Articol scris de Iulia.
…
În cazul în care vă întrebați uneori (de parcă n-ați avea nimic mai bun de făcut) de ce sunt eu așa dusă cu căpuțul, m-am gândit să vă redau mai jos câteva mici fragmente din viața mea. E o colecție de chestii pe care n-am crezut că le voi spune vreodată, la modul serios, vreunei alte ființe vii, dialoguri rupte din teatrul absurd care e uneori viața noastră de zi cu zi sau situații reale care se întâmplă în familia noastră, mai mult sau mai puțin extinsă.
Una destul de recentă, când m-am auzit spunându-i lu’ fi-miu la un moment dat: „Te rog frumos să nu lingi câinele!” E, vedeți, deja vi se pare dubios. Da nu e chiar așa. În primul rând, pentru că fi-miu are trei ani jumate și da, încă mai linge chestii. În al doilea rând, pentru că numitul câine tocmai venise de la tuns, frezat și odicolonat. Iar fata care se ocupă de el are nush ce șampoane magice, de vine ghioarla acasă mirosind a bărbat bine, ți-e mai mare dragul să-l miroși. Așa că am adulmecat încântată câinele și am invitat și copilul să facă același lucru, dacă dorește să se convingă ce frumos miroase cățelul. Ceea ce copilul a și executat. Decât că nu s-a mulțumit cu o adulmecare a jivinei, ci a decis că poate ar fi oportun să-i tragă și o limbă rapidă.
Alta, de acu vreo săptămână. Ies frumos afară de dimineață, să mă bucur de o zi cu soare și (cel puțin aparent, că nah, noi suntem la Brașov, și nu știi niciodată) ceva căldurică, să-mi beau țigările și să-mi fumez cafeaua. Intru înapoi în casă în mare viteză și strig după om: „Poți, te rog, să iei șoarecele de pe masă, că nu pot să-mi beau cafeaua!” Nu, nu depozităm în mod normal șoareci pe mese, însă pisica noastră are uneori plăcerea de a ne aduce ofrandă din dihăniile pe care le mai vânează. Iar pentru că se știe, de mâncat, mâncăm la masă, pune șoarecii, șocâții, cârtițele și ce mai prinde, în stare de deces total, uneori chiar și parțial halite, pe masa din curte. Că doar nu suntem animale, să lăsăm mâncarea pe jos, nu?
„Auzi? Vezi că am terminat de tuns copilul, dai te rog drumul la compresor?” Nope, nu mă enervase copilul suficient încât să vreau să-l suflu până pe Lună, explicația e simplă: copilul se vaită că îi intră bretonul în ochi. Fiind o mamă denaturată, nu apuc să-i fac programare la tipa care îl tunde de obicei. Așa că înșfac foarfeca de filat a câinilor și retez bretonul copilului. Și dacă tot i-am ciuntit bretonul, îl mai ciuntesc oleacă și pe la spate. Termin treaba, toate bune, da copilul se vaită că-l „scarpină” de la părul care i-a intrat pe sub haine. Încerc să îl conving să facă un duș, dar n-ai cu cine. Așa că pun omul să deie drumul la compresor, suflu copilul cu oleacă de aer pe sub haine, scăpăm de păr și toată lumea e mulțumită. Și nu, nici un copil nu a fost rănit în acest proces, ba chiar s-a distrat copios.
Una cu ai mei. Taică-miu e cel mai minunat, bun și calm om din lumea asta și din toate lumile care pot exista. Dar și cea mai aeriană ființă pe care mi-a fost dat să o cunosc vreodată. Iar ca orice ființă aeriană, cele mai mari și eterne probleme sunt: „Unde-mi sunt ochelarii? Unde mi-e telefonul?” Și, evident, clasicul „Unde-mi sunt cheile?” Acuma, cu telefonul e relativ simplu, că suni și afli de unde piuie. Bine, asta dacă nu cumva e în coșul de rufe, afară, în mașină sau prin vreun rucsac dosit bine într-un dulap. Cu ochelarii, maică-mea a rezolvat-o elegant: i-a făcut mai multe perechi. Beleaua e atunci când, din cele 6 perechi, nu se găsește nici una…
Dar cea mai mare problemă e cu cheile. Pentru maică-mea, nu pentru tata. Și o să înțelegeți imediat de ce. Pentru că tata, dacă nu găsește cheile domniei sale, le ia pe ale maică-mii. Și pleacă. Maică-mea, fată prevăzătoare. În afară de setul de chei din casă, mai are un set de rezervă în mașină. Problema intervine atunci când taică-miu pleacă de acasă, încuie frumușel în urma sa cu cheile maică-mii, iar asta se trezește încuiată în casă, uitându-se lung pe geam la mașina în care sclipesc vesel cheile de rezervă. Așa că maică-mea se pune binișor pe geam și așteaptă să treacă vreun vecin, ca ea să apese pe buton, să descuie mașina, iar respectivul vecin binevoitor să îi dea cheile de la casă, să poată ieși și ea să-și vadă de treabă.
Mă sună prietena mea din capu’ satului: „Ce faci? Ai treabă multă? Dacă nu ai, poți să vii puțin pe la mine, că s-au bătut ăștia și tre să mă ajuți să-i coasem, că nu pot singură.”Nope, nu face parte din vreun clan de dubioși, nu e barman la birtul din sat, nici asistentă la dispensar ci e veterinar din fire și crescător de janghine d-astea de care avem și noi. Și fiind crescător, deține în mod uzual oriunde între 6 și 8 dihănii. Care, uneori, o mai iau pe ulei din diverse motive și se mai iau la marele caft. Care, de obicei, nu e prea grav, ci se mai soldează cu câte o blană găurită sau ureche jumulită și necesită câte-o cusătură, pe ici-pe colo. Așa se face că am învățat să cos câini, da dacă mă pui să cos un nasture, s-ar putea să mă înțep în deșt de paișpe ori până reușesc.
