Salutare tuturor și bine că ne-am regăsit! Știți care a fost pentru mine cel mai mare câștig din prima perioadă a pandemiei, aia cu lockdown-ul sever? Timpul petrecut cu familia, ar spune lumea. Băh, dacă a fost nevoie de stat ca să te închidă în casă ca să simți apartența la propria familie, este cam trist. Dacă după șase luni de pandemie, singurul ghișeu deschis ar fi fost ăla care se ocupă de divorțuri, cred că ar fi fost cea mai mare coadă post-decembristă.
Revin, pentru mine, perioada aia a fost cea mai mișto dintr-un singur motiv, nu s-a mai ținut Drăgaica. Nu ritualul de origine agrară, ci târgul din Buzău, Elm Street-ul copilăriei mele.
Dacă toți copiii exultau odată cu apropierea datei de 9 iunie, eu, unul muream încet în mine. De mic am urât aglomerația, atingerea trupurilor transpirate care se frecau unele de altele într-un spațiu mult prea mic. Mirosul subsuorilor care se amestecau sălbatic cu cel al micilor, muzica de Fanar care acompania plescăiturile și râgâielile de după terminarea halbelor cu bere îndoită cu apă de vânzători hulpavi, burdihanele tresăltând sub asaltul hohotelor de râs, Iadul.
Cumva în ultima perioadă am fentat, am mințit, eram în stare să și ucid, am invocat toți zeii cunoscuți doar să scap de corvoada de a păși în târgul groazei.
Anul ăsta toate astrele au uitat să se alinieze, zeii au hotărât că nu mai sunt demn de atenția lor, vreun os nu am reușit să îmi rup, așa că implacabil, anunțată cu un zâmbet ștrengăresc, de doamna inimii mele, mergem în Dră-gai-că.
A spus unul o vorbă, dacă ceva poate să meargă prost, bla, bla, bla, care nu se aplică la cele care urmează.
Eram cel mai ciudat cuplu, soția zâmbitoare era avangarda, copiii exultau și orbitau fericiți în jurul ei, iar eu un bărbat de 1940 de milimetri, mândru și puternic în alte condiții, mă târam în urma lor, atingând un maxim de 1700 de milimetri, înfrânt și profund nefercit, ca ultimul emo rămas fără ojă neagră.
Deodată a sunat telefonul soției, o colegă din Bucureșt, care era în trecere prin urbe, voia să se vadă ele două, pentru că erau nevăzute de ceva timp. Am simțit fizic speranța că totul o să se contramandeze și o să sfârșesc tolănit pe vreun scaun de terasă, ca un piton sătul și fericit.
Nah, cruda soarta și doamna mea aveau planuri, altele decât alea ale mele. Băieții buni o încasează primii, să știți asta de la mine. A hotărât, că io nu sunt în stare să hotărăsc nimic bun la chestii de genul, de aia nici nu a fost nevoie să am opinii, ca ea, doamna mea, să se întâlnească cu doamnă în trecere care se usca de dorul colegei ei din Buzău, iar eu să îmi continui drumul spre Mordor.
Înainte ca eu și copiii să intrăm pe tărâmul unde toate manelele puse în același timp se aud cumva ca una singură, am făcut cu cei mici o scurtă ședință.
Cu un tremur vizibil în voce și cu chipul inundat de transpirații reci, mi-am întrebat copiii: în ce vreți să vă dați, tati? Îm mașinuțe bușitoare! Și în altceva? În nimic altceva, tati. Cu genunchii tremurând ca la capre, mulțumind soartei că am scăpat atât de ușor, m-am dus ca în transă la prima gheretă cu mașinuțe și le-am luat câte zece fise de fiecare. Am pus fiecăruia fisele în mânuță, le-am urat distracție plăcută, nu înainte de a-i atenționa că după chestia cu mașinuțele este neapărat necesar să fugim cât mai repede de acolo, pentru că tati nu mai are vene pentru tensiunea arterială care o să cadă peste el.
Ca să fac o comparație între ultima vizită, executată în formulă familială completă, care a durat undeva între trei ore și un secol, de data asta a fost lecție de blitzkrieg. Treizeci și cinci de minute și un kil mai puțin, nu, nu glumesc, ieșeam în trombă din lumea de dincolo spre ținuturile unde aerul este mai mult și ajunge la toată lumea.
