Alaltăieri, pe când mă întorceam de la țară cu recolta proaspăt culeasă în portbagaj, mi-am adus aminte de o fază. Să ne înțelegem, eram singur în mașină, da’ tot am început să râd ca prostu’.
Taică-meu avea la țară, undeva la câțiva kilometri de Vâlcea, un teren pe care cultiva diverse legume și fructe. Pe atunci nu apreciam la justa valoare ce făcea tata acolo, dar acum, când stau să mă gândesc, noi aveam în permanență acasă legume din producție proprie. Rar ajungea mama să mai cumpere ceva din piață, când aveam la țară aproape tot ce exista în materie de legume.
Doar că abundența asta a transformat terenul ăla în coșmarul copilăriei și adolescenței mele. Știți, eu am urât munca de mititel, doar că pe taică-meu asta îl interesa foarte puțin spre deloc. Prin urmare, de pe la jumătatea verii, până toamna târziu, începea să mă care la țară să-l ajut la cules diversele legume sau fructe cărora le venise timpul.
Trei erau legumele pe care le uram cel mai mult: varza, roșiile și cartofii. Strict în ordinea asta. Iar de la fructe, prunele. De ce? Păi pentru că astea erau cultivate în cantitățile cele mai mari. Varza trebuia pusă la murat, din roșii făcea mama hectolitri de bulion și suc de roșii, iar despre cartofi bănuiesc că nu mai trebuie să explic că erau mâncarea de bază a românului din anii ăia.
Toate astea necesitau muncă, nene, nu glumă. Adică exact ce urăsc eu cel mai mult pe lumea asta. Nici în ziua de astăzi nu pot să mănânc prune, mi se face rău doar când le văd, după sutele de kile culese în fiecare an ca să-și facă tata țuică.
Nfine, revenind, că nu ăsta era subiectul articolului, dar aveați nevoie de umpique de context.
Faza e că vreo doi-trei ani la rând taică-meu a avut norocul să cultive niște roșii care odată ajunse la maturitate se făceau imense. Bine, nu toate, majoritatea erau roșii normale spre mari, dar printre ele se regăseau unele care treceau de un kilogram bucata. Și nu exagerez deloc, c-am avut curiozitatea să cântărim vreo câteva. Pe scurt, eu nu mai văzusem așa ceva, și nici n-am mai văzut de atunci, erau seri în care mama făcea salată de roșii, pentru toți trei, dintr-o singură roșie.
Vă dați seama cam ce plăcere aveam io când venea sfârșitul verii și eu trebuia să merg să culeg mingile astea de fotbal sub formă de roșii? Doar că taică-meu nu prea era adeptul parentingului modern, cred că-i plăcea să-mi îngrădească personalitatea sau ceva, că nu prea aveam cu cine să stau la discuții. Când zicea „mergem la țară, la cules” cam aia se întâmpla, puteam să mă dau io cu curu’ de pământ cât voiam.
Mergeam, culegeam jumătate de zi, ne întorceam acasă. Iar aici, începea circul. Acum nu mai e așa, dar pe vremea ailaltă, când lumea nu prea avea ce face prin casă, oamenii stăteau cu mic cu mare în fața blocului. Împărțiți pe categorii de vârstă, desigur, dar stăteau. Nu știu cum era la București sau în alte orașe mari, dar în Vâlcea mea, statul în fața blocului era sport de masă.
Iar taică-meu știa extrem de bine că în momentul în care vom ajunge acasă va avea audiență maximă. Că de obicei ajungeam la o oră pe care televiziunile au denumit-o prime time. Adică exact când era toată lumea ieșită pe bănci. Prin urmare, când începeam să cărăm de la mașină gălețile cu roșii întotdeauna punea la suprafață cele mai mari roșii. Doar așa ca să știe ca se înnegresc ăia de la bloc de invidie.
Dar, stați, că partea frumoasă abia urmează. Mergeam cu primul transport de roșii în beci, eu două găleți, tata două găleți, le goleam și ne întorceam la mașină pentru următorul. Doar ca taică-meu lua cele mai mari roșii și le punea în gălețile acum goale, adică le căram înapoi la mașină. Probabil vă întrebați nedumeriți care era scopul. Normal că vă întrebați, c-așa m-am întrebat și eu prima oară când s-a întâmplat.