Cred c-am mai zis asta pe aici, socru-meu are nouăzecișiunpic de anișori. Iar acu câțiva ani (nu mulți, vreo 4-5, așa), a decis că-i trebe smartfon. Foarte bine și lăudabil, zic. Că încearcă să se mențină la curent și să își țină mintea ocupată. Problema e că socru-meu are în momentul ăsta răbdarea ceva mai limitată decât fi-miu și dexteritatea lui Pinocchio pe vremea când era un băiețel din lemn. Așa că se întâmplă uneori să mai facă năzdrăvănii prin telefon, pentru că apasă aiurea sau nu are răbdare să se întâmple chestii. Așa că face câte ceva și apoi ne anunță că ceva sau altceva „nu mai merge”. Acu, cea mai recentă belea e că nu îi mai merge aplicația prin care vede camerele de supraveghere de la casa de la țară. Că alde socrii mei stau la cutie de chibrituri la Brașov, dar când dă firul ierbii, se mută undeva prin Covasna, unde au o căsuță din lemn cu 2 camere ș-o bucătărie. Și unde socru-meu a dispus să fie instalate camere – nu aiurea-n tramvai, aș zice, că zona e predominant locuită de etnia conlocuitoare de culoare mai puțin caucaziană și „vizitele inopinate” prin casele oamenilor sunt destul de frecvente.
Așa. Bun. Deci s-au pus camere și i-au instalat oamenii ăia și o aplicație prin care poate vedea camerele live. Da acu aplicația nu mai merge. Ceea ce e o mare problemă. Că nu mai vede camerele. Și el trebuie să poată vedea camerele. I-am promis că trec pe la ei să văd despre ce e vorba, dar mărturisesc, nu-s pe cea mai mare grabă. Nu de alta, dar chestiunea nu mi se pare chiaaaar așa de arzătoare. Pentru că între timp a dat firul ierbii, iar ei sunt mutați acolo deja de vreo 3 săptămâni. Deci practic văd live ce se întâmplă, fără să aibă nevoie să se uite pe camere. Da dacă lu tata socru îi trebe musai să vadă camerele, cine-s io să mă împotrivesc?
Și-ncă una și mă duc. După cum am mai relatat, am o problemă maaare de tot cu păsările. Porumbei, bibilici, turturele, găini sau prigorii, nu contează, mi-e o frică de ele de mă kk pe mine. Și pentru că vorba aia cu „unde tună și-i adună” pare să se potrivească mănușă la noi în familie, am nimerit unul de e la fel de kkt pe el când vine vorba despre astfel de orătănii. Deci ne e frică la amândoi de paseri. Precizez că teama este prezentă în egală măsură și dacă dihania e vie, și dacă a predat bocancii. Sau grăunțele, sau ce dracu or preda astea când crapă.
Așa că, atunci când ne-am trezit cu o pasăre răposată pe terasă, din motive de că se izbise ca tâmpita, full thorttle, de geamul de la sufragerie și a căzut lată și acolo a rămas, am concluzionat că avem o problemă – cum mai ieșim noi din casă? Că nici unul n-avea curaj să se apropie. Nu de alta, da nu poți să știi, că poate prinzi curaj, ieși afară să îndepărtezi leșul (el, nu eu, că io nu mă ating și pace, poa să fie oricât de moartă o fi) și când colo, ce să vezi, jigania nu e moartă, ba prinde curaj, alimentată de adrenalina panicii, și-ți sare la beregată…. Așa că ce am făcut? Am sunat-o frumușel pe prietena mea din capul satului, a venit, a luat un făraș și o mătură, a colectat mortăciunea și așa am putut ieși și noi din casă. Ce bine e să ai prieteni :)))
Acestea fiind zise, cred că e suficient de clar că, la ce colivie cu nebuni e în preajma mea, n-am cum să am nici eu chiar toate ceștile-n dulap.
sursa foto: freepik.com
Și iată cum incepe ziua bună
Frumos
Comentariu beton!59
Asta nu poate decât să mă bucure 😊
Comentariu beton!25
Vesela viata,ce sa zic ! Te tine in priza zi lumina, ceea ce nu este chiar rau, dar, mai trebuie si cate o pauza. Hai la o cafea,eu mai fac una din cauza de articol ! Multumesc Iulia !
Comentariu beton!30
Dada, nu mă plictisesc deloc-deloc 😁
nu e panică, fată! e drept că eu nu mă pot descrie cu atîta acribie că, na, mă știe lume, da’ fie-mea îmi recomandă, destul de des pentru gustul meu, să vizitez un spiholog…
ce să zic, cîtă vreme nu jonglezi cu cuțite în centrul tîrgului, eu zic că e safe, nu?
să nu mai zic și că normalitatea e plictisitoare…
Comentariu beton!49
Am vizitat io un psiholog, ca să nu trebuiască s-o faceți voi 😂
M-a trimis acasă, a zis că are și știința aia limitele ei 🤪
Comentariu beton!90
Viața ca o casă de nebuni. Cunoaștem. Din vremurile când copiii erau mici, aveam câini, pisici și bunici. O prietenă îmi spunea „dacă mergi la psiholog, ăla va avea nevoie de un psihiatru”.