Aveți locuri, oameni, care să vă determine să plecați pe jos spre Marte?
Trecem la NEWS și chestii serioase:
🆕 Știți toți cântecul, ei bine, Ronnie Radke, omul cu vocea de la Falling in Reverse a scos o variantă proprie a piesei celor de Papa Roach. Gestul lui Radke de a cere acceptul lui Jacoby Shaddix este absolut emoționant.
🆕 Nu știu dacă germanii de la Feuerschwanz au reușit să scoată un cântec potrivit pentru vânătoarea de dragoni, sigur este ce trebuie pentru măcelărit niște beri.
🆕 Chiar dacă Henrik a plecat, venirea lui Mikael nu a schimbat absolut nimic în stilul care i-a consacrat pe cei de la Amaranthe. Am citit chestia asta că habar nu aveam care a plecat și cine a venit.
🆕 Regina rock-ului german, Doro ne arată ori că rockul nu are vârstă sau că indiferent de vârstă poți fi un rockstar, nu îmi dau seama încă.
🆕 De la cântec la cântec, Megaherz se depărtează de industrialul care I-a consacrat. O fi de bine, de rău, habar nu am.
🆕 Nu știu cine sunt domnii, nu am auzit de ei, am văzut că sunt semnați cu Napalm și am zis să îi pun pe cei de la Silent Skies pe aici.
🆕 Pot pune pariu că fetele de la Crypta nu au foarte multe șanse să câștige vreun premiu la festivalul de la Rio. Poate dacă au ăia vreun premiu pentru vandalism.
🆕 Băieții ăștia vin cu coloana sonoră perfectă pentru dărâmat uși de cocălari. Dragi cetățeni, Nasty.
🆕 Anti-Clone mi-au dat un vibe Mashroomhead, oamenii sunt mișto, la mine au intrat bine. Să cercetez dacă mai au ceva scos.
🆕 O piesă nu trebuie să fie vreo operă de artă ca să te facă să te simți bine, Pheonix Lake cam asta fac.
🆕 Simpatică blonda la fel și melodia. Este prima dată când aud de Andromida, destul de interesantă combinația.
🆕 Clip la un cântec de pe proaspătul album solo al Ritei, gagica blondă care chinuie chitara prin trupa lui Alice Cooper.
Mergem mai departe pe terenul desțelenitului de urechi, trecem la artileria grea:
➡️ Tsjuder – Helvegr ( Black Metal) 2023
Opt ani le-au trebuit fiilor lui Satan să construiască un album demn de slava tatălui lor. Opt ani de departe de lumină au luat sfârșit sub o explozie de întuneric. Gata, am ars-o mistic, l-am pomenit pe Satan, i-am împins pe corifeii lui Daniel să se flegmeze înspăimântați între pectorali, treabă bine făcută, pot zâmbi larg.
Acum vreo trei luni mi-a venit ca și recomandare clipul la Gods of Black Blood care pregătea terenul pentru albumul de care facem vorbire.
Prefer death metalul, thrashul, în detrimentul blackului, însă Tsjunder sunt un altfel de bestie.
Construit frust, lipsit de teatralitatea specifică genului, este o declarație și o dovadă că blackul are nevoie mai mult ca niciodată de astfel de abordări. De devorat alături de vecini în chinuri.
➡️ The Raven Age – Blood Omen (Heavy Metal) 2023
Am citit că oamenii au deschis pentru Iron Maiden în turneul, nu știu dacă este vorba doar de muzică aici, Maiden, englezi, ăștia tot englezi, sigur este vreun blat ceva. Cam așa ar gândi spectatorul român de rromânia teve, antene și mai nou, digi. Noroc că ăia nu citesc aici sau așa sper.
Nu auzisem de oamenii ăștia, ca de obicei mi-au atras atenția atunci când am avut ocazia să dau play la Forgive & Forget, cântec care m-a hrănit așa cum trebuie.
