Ieri a fost ziua în care am condus Kia Sportage 1.6 T-GDI PHEV 4×4 GT Line. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii din industria auto, PHEV înseamnă că avem de-a face cu un plug-in hibrid.

Adică o mașină care pe lângă motorul termic (în cazul de față, pe benzină) are și un motor electric ce se poate încărca separat, la stațiile de alimentare. Motor care poate funcționa autonom, adică exclusiv în regim electric, pe distanțe scurte. În cazul Kia Sportage distanța asta fiind în jur de 60 de kilometri.

Acestea fiind zise, oare cum să vă explic eu care e treaba cu Kia Sportage astfel încât să fiu cât mai elocvent? Gata, știu: mi-a plăcut de m-am pișat pe mine.

Pot chiar să comit sacrilegiul să spun că mi-a plăcut aproape mai mult decât Renault Austral, asta fiind, până la Kia, mașina mea preferată din Cars and Roads. Uite, ca să înțelegeți și mai bine: din tot ce am testat până acum, Kia și Austral sunt singurele pentru care aș da banii, dacă ar trebui să-mi cumpăr o mașină dintre cele pe care le testăm zilele astea.

Mă rog, încă nu m-am jucat cu Mazda și Lexus, dar ambele sunt la niște prețuri prohibitive pentru mine, deci ies din orice calcul. Bine, nu că Kia ar fi foarte ieftină, dar tot e cu 10.000 de euro sub Mazda. Iar 10.000 de euro nu cresc în copac, după cum prea bine știm cu toții.

Și dacă tot a venit vorba despre bani, modelul pe care îl avem noi în tur ajunge la 51.973 euro. Sau prin leasing operațional de la Autonom: rată 652 euro/lună.

Nfine, revenind la de ce mi-a plăcut. Siderat de modul senzațional în care răspundea la reprizele de accelerație atunci când aveam nevoie, în prima pauză am aruncat un ochi pe fișa mașinii. Moment în care mi s-a răspuns pe loc la toate întrebările: Kia Sportage are 265 de cai putere. Adică este a doua cea mai puternică mașină din tur, după Lexus.

Iar în ceea ce privește cuplul, cu cei 350 Nm este a treia, după cele două numite mai sus: Lexus și Mazda. Păi, da, prieteni, așa se explică de ce e agilă, s-o tot conduci cu sutele de kilometri.

Dar, pe lângă putere, mașina m-a spart și cu modul în care se comportă pe șosea. Mi s-a părut extrem de stabilă în viraje, aproape că se roagă de tine să nu calci frâna, că n-ai de ce să faci asta. Treabă care mi-a conferit un pregnant sentiment de siguranță.

Este de departe cea mai silențioasă dintre toate cele testate până acum. Cel puțin la viteză mică, când merge exclusiv pe electric, nu se aude nimic în interior. Partea și mai mișto este că nici când intră în funcțiune și motorul termic nu se aude mare lucru. Singurul mod în care am putut să scot niscaiva sunete de la mașina asta a fost când am trecut-o în modul sport și o turam mai brusc. În rest, muzica în surdină era tot ce se auzea în mașină.

Și mi-a mai plăcut tare de tot încă ceva. Butoanele și comenzile sunt extraordinar de bine plasate, toate sunt intuitive, toate sunt atât de simplu de găsit și de folosit, că s-ar descurca și-un copil de 5 ani. E drept că poate că nici nu mi-aș fi dat seama de simplitatea și eficiența modului în care sunt plasate, dacă nu aș fi avut încă sechele după Subaru.

Cam atât pentru azi. V-am lăsat câteva fotografii, câte am reușit să urc. Din păcate, n-am avut cum să urc și rezumatul zilei, merge netul atât de slab în hotelul în care stăm, că am emoții dacă voi putea să public articolul ăsta.

P.S. Azi nu avem Iulia. Din ce mi-a spus ultima oară când am vorbit, unul dintre căței, Otto, mai trebuia operat o dată și numai de scris articole n-avea chef. Lucru foarte de înțeles, de altfel. 🙁

Partenerii Cars and Roads:

➡️ Michelin, producătorul francez de anvelope este partenerul principal al evenimentului și promotor al siguranței și sustenabilității. Nu doar că o parte dintre mașini au fost echipate cu anvelope Michelin, dar locurile pe care le vom vizita au fost alese din Ghidul Verde Michelin, un fel de atlas turistic plin cu idei și zone pe care să le vizitezi în concediile lungi sau în weekenduri.

➡️ Autonom se alătură Cars & Roads din postura de Green Partner. Prin gama sa completă de servicii de mobilitate, compania românească se recomandă ca soluție optimă pentru cei care caută soluții de mobilitate pe termen scurt, mediu sau lung. Fie că vorbim de mașini electrice sau hibride – pentru care există programe dedicate cu facilități majore -, de clienți fizici sau juridici, de închiriere pe termen scurt sau de leasing operațional, Autonom are pregătite oferte specifice fiecărui tip de solicitări.

➡️ MOL România este partener tehnic, oferind carburantul de calitate necesar pentru mașinile din tur.

➡️ Server Config, companie specializată în echipamente IT profesionale, va susține road trip-ul oferindu-le fotografilor și specialiștilor video laptop-uri de performanță dedicate profesioniștilor pentru a le ușura munca on-the-go.

➡️ VARTA este unul dintre producătorii de baterii auto cu o experiență de peste un secol în domeniul în care activează. Odată cu era electrificată, producătorul german a introdus o gamă de baterii la 12V dedicată mașinilor hibride – de toate felurile – și electrice.

➡️ Pago se alătură în premieră proiectului Cars & Roads. Aplicația poate fi folosită pentru a achita facturi la utilități, dar și pentru alte câteva plăți care te-ar putea interesa direct: RCA, rovinietă, taxa de pod de la Fetești-Cernavodă sau asigurări de călătorie. Toate, într-o singură aplicație.

Fotografii