Scopul era că la următorul transport taica-meu punea tot roșiile alea imense deasupra, în găleți. Practic, oricâte drumuri am fi făcut prin fața celor care stătea în fața blocului, noi de fiecare dată aveam în găleți cele mai mari roșii pe care le văzuseră ăia vreodată. Și credeți-mă, oricât de mult uram eu munca, măcar pentru momentele astea merita. Pentru că le picau fețele, la propriu.
După ce terminam de cărat, mergeam in casă unde tata îi povestea maică-mii ce si cum, după care râdeau amândoi cu lacrimi. Practic, taică-meu a fost un pionier al rețelelor de socializare, mult înainte să se fi inventat. Doar că în loc de filtre pentru selfie-uri și poze cu obiective turistice, băga ăle mai mari roșii în galeți. Rezultatul, însă, era același: invidia celorlalți. Drăguț, nu?
Partea mai nasoală e că imediat după culesul roșiilor, veneau la rând varza și cartofii, iar cu astea nu mai era nimic fun. Munceam și plângeam, munceam.
Salutare! În urmă cu 6 ani Mihai a scris cel mai citit articol de pe blog « Cinci semne clare că ești prost ». Articolul respectiv mai are puțin până să ajungă la un million de cititori. Însă, fiind un articol mai vechi, e destul de greu fără a fi distribuit din nou. Dacă l-ar posta Mihai pe FB ar risca să-și ia « zuck » pentru cuvântul « prost » (și stim că blogărul e mort fără FB). De aceea v-aș propune să dăm noi share pe paginile noastre, să încercăm să-l ducem la 1.000.000. Ce ziceți ?
P.S. Eu i-am dat share duminică seara fără să-mi iau « zuck » și de atunci a mai fost citit de încă 220 de ori (dar de 4 zile stagnează). Teoretic, cu vreo 300 de distribuiri am putea desface șampania 😉
Link către articol: https://mihaivasilescublog.ro/2016/09/26/cinci-semne/
Comentariu beton!56
😁
Să știi că nu țin musai să treacă de 1 mil de cititori. Dar înțeleg ce-ai vrut să faci. Thnx.
Da, știu, dar mi s-a pus mie pe creieraș că mi-ar plăcea să văd 1.000.000. Imi plac milioanele, csf? 🙂
Comentariu beton!23
Done !!!
https://www.facebook.com/daniel.rosca.927
Da’ nu facem noi milionu’ ?!
Ma bag si eu in seama: daca adauga Mihai poze cu pisici – Suzana si Vasile, of course, trece lejer de doua milioane de cititori (sau ma rog, cum se cheama oamenii care citesc poze cu pisici si flori)
Comentariu beton!13
Done!
Rezolvat
me2 😀
Asta cu prunele o am și io. Și cu-ntorsu’ fânului, culesul și sfărâmatul porumbului, transportul grâului, tăiatu’ porcului.
Dar pălinca, mămăliga și șunca afumată-mi plac la maxim. 🤤
Comentariu beton!40
Da, știu exact, doar munca e neplăcută. 😀
Mă deranja faptu’ că nu-l ducea pe prost (bunicu’ pixului, un dobitoc sinistru) capu’ să pună o prelată sub prun înainte să-l scuture.
Fâneața respectivă era pe malul apei, iar tânțarii erau cât niște mistreți, d-ăia mai mici. Pișcau de dracu’ mă lua de nervi.
De porc…nici nu vreau să-mi amintesc.
Comentariu beton!27
@JT, aideplm, păi și cum culegeați prunele, așa cu mâna, ca animalele? Tata punea fo;ie de plastic sub ei și-i scutura.
@MV: exact ca animalele. Idiotu’ avea buda-n fundu’ curții pe motiv că „neam de neamu’ meu nu s-o căcat în casă”, dar după moartea bunicii în 2012 ș-o făcut baie-n casă.
