Ieri, în ziua 4, am condus Lexus NX 350. A fost și prima zi (probabil singura) în care am ieșit de pe drumuri asfaltate, am rulat vreo câțiva kilometri buni pe drum pietruit ca să putem ajunge la oamenii care ne așteptau cu prânzul. Mi-a plăcut senzația, s-a apropiat un pic de off road.

În rest, foarte mișto mașină Lexus, frumoasă, elegantă, întoarce lumea capul după ea pe stradă. Și nu numai pe stradă, la Alba Iulia am văzut un tânâr cetățean care i-a făcut poze din toate unghiurile posibile. Da, ce să mai, o mașină care reprezintă un anume statut social, probabil. O să revenim pe subiect.

Până atunci, aveți aici rezumatul zilei:

Și cele mai mișto fotografii de ieri. Știu că sunt cu mașini și poate v-ați plictisit de mașini, dar și în lotul ăsta de poze sunt câteva spectaculoase.

Bonus, pentru c-ați fost cuminți, vi-i arăt pe Haiduc și pe Bella.  ❤️

Ah, încă ceva, întreba cineva ieri sau alaltăieri cum de sunt mașinile atât de curate mereu. Mai ales în condițiile în care le rulăm, nu le ținem în parcarre. Păi, explicația este una singură: mergem cu ele la spălat zilnic, uneori și de două ori pe zi. Tocmai pentru a arăta atât de curate în fotografii.

Atât pentru ziua 4 din

CarsAndRoads by Michelin

🍀 Green Partner: Banca Transilvania prin BT Leasing

⛽ Alimentat de: MOL Romania

🚗 Mobilizat de: Autonom

💻 Tehnologizat de: Server Config