Articol scris de Iulia.

Am scris și am rescris articolul ăsta de vreo trei ori, dar până la urmă am decis să îl las în varianta asta, pe sistemul una caldă – una rece. Și o să vedeți imediat de ce.

La rubrica „Cititorii nu întreabă nimic, da Iulia oricum răspunde”, discutăm astăzi despre grupurile de feisbuc. Și, în particular, despre unele tipuri pe care le frecventez eu – grupurile de „mămiki” și grupurile din categoria „altele” (astea, în cazul meu, sunt cele legate de activitatea profesională și cele legate de câini).

E, cu grupurile de mămiki, treaba stă cam așa: Gizăse care ești tu Gizăs! Alea nu-s mămiki, alea majoritatea-s hiene în căutare de sânge!

Să te pună zeița mămikeniei să ceri un sfat sau să dai o părere care contravine „principiilor” grupului, că te trezești crucificată instant, ești atacată de cel puțin 3-4 mămiki perfecte, dar extrem de vehemente și, de cele mai multe ori, ușor agramate. De asemenea, cel puțin 1 sau 2 vor da tag într-un comentariu uneia sau mai multora dintre adminele sau moderatoarele grupului, ca să fii trasă la răspundere și de către „oficialități”, nu numai așa, supusă oprobriului public! Ce mă fascinează pe mine cel mai tare este însă promptitudinea cu care se sesizează perfectele astea, că practic încep să dea cu roșii după tine aproape instant, nici nu s-a răcit bine cerneala postării, că deja zboară oo-le clocite și înveninate spre tine.

Bă, când or avea astea atâta timp? Că io dacă apuc să stau pe fb 20 minute dimineața și cam tot atâtea seara, zic că am avut o zi lejeră, așa. Iar fomeile astea, mămiki atât de absolut perfecte și făr’ de greșeală în creșterea și educarea copiilor, veghează postările mai ceva ca niște ulii. Io cred că astea știu ceva ce nu știu eu, sunt niște ninja ai organizării și planificării, sunt super-oameni sau femei bionice sau ceva de gen.

Cam orice ai zice sau orice ai întreba, trebuie să te aștepți din prima că greșești.

Nașți prin cezariană? Putoarea dracu, nu vrei să-ți folosești fofo pentru ce ți-a lăsat-o Dumnezeu bunuțul, dăcât procesu de producție ți-a plăcut, a? Naști natural? Aoleeeeu, păi de ce să te chinui, dragă așa? Lasă, că nu scrie nicăieri că e musai să te chinui!

Dai copilului tzâtză? Ete na, ce o arzi aici ca mamă eroină, cresc copiii și cu lapte praf la fel de bine. Nu-i dai tzâtză? Ești o janghină inutilă care nici măcar atâta nu vrea să facă pentru copilul ei.

Îi dai pireuțuri? Ești o tâmpită și ai să crești un inadaptat care o să mănânce pasat până se însoară. Îi dai bucăți? Ești o inconștientă, o să se sufoce copilul și tu habar n-o să ai ce să-i faci!

Vrei să-l dai la grădiniță? Idioato, o să se umple de viroze și de toate molimele posibile, unde te grăbești așa, asta e cea mai frumoasă și mai magică perioadă! Nu vrei să-l dai la grădiniță? Păi da, îți convine, stai acasă pe banii lu’ bărbac-to, și normal că altă treabă n-ai, decât să vezi de copil.

Întrebi ceva despre un medicament? (ceva absolut banal, cum ar fi „știe cineva la ce farmacie se găsește, că pe la mine prin cartier n-am găsit”) Apar instant cel puțin 5-6 recomandări de alte medicamente și cel puțin încă p-atâtea alternative homeopate sau „remedii naturiste”. Nu dai medicamente? E clar, ești nebună d-aia d-a lu Știr și o să îți omori copilul cu bună știință!

Vrei să îl pui pe oliță? Idioato, da tu nu știi că nu tu decizi asta, ci copilul?!? Nu vrei să-l pui pe oliță? E, lasă, că o să vezi tu, că mâine-poimâine merge la școală și te văd atunci cum îl mai scapi de scutec.

