Din păcate sau din fericire (că nu mă prind care merge) trăim vremuri în care nu mai este suficient să te asiguri de siguranța offline a copilului tău. Cu alte cuvinte, pe lângă pericolele de pe stradă, de la școală, din viața de zi cu zi, a mai apărut unul la fel de important: pericolul online-ului.
Că vrem sau nu, copiii noștri trăiesc într-o lume în care pericolele nu mai sunt doar cele clasice, de pe vremea când am copilărit noi. Acum pericolul poate veni de la ce urmărește pe internet, pericolul poate să fie în mesageria Facebook sau Instagram, pericolul poate veni de pe tik tok-ul cel spălător de creier.
Nu mai știu cine povestea că fiu-său a cumpărat niște prostioare pentru jocul online pe care îl juca. Opt mii de lei mai târziu i s-a făcut rău lui tac-su când s-a uitat în cont. Ăsta e tot pericol online, să știți.
Virușii, aplicațiile de scam, emailurile de phishing, toate sunt pericole online. Toate sunt concepute să-i fraierească pe cei fără experiență, iar printre ei se regăsesc și copiii noștri.
Pentru mine nu există varianta cu „îl țin departe de tehnologie, dom’le”. Să țin copiii departe de tehnologie într-o epocă în care tehnologia e prezentă efectiv peste tot e ca și cum l-aș ține departe de alfabetizare.
Apropo, nu știu dacă sunteți la curent, dar România este pe ultimul loc în Europa în materie de competențe digitale. Pe ultimul, da? Surprinzător, dar se pare că să ai un smartphone și să stai pe tik tok nu ține de competențele digitale.
Acestea fiind zise, ce facem noi ca să fim cât de cât la curent cu ce fac copiii noștri pe internet? Ce facem noi ca să n-avem surprize? Ce facem noi ca să nu fim puși în situația „de unde era să știu ce face el pe telefon sau pe laptop?”.
O să vă zic ce fac eu, dar să știți că trăiesc cu convingerea că nu e suficient, motiv pentru care o să mă inspir și din sugestiile voastre, dacă va fi ceva ce-mi face cu ochiul.
Unu. Timpul de stat online este limitat la o oră pe zi în timpul școlii și două în timpul vacanței. Pentru situații speciale există derogări, dar regula e clară.
Doi. Aici vine partea cea mai importantă: cum te asiguri cât a stat copilul pe net? Dacă ești acasă, te asiguri prin modul clasic: bagi capul la ele în cameră și dacă le vezi tot pe net, le comunici prin viu grai:
– Alooo, a trecut ora, gata cu telefoanele!
Și asta a fost tot.
Problema apare când nu ești acasă. Când nu ești acasă nu poți să verifici dacă p-ăla mic nu cumva l-a furat peisajul și în loc de o oră a stat cinci. Exact pentru asta a apărut în viețile noastre aplicația Google Family Link. Aplicație în care înrolezi telefoanele copiilor și astfel ai control total asupra modului în care folosesc internetul.
Setezi tu cu mânuța timpul pe care au voie să-l stea pe internet și după ce expiră aplicația le taie netul. Pa, pa, la revedere, mai intri tu mâine.
Trei. Cel mai important punct. Ok, te-ai asigurat că stă pe internet exact cât ați convenit să stea, dar cum verifici ce face pe internet în timpul ăla? De unde știi pe ce site-uri intră?
Iar răspunsul este că nu știi. N-ai de unde să știi decât dacă stai lângă el când browsează sau dacă-i instalezi aplicații pentru spy activities. Ceea ce mie, personal, mi se pare de mare porc. Controlăm copilul, dar nu intrăm cu picioarele în intimitatea lui.
Ei bine, prieteni, răspunsul este tot Google Family Link. Aplicația te lasă să setezi pe ce site-uri n-are voie să intre și nu le poate accesa. Sincer, mi-ar plăcea să am și-o aplicație care să-mi arate și istoricul de browsing, dar încă n-am găsit-o, poate știți voi una.
Patru. Punctul ăsta este bonus, nu ține de siguranța online, ci de cea de pe stradă, dar tot cu ajutorul internetului.