Comentariu beton!27
@JT, cel mai mult din munca in agricultura(am crescut cu ea) a fost munca, cu fanul, si nu cositul si intorsul, partea de dupa, adunarea si depozitarea, incarcatul pe caruta/remorca si dupa datul pe șira/capiță sau urcatul in podul șuri, efectiv simteam ca înebunesc, când strohul ajungea dupa cap sau pe pielea uda de transpiratie, e ceea ce nu am reusit sa asimilez niciodata in agricultura, mă mai nenorocea inca sapatul porumbului, la vie de exemplu nu avea aceasta problema, insa sapa nu am urâto atata de mult precum munca, cu fanul.
de mic am descoperit ca la fan era OBLIGATORIU camasa cu maneca lunga. Nu conta cat era de cald
Degeaba, daca nu o incheiai la gat sa stea strans tot se strecura strohul pe sub camasa si sa o inchei era crima si pedeapsa, asa ca preferam fara, pentru ca se strecura pe sub camasa si era mult mai naspa senzatia cand se freca tot timpul pe pielea uda :))
Pe mine mă scotea din minți faptul că dobitocu’ era plin de bani, dar ținea de ei ca dracu’ de cazan, în loc să plătească niște zilieri, pe care avea de unde-i alege.
Prefera să dea bani cu nemiluita la „adunarea” paștelui cailor, în loc să le dea copiilor și nepoților.
Da, e un pocăit model.
Să facă și vlog la fiecare articol, cu lustra aia epică în spate, cu coama-i vikingă fluturând alene de la curentul blând al ventilatorului de cameră, cu vocea domoală, că rupe la fane.Să votăm asta, zic.
Comentariu beton!59
Acum mulți ani m-a luat mama la țară să facă bulion și suc de roșii. Atunci mi s-a declanșat o reacție alergică de am ajuns la medic. Verdict: alergie la roșii! E mai mult o intoleranță dar dacă o roșie e bună, pe mine mă manancă nasul instant. Imediat dau cu apă și e ok. Dar ghici cine stă cuminte in mediul urban acum când restul familiei este la cules de roșii și făcut sosuri și sucuri!
Pentru cartofi exită acum BARABULIERA care scoate și adună barabulele. Dar una din cele mai nasoale senzații (olfactivă și tactilă) este să nimerești un cartof stricat și să bagi degetele în el!
La varză nu am prestat niciodată.
Comentariu beton!26
Misto de tot! Cred ca umflau muschii pe tine, de puteai sa cari galetile fara probleme. 😂
Nu am avut parte de „tara” find crescut la oras, si cu bunicii din partea tatalui f. departe, asa ca nu aveam parte de munci din astea. Totusi imi aduc aminte ca intr-o vacanta am fost cu parintii la bunicii din Bihor si o matusa a vrut sa merg ca ei la taiat de canepa. I-am ras in nas si i-am raspuns ca eu am mers acolo in vacanta nu la munca. Singura munca pe care o prestam era „practica agricola” la scoala, in fiecare toamna cateva saptamani.
Comentariu beton!17
Din păcate, și eu. Despre practică, zic.
@Mihai, acum chit ca stau la casa si am un petec de loc unde as putea sa pun ceva rosii, alea, alea, nu-mi mai trebuie. Trandafiri si atat.
Am incercat cand stateam in Queensland si apoi in Adelaide, cu rosii, cu ardei gras. Niente, nada, cooperativa munca in zadar. Singurii care s-au facut au fost ardeii iuti. Mi le-a ars soarele, le-au mancat ganganiile asa ca acum nici macar iarba nu mai am, am pus gazon sintetic, ca sa nu ma mai chinui nici cu mower-ul. Si adevarul este ca nici timp nu am avea ca sa avem grija de ele. 😉😂
@Emil, avem niste cunostinte – ca prieteni nu mai pot sa zic – care sunt in Canada.
De curand s-au mutat, adica si-au cumparat alta casa mai mare si ne-au trimis poze ca sa se laude nitel. Oamenii sunt muncitori, sunt ok, deci am trecut cu vederea vanitatea asta.
