Să vă uitați la asta

15 noiembrie 1989, Ghencea. Eram cu tata. La golul lui Sabău, tata și-a aruncat în sus caciula de nutrie și dusă a fost. Nu i-a păsat. Este unul dintre momentele pe care le voi avea întipărite în mine întreaga mea viață. Cu toate că eram deja mai înalt ca el, s-a pus într-un genunchi în fața mea, așa cum se punea când eram mult mai mic și mi-a spus, meciul ăsta îl vei ține minte toată viața. Nu meciul, tată, bucuria din ochii tăi, momentul când mi-ai luat palma și mi-ai lipit-o de pieptul tău să îți simt uraganul inimii, cum am strigat împreună, cum am cântat ținându-ne de umeri, astea le voi ține minte.
Astăzi îl tundeam pe tatăl meu, și mă uitam cum s-a împuținat trupul lui atât de puternic acum 20 de ani. Este sănătos, dar cei 77 de ani iau din el câte o bucățică. Dar amintirile noastre nu poate să ni le ia nici măcar timpul.