Pentru că de curând fetele noastre au început să mai meargă și singure la școală sau să se mai ducă până la megaimaj, ne-am instalat toți patru aplicația Life360. Cu ajutorul ei, fiecare dintre noi vede în permanență în ce loc se află ceilalți trei. Bine, io cred c-o s-o dezinstalez la un moment dat sau îi mai reduc din permissions, că prea poate să vadă distinsa stăpână a sufletului meu pe unde sunt. 😛
Cu speranța că v-am dat idei și v-am făcut un serviciu, cam atât pentru azi. Acum le aștept pe ale voastre.
Folosim de mult google family link. Asa am gasit telefonul pierdut prin padure.
mai are o facilitate ascunsa. functia de gasit telefonul. nu raspunde copilul la telefon pe motiv ca l-a uitat pe silent? nici o problema. dsu click pe respectiva functie : ascultati pentru sunete dispozitiv copil si telefonul ei scoate sunete gen mesaje ro-alert. sa vezu cum suna copilul inapoi. 🙂
Comentariu beton!51
A, da? Bine de știut.
da da…cand ii lumea mai draga si nu raspunde, șbang un alert din asta … si tipa maica telefonul ala de zici ca e in gura de sarpe.
Frate-miu, având iOS, folosește FindMyPhone. Și io tot Life360 i-am sugerat.
Nu știam de existența Google Family Link.
Păi s-ar putea să nu meargă pe iOS. Sincer, nu știu, dar n-are nimic de pierdut dacă încearcă. Sau dacă găsește ceva pentru iOS care să facă același lucru.
@Mihai Vasilescu Știam că Apple nu acceptă nimic de la Google pe telefoanele lor. Recent am incercat un Iphone și am constatat că asa-i.
SE2 (sau 3, habar nu am) și merge google home; îl folosesc pentru un chromecast
Family Link merge și pe IOS doar dacă ești șeful haitei. Daca vreuna dinte progenituri are iPhone tre sa te reorientezi
Mai greu e pe la 14-15 ani, când copilul vrea privacy 🙂 cred că cel mai important e sa le spunem care sunt posibilele pericole cu care se pot întâlni ca să devină ei înșiși conștienți și responsabili.
Comentariu beton!13
@Cris eu le-am comunicat mandrelor ca atata vreme cat raspund juridic pentru ce fac ele – adica pana pe la 18 ani (stiu, dobandesc mai devreme o capacitate de exercitiu restransa, respectiv la 14 ani) raspunsul meu pentru „privacy” este my ass 😀 Ca sa fie clar si scurt pe doi. Inteleg nevoia de Privacy si incerc sa aplic o balanta, insa daca am indicii ca exista ceva, las orice Privacy deoparte
Comentariu beton!31
In familie avem 4 telefoane IOS, diferite modele. Au integrat in softul lor ceva de genul Family Link, insa mult mai dezvoltat. Am incercat si solutia de la google insa nu se compara cu cea de la Apple.
Eu nu i-am limitat încă nimic la fiică-mea (14 ani), pentru că este rezonabilă. Pe net stă seara, înainte de culcare, vreo jumătate de oră. În timpul zilei are câteva reprize de căscat gura pe net, de exemplu după masa de prânz. În rest, veghează maică-sa ca dobermanu’!😀
Acum, în vacanță, treaba e un pic mai relaxată, are voie mai mult.
Comentariu beton!17
548 Days: Abducted Online…………………….de urmarit
Idei n-am de dat,dar mulțumesc pentru cele primite.Ca mâine zilele astea or să se întâmple și sfintele repartizări la liceu ,iar singura temere a mea e cea legată de distanță,deși suntem în oraș.Că una era școala la 5 minute de casă,de puteam merge și în pijamale s-o aduc și alta e marginea cealaltă,unde ar face ceva timp și drum până acasă.
Comentariu beton!11
Nu stiu daca iti mai reduce di anxietate, dar iti spun ca eu cu sor’mea am mers cu doua metrouri la scoala din clasa a cincea singure. Si nu am patit nimic rau, pentru ca mama ne-a invatat sa fim cu ochii in patru 🙂 Dracul nu e chiar asa de negru.
Comentariu beton!19
Nu am idei, recunosc. Comunicarea si increderea cred ca sunt cele mai importante. Cred ca limitarea si monitorizarea sunt masuri excelente, dar asa cum ai spus si tu, ce faci, intri cu bocancii in intimitatea copilului?