Comentariu beton!58
@Gabil 🤣🤣🤣🤣🤣
Încep să se lege lucrurile… 😂
Comentariu beton!19
Iti dai seama ce plictiseala dracului daca nu aveai toate astea? Nici nu vreau sa ma gândesc.
Comentariu beton!19
Claaaar, ajungeam să rod tencuiala de atâta plictiseală! 😁
Comentariu beton!22
Una de la mine: cind fiu-meu de 17 ani a venit la mine intr-o joi pe la 10 noaptea sa ma intrebe pentru prima data daca poate dormi la o fata, eu stateam pe canapea si m-am uitat indtant la lustra sa vad daca nu e cutremur. Mi se paruse ca s-a bitiit canapeaua sub mine. Cum sa ii raspund? Sa ii spun sa se duca, eram o mama in opinia mea de atunci prea libertina. Sa ii spun sa nu se duca, eram absurda. Asa ca i-am dat un raspuns evaziv, ca in bancul cu ala care il cunoscuse pe Lenin, reproduc: si cum l-ati cunoscut pe Tovarasul? Pai eu lucram la colhoz, pliveam vinetele, si a trecut Tov pe acolo si mi-a spus: tovarase, lasa-ma di pe mine sa plivesc, sa te ajut. Eu m-am gindit: daca il las, imi rupe vinetele, ca nu stie. Daca nu il las, se supara. Asa ca i-am dat un raspuns evaziv. Ce i-ati spus? I-am spus: du-te-n pizda ma-tii. Ei, asa si eu. Raspunsul meu spontan a fost: NU IN TIMPUL SAPTAMINII. Copilul s-a blocat, o fi corelat in minte cu programul de scoala si a zis:ok. Stateam pe urma singura pe canapea si ma gindeam: de unde mi-a iesit asta?? In fine, am dres busuiocul continuind cu: daca tot ai adus discutia, te eog sa te protejezi. El: stiu, mama, boli, sarcini, aleaalea. Am rasuflat usurata, tsunami trecuse. Simbata insa nu a mai riscat, mi-a zis ca se duce la o petrecere. Am raspuns scurt: du-te. Si am scapat. Ulterior, noi plecind aproape in fiecare weekend de acasa, nu puteam sa nu remarc la intoarcere casa LUNA, bai, frecata cap-coada, aranjata. Aveam deci si avantaje. O data insa, cind am venit acasa, m-am asezat in pat, m-am uitat spre geamul usii de la balcon si am remarcat o urma de spate lipit de usa, vizibila in soare. Eh. Deci geamurile nu se spalau. Bine si asa.
Comentariu beton!167
😂😂😂
o urmă de spate, ahahaha dar le cauți frate
n-am mai auzit asta
Comentariu beton!18
Și ce au zis doctorii … ? Mai scapi ? … veterinarii, ofc 🤪😋
Văr’mio h’ăl MARE (aprox 2m, 120+ kg) a zis că io n-am scăpare … hrănesc păsările și le adap, da’ le privesc frecvent ca pe o ciulama 🤭🤪 Csf, n-ai csf … când ești bruiat la căscuță … te manifești ori suferi în tăcere. Bruiaj!
Comentariu beton!27
Scap, scap, că mă zbat, nu mă las așa ușor 🤪
Mulțumesc 😁 asa da început de zi 😁👌
Cu plăcere 😁
Musai să subscriu și eu la faza cu plictiseala. Am fi vai și amar fără aceste „mici” scăpări… Nu tu pufnit cafeaua printre dinți, nu tu curățat plita de dragă dimineață… Mulțumesc @(altă)Iulia… Din nou… :)))))))
Cu mare plăcere 😁
Ai talent. Și umor. Și ești tare simpatică. Pe genul Seinfeld. Poți să scoți umor de calitate din tot ce te înconjoară. Și asta e foarte rar.
Mulțumesc petru sâmbetele cu zâmbete.
Comentariu beton!31
Mulțumesc. Dacă n-aș râde, aș plânge. Destul de des. Așa că mai bine să ne veselim, zic 😝
Comentariu beton!17
Ai talent, Iulia. E pacat sa renunti :-))
Un inceput de weekend frumos! Ceea ce va doresc tuturor! Iulia, continua sa ne faci diminetile de sambata frumoase! Zice lumea ca te pricepi! 🙂
Care weekend minunat și mirobolant vă dorim și dumneavoastră! 🙂
Ieri, lui fiu-miu: „hai să te învăț să te demachiezi corect”. Din categoria „îmi imaginam că voi spune asta, dar nu ție, ci soră-tii”. În apărarea mea, joacă într-o piesă de teatru și are rolul unui adolescent rocker vopsit cu (mult) negru pe la ochi. Se demachia el după spectacole, dar tot mai rămâneau ceva urme, deci n-am avut de ales!
