După ce-am dezbătut și rezolvat problema plictiselii, vin aici cu o alta, oarecum legată, despre care am tot vrut să vă spun în ultima vreme.

De vreo câțiva ani încoace trăiesc cu impresia că nu-mi mai ajunge timpul, că ziua s-a micșorat sau că orele nu mai au șaizeci de minute. Și toate astea dincolo de ora de vară și ora de iarnă, dincolo de faptul că vara se întunecă la zece și iarna la cinci. Pur și simplu trăiesc cu impresia că nu mă mai ajung cu timpul.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun, hai să vă explic cum percep eu trecerea timpului, în aproape fiecare zi a existenței mele.

Mă dau jos din pat în jur de 07,30. Până-mi beau cele două-trei cafele, până mă mai coiesc pe la calculator, dintr-o dată s-a făcut zece. Spre unșpe. Până aici stăm bine, la unșpe e încă dimineață, n-am niciun stres, pare că am timp să fac orice își dorește mușchiulețul meu.

Teoretic, pentru că, practic, n-am respirat de două ori și s-a făcut 12.00. Iar problema mare, doamnelor și domnilor, acum apare, după ce-a trecut de ora 12.00. Nu știu cum și ce se întâmplă, dar de la 12.01 încolo timpul intră într-o falie acceleratoare sau ceva. Altfel nu-mi explic de ce mă uit la ceas acum, și e 12.37, după care mă mai uit peste câteva minute și e 16.43.

Iar după ce-a trecut de ora 17.00 e gata ziua orice ai face. De la ora 17.00 încolo, nici nu clipești bine de trei ori și începe Busu să vorbească la meteo. Iar de la Busu încolo, e noapte oricum ai da-o. Da, ok, o mai lălăi, te mai prefaci că lucrezi, dar cu toții știm că ziua s-a dus, te mai miști doar așa în virtutea inerției.

Rezumând, de la ora 17.00 încolo e doar o chestiune de minute până se face 22.30 și mă bag la filmul sau serialul de seară, adică ăla la care și adorm, două ore mai târziu.

Râdem-glumim, dar am vorbit cu mai mulți prieteni care se plâng exact de același lucru: au impresia că nu le mai ajunge timpul. Și nu, niciunul dintre prietenii ăștia nu e CEO de multinațională care dimineața își bea cafeaua la Paris, la prânz are o întâlnire extrem de importantă la Roma, iar seara mănâncă la restaurantul lui preferat din Rio de Janeiro. Vorbim despre oameni normali, ca mine și ca voi.

sursa foto: freepik.com