Ca neparinte e usor sa-mi dau cu parerea de pe margine. Ce usor se cresc copiii imaginari :)))
Comentariu beton!18
yesterday evening…
https://imgur.com/a/bBtR9La
@costicămusulmanu Off…sanatate
Toate accidentarile mele din copilarie cu o exceptie au avut loc sub supravegherea parintilor (ski, drumetii la munte, etc) sau cu ajutorul lor (de ex. m-a scapat mama de trei ori si am dat cu gura de asfalt respectiv cu capul)
Pericole sunt la tot pasul, dar un copil trebuie sa invete totusi sa se pregateasca pentru viata de adult care vine foarte repede. Cred ca s-a dezbatut de oameni mult mai in masura ca mine si tot nu s-a transat problema. Copilul de 14 ani de azi, in doar 4 ani ar trebui sa fie adult responsabil si independent. Cand si cum invata asta?
Din perspectiva fostului copil care a avut parte de foarte multa incredere si independenta, spun ca e mai bine asa decat dus de manuta. Dar numai un parinte stie ce e in suflet cand nu are puiul sub ochi 🙂
@costicăm, ups, che pasa?
șlapii strikes again in my family; mă rog, de data asta, saboței + o bordură… => un cot fisurat;
și, da, sub ochii mei 🫣
Fuck… îmi pare rău. 🤦
Vindecare rapidă și fără urmări!
@costicămusulmanu, mi-au dat lacrimile văzând mâna-n ghips 🥺 sunt în recuperare, kineto + fizio, tot cu mâna dreaptă, tot cotul. să-i mobilizați în perioada asta și umărul și degetele, că e cumplită recuperarea 😔 sănătate și putere!
Aceasta aplicație o folosesc și eu.
Plus cicăleala😁. Le-am explicat despre pericolele internetului. Și oftalmologul le-a mai zis ceva. Nu au Instagram și nici Tik tok.
Învață-l de mic cu băutura și o să uite de toate! (Banc prost…a se consuma sec!).
Nu ar trebui să fie și o materie, prin școală, numită Educație cibernetică ?
Comentariu beton!44
Eu folosesc Family Link cu mama – e in varsta si cum rateaza sa raspunda la telefon de multe ori, macar vad unde e; am setat adresa locuintei si primesc notificari cand vine/pleaca de la adresa. Macar asa stiu ca se misca, deci e bine doar si-a dat telefonul pe silent din greseala.
Comentariu beton!21
jocul balena albastra :))))
Înseamnă c-ai descoperit mașina timpului și-l trimiție p-ăla mic să joace acum trei ani. 😀
Hackerul meu a reușit să treacă de Family link. Pe iphone nu merge, când i-am schimbat telefonul i-am instalat inițial Norton (plătit), apoi am renunțat și am continuat cu clasica educație, reguli, explicat și bătut gura. Stau cât pot prin preajmă și aud, mai comentăm, ajută mult școala olandeză, învață mult și acolo despre comportament online, cyberbullying.
Comentariu beton!14
Copiii mei sunt deja mari dar cu Norton am găsit telefoanele furate sau pe ei când nu răspundeau/auzeau telefonul sunând, cei de la Orange m-au ajutat când i-a fost furat telefonul lui fiumeu și nu reușeam să găsesc nici copilul.
Idei nu am (nici copii, poate de-asta), am intrat doar să salut normalitatea.
Într-o lume în care tot mai multe mămiki se iau după vreo două-trei bloggherițe al căror motto e “vai, nu tehnologie, noi numai jocuri, colorat, citit, maindfulnes (sic)” și “vai, noi deloc zahăr, vai, noi nu desert că nu-i satisfaci nicio nevoie nutrițională și devine dependent, ține-mă țațo că leșin”, e foarte reconfortant să vezi oameni care știu că, dacă e cu măsură, nu poate fi decât benefic.
PS, că uitasem: cel mai mișto “contraargument” e “aaa, păi atunci să-i dăm și țigări, și alcool, dacă e cu măsură, nu?”. Haștag #noapteaminții
Comentariu beton!44
Sunt unii/unele care nu pot înțelege și adopta calea de mijloc și merg doar la extreme, cum bine ai zis.
