Hai c-am început toamna mai pe lejer așa, cu doar cinci articole.

  1. Auzi, dar dacă, de fapt, nu era deloc nebun? (cred că-n fiecare sat a fost câte un „nebun” din ăsta);
  2. O ieşeancă din Nicolina, ahtiată după amor, tulbură liniştea vecinilor (nu înțeleg pe ce bază ar putea s-o amendeze. Și, în general, nu prea înțeleg ce ar putea să-i facă);
  3. Dar a și făcut… (ăsta a trebui să fie brandul nostru de țară: „dar a și făcut”. Să nu uităm niciodată că în țara asta au fost realeși doi primari în timp ce se aflau în pușcărie. Și nu se aflau acolo pentru crime pasionale, ci pentru corupție. Adică fix pentru furt din banii celor care i-au ales. Amănunte, n-a interesat pe nimeni din Baia Mare (parcă) și Râmnicu Vâlcea);
  4. Pădurea metropolitană – cum răcim orașele pe timp de vară (dacă ați fost la Madrid, o să înțelgeți imediat povestea. O s-o înțelgeți și dacă n-ați fost, dar e mult mai clară dacă ați ajuns măcar o dată);
  5. Asistăm la prăbușirea sănătății mintale a românilor la niveluri nemaiîntâlnite până acum. Șase probleme grave (nu am ce să mai comentez la așa ceva);