Îl lași să se uite la desene? Aoleeeeeeu, îi prăjești creierii! Oprește-te! ACUM! Are 2-3 ani și încă n-a pus mâna pe telefon/tabletă/telecomandă? Crești un inadaptat care o să se teamă de tehnologie și o să vrea să comunice prin semnale cu fum.

Are 3 ani și nu știe să scrie și să facă adunări și scăderi? Vai de capul lui, păi nici la profesionala de tramvaie n-o să ți-l primească! Pui o poză cu copilul mâzgălind ceva indescifrabil pe foaia din agenda ta pe care îți notasei 3 chestii importante, da nu se mai văd acum de cariocă? Of, da lasă-l să mai copilărească, ce-ți veni să-i pui condeiul în mână de pe acum?

Ai toată ziua grijă de copil? Vai, dragă, dar mai lasă-l și tu o oră – două la bunici, că nu pățește nimic, vezi-ți și tu de tine, că altfel o iei razna, dragă! Ai lăsat copilul la bunici să ieși pân’ la Lidl în liniște? Denaturato! Aute și la asta, stă toată ziua să se boiască și să iasă la shopping (tu mergeai de fapt după cartofi dulci și quinoa pentru ăla mic, da nu mai contează)!

Și câte și mai câte, unele mai dihai decât altele. Dar, țineți cont, toate otrăvurile astea se revarsă permanent sub o mască de aparentă bunăvoință, sub un rictus plin de judecăți, iar argumentul suprem atunci când îndrăznești poate să nu fii 100% de acord cu vreo inepție debitată este „Na, acuma fiecare știe ce e mai bine pentru copilul său și fiecare își crește copilul așa cum consideră”. Asta eventual după ce respectiva ființă explicase doct că la tuse nu-i dai copilului sirop de tuse, ci îi faci o cataplasmă cu urzici, ștevie și un pic de lapte de ursoaică panda și a doua zi e ca nou!

Treaba nasoală este însă că, dacă nu ai abilitatea de a filtra foarte bine informațiile (ceea ce, mai ales când ești la primul copil și ești razna și cu hormonii, și cu panicile, în special la început) și, pe de altă parte, dacă ești mai sensibiluță, așa, ai toate șansele să postezi acolo și să pleci plângând în pumni, simțindu-te ca cea mai nasoală, incompetentă și idioată ființă din lume și cu certitudine de aproape 100% că o să strici copilul ăla (dacă nu l-ai stricat deja; nope, sigur l-ai stricat, măcar parțial).

E, și acum, aia rece. A doua categorie de grupuri despre care vreau să vă povestesc în cadrul emisiunii de astăzi sunt cele legate de activitatea profesională și cele legate de câini. Probabil sunt două lumi cu care prea puțini dintre voi interacționați – cea a traducerilor și cea a câinilor de rasă (da, hooo, am priceput că vouă vă plac pisicile, și mie-mi sunt simpatice, dețin una, gata, potoliți-vă și mai ieșiți dracu din bula aia, nu vă mai loaț după Vasilescu, să vă înconjurați numai de d-ăștia ca d-alde voi! :))))) Și am ales să vă prezint aceste 2 perspective, fix pentru că presupun (dacă greșesc, fie-mi iertat) că sunt 2 lumi cu care nu prea aveți de-a face și ați fi curioși să aflați cam care este poziția oamenilor și dincolo de bulele voastre, respectiv în bula mea personală, pe persoană fizică autorizată.

Din păcate, subiectul războiului nu poate fi evitat nici aici și, tot din păcate, deși văd că apar tot mai mulți „avocați” ai ideii „vai, dar nu e ok să generalizăm și să băgăm toți rușii într-o oală”, îmi pare rău să vă anunț, dar eu fix asta fac. Din punctul meu de vedere, toți sunt niște jeguri umane și procentul de „oameni” e prea mic ca să conteze. Și vă și explic imediat, cu exemple concrete.

Pe majoritatea grupurilor de traducători pe care sunt au apărut, într-o formă sau alta, diferite postări cu și despre Ucraina. Fie că era vorba despre solicitări de ajutor, fie erau oameni care-și ofereau ajutorul, d-astea. Ba una dintre cele mai mari platforme de profil a creat un link special, dedicat exclusiv celor care aveau nevoie de ajutor pe parte lingvistică (fie pe bază de voluntariat, fie contra cost), respectiv celor care doreau să-și ofere ajutorul. Ei da, și la genul ăsta de postări s-au trezit…ține oare? Ține credeț voi?