Mie cel mai mult mi-a placut cand era fi-miu mic cum mamicile isi duceau copiii in parc la joaca dupa care incepeau sa strige: ”Nu alerga, ca transpiri!”. Mai bine-l tineau acasa legat cu lantul de calorifer. :xD
Și la noi tot cu Family merge. Momentan e suficient că sunt încă mici și nu intră prin locuri dubioase dar nu se știe când va veni și ziua aia. În rest, explicat riscuri, interzis să-și dea datele și chestii din astea, la care se adaugă o cruce mare și un „doamne-ajută!”.
Comentariu beton!11
Family Link pentru Android și Family Safety pentru Windoelws.
Plus Bitdefender pentru ambele.
În Family Safety vezi și activitatea web.
Pentru Android trebuie să deschizi manual istoria browserului.
În Bitdefender poți vedea istoria, din contul Bitdefender Central, tab-ul Parental Control.
„că prea poate să vadă distinsa stăpână a sufletului meu pe unde sunt.” Că parcă, în afară de bucătărie sau localuri cu mâncare bună, ar mai putea exista și alte locuri. 🙂
Dacă ar fi timp și spațiu, poate ar fi bună o disciplină de genul ăsta și la școală. Poate în locul orei de religie (mare blasfemie, știu).
Comentariu beton!36
Timpul de stat pe telefon limitat doar la o ora – Ha! Nepotul nostru petrece o ora pe telefon doar cand merge la buda 🙂
Comentariu beton!21
Copiii mei sunt toți majori. Și nu cred că ar fi fericiți să le spună mama ce cum cat să stea pe net. In schimb, nepoțelul cel „mare” 8 ani a primit o tabletă. Are control parental pe divais și oricum are voie pe net doar cu unul dintre părinți „spectator”. Și evident nu la școală. La ei nu-i voie, nici la copii mari.
Eu pe langa family Link mai folosesc si findmyKids ca arata in timp real miscarea pe harta si pot asculta sunetul microfonului telefonului.
Deocamdata o folosesc in regim free, dar de cand o sa inceapa scoala o sa o cumpar, e vreo 130 lei/an.
Cicaleala, informatii, aplicatii sensibile, precum tiktok inainte sau instagram acum, doar pe telefonul meu ca sa pot vedea activitatea.
Timp de net 15 min/zi pe telefonul ei cu contol automat de minuterie. Inca vreo 20 pe al meu.
Nu are voie sa puna numele si poze cu ea pe internet.
Pe comp sta doar sa faca temele (evident ca are si alte pagini deschise).
14 ani si jumate, s-a mai revoltat ea din cind in cind, dar inca merge metoda.
Family link functioneaza de minune pentru device-urile cu android, iar pentru desktop-uri sau laptopuri cu Windows are si Mocrosoft o aplicatie asemanatoare, dar este extrem de incalcita si restrictiva.
Strict din punctul de vedere al copilului din dotare, 8 ani, fire activă/sportivă, încă nu a fost cazul. Dacă e ocupat cu altele sau îl țin eu ocupat 😉 nu sare calul cu timpul pe telefon sau tabletă. Sunt zile când nu se atinge de ele. Dacă se va ivi problema voi apela la o aplicație de restricționare a site-urilor accesate și a timpului alocat.
Faza cu aplicațiile astea e că se aplică de la început – dacă ai pierdut copilul pe net și nu mai poți ajunge la el, softul e doar plasture, nu rezolvă problema, acolo e treabă de terapeut pentru familie.
Cred că e una din cele mai cerute chestii de către clienți. Atti, fă-mi ceva ca să pot controla tot ce face plodul pe calculator. Și atunci respir adânc înainte să pornesc discuția – nene, cu cea mai mare plăcere îți iau banii, dar să știi că te avânți într-o chestie eternă de șoarece și pisică. Că așa cum există aplicația X, există și treizeci de grupuri pe Reddit și o sută de canale de Discord care discută doar cum să sară peste limitări.
Se uită la mine cu niște ochi și nu înțeleg – așa cum nu și-au înțeles nici copii de fapt.
