De când mă știu mi-am dorit s-o pot face. Sau, mă rog, nu chiar de când mă știu, dar cu siguranță din adolescență m-am gândit de nenumărate ori „cum ar fi?”.

După care, deși m-am maturizat, tot n-am făcut-o. Evident, multă vreme nu mi-aș fi permis, iar atunci când în sfârșit mi-aș fi permis, întotdeauna amânam pe motiv că era altceva mai important de făcut cu banii.

Dar lasă c-a venit pandemia și mi-a dat palma de care aveam nevoie ca să mă trezesc. Practic, am învățat prin varianta hard way să nu mai amân lucruri pe care mi le doresc, că amânatul ăla nu se bazează pe nimic concret. N-ai nicio garanție că vei ajunge să mai faci vreodată lucrurile alea pe care le-ai tot amânat.

Așa că azi, la ora când am programat publicarea acestui articol, fratele vostru ar trebui să fi trecut deja de Sibiu, în prima zi din ceea ce ar trebui să fie vacanța pe care mi-am dorit-o dintotdeauna: cu mașina, prin Europa, fără un traseu fix.

Și când zic fără un traseu fix, nu e o figură de stil. Practic, la ora asta, știu doar destinația și primele două opriri. Destinația este Cabo da Roca, prima escală e la Graz și a doua la Marseille, în rest îmi voi schița traseul după cum simt când mă trezesc dimineața. Lucru pe care n-aș fi avut curaj să-l fac în alte vremuri când riscai să nu găsești cazări așa din scurt, dar acum, din cauza pandemiei hotelurile sunt mai toate goale, iar prețurile sunt mai jos ca niciodată. Prin urmare, când mă voi trezi la Marseille, la cafeaua de dimineață, voi stabili încotro o iau în ziua respectivă. Doamne, n-aveți idee cât mi-am dorit să pot face ceva de genul ăsta.

Iar cel mai și cel mai tare este c-o fac singur-singurel, că nimeni din casă n-a mai achiesat la această nebunie. Fetele au școală, dar chiar dacă n-ar fi avut, nici gând să fi rezistat la un asemenea drum cu mașina. Iar fashionista mi-a zis să mă duc liniștit în treaba mea, că ea preferă să-și consume în alte moduri zilele de concediu.

Până să-mi plângeți de milă, o să vă spun că sunt fericit că merg singur. E mișto să faci lucruri și singur, e mișto să nu renunți la ce-ți dorești doar pentru că ești într-o relație. Dar cel mai și cel mai mișto este când vezi că celălalt te încurajează să-ți îndeplinești dorințele. E un semn că există șanse să fii în relația care trebuie.

În rest, sunt vaccinat și cu test PCR făcut ieri, că n-am mai avut răbdare să aștept după certificatul lor verde. Dacă îl adoptă UE cât sunt pe drum, bine, o să mi-l downloadez și eu. Dacă nu, voi face teste PCR din trei în trei zile (dacă mi se vor cere, evident).

Cum toată treaba asta va dura minimum 14 zile, că n-am de gând să stau doar la volan, mai vreau să văd și eu câte un oraș, câte o șmecherie, mă gândeam să țin pe blog un fel de jurnal, cu multe fotografii și puține cuvinte, că numai de scris n-o să-mi ardă zilele astea. De fapt, ideal ar fi să n-am despre ce scrie, că e clar că dacă am, s-au întâmplat chestii care nu mi-aș fi dorit să se întâmple. Deci, vă surâde perspectiva asta sau o să fiți pe sistemul „boss, mai lasă-ne cu pozele tale”?

Bun, acum să trecem un pic de la îndeplinitul visurilor, la partea practică. Și anume, având în vedere numeroasele variabile și necunoscute ale acestui traseu, evident că mi-am făcut cea mai strong asigurare de călătorie posibilă la prietenii mei de la Eurolife. Și când zic „prietenii”, nu exagerez deloc. Lucrez cu ei de minimum cinci ani, timp în care și asigurările tot la ei mi le-am făcut. E ușor și rapid, pentru că au una dintre cele mai prietenoase interfețe de pe piață (și un copil de cinci ani s-ar descurca să-și facă asigurare). Dacă nu mă credeți, v-am lăsat mai jos un video ca să vedeți cu ochii voștri cât de ușor și rapid mi-am făcut asigurarea.

Atenție, ca să meargă atât de smooth, pasul unu este să vă faceți cont, după care o să meargă totul lin și rapid exact ca-n video. Și încă ceva, am oprit videoul la partea în care urma să introduc detaliile pentru plată, nu de alta, dar nu cred că interesează pe nimeni adresa mea exactă și nici datele cardului cu care am plătit. 😊

Acum, dacă intrați pe site-ul Eurolife, o să constatați că există trei pachete pentru călătorie: Relaxat, Echilibrat și Zen, fiecare cu beneficiile lui. Eu am ales de data asta pachetul Echilibrat, deși până acum îmi luam Zen. Doar că, în condițiile speciale în care se va desfășura excursia mea, cu mașina și fără cazări deja plătite, nu mai avea rost.

Pentru că singura diferență dintre Echilibrat și Zen este că cel din urmă te asigură și pentru o eventuală anulare a călătoriei. Lucru foarte important când vrei să pleci cu avionul, ai cazările deja plătite (eventual fără posibilitate de ramburs) și ți se întâmplă ceva de ești nevoit să anulezi toată vacanța. Or la mine, după cum tocmai ați văzut, nu era cazul. În rest, sunt convins c-o să vă descurcați și singuri să vă alegeți pachetul care vă coafează.

Acestea fiind zise, țineți-mi pumnii, că nu se știe ce mă așteaptă. Și să-mi ziceți dacă vreți jurnal sau ne mai vedem pe aici peste două săptămâni.

P.S. Dacă vă faceți asigurare de călătorie la Eurolife, puteți folosi codul MIHAI10. Până pe 31 august o să beneficiați de o reducere totală de 10%, indiferent ce pachet (sau pachete) alegeți.