Nu este un album care să inventeze roata, apa caldă, nu poți spune după, bă, albumul ăsta mi-a schimbat viața. După ani de zile de tras pe cur, mă apuc de sală, alergat, dietă. Îl mai ascult totuși, încă o dată să fiu sigur. Nu este genul ăla de material, aduce în schimb senzația aia de timp petrecut bine. Recomandat, este soft, melodic, ce trebuie.
➡️ Virgin Steele-The Passion of Dionysus (Heavy Metal) 2023
Vorbeam cu BogDan că am momentele mele de slăbiciune când pic în păcat, mă ascund de toată lumea, și fac un playlist numai cu Manowar, din albumele lor vechi, să ne înțelegem. De aia Virgin Steele are locul lor, câștigat pe merit în inima mea.
Înainte să dau play la ultimul lor album, am căutat în colecția mea cu casete audio, dap, am și de aia, pe cea cu albumul din 98, și l-am ascultat pe cel nou în ținând în mână caseta cu Invictus. Băi și mi-a plăcut senzația. Parcă construisem un pod peste timp, se continua cumva, ceva. Ceva ce se pierduse.
Despre album, dacă dăm la o parte perdea nostalgiei, este unul mai bun ca ultimele Manowar, care după umila mea părere, au fost niște calamități, dar departe de un album de impact.
Sunteți mai purii și vă place Manowar? Ei bine, albumul ăsta de moși este ce trebuie. Are regi, lupte eroice, războinicii mișună ca lăcustele, este melodic, probabil că l-ar fi dus la capăt și bunica mea Norika care a murit în 95.
Atât pentru astăzi, data viitoare o să vin cu formatul la care mă tot gândesc. Până data viitoare, aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de ai voștri.
Avem mail pentru chestii serioase, [email protected], pentru ceva rapid, de vară avem canalul de DISCORD, mai o muzică pusă de voi, de mine, mai un link către articole mișto, mai o bârfă. Mușcăm rar, să știți.
Credeam că am uitat, este? Lume, mă înclin!
sursa foto: freepik.com
No, așe da! 🤘😎🤘
Băh, eu vă scriu mesajul de bun venit la sfârșitul articolului, că nu am loc de ardeleanu emigrat.
Să aveți ce găsi! Sta-ți-ar refreșu în gât, JT. 🤣
Comentariu beton!21
@Edelweiss: când vând ăia bilete spre Marte vreau și io unu’.
Și io evit târgurile de genu’ atunci când pot. Prefer să mă uit cum se scorojesc pereții.
P.S. Citeam articolu’ precedent când a venit notificarea metalică și nu puteam rata ocazia. 🤪
O da, DRĂGAICA!
Am scris cu majuscule pentru că mă refer la cea pre ’89 și câțiva ani după.
Am făcut apoi o pauză până prin 2006 sau pe-acolo, +/- 2 ani. Nu am rezistat. Și nici nu am mai fost curios de atunci.
Cât despre muzică: Arigato.
Cu plăcere.
#numaivreaudrăgaică
Buna ziua. Articolul tău mi-a amintit de târgul Drăgaica. Așa era și în copilăria mea. Pentru mine era un eveniment. Era singurul la care mergeam cu familia. Locuiam la 30 km de oraș. Mă uitam in jur și simțeam că suntem o familie ca oricare alta. Eram o familie disfunctională. Când ești copil, îți dorești așa mult lucruri normale că și o zi in care te minți e bună. Aceea era ziua de Drăgaică.
Nu pot fi târâtă la festivalurile de muzică și dans popular.
Am fost la unul în Caracal acum 7 ani, cel cu călușarii. Și mi-am zis că va fi ultimul. Gemenii mei fac dansuri populare. Între timp, soțul meu a hotărât că și lui îi plac, face și el. Am scăpat, merg ei trei cu colegii de ansamblu. Slava Domnului!
Comentariu beton!11
Felicitări pentru cei mici. Și pentru soț. Și mai ales pentru bucata de timp liber.
@Edelweiss, multumesc. Timp liber folosit doar pentru mine. M-a ajutat mult
in acești ani.
Interesează-te dacă se pot duce mai des. Încurajează-i. Eu așa fac cu ai mei.
@Edelweiss, ai dreptate trebuie încurajați. Amândoi fac dansuri populare și aikido. Mihai desen și pian. Teo engleză. Acum incepem pregătirea pentru examenul din a8-a.
