Articol scris de Iulia.

De când tot povestește Vasilescu așa cu amor și ochi umezi despre mașina aia mișto cu care s-a plimbat el pă Grecia, m-a trosnit un soi de epifanie, așa. Și anume, fix aia că cu binele e tare ușor să te-nveți.

Dar să luăm lucrurile pe rând. Antepenultima noastră mașină „de familie” a fost un Hyundai Tucson din… aș vrea să zic 2007. Cred. Aproximativ. Moștenit de la mama, când a decis ea să-și schimbe mașina. Ca să vă faceți o idee despre cam cât circulă mama, mașina ei actuală e din 2015 (cred) și se apropie vertiginos de vreo 50.000 de km.

Dar în fine, nu despre mașina maică-mii e vorba. Ziceam de Hyundai. Noi l-am moștenit prin 2015-2016, așa. Tot cu un kilometraj d-ăsta amețitor, cred că avea vreo șaptej de mii de kilometri. Acu, la vremea ei, mașina fusese destul de dotată – avea climă, avea faruri automate, avea CD-player cu mp3, ba chiar și… țineți-vă bine… casetofon! Că nu se știe niciodată când te apucă pofta de ascultat o casetă cinstită.

Faza e că și-a făcut Hyundaiul treaba cu prisosință. Numai că, prin 2018, în așteptarea prințului moștenitor și având în vedere și creșterea numărului de patrupezi din casă, am decis că trebuie să cam schimbăm automobilul cu unul ceva mai spațios.

Așa că ne-am pus pe căutat și am găsit un frumos Volkswagen Sharan. La mâna a doua, evident, că nu suntem chiar așa magnați. Dar mașina mișto, cu 50 de mii de km și 2 ani vechime și cu dotări gârlă.

Aici mai trebuie să fac o mică paranteză: prin prisma activității profesionale, noi știm cam tot ce urmează să se lanseze pe piața auto în materie de modele și tehnologii cam înainte ca acestea să fie anunțate oficial. Și asta din simplul motiv că, pentru a fi anunțate oficial în România, ele trebuie traduse. Așa că primul loc unde ajung e la noi.

E, și cum tot citesc eu despre tot felul de năzdrăvănii, că știe mașina dacă n-ai centura pusă, că face singură parcări, că țipă dacă depășești limita de viteză ori strigă la tine că n-ai mai luat pauză de mult, în majoritatea dăților, vă zic sincer, îmi cam dau ochii peste cap cu zgomot.

Că, pana mea, unde am ajuns? Nu mai suntem în stare să mânăm căruțele astea cu motor? Nu mai putem să facem o depășire sau să ne oprim să bem o cafea și să facem un șușu dacă nu zice mașina că e bine? ’ai mai laso-n sărăcie de treabă, că o să ajungem în curând ca-n Wall-E sau mai rău.

Mda. Problema apare abia atunci când te și întâlnești personal cu toate sărăciile astea. Uite, par egzamplu, Sharanul a fost prima noastră mașină cu încălzire în scaune. Când ne prezenta vânzătorul entuziasmat toate alea, am dat iar ochii peste cap cu zgomot. Pfff, păi ce, crăp io dacă nu-mi încălzește mașina buca?!? Mă lași!

Dup-aia, a fost de asemenea prima noastră mașină cu cameră video pentru marșarier. ’aibănene, pleci d-aici! Păi pă mine m-a învățat nea Mircea, instructoru meu dă la școala dă meseriași cum să parchez! Ce, am nevoie dă televizor în mașină, ca să văd ce și cum? Adică ce, io-s lup, nu pot să întorc capu încoace și încolo să văd ce fac?

Altă chestie – avea sărăcia instalație de vorbit la telefon prin Blutut. Și că vorbești la telefon e una. Și nu-i rău, na, recunosc. Că te scutește de înfipt căștile în urechi. Dar pe lângă asta (și aici cei cu copii vor înțelege despre ce vorbesc), poți asculta de 5874689 de ori Elefantul Cici și-a pierdut cipicii. Păi voi vă dați seama că ăsta e echivalentul fericirii pure pe patru roți?!? Sau mă rog, măcar al liniștii temporare la un drum cu copilul.

Mai știa drăcia și care din noi conduce – io ori Fritz. Așa că fiecare schimbare de șofer nu se mai solda cu înjurături rostite printre dinți (că deh, aude copilul) legate de schimbatul poziției scaunului, oglinzilor și așa mai departe. Că pac, descui io mașina cu cheia mea, știe țigănia că e Bobiță la aparate, reglează scaunu în poziția pentru Bobiță, pune oglinzile cum trebuie, toată lumea fericită.

Descuie Fritz cu cheia lui – același lucru. Fără chinuială să încapă între scaun și volan (că nush dacă v-am zis, io am un metru ș-o ciungă cu tot cu bocani, Fritz are un metru opșcinci), fără bombăneli, fără nimic.

