Fetele au plecat în Grecia, eu am mai rămas vreo două zile la București, c-aveam niște programări la analize și cu astea nu te joci.

Apropo, varianta zborului Ryanair către Salonic este una de luat în considerare, să știți, pentru cei care n-au chef să stea atâtea ore în mașină. Variantă de existența căreia nici măcar nu știam până de curând, și-am zis că poate sunteți și voi în aceeași situație.

Noi am prins biletele la un preț extrem de mic, cred c-aș fi trimis fetele cu avionul, chiar dacă nu eram eu nevoit să mai rămân în București. Probabil nu sunt mereu așa ieftine, dar dacă te organizezi din timp…

Revenind, ziceam că fetele au plecat de miercuri spre Halkidiki, dar sâmbătă dimineață le-am luat și eu urma. Cu mașina, evident.

Și-aici vine partea interesantă, adică aia pentru care m-am hotărât să scriu acest text.

De obicei, pe destinația Grecia plecam de acasă la o oră imposibilă, dimineața la 6:00. Mă trezeam la 5:00, după care puneam presiune pe toți din casă să se miște rapid, să nu cumva să întârziem vreun minut peste ora 6:00, să fie bine, să ajungem cât mai repede, să evităm cozile. Că, na, nu era ca și cum alte mii de cetățeni, care plecau tot spre Grecia, gândeau fix la fel.

Uite că de data asta, am zis că să fac altfel. Dacă tot plecam singur, mi-am zis să experimentez plecatul de acasă fără niciun fel de grabă, atunci când o să vrea mușchiul meu.

M-am trezit fără să pun alarma să sune, mi-am băut liniștit cele două cafele, mi-am făcut bagajul, toate astea pe chill și relaxare.

Am învârtit cheia în contact la ora 08:16. 796 de kilometri mai târziu, la ora 17:31 parcam la Vila Despina. Practic, în ciuda orei de plecare, am mai avut timp și de plajă și de baie în mare.

Ce trebuie să știți. Am stat 42 de minute la punctul de frontieră Giurgiu-Ruse. Nu-mi dau seama dacă am stat mai mult sau mai puțin decât dacă aș fi ajuns acolo două ore mai devreme. Tind să cred c-am stat mai puțin.

Spun asta bazându-mă pe ce s-a întâmplat la următorul punct de frontieră, pe cel de la Kulata. Prieteni, pentru prima oară în viața mea am stat doar 16 minute la trecerea din Bulgaria în Grecia. Nici măcar astă primăvară, când nu era sezon, n-am stat atât de puțin.

Mi-a picat fața când am văzut cât de puține mașini erau și cât de repede se mișcau. Mai ales că eram extrem de panicat după ce văzusem niscaiva reportaje, pe la televiziunile noastre, despre „cozile de zeci de kilometri” de la intrarea în Grecia. Ce-i drept, vara trecută coada chiar avea vreo doi kilometri.

Acum n-a mai fost cazul și tind să cred că asta s-a datorat fix orei de plecare. O să mai verific la sfâșitul lui august cât de validă e această teorie, că mai mergem o dată fix în același loc.

Până atunci, nu exclud varianta să fi fost doar o coincidență fericită, de-aia aștept păreri de la cei care au făcut de multe ori acest drum și-au încercat ore diferite de plecare.