Comentariu beton!43
De când am copil am ajuns la concluzia că cele mai improbabile chestii pe care le-am zis în viața asta au fost adresate copilului 😁
Comentariu beton!25
Cum ar fi :”bravo, mami, ce melc drăguț!”😁 Legat de aia cu păsările, acum ceva ani, venim tot familionul de pe-afară, aprindem lumina și vedem o chestie care începe să zboare, să se izbească de tavan, de pervaz, de lustră, de podea. Eu trag un chiot, înșfac copiii la subsuoară și ne baricadăm în dormitor. După câteva minte, ne cheamă soțul, avea in palme o vrabiuță speriată. Îi dă drumul pe geamul care era intredeschis (pe-acolo și intrase) și ne vedem de viață. Faza e că a doua zi dimineață el urma să plece din țară pentru câteva luni. Și stăteam noi așa și mă întreabă ce făceam dacă se întâmpla asta mâine sau în zilele următoare? Ei, ce? Inșfăcam copiii, o zbugheam din casă și mă opream la prima agenție imobiliară!:))
Comentariu beton!27
Claaaar, direct la vecini sau la o agenție imobiliară mergeam 🤣
La vecini/prieteni ar fi trebuit să explic motivul refugiului. Exclus! La o agenție spuneam frumos că tocmai mi-a luat casa foc și aia era.😂
Aaa, deci tu ești under cover, nu recunoști că ai panici d-astea 😂
Vezi, la mine e mai simplu, știu oamenii din jur că-s dusă și nu s-ar mira dacă aș apărea la 12 noaptea cu copilu în brațe, din motiv că mi-a intrat vreun guguștiuc în casă 🤣
Comentariu beton!18
De recunoscut, le recunosc, n-am o problemă cu asta. Problema e că după ce reacționez exagerat în fața unor panici/sperieturi/surprize/întâlniri neașteptate, uneori prin fugă nejutificată, deseori revin asupra reacției și concluzionez ceva de genul: bă, dă-o naibii, mă alungă pe mine din casa/bucătăria mea o pasăre? Și atunci aș fi intrat în fight mode. Într-o situație reală, mi-aș fi pus copiii la adăpost, să nu vadă ce se întâmplă. Gen cum deschid toate geamurile, mă înarmez cu un mop sau o mătură și fugăresc apoi vrăbiuța aia prin toată casa, până găsește singură ieșirea. Nu știu cum a liniștit-o soțul și-a luat-o în mână ca să-i dea drumul pe fereastră, dar normal c-aș fi under cover. Pe sistemul, peace not war, gen.
@Anduța, era să zic de hotel, da’ am văzut că soțul pleca pt câteva luni… 🙂
la agenție te duceai să închiriezi casă, sau să cumperi una nouă? 🙂
Ady, să mă răzgândesc. Și să mă întorc să mă lupt cu vrăbiuța!😀
cand esti trist ….cauta ceva scris de Iulia ,sigur aduce zambetul.
Comentariu beton!23
🥰
Ma scarpina… asa spunea si copilul din dotare cand era mai mic. De fapt cred ca asa spune si acum 🙂
Ce tare! Mi-a plăcut mult. 😅
La păsări eu sunt cea curajoasa. Ca ne-am mai trezit ai noi in balcon cu câte una. 🤣
La lilieci, soțul. 🤭
Pfff, atunci tre să te caut când e plecată prietena mea în concediu 😂
La mine în balcon își făcuseră cuib niscai porumbei (când stăteam la Buc). N-am mai călcat în balconul ăla până când am vândut apartamentul.
Cum zici tu că : ”În cazul în care vă întrebați uneori (de parcă n-ați avea nimic mai bun de făcut) de ce sunt eu așa dusă cu căpuțul” – eu cred că nu se întreabă nimeni de ce ești dusă, ci de ce ești adusă 🙂
mișto faze, deși unele de neînțeles, aia cu șoricelul pe masă sau aia cu găina din fața ușii he he he ha
place, place 🙂 🙂 ?-)
De vânt sunt adusă. Unul mai vijelios, așa 😂
Pentru chei se găsesc brelocuri la care fluieri și îți răspund cu același fluierat,se pot agăța și de ochelari la o adică !!!!😜😜😜
Cu plăcere !!!
Îhî. Problema e când se cumpără un astfel de breloc și se uită unde s-a pus, înainte să ajungă în contact cu cheile 😂
Carevasăzică, Io cu Iulia n-am putea fi colocatari. Cred că nici măcar în același hotel.
Că io-s în stare să adun tot neamul de viețuitoare pentru admirația copiilor. Reptile, miriapozi, toată nația gândăcească și păienjeneascăși nu mai zic de paseri.
Piciul meu e un izvor de cuvinte și fapte ăăă, cum să spun, mai puțin firești; iar eu m-am molipsit de la el, clar. Bine, și fiică-mea are aportul ei, dar el ne-a dat universul peste cap (articolul tău mi-a deschis ochii).
La „nu linge cățelul” nu am ajuns (dar nu se știe niciodată), însă mereu sunt auzită cu „nu vă mai certați pe cățea, împărțiți-o frățește!” 🙃
Una de mi-o amintesc cu drag, pe când avea vreo 3 ani și i-am spus să se incalțe singur că mă grăbeam: făcea rolling eyes într-o tăcere deplină. îl întreb „ești bine? ce ai?” – el „fac bafăling (buffering)…”.
Mereu dacă strică ceva, orice – s-a „bug-uit” din greșală! Da, da, toate se întâmplă din greșală. El este doar o unealtă în mâna doamnei greșală, da? Și nu că ar vrea să fie, dar nu se poate împotrivi. Cel puțin așa mi-a spus el…
Ieșise de la grădiniță cu un coșuleț handmade foarte drăguț. Încântată îl întreb „tu l-ai făcut?” – îmi răspunde „ahaha, nu, mi-a dat doamna unul random, al meu era chiar caraghios”. Mda, random. Mda, clar.
Acum două seri, la cină fiind, a strigat (din toți rărunchii) deodată „mamiiii, mi s-a rupt dințișorul!”. Ne-a stat tuturor inima în loc, mă și vedeam la urgențe stomato. Avea un dințișor de i se mișca de vreo săptămână (primul, de altfel), dințișor care a binevoit să își dea demisia fix la cină. Cu inima cât un purice doar am întins palma spre el, el a scuipat împricinatul în palmă și, după o studiere amănunțită, am concluzionat că a demisionat întreg, nu frânt.