Le-am laudat casa si gazonul din fata, care aratau impecabil.
Ne-au lamurit repede ca gazonul e un fel de covor sintetic care imita iarba, ba au mai taiat si doi copaci dinspre trotuar ca lasau prea multe frunze care musai trebuiau stranse zilnic.
Am ramas perplecsi, chiar aici s-a ajuns? Nici iarba nu mai creste?
Referitor la muncile agricole, noi n-am avut parte de tara, asa ca am scapat.
Totusi, intr-o vara ne-am dus la o matusa la tara, eram cu frate-meu si cu omu’ meu, pe-atunci eram prieteni, ca de iubi nu se stia.
Si matusa-mea, cam hapsana cu munca, s-a gandit sa-si faca niste zile la CAP, pe spatele nostru. Inainte-vreme, satenii inregimentati in CAP-uri trebuia sa presteze un anumit numar de zile de munca. Si cum acum dispunea de forte proaspete, a zis sa ne ia la adunat de fan – sta intr-o zona colinara foarte frumoasa.
Nu prea stiam noi ce-nseamna asta, ni se parea mai mult o aventura, ca trebuia sa vina un tractor cu remorca sa ne culeaga dimineata si sa ne duca pe-un deal unde deja fusese cosita si uscata iarba. Noi, impreuna cu matusa-mea, doar o adunam in capite.
Era cam nor dimineata, oamenii se bucurau ca n-o sa fie zapuseala… doar ca imediat cum am ajuns, a inceput o ploaie torentiala, cu tunete si fulgere, de-i era frica matusa-mii sa nu patim ceva. Nici nu se mai gandea la fan.
Cert e ca s-a udat iarba aia de n-a mai avut timp sa se usuce cat am stat noi acolo, asa ca nu i-a iesit socoteala cu zilele de CAP.
Iar la practica agricola scolara, eu eram pontatoarea, nomenclaturista de mica!
Comentariu beton!18
cer scuze, dar „am pus mocheta afara ca nu aveam timp de iarba” este fix motivul pentru care omenirea se duce pe pula
Comentariu beton!18
Plăcută, neplacută munca la câmp, aveai legume bio. Si tare gustoase.
Eu am rezervat „petic” de gradină in fața garajului, vreo 5 m2, unde cultiv câteva legume: roșii (printre care si cherry), castraveti, vinete, ardei, fasole pastai, dovlecei, ridichi (roșii si negre), salata verde, conopida, brocoli, patrunjel, marar, cimbru, capsuni. Roșiile incep sa se coacă. Al meu ştrengar (4 ani) merge aproape in fiecare zi sa vadă ce roșii cherry au devenir roșii ça sa le culeaga si sa le manance. La fel a facut si cu capsunile.
Faptul ca am crescut la țară, ajută.
Gata, m- am laudat destul! Dar sa stii, Mihai, ça am ras când am citit partea cu adusul rosiilor de la mașina in beci. O zi bună !
Comentariu beton!17
dacă ai fi fost moldovean, pentru acel disprețuitor „să-și facă țuică”… niște bice pe spinare;
băi, da’ ce-ți mai place să te plînji!? tăiat la vie în februarie? nu? prășit popșoi și răsărită, la 30 de grade? nu? scos sfeclă? nu? trezit la 5,30 (tu întorcîndu-te de la disco pe la 1) pentru mers la coasă? nu? cules manual popșoii, da’ după vie, că nu ne batem joc?
partea cu adevărat mișto îi că l-am înjurat o viață și acum muncesc exact ca el…
cît despre „invenții”, nu știu dacă a fost primul, dar cu siguranță a fost cel mai performant sistem de stocare a informației; se numea „tanti veta”; venea să împrumute umpic de zahăr/ulei/orez/cacao/piper și tu, copil, ziceai „nu știu unde o/îl ține mama”?; răspunsul era instant: „dulapul stînga/dreapta, sus/jos, al doilea/primul raft, în spate”…
căuta mama un sutien și veta era acolo… „sertarul 2, pe dreapta!”
de altfel, cînd nu găseam ceva prin casă, tata ne îndemna mereu: „nu mai pierdeți timpul, chamați-o pe veta!”