Exact. Conaționalii lu Nenumitu, Cel Al Cărui Nume Nu-l Vom Rosti. Care, cu o ură și o înverșunare cum rar mi-a fost dat să văd, s-au apucat care să scuipe cu venin, care să urle că de ce să-i ajuți pe ăia, că și poporul lor suferă și altele asemenea. O mare parte dintre aceste vomitisme le-am ratat, pentru că au fost fie raportate rapid și au dispărut, fie au fost întâmpinate cu atâta m*uie, încât au fost șterse de către cei care postaseră.

Iată, deci, că nici aici nu par să pot scăpa de genul ăsta de specimene. Așa că îmi dau ochii peste cap, oftez cu tristeți și scrollui mai departe feisbucu cela, să văd cu ce mă mai lovește.

Și ajung pe grupurile de câini. E vorba despre grupuri de câini de rasă, dedicate discuțiilor legate de rasa respectivă, de expoziții, monte etc. În lumea chinologică, rușii sunt foarte bine reprezentați, mai ales pe anumite rase, pe care le cresc cu succes destul de mare. Nu intru aici în detalii sau polemici despre succesul lor, respectiv despre obținerea lui în mod 100% onest, mă rezum la fapte. Iar faptele spun că rușii au câini buni. E, dincolo de asta, rușii cu care am interacționat prin concursuri cam sunt lepre. Din punct de vedere comportamental, cel puțin. Sunt gălăgioși, se îndeasă, calcă pe bătături ca să ajungă în față, folosesc chestii pe care n-ar prea avea voie să le folosească și, în general, nu ezită să calce în picioare pe oricine și orice, ca să câștige. Luați-o cum vreți, la propriu sau la figurat.

Iar de când s-a declanșat mizeria asta de război, caracterele lor au ieșit și mai bine la iveală. Aruncă cu rahat în orice ucrainean de pe grupurile respective, înjură, fac ca toți dracii ăia răi. Se iau de oameni cu care până mai ieri se pupau în bot prin expoziții și făceau negocieri de monte și vânzări de câini. Conform lor, totul e un teatru ieftin, o făcătură de Hollywood a ucrainenilor și noi, toți restul, suntem niște jeguri pentru că alegem să-i credem pe ăia, cu tot cu actorașul ăla al lor de mâna a doua.

E, și spuneți-mi voi acum, cum rușii, săracii, nu sunt de vină. Nu-s ei de vină, mititeii, pentru ce face nebunul ăla. Și oricum, nu sunt de acord, da le e frică. Hai să nu generalizăm, că mai sunt și oameni de treabă printre ei… Măi oameni buni, or fi, nu neg asta. Dar sinceră să fiu, nu prea-mi pasă de ei. Și știți de ce? Pentru că, din păcate, cam oriunde întorc privirea, nu prea dau de „ăia de treabă”, ci mai degrabă de otrepe pro-Nenumitul, care nu ezită să mănânce rahat pe unde apucă. Mă uit în jur, în toate „cercurile” prin care mă învârt și văd același lucru. Ies din bula mea, intru prin bulele altora. Nici acolo nu-i mai bine. Așa că, mă scuzaț, da mie mi se cam fâlfâie de ăia câțiva ruși de treabă, că și rușilor li se fix fâlfâie de toți copiii ăia…

P.S. Vreț să vă zic care e cel mai pașnic grup din tot universul meu feisbucistic? Grupul de traducători pasionați de gătit. Cum ar veni, grupul pofticioșilor. Băi nene, nu vezi acolo decât frenezie de supe, quiche-uri, risotto-uri, tarte, eclere, brioșe, sote-uri, paste și pizze și muuuuultă veselie. Mai fac oamenii o glumă, mai pun o poză, mai cer o rețetă și toată lumea e fericită. P-acolo încă n-au apărut probleme. Nu se înjură nimeni cu nimeni, nu scuipă nimeni pe nimeni, deși postări legate de Ucraina au apărut și acolo. Așadar, ce dovadă mai bună vreți că dacă lumea ar fi plină de grăsunei pofticioși, n-ar mai exista conflicte?