5,947 cititori

Degeaba scrii “te iubesc”, cu pipi, pe zăpadă

Chestia asta cu Sfântul Valentin e o treabă care privită așa din exterior, din stratosferă să zicem, pare o mișcare buna. Dar dacă e să te uiți la ea de aproape și s-o iei la bani mărunți parcă nu mai e chiar așa.

Si mă refer aici la faptul că în restul timpului gonim ca nebunii prin propriile noastre vieți, după care vine Sfântu’ Valentin ăsta și ne oprim brusc, ne uităm mirați în jur și ne trezim că trebuie să ne bucurăm și parcă nu mai știm cum s-o facem. Pentru că, nu-i așa, ne lipsește tocmai exercițiul de a ne bucura.

Continuarea

5,402 cititori

Crăciun fără bomboane

Pe vremea “ailaltă” nu se găseau bomboane de pom. Dacă totuşi aveai norocul porcesc să cumperi aşa ceva de pe undeva, ultimul lucru pe care l-ai fi făcut ar fi fost să le mânânci. Nu, frate, le atârnai frumuşel în brad şi în ianuarie, când îl aruncai, le strângeai cu grija și le puneai la păstrare ca să le mai folosești și la anu’.

Da, da, vorbesc serios, dacă eşti din “generaţia Facebook” şi ai impresia că aberez, aruncă o întrebare către tipul ăla care-ţi dă banii de ieşit in oraş. Nu te uia ca viţelul la poarta nouă, despre tac-tu vorbesc, întreabă-l pe el ca să vezi că nu fabulez.

Continuarea

4,086 cititori

Azi e cu inimi, flori și bomboane. Întrebarea este ce faceți de mâine?

Mă uitam și azi-dimineață și acum pe seară la fețele plouate (și nu de la ce e afară) ale unora dintre bărbații care cărau la buchetele de flori și la cutiile cu bomboane de parcă mergeau spre locul unde vor fi executați prin decapitare și mi-a trecut așea lejer prin minte că trebuie să fie tare trist să-l sărbătorești pe Sfântu’ Valentin doar pentru că e 14 februarie și pentru că AȘA TREBUIE.

Continuarea

9,835 cititori

Să ne întoarcem un pic în timp

Am fost zilele astea la Vâlcea, acolo unde timpul pare că a încremenit. Mă rog, poate nu în tot orașul, dar când intru în casă la mama, tot flash-uri din copilărie am în cap. Când am mai văzut și un Oltcit, perfect funcțional, demarând în trombă din fața blocului, tabloul a fost complet. Mai aveam un pic și începeam să caut în debara bananele învelite în ziar și ascunse de privirile mele pofticioase, cică să nu le mănânc crude. Aiurea, oricum asta se întâmpla. Naiba avea răbdare să le lase să se coacă și oricum le găseam de fiecare dată, indiferent cât de bine le-ar fi pitit. Continuarea