Comentariu beton!64
Să știi că tata avea și struguri, gen tăiat și vin, dar cum ăia se culegeau toamna, nu mă lua niciodată, mă lăsa acasă să învăț. Bietul de el, câtă naivitate. 😀
Copil fiind, 3 săptămâni din every fucking August (ani la rând) mergeama Fetești la fratele bunicului. Avea omul ăla o grădină cum nu văzusem în viața mea (organizată până la ultimul fir de iarbă) și acolo, înșiruite la linie (de ziceai că-s la parada de 1 Mai) tronau roșiile. Acolo am văzut și mâncat roșii de-un kil.😍
Cât despre muncă…avea bunicul matern o tehnică specială să ne facă să producem și noi ceva. Făcea concursuri și povești din orice. Numai prășitul nu s-a legat de noi… Când s-a uitat săracul om ce am lăsat în urmă ne-a urat „distracție plăcută!” și ne-a trimis la joacă 😁.
Și așa trăiesc oamenii veșnic. Prin amintiri!
PS: Mi s-a zbârlit parul de emoția care m-a luat pe nepregătite. 😅
Comentariu beton!45
Statul în fața blocului sau pe băncuța de la poartă este străbunul FB-ului, nu?
Tatăl tău era influencer de succes! 🙂
Comentariu beton!33
Exaaaaaaact.
Deci tatal tau a inventat retelele de socializare si invidia vecinii 🤣🤣🤣🤣.Iti imaginezi ce era in sufletul lor si cum le ploua in gura cand se uitau in galetile voastre? Ce comentarii malitioase faceau pe la spate gen „sunt rosii siliconate dom’le”,”sigur au botox”, ” sunt frumoase dar sigur sunt proaste” la gust.Tare tatal tau cu intorsul rosiilor mari si puse deasupra 👿
Comentariu beton!16
Eu crescuta la tara, luam procesul agricol in plin inca din primavara: ajutat la pus ceapa, plivit, udat, etc. In plus fata de tine, fiind fata, trebuia sa particip activ la producerea bulionului, a conservelor de legume, spalam gogonele pentru muraturi, etc. Pe parte de zootehnie trebuia sa curat puii de pene, ajutam la spalatul matzelor cand se taia porcul, etc. Daca vine vreo super criza stiu sa fac de toate, mai am si o bucata de pamant la tara, sunt aranjata.
Cand locuiam in Militari toata floarea cartierului se aduna in fata scarii noastre unde era initial un chiosc care dadea pe datorie si mai apoi un shop n go cu bere ieftina. Cand mergeam la parinti la tara ne dadeau mereu ce aveau prin batatura. Toamna ne intorceam cu masina plina. Locul nostru de parcare era chiar in fata blocului, in dreptul adunarii satesti a comunei Militari si tot ce transportam de la masina in casa era inventariat. O doamna chiar a venit la noi odata sa ne intrebe daca avem castraveti murati si bulion. N-am tinut niciodata sa fiu invidiata, am preferat mereu sa fiu discreta si sa nu stie lumea ce am, unde ma duc si alte de astea, dar de aceasta radiografiere facuta de obstea sateasca a cartierului nu am scapat.
Comentariu beton!24
Am făcut ochi într-o gospodărie cu vie mare, animale de toate felurile și o zonă mare pe care se planta legume. Era de treabă tot anul și de la 5/6 ani am avut responsabilități și program clar. De atunci urăsc găinile, singura consolare era când, de pe la șapte ani, ma trimitea bunica-mea sa îi iau gâtul câte uneia.
Există totuși un fruct pe care îl urăsc de când eram clasa a șasea…. Eram mici, dar partidul ne-a trimis două săptămâni în deplasare (cazare și masă) la Nazarcea, unde lucram opt ore pe zi alături de pușcăriașii de la Poarta Albă, la cules de piersici. Măi frate, nu cred că o să uit în viața asta chinul ăla (și eu aveam antrenament), pe căldurile alea, cu puful ăla nenorociți care se lipea pe fiecare centimetru pătrat de piele, mai ales pe gât, amestecat cu transpirația. Era odios, mai ales că piersicii erau plini de niște gângănii negre și lunguiețe care ne invadau pe sub haine, nervoase că le luăm fructele. De atunci, pur și simplu nu pot să mai pun mâna pe piersici.