Sper sa le împăcăm pe toate.
Succes băiețeilor tai in tot ce fac. Vacanță plăcută!
La noi era targul de sfântul Ilie. Dar tot dracul ala e. Anul asta am scapat usor. La noi in oras, la belgieni, bâlciul e 2 saptamani la inceputul lui iulie. Fara manele dar cu muzica pentru copii. M-am nimerit cu juniorul in prima zi acolo. Si-a ales 4 atractii pentru baieti mai mari si am cumparat gogosi pe care am dat un pumn de bani.
@Adina, în Drăgaica din Buzău se aud manelele din viitor.
Salve Edel & the gang!
Am băgat o urechiușă la Forgive and Forget (like), Andromida (like la vocea feminină), Rita (sau Nita?) idem.
Spor la ascultat evribadi!
P.S. la locuri de care aș vrea să fug pe Marte se încadrează și secții din spital? 😝
În apărarea mea, am scris articolul vineri, imediat după ce a plecat lumea, mi-am aprins bonom o rulată fără tutun, raw, și am ras vreo 2 beri fără alcool așa că Nita a devenit rapid, Rita și chiar mă mir că nu a fost mai rău. Sâmbăta m-am mai certat cu două, tot raw. Pauză iar vreo trei săptămâni.
Se pun, cum să nu.
Ne-ai ținut pe jar cu Lista. Se pare că mai vrei la Drăgaică😂😂😂
A fost o listă fumată bine, hăhăhă.
Miros de mici și transpirație iute? Dau la rațe imediat, pe loc. FMM de Târgu’ lu pește prăjit.
Eu nu fac purici prin locuri din astea, mă vaporizez cu viteza luminii și a doua oară nu mă prinde nici dracu.
Sper că vei mobiliza tot farmecul tau irezistibil să îi momești cu altceva!Orice, nu contează.Îți țin pumnii.
Acu-s pe plajă, așa că lista o incep mai târziu.
Merci de muncă și de răbdarea deosebită pe care o ai cu noi!🌹💓
Să te ferească zeii de arsuri solare, bere caldă și nisip strâns în locul nevăzut de soare. Data viitoare o să aveți colțu vostru cu softeală.
Mulțumesc.
De arsuri și bere calda știu să mă feresc, pt că mă ocup personal.
De nisip strâns în toate colțurile, inclusiv ochi și dinți, nu pot să scap. Așa-i la mare!
🌊⛱️🌊☀️
Te înțeleg perfect! Nu am avut probleme cu petrecerile câmpenești, nu mă duceam, în schimb de vizitele anuale în plin sezon la parcurile de distracții pentru copii., ălea mainstream, nu am scăpat. Aveam bilete care îți permiteau intrări multiple, așa că era inutil să mă dau lovit. Cu trecerea anilor s-a rezolvat, au ieșit de pe radar din motiv de vârsta.
Revenind la muzică, am găsit ceva prin news, la albume am încercat, sunt pentru vegani, așa că rămân la ce ai pus pe discord.
O săptămână răcoroasă!
Tsjunder este dur bine.
Am rezistat tot albumul lui Șuder, din solidaritate norvegiană
Mulțam de listă! Ascult de mâine, că oricum sunt pe drumuri.
Când eram copil mi se păreau distractive “adunările” alea. Acu’ nu m-aș mai duce sub nicio formă. Sunt alte lucruri mai distractive de făcut. Spre exemplu, Arch Enemy la Râșnov pe 06.08.
Cu mare plăcere. Dacă ești nevoit, însurat sau într-o relație de lungă durată, mai bine spus, nu ai de ales.
Megaherz si Hamatom par sa fie aceeasi trupa, dar in momente diferite ale unei crize existentiale :)))
Ha, ce reconfortant suna Doro. Cat despre Amaranthe – cred ca nu vocalul de growling facea trupa sa stea in picioare, deci na.
La Silent Skies baga solistul Evergrey, de-aia te-au prins.
Vine careva de pacilea la REF?
Rockstadt la anu, că o schimb pe Hellfest. Dar sunt de aici care se duc.
La Wacken am fost la treijdemetri de mosh pitu ăla de pensionari de la Arch Enemy.