Experiența m-a învățat că mai bine îi spun opusul pentru a face cam ce trebuie, gen „Nu cumva să te apuci de colorat! Mănâncă și tu cu mâna! Aleargă și țopăie, vecina nu se supără! Joacă-te pe telefon! Nu cumva să adormi! Stai pe bancă! Azi nu te duci la grădiniță! etc. Bine, mai nou spune „aha, ești ironică!”, dar tot opusul a ce îi cer să facă, face.
Până la articolul tău nu am meditat pe tema asta, dar e clar că picii nu prea mă ajută să am și eu cât de cât alură de „mama model”, dimpotrivă chiar.
Anyway, I was normal two kids ago (cred/nu știu, nu îmi mai amintesc/și ce dacă).
Comentariu beton!46
Ahahahahaha, cât am râs la ăia cu I was normal two kids ago 😂😂😂😂😂😂😂😂
I was normal 3 dogs and 1 kid ago 🤣
Comentariu beton!16
Iulia, ești minunată, să nu lași vreodată pe cineva să-ți spună altceva!!! 🙂 iar cu privire la colivia cu nebuni din jurul tău.. nu te-ngrijora! uite, eu am o grădină zoologică și supraviețuiesc! da, da.. toți!! 🙂 🙂 Eram la un congres medical și pentru că eu mi-s oleacă mioapă, dar refuz cu îndârjire să port ochelari în public, aleg întotdeauna să stau în ultimul rând, astfel încât să dorm cu sufletul împăcat. Lângă mine s-a nimerit să se așeze un coleg de altă culoare. Ce culoare, mă veți întreba?! Una neagră, dar optimistă! Pentru că nici el nu era animat de sentimentul profund al cunoașterii am început o mică discuție în șoaptă, care s-a prelungit pe întreaga durată a lucrărilor. Printre nenumăratele subiecte abordate a fost și ăsta: cum se descurcă el cu provocările lingvistice, ca medic într-o țară străină.
– Cel mai greu e cu expresiile pe care voi le învățați la grădiniță și pe care eu le descopăr acum.
– Expresii de genul.. ?
– Expresii de genul „Vecinul Costică”. De unde să știu eu că așa spuneți voi că vă duceți la toaletă?!
– Așa se spunea acum 100 de ani, de unde ai auzit asta?!?
– Hai să-ți povestesc, zice..
Povestea doctorului negru și a vecinului Costică
-Consultam un om bătrân. „Moș” cum se mai spune la voi. Unul lent. Îi luase un sfert de oră până și-a scos paltonul. Îl întreb ce are.
– Am o problemă care mă supără rău de tot.
– Ce anume?
– Mă duc des la vecinul Costică.
Se ridică de pe scaun și îmi zâmbește. Probabil de frică, fiindcă știu că voi, albii, vă temeți de negri. Eu nu-i zâmbesc deloc, încerc să înțeleg ce vrea să-mi zică. Începe să se caute prin buzunare.
– La vecinul Costică?
– Da, știți dvs.. Ziua mai e cum mai e, dar noaptea mă duc și de 4-5 ori.
Scoate o batistă și își suflă nasul. Se așeză la loc pe scaun și se șterge cu aceeași batistă pe frunte.
Încep să mă îndoiesc că are nevoie de chirurg și să fiu din ce în ce mai sigur că e țicnit. Și cu nebunii e indicat să fii calm și să zici ca ei.
– De ce vă duceți?
E rândul moșului să se uite ciudat la mine.
– Pentru că am nevoie?
Îl privesc din ce în ce mai încruntat. Știu că asta sperie orice alb, cât ar fi de nebun.
– Aveți nevoie de vecinul Costică?! Vă cheamă el sau cum?
Se încruntă și el. Am un metru optzeci și șapte, 100 de kile și-s negru; așa curaj n-am mai pomenit!!.
– Da.. mă cheamă..
Mda, sigur, cum spuneți voi: Moartea îl caută pe acasă și el se duce la vecinul Costică..
– Nu-i mai răspundeți!
Și atunci îl văd cum se înroșește:
– Dom’le, mata ai venit în țara mea să mă tratezi sau ca să mă enervezi? Dacă mie mi-e a pișa de trei ori pe oră, cum să nu mă duc?! Voi, în Africa, nu vă duceți la.. la.. la vecinul Costică?!?
– Și tu.. tu ce i-ai spus?
– Eu m-am ridicat și i-am spus că..
– Ce, ce?
– Că noi, în Africa, ne mâncăm vecinii, nu ne pișăm la ei. În două secunde a dispărut din cabinet. N-aș fi crezut că e atât de iute.. hmm..
Comentariu beton!127
🤣🤣🤣🤣 Hai că azi bag de seamă că sunt șanse ca în comentarii să apară altele mai dihai decât astea ale mele 😂
Comentariu beton!17
am râs cu muci.
între noi fie vorba, eu nu am auzit-o niciodată p-asta cu vecinul Costică. 🙂
Comentariu beton!16
Dna Irina,și nu ați trezit colegii participanți la conferința cu hohotul de rîs?minunat dnul.dr. 🤣😆
@Carmen, și cei cu vreo două-trei rânduri mai în față erau pe jos 😂 numai vorbitorul nu pricepea ce găsim așa amuzant în spusele lui
Comentariu beton!19
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Penal nu alta 🤣🤣🤣
Bahahahaaaa cat am putut sa rad!
Nici eu nu o stiam pe asta cu vecinul Costica.