Am mai avut o „traumă” cu varza. Am mâncat și recoltat cu baioneta varză roșie în armată și zece ani după aceea, când vedeam orice tip de varză, mi se făcea pielea de găină.
Chestia pe care o făcea tatăl tău cu roșiile mi se pare foarte tare și îl înțeleg perfect 🤣. Făceam ceva similar când ma trimitea taică-meu să vând surplusul de roșii în piață: le alegeam pe cele mai mari, le vindeam cel mai rapid și aveam timp de bătut maidanul.
Comentariu beton!22
Acum roșiile mari se vând mai greu decât roșiile mici. Toată lumea caută din alea mici.
Ăăă… pe ce se bazează această concluzie. Io nu caut niciodată roșii mici. de exemplu.
buhnici approves
@Mișule, după cum știi, eu cultiv roșii, bine ai mei cultivă roșii, dar când sunt acasă eu sunt cel care le comercializează de la poartă. Și am roșii pe categorii – bineînțeles și prețurile sunt diferite:
– roșii proaste – gen bulion type
– roșii mici
– roșii mari frumoase cu pulpă foarte multă – gen 2 roșii la kg.
Ideea este, că mai toți cei care opresc la taraba amplasată în fața curții, prima oară întreabă de cele mici. Și de obicei pe alea mici le termin primele. La recomandarea mea pe lângă cele mici, clienții mai iau și din astea mari. Ideea este, că atunci când se întorc, vor clar din alea mari care au pulpă foarte multă și care sunt foarte bune.
Spre exemplu, eu unul, sunt singurul care lasă omul să își aleagă singur roșiile, care în prealabil sunt alese de către mine și asezate în lădițe.
Motivul pentru care vor roșiile mici este că nu au verdeața aia la interior – sunt siguri că roșiile sunt coapte.
Vezi tu, cei care comercializează roșiile, producători ca și mine, atunci când culeg roșiile și le vând en-gros, le culeg usor coapte – pentru că dacă nu le vând ele continuă să se coacă în bax – dacă le-ar culege coapte ar risca să se strice și să le arunce. Așa poți sta cu ele mai multe zile fără să le vinzi!
Intermediarul sau vânzătorul final, cel care cumpără de la noi producătorii, atunci când le vând, ca să facă bani cât mai repede le vând așa necoapte – de aici verdeața pe mijloc.
@Morrissey, nu prea am înțeles gluma, dacă se dorea a fi funny… 😉 îți spun eu nu a fost. Un 🤗 de la mine pentru încercare!
Comentariu beton!17
Eu în ultima vreme, adică de câteva luni, cumpăr doar de ălea mici, eventual lunguiețe dar tot mici. La nemți le zice pe etichetă cherrytomaten, rispentomaten (roşii viţă), cocktailtomaten, strauchtomaten (strauch înseamnă arbust). Romatomaten ar fi ălea cam mijlocii dar începând cu acestea şi mai mari nu prea au gust. Ălea mici au ceva gust de roşii şi nici nu trebuie tăiate – vin din Spania, Maroc, Belgia. Roşiile mai mari sunt din zonă şi insipide. Încă nu am încercat ălea babane, Coeur de Boeuf.
Nu am ce sa zic decat ca ai tras concluzia exacta. Fix ce facea Dl Vasilescu se intampla pe retelele de „socializare”
Ca nu inteleg de ce le zicere de socializare. Sunt retele de etalare (a corpului, a „productiei” si a punctului de vedere)
Păi aia cu punctul de vedere nu e greșită, cu celelate ar exista niște probleme.