Recomandarea mea e simplă și asta o zic la fiecare client care își cumpără la copil laptop, calculator, etc: musai control și supraveghere, moderație în screen time și părinte partener nu tartor terorist. Dacă simți că ai pierdut calea de acces către plod, nu va trece, nu e doar o fază, pune mâna de muncește la copilul ăla, softul nu te va ajuta.
Comentariu beton!35
Ai pus punctul pe i. Dacă pruncul exagerează cu screentime, trebuie identificate cauzele. Poate nu petreci destul timp cu el, poate nu are prieteni sau prietenii lui sunt dependenți de ecrane, poate are una sau mai multe pasiuni și nu i le-ai încurajat sau finanțat 😛. Eu nu cunosc niciun copil fericit dependent de tehnologie, e o evadare din comportamentul abuziv sau lipsa de interes părinților, din neapartenența la gașcă, din bullyngul de la școală.
Și într-adevăr internetul are soluții pentru controlul parental.
@Jeannie – cam ai dreptate cu cauzelele. Fac treaba asta de 20+ de ani, deja miros destul de bine când ceva filează la triunghiul copil/părinte/tehnologie care urmează să primească bucata aia scumpă de plastic si metal.
Apoi de multe ori ajung sculele înapoi la mentenanță, deh, copii, shit happens. Inevitabil te bagi un pic in viața digitală a clientului, nu ai cum să eviți asta. Și vezi niște chestii de te ia cu capul, apoi urmează dilema – ce fac, dau un semnal la părinte, nene, ai bube de care nici nu știi sau mă limitez strict la mandatul meu de tehnician și bună pace, fiecare cu crucea personală.
Comentariu beton!16
Parental controls pe Apple. Bine, nu funcționează chiar top, pentru că are opțiunea de 1 more minute, care resetează toate restricțiile. Ask me how I know. 🙄
Vorbim, explicăm, dar și controlăm și suntem rezonabili. Nu am acceptat vreodată “doar 10 minute” pe ecran, că știm că nu e fezabil. Mai bine un nu cinstit, decât să ne frustrăm cu toții.
Mai iau ecrane și fără voie, îi prindem, ne supărăm, o luăm de la zero.
Este greu. Unul dintre ei are prietenă și nu pot vorbi decât pe whatsapp/signal. Este dependent de telefon. Problema nu e că vorbește cu ea pe telefon, ci că vorbește și cu alții care ca și el habar nu au habar cum funcționează relaționarea online și sunt niște bullies și niște trolli în scris. 🙄😤 De altfel niște copii drăguți și aparent normali IRL, însă pe chaturi, sheesh … Anyway.
Pe de altă parte am avut și surpriza de a îl vedea pe ăl mai mare învățând să facă un Website pentru un proiect la școală doar pentru că nu avea chef să scrie de mână un poster. 😳 Și l-a făcut, simpluț, dar funcțional, cu pagini, cu linkuri, cu poze. Clasa a 6a.
Suntem destul de nepregătiți să îi învățam pe copiii ăștia multe lucruri, we are flying blind pentru că nu am mai avut așa generații fully digital de când s-au născut. Iar noi suntem niște fosile în comparație (sunt profă, știu despre ce vorbesc). Trebuie să învățăm împreună, dar puțini adulți acceptă să învețe de la copii. Facem greșeli și nici nu ne dăm seama. Vrem să nu repetăm greșelile părinților noștri, vrem să nu fim ca ei, dar greșeli vor fi mereu. Dacă reușim să îi convingem să recunoască propriile greșeli și să nu dea vina pe alții, deja suntem un pas înainte.
Comentariu beton!28
Deci le iOS ce aplicație de control parental folosiți? Ca ni se apropie și noua sorocul.🙂
Bună! Eu folosesc Qustodio pt iOS. Aplicația este gratis pt un copil.Poti doar limita timpul pe telefon /internet și poți vedea cât a utilizat fiecare aplicație. Aplicația premium îți permite controlul mai multor telefoane și are mai multe opțiuni gen locație,mesaje în aplicație.