La mine in familie, Mitica si Costica sunt amantii :))) Mama, cand mai vrea sa il oftice pe domnu’ din dotare, il mai ia cu „Hai, pleci, ca am vorbit cu Costica, si dup-aia ma duc la Mitica” =)) …. Ca doar n-o fi Costica = pisu si Mitica = kk… Nu? NUU? NUUUU? Ca am aici o revelatie, sa ma ajute cineva !!!
@Ady & @Andreea C., cam pe vremea bunicilor și-n tinerețea părinților mei erau uzitate, în argou, privată/ vecinul Costică/ mă duc să dau un telefon 🙂
Super text! Mi-a placut maxim si m-a binedispus! Felicitari!🤗
🥰
Well, când mecanicul lui O Henry se lamurea că pe lângă apa rece și curată pentru locomotiva trenul i se alesese și cu un trib șăgalnic de nativi cu tomahawkuri la brâu dornici de scalpuri și distracții tari cu pasagerii, o convingere i se năruia pe vecie .
El fusese convins că oprirea programată la gara din mama mă-sii creek nu implică nici un fel de năcaz.
Așa că teama domnului și doamnei Iulia, aici de față, față de păsări, poate fi justificată cu asupra de măsură .
Nu ne facem că uitam de păsările lui Hitchcock și panarama stârnită de aceste viețuitoare aparent inofensive într-un banal târg de provincie american, ok?
Eu zic sa nu ignoram niciodată acest aspect .
Uneori pasarica poate fi o armă mai mortală decât Bayraktarul ginerelui lui Erdogan .😁
Exaaaaact! Cum să vezi Hitchcock și să nu te c*ci apoi pe tine de frică de 🦅?
Mie mi-a zis cel mai bun prieten, pe cand faceam amandoi prostii nemasurate pe vremea liceului: „bai, pe bune acum, eu barem sunt irecuperabil, dar tu nici macar atat nu esti”.
Comentariu beton!15
Bun venit în club 😂
One flew over the cuckoo’s nest
😂😂😂
Jajajaja abia sunt la cafea cu a treia lulă. Bun, alaltăieri bărbatu din dotare vorbea cu un prieten venit în vizită și îi zice ” nevastamia și-a lui X beau cafeaua la bar ” la care ăla zice cum mă „nevasta și-a lui X” și eu mă spărgeam de rîs. Pai da aia și cu mine o ardem la cafea in cîrciumă.
Sa ști ( altă)Iulia că tocmai fiimea de 14 ani și-a achiziționat un boboc de 🦆 care sta in casa și piuie zi lumină. E tare drăgălaș și merge prin casă după noi și îi place sa stea pe umăr 😜și dacă rămîne singur piuie de numa
Să-l stăpâniți sănătoși, ce să zic… Să nu mă chemi în vizită prea curând 😂
S’arna pentru masa! Am ras de m-am saturat!
😂 Să-ți fie de bine!
Speech-ul sotiei azi dimineata, inainte sa plece cu prietenele in drumetie:
„Omule, am inteles foarte bine…eu, cand deschid dulapurile de haine, ma extaziez sa-mi vad bluzitele, fustele, taioarele si ce mai e pe acolo. Tu, cand deschizi particica care ti-a mai ramas, te lasa complet rece aproape tot ce e pe acolo inafara de chestiile in culori de camuflaj la care spunea fiica-ta „Mami, iar s-a imbracat tata in copac, pleaca la pescuit”. Si ca sa fii fericit, ai indesat acolo lucruri sa poti exclama si tu „Vai, ce mulineta lucioasa, ce nada aromata, ce carlige ascutite…”. Dar incearca macar sa organizezi totul asa: raftul de sus haine de pescuit si chestii de pescuit, dedesupt haine, dedesupt iar haine, ultimele doua rafturi chestii de pescuit. Nu haine si doua mulinete in cutia cu chiloti, tricouri si cutie cu woblere intre ele, teanc de pantaloni si doua pungi cu boilies Highway to smell peste ele, cica sa tina moliile departe. Si pina ma intorc, sa nu mai vad nici husa cu bete, rucsacul cu accesorii si galeata cu nada pe hol si vezi ce faci cu lansetele din camera fetei”.
Deci despre ce normalitate vorbim noi aici? 🙂
Aaaa, si ca sa-ti faci o idee despre zona in care stam…avem o buna prietena, ORL-ist, cabinet, etc.
In cabinetul de langa ea vine si se instaleaza un medic psihiatru. Prima zi de consultatii, pacienti, la sfarsitul programului intra la prietena noastra in birou:
„Dumnezeule, lumea de aici e nebuna!”
Asta: „Aaaaa…pai…esti psihiatru, cum ai vrea sa fie pacientii?” 🙂 🙂
El: „Da, mai, dar aici sunt chiar dusi cu pluta!!”
Comentariu beton!21
🤣 Ce bine că avem garaj, și singurele chestii de care mă mai împiedic sunt cizme, mănuși sau căști moto. Că altfel sigur am avea truse de scule prin dulapuri și piese pe noptiere…
Nu ca aveti garaj…aveti garaj cu frigider cu bere! 🙂
Și nu numai atât, dar am și refăcut stocurile ieri 😁
Carevasăzică, Io cu Iulia n-am putea fi colocatari. Cred că nici măcar în același hotel.
Că io-s în stare să adun tot neamul de viețuitoare pentru admirația copiilor. Reptile, miriapozi, toată nația gândăcească și păienjeneascăși nu mai zic de paseri.
Nici măcar în același cartier 🤣
Doamne, cât am râs! Iulia, textele tale sunt grozav de amuzante, dă-i înainte cu scrisul. Dar și unele comentarii, chiar cu muci și zgomot am râs, zău așa.
