Vedeți voi, prieteni, pun pariu că dacă e s-o întrebi pe tânăra Andreea dacă-și dorește o țară ca afară, o să-ți explice cu lux de amănunte cât de tare și-o dorește. Practic, o țară ca afară e tot ce visează. Cu o singură condiție: s-o facă alții.

Până e gata țara ca afară, tânăra Andreea lasă comentarii, precum cel de mai jos, la articolul de mai devreme, cel cu regulile de bun-simț de la teatru:

„Bine, esti si tu un pic exagerat.

Cu atatea reguli chiar ca mai merge pulea la teatru. Inteleg ca e un loc pentru rafinatii rafinatilor, dar parca ar merge si niste ghiobani din astia care indraznesc sa isi tina telefonul pe vibratii (ca deh, poate ai copii mici acasa si esti stresat ca i-ai lasat prima data cu bunica, de exemplu) sau care indraznesc sa comenteze in soapta punctual ceva in urechea partenerului (ca deh, de asta mergem la teatru insotiti, ca suntem oameni sociali si vrem sa impartasim bucuria) sa populeze salile ca sa mearga industria mai departe.

Mna, unele sunt de bun simt, dar daca o ducem in extrema asta de buna purtare, ma tem ca actorii de teatru vor putea linistiti, muri de foame, daca nu se vor reprofila.

Hai sa nu mai fim mai catolici decat papa.”

Dacă vă întrebați de ce țara asta e unde e, după comentarii de genul ăstuia n-ar trebui să vă mai întrebați.