…

Azi mi-a sunat telefonul. Nimic neobișnuit pentru o zi obișnuită.

Era un număr pe care nu îl aveam în agendă. Din nou, nimic neobișnuit, mă mai sună și oameni ale căror numere nu le am salvate, ba chiar și oameni pe care nu-i cunosc.

Ce a fost însă neobișnuit la acest apel și m-a făcut să scriu despre el au fost următoarele chestii:

– Era un mesaj gen robot, o voce bărbătească pre-înregistrată (n-am reușit să îmi dau seama dacă era voce umană sau ceva calculator)

– Numărul de telefon era românesc, mai exact ăsta: 0745 196 903. Nu c-ar folosi cuiva la ceva, dar așa, ca idee

– Vorbea în engleză, nu incorect, aș zice, dar cu un accent ciudat; nici balcanic, neapărat, dar nici de vorbitor nativ; textul însă (cât am ascultat) mi s-a părut destul de corect lingvistic

– Și acum, partea cel puțin interesantă: Mesajul suna cam așa (în redau în română, să fie mai simplu): Suntem de la Poliția Română, cartea dumneavoastră de identitate românească a fost implicată în acțiuni frauduloase, astfel încât există un mandat de arestare emis pe numele dumneavoastră; dacă doriți să discutați cu… și aici am închis.

Acu, din punctul meu de vedere, un astfel de apel este cam la fel de probabil să fie real cum e probabil să mă trezesc eu mâine dimineață având 29 de ani și cracii lu’ Naomi Campbell.

Așa că firește că am închis pentru că, pe lângă faptul că toată povestea suna dubios, vocea suna dubios, totul dădea de gândit, iar discursul părea să se ducă în direcția „dacă vreți să X apăsați pe Y”, iar eu curiozități d-astea chiar nu aveam. Așa că instinctul mi-a spus că e probabil vreo formă de țeapă nou apărută.

La o scurtă căutare pe net am găsit pe mai multe site-uri ceva știri pe tema asta, aici, aici sau aici.

Aparent e un soi de „metoda Accidentul”, cu alte variabile. Am dedus din cele citite că intuiția mea a fost corectă și urma ceva de genul „pentru X apăsați 1”.

Mărturisesc însă că mă fascinează faptul că, în anul de grație 2024, încă mai sunt oameni care pot fi țepuiți cu astfel de metode.

Iar cu genul ăsta de metodă, cu atât mai mult. Adică, dac-o sună, paregzamplu pă coana Floarea din fundu satului, femeia oricum nu pricepe engleză și cam acolo se rupe pisica.

Dacă îl sună p-un Pandelică oarecare, dar care banghește limba lu’ Șeicspir, mă gândesc că ăla ar trebui să aibă măcar 2 neuroni funcționali, din care măcar unul treaz când ălălalt e beat.

Iar ăla treazu să-i deie un cot lu’ ăla care doarme c-o băluță în colțul gurii și să-i zică: „Coae, las-o-n frasu’ ei dă treabă, nu le dăm CeNePeu’ la ăștia, că parcă e cam dubios…”

Mwell, aparent însă așteptările mele legate de inteligența oamenilor sunt (din nou) mult prea mari. Pentru că da, dacă e să credem site-urile de știri, au fost oameni țepuiți prin această metodă.

Acu, ca bonus, nush dacă v-am povestit vreodată, dar au sunat-o și pe bunică-mea cu metoda Accidentul. Pe vremea când mai era încă în viață, săraca, că dacă reușește careva s-o contacteze acu, înseamnă că a ajuns Digi și pă lumea ailaltă.

Mă rog. Ziceam deci că-i sună într-o zi bunică-mii telefonul. Fix. Că bunică-mea n-a crezut în celulare, în ciuda faptului că noi am tot încercat s-o convingem, ba i-am și cumpărat vreo 2 d-alea de pensionari, cu butoane cât roata de la căruță. Dar ea nu și nu, fixul.

Îi sună deci fixul și unul c-o voce sacadată îi explică cum că fiica ei a fost implicată într-un accident și că nu mai știu ce. Și aici trebuie să fac o paranteză și să mă întreb: oare la apelurile astea sunau la bluf? Adică ziceau „fiul/fiica/nepotul/sora/soțul” la oha, dacă pușca informația bine, dacă nu pușca, iar bine, încercau la următorul fraier? Sau aveau cumva vreo informație despre cel pe care îl apelau? Închidem paranteza.

Bunică-mea se uită senină pe geam, vede mașina maică-mii parcată în fața casei (alt copil nu mai avea și de locuit locuia fix peste drum de maică-mea), motiv pentru care îl lasă p-ăla să își termine de recitat poezia, după care de nu mi ți-l ia la drăcuit și la spurcat de nu cred că l-au mai spălat p-ăla toate apele din lumea asta.

Că nu cred că v-am zis, da bunică-mea era destul de coneseur pă birjărisme, nu cu p*li și p*zde, că n-avea nevoie, avea ea expresiile și locuțiunile ei prin care te băga în troaca porcilor de nu te mai albeai veci pururi.

Sper că vă dați seama că a închis ăla urgent și nici n-a mai deranjat-o vreodată careva cu astfel de apeluri pe mam-mare.

Revenind așadar la țeapa noastră – ați pățit? Asta sau alta similară? Ce-ați făcut? Cum ați reacționat?

Eu vă spun sincer că mă roade o curiozitate și mai c-aș suna înapoi la numărul ăla, să văd dacă atunci când apelez eu primesc aceeași poezie ca atunci când am fost apelată, sau îmi răspunde v-un Geani dă la Rahova.

Dar chiar atât de tare încât să fac efectiv lucrul ăsta, nu mă arde. Așa că rămân cu curiozitatea.