PS. 1 Nu am mai comentat niciodată pe acest blog și cu ocazia asta vreau sa ii mulțumesc lui M. V. pt toate articolele! Sunt fan declarat al seriei „ce mi-a plăcut”
PS.2 Sunt mandra ca s olteanca, ca și distinsul sef al blogului, mutata în Ardeal, la Cluj-Napoca 😁
Comentariu beton!11
Am ținut „dujmanul” departe cât s-a putut. Nu telefon personal înainte de 10 ani, Wii în loc de PlayStation ca să nu își strice copilul ochii. Am avut și parental control de la Google cred, care dădea posibilitatea limitării timpului de ecran. Acum avem Life 360 să vedem care pe unde suntem, aprox.
Ne-am gândit și la fructul oprit, știți zicerea cu fata mare pe care o ții, o ții strâns și când scapă….
Da, exact în ecrane se duce.
Treaba este că a ajuns telefonul ăla un fel de zgomot de fond, cam cum era radioul când eram eu copil și cum devenise televizorul când era soră-mea copil.
A descoperit că nu tot ce zboară în lumea virtuală se mănâncă, mai ales rețetele. Și știe o mie de chestii utile, de mă mir eu de unde. Păi, „dintr-un video de pe tictoc”
Treaba noastră de adulți a fost, până la urmă, să explicăm riscurile. Nu vă bazați pe școală pentru asta, că înșelătoriile și țepele online se actualizează constant.
De programe de educație în direcția asta nu prea știu pentru copii. Dar este o idee să facem noi unul.
Bune variantele de mai sus. Mai am si eu o recomandare legat de viruși și scams. Exista cursuri child-friendly pt cyber-security (cred ca e important sa poata identifica tentative de phishing, card scams și fel și fel de nasoale de pe net, ca să nu existe șanse sa apeleze printul nigerian și la copii). Vad câteva disponibile pe Code school clubs, dar sunt sigura ca și pe youtube găsim.
Există și Autism virtual.
Tot ce-i prea mult în lumea asta strică.
Chiar și banii.
Eu am folosit o singura data o aplicatie din asta. Avea in vacanta max 2 ore voie sa joace. Ce a inteles el? Ca e musai sa isi consume cele 2 ore dupa care mai voia si TV. Asa ca am renuntat.
Ce fac acum? Il urmaresc, ii dau termene: max 15 á 20 minute afara cu prietenii la usa sau jumatate de ora inainte de masa. Din cand in cand ma uit si eu la ce se uita el. Ii explic la ce are voie sa se uite si ce nu. Cand vad ca se joaca prea mult sau se uita pe tableta il scot afara la plimbare sau il trimit la joaca cu prietenii.
Acum vrea sa termine o carte de vreo 350 de pagini pana joi. Cum in timpul zilei face sport la un club ii mai ramane dimineata 1 ora si seara vreo 2 ore ca sa citeasca sigur cate 100 de pagini pe zi. Asta inseamna mai putin online. Ceea ce ma bucura enorm.
Mie mi se pare exagerat, prefer să vorbesc cu ea, mult. Să știu toate parolele și sa mai arunc un ochi. Cum o să faci, cum mai cresc un pic le mai dai juma de oră în plus? Și când ajung la liceu le dai brusc toata libertatea? Nu mai bine dat încredere, sfaturi, exemplu personal. Eu zic că sunt prea multe restricții, mai ales asta cu controlul oricărei mișcări pe afară. Copilul trebuie sa exploreze și independent, să se și piardă un pic, să știe ce să facă, să se uite pe maps, pe aplicații de transport în comun. Dacă descoperi că exagerează, că nu-ți mai spune ce face, unde merge și se pierde încrederea, atunci da, pui aplicații de control. Dar să presupui din start că nu poți avea încredere e ciudat. Nu mai sunt vremurile când am crescut noi, dar nici chiar așa să ne urmărim fiecare mișcare. Dar fiecare cu stilul propriu de parenting. Aș zice că al nostru nu e nici lăsat sa facă ce vrea mereu, nici control freak. Un parenting mai relaxat și multe discuții cu copilul, asta merge la noi.
Și mie mi s-a părut puțin cam control freak să știm tot timpul unde este copilul de-acum adolescent, dar treaba asta este pentru lumea normală, care nu apare la știri.
Ce te faci cu consumul de diverse, cu ieșitul prin cluburi, cu întorsul pe întuneric, cu drogarea fără acordul victimei cu substanțe care sunt imposibil de identificat după un număr de ore, răpiri etc .