Ba baetz si stimate nene Vasilescule , am cules la prune din frageda pruncie si tot de atunci am ajuns la concluziunea ca prunele e pentru altii . O sa va intrebatz de unde aversiunea asta pentru fructele astea mirobolante ,ei bine culegeam ca animalele atit eu cit si fratele din dotare , norocul nostru e ca nu se coceau toate prunele deodata ghinionul eria ca odata coapte ajungeau in tzarna , care tzarna se amesteca cu pruna storcita si aveam pe miini un maglavaiz de toata minunea . Cred ca va dadurati sama la ce foloseam prunele …. ezact se faceam licoarea numita tuica , dar ca expert pot sa va zic ca se deosebea de cea de caise sau cirese care erau absolut fantasstice.
Cu toate aceste neajunsuri puteam minca munti de marmelada sau magiun odata ce eriau prelucrate termic in ceaonul din dotare .
Comentariu beton!19
Bai aia de pusarati dislike vedea-v-as la cules de prune !
Superb, absolut superb!
În copilăria mea exista şi la Braşov la bunică-mea rețeaua de socializare numită banca 1.0. Bunica nu voia să dea add, share sau like şi mă încuraja să fac la fel. Ca atare când mergeam la piață ocoleam banca vieții ca să nu mă trezesc în newsfeed. Taică-meu în schimb parca ostentativ în fața băncii să provoace breaking news.
Bineînțeles că existau şi alte personaje care nu voiau să facă parte din grupul blocului, iar cu acelea trebuia să am mare grijă, să le răspund la 👋 şi buzz, în cel mai politicos mod. Dacă nu auzeau salutul meu dădeau repede cu 😠 la bunica, iar eu nu aveam decât opțiunea 🙊.
În grădină nu aveam plante care să suscite invidie (zmeura, coacăzele, căpşunele, morcovii, pătrunjelul, ceapa şi porumbul erau „average”), în schimb noaptea erau încălcate standardele comunității şi dispăreau 🌹🌻🌼. În cazul fericit, făceam share cu nepotul vecinilor, vişine contra alune. Mi-e dor de „rețeaua” copilăriei..
Comentariu beton!49
Oricât de mult am urât școala, munCA CÂmpului a depășit-o înzecit. Deși am crescut la oraș, după ‘89 au descoperit ai mei, prin bunici, că aveau ceva pământ de lucrat. Să vezi cercuri de fizică și pregătiri la matematică în uichend-uri ce băgam! În timpul școlii, că în vacanța de vară nu scăpam. Dar mă chinuiam să evit cu orice preț. Cu orice altă muncă fizică sunt OK, asta la țară n-am înțeles-o niciodată. Dacă o faci mecanizat și pe sute de hectare, aia, da.
Exact aşa. De aia îmi place Germania. Țăranii nemți au echipament cât cuprinde. Cu cât mai mare e suprafața cu atât mai baban şi dihai tractorul! Toți au slujbe şi doar în week-end merg pe câmp – mântuie repede treaba. Am avut bunici şi unchi la țară cu pământ, cred că mi-a rămas ceva undeva.
