Am fost săptămâna trecută să revăd ceea ce eu consider a fi unul dintre cele mai bune spectacole de teatru pe care le-am văzut în această viață. Ocazie cu care mi-am adus aminte că voiam de multă vreme să scriu un mini-ghid cu reguli pentru spectatorii de teatru. Iată că până la urmă l-am scris.

Înainte de ghid, o să încep cu o chestie care mă roade pe ficați de extrem de multă vreme: nu spunem niciodată „piesă de teatru”. Dacă tot vrei să pari fiert pă cultură în Social Media, măcar fă-ți un pustiu de bine și nu mai povesti despre „piesa” fabuloasă pe care ai văzut-o. E plin, prieteni, e plin de postări ale oamenilor fierți pă cultură care merg să vadă „piese” de teatru.

Fraților, vă roagă fratele vostru frumos să rețineți treaba asta: piesa este partea scrisa, este cea de pe hârtie, este echivalentul a ceea ce în cinematografie se numește „scenariu” și la operă „libret”.

Ce vedeți voi la teatru este montarea acelei piese în scenă. Iar asta, deși o sa vină ca o lovitură, se numește spectacol de teatru, nicidecum piesă.

Hai că nu e greu să țineți minte și mai e și destul de logic. Uite, poate așa o să vă vină mai ușor să rețineți care e una și care e cealaltă: piesele sunt întotdeauna aceleași, dar spectacolele sunt întotdeauna diferite. Dacă trebuie să vă explic de ce, poate că nu e teatrul locul în care ar trebui să mergeți?

Doamne, n-aveți idee de câtă vreme țineam asta în mine.

Acum să trecem și la ghidul propriu zis.

Regula număr unu: telefoanele trebuie închise.

N-am crezut că în anno domini 2023 trebuie să încep cu asta, dar lucrurile nu stau întotdeauna după cum cred eu. Așadar, regula numărul unu: închideți-vă telefoanele! Sau măcar dați-le pe silent. Nu, nu e suficient să le dați pe vibrație, în liniștea aia din sală vibrațiile telefoanelor se aud ca niște motoare de Boeing 737.

Despre cei cărora le sună pe bune telefoanele, după care se mai și caută prin buzunare sau prin genți după ele, nici nu mai am ce să spun. Dacă ar fi după mine, eu i-aș evacua pe loc și le-aș da interdicție să mai intre vreodată într-o sală de teatru.

Regula numărul doi: nu te uiți în telefon în timpul spectacolului.

Degeaba ți-ai dat telefonul pe silent, dacă îl scoți în timpul spectacolului și-i activezi ecranul, că musai trebuie să cauți ceva fix în momentul ăla. Toți cei din jur suntem deranjați de lumina ecranului tău, uneori, deși tu nu crezi asta, sunt deranjați chiar și oamenii ăia de pe scenă, actorii.

Regula numărul trei: nu deschidem sticle de băuturi acidulate.

Dacă te simți în pericol să mori de sete în cele două-trei ore cât durează spectacolul, te rog eu să nu-ți iei la tine sticle de băuturi acidulate. Știi tu fâsâitul ăla pe care-l face dopul când îl deschizi? E cazul să-ți explic cam cum se aude sunetul ăla de pe scenă? Dacă chiar te temi c-o să te stingi de sete, ia-ți la tine o sticlă de ceva fără acid. După care, când bei, încearcă să nu gâlgâi.

Regula numărul patru: nu mâncăm în sală.

Cred că trebuie să fii construit într-un anumit mod ca să poți să mănânci în timpul unui spectacol de teatru. I-ați văzut vreodată cum își scot un sendviș, o merdenea, o prăjiturică, o ceva, și halesc pe șestache având impresia că nu-i vede nimeni?

Am o veste pentru ăia care fac asta: nu numai că vă vede toată lumea, dar mai și miroase a mâncare în toată sala. Despre cum e să mănânci lucruri care mai fac și zgomot (chipsuri, sau bomboane, sau alte chestii care mai trebuie și scoase din ambalaje foșnitoare), nici nu mai îndrăznesc să scriu.

Regula numărul cinci: nu vorbiți cu cel/cea de lângă voi în timpul spectacolului.

Nu, nici în șoaptă. Poate că vorbești suficient de încet încât să nu se audă de pe scenă, dar, credeți-mă, cei de pe lângă voi vă vor auzi, indiferent cât de încet credeți voi că vorbiți. Și este EXTREM de deranjant. Oamenii ăia de pe scenă se chinuie să te transporte în lumea magică pe care o creează, și tu auzi din stânga: „auzi, ai încuiat tu când am plecat?”. S-a dus pe lupă toată magia? S-a cam dus.

Regula numărul șase: nu mergem răciți/gripați la teatru.

Ești răcit sau suferi de vreo afecțiune care te face să tușești sau să strănuți des? Stai în plm acasă! Da, știu, dar tu ai dat bani pe bilete și cine ți-i mai dă ție înapoi? Nu ți-i mai dă nimeni, boss, dar nici nu e nimeni dator să-ți suporte accesele de tuse sau câte trei-patru strănuturi la rând, în mijlocul spectacolului.

Aia e, viața e complexă, uneori pierzi, alteori câștigi, În cazul ăsta, ai pierdut banii pe bilete, dar ai câștigat respectul nețărmurit al celor pe care nu i-ai deranjat cu tusea ta.

Regula numărul șapte: ce facem dacă am întârziat?

Deși am lăsat-o la sfârșit, regula asta mi se pare printre cele mai importante pentru c-am văzut-o întâmplându-se cel mai des. Eu, personal, dacă întârzii, prefer să nu mai intru deloc, mă duc frumușel acasă. Dar cum nu toți oamenii sunt ca mine…

Așadar, ați întârziat la spectacol și-ați avut norocul să mai fiți lăsați în sală după ce-a început? Eu nu v-aș lăsa, dar uite că se întâmplă.

Dacă tot te-au lăsat să intri, nu te apuca să-ți cauți locul prin sală. Dacă ai baftă să fie ceva locuri libere pe lângă intrare, acolo te așezi. Dacă nu ai bafta asta, înțepenești în picioare, lângă intrare, și acolo rămâi până la pauză. Abia atunci te duci și-ți ocupi locul de pe bilet.

Dacă e spectacol fără pauză, ghinion, dar lasă că n-a murit nimeni de la niște stat în picioare. Prieteni, sunt puține lucruri mai deranjante decât să vezi oamenii de pe un rând întreg cum se ridică în picioare sau se dau în lături, încercând să-i facă loc întârziatului care-și caută locul. „Mă scuzați”, „nu face nimic”, „o clipă să trec și eu”, toate astea în timp ce oamenii ăia joacă pe scenă. Nu, nu, nu, niciodată!

Cam astea sunt cele pe care le consider eu cele mai importante. Dacă am omis ceva, simțiți-vă liberi să completați lista.

sursa foto: freepik.com