Știu, îmbătrânim, uităm că și noi ieșeam la distracție și „nu se mai întâmpla nimic”. De cele mai multe ori așa era și este așa în continuare.
Dar…. Există și cealaltă latură tristă, când este bine să știm că suntem bine. Iar copiii înțeleg perfect treaba asta.
În fond, nu poți să interzici viața, poți maxim să explici niște riscuri.
Cum ar putea o aplicație de control locație să păzească de consum de droguri sau de pus droguri in pahar? Ori nu-i lași să se ducă nicăieri ori îi lași, știi unde merg, pui aplicație și ce? o să-i și filmăm pe ascuns în curând, poate… Cum o să știi ce face acolo unde apare pe aplicație că e? Tot mai bună e comunicarea, responsabilizarea treptată și o moderație în toate.
Location control nu mă informează de ceea ce se întâmplă, evident.
Maxim știu că este pe unde era prevăzut să fie. Sau știu încotro să merg dacă nu știe să îmi spună sau descrie locația, să știu de unde incep să caut dacă pierdem contactul. Și ca să rezist tentației de a întreba la fiecare 15 minute „unde esti?”.
Din astea, ca să avem iluzia de control al situației în general, ăștia mai nevrotici.
Bazilescu, eu am pus un keylogger cu functie de screenshot la 30 de secunde pe masina baietilor, sa ma asigur ca se uita la the right kind of porn… asta a fost acu ceva timp (mult), s-au prins, si urmatorul challenge a fost sa si-l scoata singuri de pe calculator. Mai exista ceva solutie de la Bitdefender, Parental ceva, nu stiu amanunte insa poti sa setezi ore intre care are acces, lista cu site-uri permise/interzise and so on.
O discutie in care sa explici cum anume „monetizeaza” site-urile accesate datele de acces si cum jocurile sunt clickbait pentru vindut skinuri, arme si abilitati, priceless.
Eu le-am zis ca daca ceva e gratis pe internet, ei (datele lor) sint pretul platit.
Am avut instalat Qustodio pe device-urile lu’ fi’miu. Si pe telefon si pe calculator. Cu blocat acces site-uri, blocat acces internet, etc. Si vedeam si mesajele de pe Whatsapp, pe aplicatie. Si primite si trimise. Nu mai stiu cat plateam abonamentul … era o suma rezonabila pe an.
Acu’ e major.
tu vrei sa tai accesul ca sa nu vada aleasa inimii ca nu ai iesit din casa toata ziua?
*eu d-aia n-am. Ma fac de ras. Asa ii mai zic „am fost la amanta cand erai tu la munca”. Am si eu un obraz subtire de tinut.
Aparent „urma aia de cur de pe canapea nu e de acord cu tine” ma da de gol
Comentariu editat de deținătorul blogului:
Prietene, e mișto să mânănci căcat pe-aici, dar să n-ai nicio problemă să lași linkuri spre ce te interesează pe tine?
Well, nasol…
Măcar erau linkuri de ceva pr0n cinstit sau vroia să ne vândă criptomonede 😀
Nici, nici. 😁
Doar făcea pe deșteptul. N-aș fi avut nimic împotrivă, dar a ținut musai să mănânce și niște căcat ca să sublinieze ce deștept e el. Iete că n-a fost să fie.
La noi Family Link a fost hack-uit în doi timpi si trei mișcări de pustiul de 12 ani. După ce l-a spart pe al lui, era coada în curtea scolii sa facă aceeași minune și cu ale colegilor. Acum avem Qustodio, care rezista deja de câteva luni bune. Face același lucru ca și Family Link. În plus, arata în timp real toate căutările pe GOOGLE sau pe YouTube.
În rest, și noi limitam accesul la o ora pe zi tot timpul, cautam sumedenie de activități în vacanță pentru a-i tine ocupați și departe de telefon/ calculator (Unico – Universitatea Copiilor, Vara pe Uliță în Muzeul Satului, cantonamente sportive, tabere, recreere la țară, pentru care Buni își ia în mod special concediu, intalniri cu prietenii etc.)
În plus, vorbim, vorbim, vorbim… despre cum tehnologia e doar o unealta, ca trebuie sa o punem sa lucreze in slujba noastră, nu sa fim robiți de ea etc etc.