Cu pasărea, hai treacă-meargă, dar cu șoarecele pe masă, cred că țipam de se auzea în partea ailaltă a globului…
Mulțumesc 😁
Uite, culmea, de șoareci nu mi-e frică. Oleacă scârbă, când sunt duși pe eternele plaiuri ale vânătorii, da altfel n-am treabă cu ei.
Mulțumesc, Iulia, m-ai făcut să mă simt (aproape) normal. Și iar am râs cu muci. Faza cu liliacul (mamiferul, nu floarea) și câinele prietenei am mai povestit-o, așa că nu o să mă repet. Ce credeam că nu o sa zic vreodată? In primul rand, „ți-am zis eu” unui copil de-al meu. Mi-am jurat să nu spun asta vreodată. Ei, la dracu. Cu asta mică zic cel puțin odată pe săptămână. Și „asta mică” are 15 ani, să ne înțelegem. Cel mai recent caz? Avem o discuție oarecum in contradictoriu pe tema liceului la care vrea să meargă (contradictoriu de-a binelea, de fapt), îi explic eu câteva lucruri și închei apoteotic cu „te rog sa te gândești și din acest punct de vedere”. Mbun. Azi mă anunță nonșalanță că va trebui sa îi plătim câteva ore de engleză (ca să fie sigură că e ok, just in case, era vorba despre un liceu cu predare bilingvă, dra e clasa a 8-a) pentru că s-a hotărât să își încerce șansa. Zic „ah, deci ai reconsiderat problema și te-ai gândit la ce am spus eu?” „Nu” „Atunci, ce te-a determinat să te răzgândești?” Și îmi vine, punctual și în aceeași ordine, fix cu aceleași argumente pe care i le adusesem eu. Pai sa nu o iei razna cu capul? Sau când are dileme legate de băieți (la 15 ani și…aproape jumate mno, e normal), a ajuns ea la concluzia că sunt mai relevante opiniile mele (după spusele ei, sunt bărbat, cu un mic efort pot gândi că un băiat de 16-17 ani, mai ușor decât maică-sa) și îi răspund, și nu mă crede, și apoi mă întreabă „cum ai știut?”….cum dracu sa nu ii trântești un „ți-am zis eu!”…poți spune altceva?
Comentariu beton!23
Mă înclin in fața dv. …la 15 ani încă mai aveți povești cu dra. ….dar și ea cu dv. ….mai rar, deși așa ar trebui sa fie….
@Mircea, pe de o parte, și eu am jurat că n-o să-i spun asta niciodată copilului, pe de altă parte…cum dracu să n-o zici? 🤣
@Carmen, păi nu te gândi că avem povesti foarte profunde (singura mai serioasa care îmi vine in minte a fost legata de Ucraina când a început războiul, a fost destul de impresionată și chiar nu mă așteptam). Chestia e că a constatat că nu prea se pricepe să întrețină o conversație și a hotărât să învețe. Bineînțeles că s-a supărat maxim pe mine când i-am zis că la uzuala întrebare „ce faci?” „Bine” e un răspuns care omoară din fașă conversația și interesul interlocutorului. „Citesc” (nu că ar citi prea mult, nu se omoară), „mă uit la un film” sau chiar „nu prea bine că am dormit rău azi-noapte” sunt răspunsuri mult mai ofertante pentru conversație decât „bine”. Întrucât aceste mici trucuri au prins, a început să caute la noi și alte răspunsuri.
Altă sâmbătă, alt motiv de bine-dispunere, mai ales după o săptămână grea în care a trebuit să refac ce au stricat alții. Danke Iulia ❤
O să încep cu animalele. În fața blocului este o parcare măricică, iar în capătul ei pubelele de gunoi. Înainte era un singur tomberon mare infect (din acelea vechi), care era golit din an în Paşti pentru că exista o singură maşină cu sistem potrivit să-l ridice şi să-l răstoarne. Ca atare mişuna o faună diversă prin zonă, care a rămas abonată şi când s-a schimbat platingul. Nr 1: şobolanii. Prin noiembrie anul trecut unul mai nefericit a fost călcat de o maşină şi a rămas acolo în parcare multe zile. Eu l-am descoperit într-o seară când m-am dus pe orbecăite la gunoi şi era să alunec pe el. Atât de scârbă mi-a fost că am tuşit de greață până la mine la etajul 3 şi n-am mai putut mânca nimic. Următoarele zile n-am îndrăznit să duc gunoiul decât ocolind lung şi cu viziune de ochelari de cal, iar pe geam nici nu mă uitam de frică să nu-mi intre răposatul în raza vizuală. După a patra zi în care nu-l adunase nimeni am încercat să-mi fac curaj, să-mi pun nişte mănuşi şi să-l arunc naibii la gunoi. Nu am reuşit. Numai gândul să pun mâna pe el mă făcea să tremur. Pot suporta o varietate de răni, infecții şi diverse solide&fluide ale pacienților, dar nefericitul ăla de şobolan mi-a pus capac.