Acu, vă zic sincer. Până să avem mașina asta, mi se cam păreau fițe și bășini toate treburile astea. Adică serios, da, bombăni că-ți mută ăla scaunul din loc, da nu-ți cade rangul dacă ți-l reglezi la loc în poziția care-ți convine ție și gata, ce mare lucru?

Mda, păi se pare că m-am cam spurcat la bine. Că nu vreți să știți de câte ori, după ce am mers cu Sharanul, m-am trezit că mă uit la bordul mașinii mele (care e din 2007, da?) ca broasca la contor, întrebându-mă unde e televizorul ăla la care mă uit să văd ce dracu e în spatele mașinii. Sau de câte ori m-am urcat la mine în mașină după ce o condusese Fritz și am stat precum garoafa-n glastră, așteptând să se miște scaunul singur în poziția care-mi convine mie…

Da stați să vedeți dandana. Că anul ăsta am decis că a cam venit vremea să ne despărțim de Sharan. În primul rând că face și el o vârstă, și să mai luăm ceva țechini pe el, și în al doilea rând pentru că ni s-a arătat o afacere bună. În sensul în care unul dintre prietenii noștri a decis la rândul lui că-și vinde mașina, că îi trebuie una mai mare.

Așa că am zis să profităm de ocazie, că măcar știm mașina, știm ce e cu ea, cum a fost condusă, întreținută, îi știm istoricul și așa mai departe.

Mbuuuun. Zis și făcut. Luăm deci mașină nouă (nouă pentru noi, adică). Și să vezi belea. Că asta e mai deșteaptă decât noi. A dracu sărăcie, lasă că știe care din noi conduce, lasă că ține minte și care ce post de radio a ascultat ultima dată, lasă că strigă la tine când nu schimbi banda regulamentar. Da mai și frânează când o taie capul, că știe ea că e altă mașină în față cam aproape.

Sau clipocește dintr-o feștilă din oglindă ca să știi să nu schimbi banda ca vita, că e un alt autovehicul pe banda alăturată.

Sper că vă dați seama c-a stat Fritz al meu și a făcut ce n-a făcut în toată viețișoara lui, de patruzecișiceva de primăveri încoace. Și anume, a citit manualul de utilizare al mașinii. Ba suspectez că e posibil chiar să fi și făcut ceva conspecte și analize pe text când nu eram eu atentă.

A studiat omul îndeaproape, a citit, a setat, o nebunie, ce mai! Acu avem fiecare profil separat, la mine feștilește cu roz pă lumina ambientală, la el feștilește pă verde (că așa a dorit fi-su), la mine scaunul e cocoțat de zici că stai în corcoduș, la el e lăsat de zici să stai direct pe șosea și așa mai departe.

Dar bonusurile cele mai bonusuri sunt următoarele 2: prima e că are cutie automată. Da, așa săraci suntem că n-am avut până acu mașină cu cutie automată. #NuMaiFițiSăraki

A doua e că are antrenor personal de balet. Adică susține producătorul că ar avea ceva senzor d-ăla de poți deschide portbagajul dacă faci plie sau demi-plie sau efface sau ecarte sau altă schemă d-asta de balet cu piciorul pe sub mașină.

Băi, vă jur, mașina asta mă persecută și nu mă recunoaște de stăpân. Că de fiecare dată când încep să dau ca apucata din picioare prin spatele ei, se întâmplă… fix nimic. În schimb, tot ce trebuie să facă Fritz e să bage delicat vârful papucelului lui numărul patrușșase pe sub bara din spate că pac, deschide-se Sesam! Huo!

Și se făcea așa, că aveam mașina asta nouă de vreo 2-3 zile, așa, și trebuia să mergem la orele prânzului să preluăm odrasla de la înalta instituție de învățământ pe care o frecventează. Și luăm mașina mea, că doar n-o să frecăm mașina a bună a familiei pentru atâta lucru, nu?

Și se urcă Fritz al meu la volanul simplei și modestei mele mașini, o scoate din curte, pornim spre grădiniță. Iar la prima intersecție, unde oprim noi să ieșim din ulița noastră în ulița principală a satului, ce credeți că face foaie-verde-de-piper-ăl-mai-priceput-șofer? Vă zic io ce face: omoară motorul. Pentru că uită să calce ambreiajul! După 2 zile de condus automata. Adică practic, așa, un fel de… come si dice la voi acolo?

Vă zic sincer, încă mai râd de el. Da mai mult cu juma’ de gură, așa. Nu de alta, dar mi-am dat seama de o chestie. Chiar te-nveți ușor cu binele. Așa că următoarea MEA mașină poa să aibă din partea mea numa 3 roți, poa să aibă un covrig de la Luca sau Petru sau de unde vreți voi pe post de volan, poa să nu aibă nici podea, să trebuiască să dau din picioare precum Fred Flintstone când merg cu ea. Da dacă n-are încălzire în scaune și Blutut pentru telefon, mie nu-mi trebuie! #M-amSpurcatLaBine

sursa foto: freepik.com