Aoleo, culesul de struguri, toamna, la țară. De cele mai multe ori era frig, mi se udau și năclăiau mâinile, făceam și „puișori” (crăpături pe pielea mânilor), îl detestam. Și pentru ce? Pentru vin? De vreo câteva ori am acceptat cu chiu cu vai să merg la cules, după aia am început să critic vârtos. Că de ce atâta vin și atâta chin? Că eu nici măcar nu beau, că se găsește și de cumpărat dacă e, că e prea mult, că nici măcar nu-i bun (mă rog, cunoscătorii m-au contrazis ulterior, mi-l arătau în lumină ce culoare perfectă are, plescăiau a mulțumire după ce luau o înghițitură), că, dac-ar fi după mine, aș rade din rădăcină via aia și aș face un teren de tenis, un loc cu iarbă verde și piscină. Din astea, elegant, frumos, cât de cât, să meargă culesul mai ușor. Așa că am fost scutită pe viitor. 😀
Comentariu beton!21
si eu urasc culesul strugurilor. Ai mei au cateva vi si ei culeg bob cu bob de pe struguri sa facem must. Si atata lucru si timp pierdut doar pentru maxim 4 sau 5 sticle. Din care bem sa zicem 3. Jur ca si tine, ca o sa rad via si pun tuia in locul lor cand ei nu vor mai fi pe lume
Ei, eu eram oțetită rău pe culesul de struguri atunci, în copilărie. Am avut apoi tot timpul din lume să mi se mai atenueze oroarea, să mi se mai schimbe optica. Bine că n-au insistat sau ceva, că devenea groasă cu rasul. :-))
La mine marea problemă este la cules de vie. Și când mă gândesc că străbunicii noștri legau grâul în snopi și-l băteau la roata de la bicicletă, pentru că nu toți își permiteau să plătească o batoză…
Asta e „culmea răbdării” cea adevărată
la unii dintre bunici: sapa. Aia sugea. Zile intregi la 30 de grade
la ailalti bunici: fan si prune. Cred ca aveau peste 100 de pruni. Bine, cand culegeam eram toata familia, dar tot inseamna 2-3 zile de stat cu curu in sus
la ai mei, din 93: de toate. Legume, pruni, porumb, betoane, garduri de fier
Ca atare, acu 2 ani cand am avut lotul de pamant aici in Stocolm…vecinii de lot au avut un soc. Imi dadusera o bucata de iarba si in doua saptamani era sapata, vreo 8 tipuri de culturi, totul la rand.
si io eram „pai, 50mp? gluma asta o faceam la 12 ani, acum sunt batran si ma misc incet”
Comentariu beton!13
La casă, o să-mi plătesc nepoții să-mi taie iarba. €100/lună.
Io o să le ofer mașina de tuns iarba și limonadă făcută de asistenta personală. 😀
Am crescut la tara, nu stiu altii dc tot spun vai ce bine e la tara, aer curat…daaar si munca e pe masura, vara cel putin se incepe munca la camp de prin martie si dureaza pana in octombrie…te plictisesti de sapa harlet furca si grebla de te doare capul si mainile..erau 2 lucruri pe care le am detestat toata viata la munca la tara. 1 greblat la fan, trebuia sa te plimbi cu grebla toata bucata si cand ai lucerna pe cate 2 hectare nu e deloc placut si 2 cea mai de rahat munca e aia de cules fasole printre randurile de porumb…o grozavie nu alta. Numai cine n a trait si n a muncit la tara cred ca totul e verde si frumos!
Comentariu beton!16
@Razvan exact la aiama gandeam eu acum ca ur culesul de fasole urcatoare din porumb, ca raie frunzele alea ca dracu si ma ustura pilea ca dracii si la fel la fân.In restul sapat, udat,prin gradina sau la pasari nu ma plangeam.Cert este ca sunt capabila pregatesc o pasare vie de la inceput pana produsul finit.Ii iau gatul, opatesc, jumulesc, ciopartesc fac o ciorba si un osstropel ca la pranz e gata masa.La Cracovia am curte dar am pus tuia si gazon.In primavara am plantat niste leustean dar l-am gasit tuns ca am lasat vecina responsabila cu gazonul si nu a stiut ce este ca astia nu folosesc la ciorbe.Voi pune altul in toamna sa am la primavara.Dar munca la tara e ok pt petioade scurte al.meu fiu mare a invatat si cu gradina de legume, sa sparga lemne, la facut bulioane sau gemuri si ii place sa faca cand merge acolo.A spart vreo 2 mc de lemne pt bunica-sa vara asta.Nu e rau sa stie una alta chiar daca 99% creste la „asfalt”.
@Aura nu e rau sa stie de toate, cate putin…rau spre groaznic e cand tre sa traiesti acolo toata viata, am trait 20 de ani si i am prins in fiecare vara muncile campului, te trezeai dimineata la 5 zilnic sa te duci cu vacile la cireada, apoi veneai acasa, mic dejun so unde era treaba…am avut ani in care ai mei aveau cate 4 5 vaci si cate 20 30 de purcelusi..daaar tata a fost pe principiul lasa sa avem, cu toate ca kg de porumb era 80 de bani dar plateai la zilieri cel putin 30 40 de mil pe vara…