{Atenție, urmează ceva şi mai oribil, dacă vă ştiți sensibili treceți peste}
O chestie asemănătoare am pățit când aveam vreo 12-13 ani şi m-a trimis bunică-mea să umplu sifoane la un butic în stația terminus pentru autobuzul de Săcele (braşovenii ştiu 😉). Le-am umplut şi am luat-o spre casă. Inițial voiam să traversez înspre blocuri, dar vedeam că toată lumea traversa înspre cealaltă stație, cea de unde pornea tramvaiul. Şi la fel ca pisica cea curioasă am traversat şi eu..ca să mi se arate în fața ochilor inocenți..un cap. Fără corp ataşat. Şi fără piele. Ca să fie treaba treabă a venit tramvaiul şi l-a rostogolit pe şine. Apoi au trecut 2 lucrători stradali cu roaba, nici cu gluteuşii nu s-au uitat la căpățână, darămite s-o adune. Eu am pornit agale spre casă neştiind dacă visez sau nu. Pe drum m-am întâlnit cu o vecină care plimba câinii şi i-am spus să nu-i ducă spre stație să nu se apuce să amuşine pe-acolo. Aia s-a uitat la mine de parcă aş fi căzută-n cap. Numai bunică-mea m-a crezut. Restul mi-au spus că sigur era cap de vițel sau alt animal, dar eu ştiu ce am văzut. Am căutat apoi în ziar ceva legat de asta (nema facebook, iar internet aveau prea puțini) şi nimic. Asta se întâmpla prin 2000-2001.
Concluzie: țiglele mi-au zburat demult de pe acoperiş..
Un cap fără piele, adică un craniu? Interesant …🤔 Eu l-aș fi luat acasa 😁
Bine, eu am ucis câțiva șoareci cu mâna, sub un covor de perete, unuia i-am făcut disecție, după care l-am…decojit si am speriat babele care spălau lână la fântâna din fata curții cu „pielicica”😁
Deci da, sunt și eu defectă, numa ca pe dos față de voi
Era un craniu..dar cu ochi, muşchi, tendoane, vase şi nervi. Numai bun de învățat anatomie 😀 dar pe vremea aia nu aveam gânduri de medicină. Acum aş fi chiar fascinată (fiind aia care visa la creier pane la neuroanatomie şi i se făcea o foame de lup după autopsii). Dar şobolanul rămâne no-no
@ametist, mi-ai amintit de anul I, când umblam leșinați după oase 🙂 bine, era plin avizierul de anunțuri cu vânzare de oase, numai că erau milioane bune și, na.. am tratat cu un gropar, apoi m-am dus happy acasă cu craniul și-un femur. le-am pus la fiert în clor, în oala-n care fierbea maica-mea răciturile de obicei, că mai aveau ceva mușchi, vase, nervi.. era 16 decembrie, nu uit nici moartă data când am găsit-o pe maică-mea-n bucătărie, albă ca varul, tremurând pe jos, fără glas, cu ochii ieșiți din orbite și cu femurul lângă ea 🙂 din anul ăla nu a mai făcut răcituri veci-pururi 🙂 scuze dacă unora le pare scârbos/inuman, dar nu aveam de ales pe-atunci, chiar voiam să învățăm ceva și să trecem fără restanțe..
Comentariu beton!29
@ametist, brrrr… Îți dai seama că probabil era vreun nefericit care sărise în fața tramvaiului sau ceva… Da oricum… Brrrrr!!!
@irina, îmi pare rău, știu că nu e neapărat de râs, că ce o fi fost în sufletu bietei tale mame, numa ea știe… Dar am râs cu sughițuri 🤣🤣🤣
@(alta) Iulia, nu-i bai, acum râde și ea, dar atunci a fost șoc-șoc-șoc.. pentru că-n inocența ei de dăscăliță, mestecase-n oală, plină de încântare maternă că fiică-sa, iată, devine gospodină și-a pus de răcituri de Crăciun 🤣 când a dat cu ochii de Mitică (craniul, îl am și-acum pe dulap), i-a zvâcnit lingura din mână și-a aruncat femurul pe jos 🤣 și-a revenit după vreo oră, când a decretat că, gata, s-a terminat cu medicina, mă retrage și mă duce la Litere 🤣 🤣
Comentariu beton!20
Băi, Altă Iulia, da v-ați căutat mult până să vă găsiți doi care au probleme cu păsăricile?
Cum pana mea să-ți fie frică, ca adult, de o păsărică? Hai, înțeleg să ai probleme cu găinile cloști cu pui,cocoși, gânsaci și alți curcani care pot deveni agresivi da cum să-ți fie frică de un porumbel sau de o vrabie?
n-ai văzut Păsările, nu?! 🙂
@Shoric, fix cum zice @Ady mai jos 🤷♀️
Da până la urmă, bine că ne-am găsit, nu? 🤣
”Păsările” e mai multe. Altă Iulia zice de o pasăre.
Păi da, da știi tu când și de unde îi apar și rudele? 😂
Nu te urmaresc de demult dar esti fenomenala. Promit ca nu o sa scap nici un articol de al tau. Zi frumoasa in continuare.
Mulțumesc și bun venit la noi, la țăcăneala de sâmbătă 😂
Vezi că mai sunt articole și din urmă 😁
Asta chiar explică multe… articole 😁😁
🤣
Frumos scris… aia cu linsul de câine… scârbos și drăguț în același timp 😁
Linsu ca linsu, să vezi ce fain a fost când a apărut victorios cu un 💩 în mână, foarte fericit că ajută la strâns… 😂
Bre,care-i bulangiul cu mînuțe roșii???
E mai mulți. 😀
Boss, io cred că cine o fi cu mânuțele roșii are vreun soft automat, ceva. Serios, altfel nu îmi explic de ce ar citi toate comentariile că apoi sa dea mânuțe roșii. Nu îți place, nu citești, e simplu.
Am râs! 🤣
Am superputeri sau e doar paranoia, pare că suntem doi la vot, dau like și se dublează .
Exemplu, daca sunt 3 like și dau și eu ca omul unul, se fac 5 .
Roșii încă nu am dat nimănui, dar acum sunt pe gânduri cu chestia asta .
Roșii nu am dat dar am luat .😄