Ca să încheiem apoteotic această zi deosebită, o să mai spun atât: sunt impresionat de cât de tare rezonează românul cu oameni care au făcut milioane de euro, dar acum nu au bani să-și plătească trupele și tehnicienii care i-au ajutat să facă banii ăia. Până la lacrimi sunt impresionat, vă spun. Mai ales în condițiile în care, repet, nu-i ține absolut nimeni pe cântăreți să-și facă meseria. Cine-i oprește pe Delia, Brenciu, Smiley sau Loredana să organizeze niște concerte online beton, la care să vândă bilete, iar încasările să le doneze mașiniștilor, tehnicienilor și cui mai vor ei? Nimeni nu-i oprește.

Doar că știu și ei foarte bine că tot nimeni n-ar plăti vreun leu pentru concertele lor online, dar asta nu mai e treaba mea. Io ce să înțeleg? Că meseria lor erau doar concertele organizate de primării, nunțile și sindrofiile? Și că dacă e să vândă bilete s-a cam terminat cu arta?

Să nu mai spun că povestea asta cu „vai, dar nu e pentru noi ajutorul pe care-l cerem de la stat, e pentru tehnicieni și sunetiști, e pentru toți cei care ne ajută din spate” mi se pare o poveste cusută cu o ață atât de albă că bate în argintiu. Poveste apărută după ce s-au prins că e groasă și râde toată lumea de câțiva dintre cei care au semnat scrisoarea și care la o adică ar putea să împrumute ei guvernul. Cu sume micuțe, ce-i drept, de câteva milioane de euro acolo, dar ar putea.

Ca să fie clar despre ce vorbim, aceasta e scrisoarea:

„Am luat la cunoştinţă că Ministerul Culturii, cu sprijinul Guvernului României, a elaborat un proiect de schemă de ajutor de stat pentru a veni în sprijinul sectorului cultural, ale cărui activităţi au fost sistate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. Însă am constatat cu surprindere că artiştii nu sunt incluşi în planul Guvernului. Citind cele cinci măsuri vizate în schema de ajutor de stat am observat că acestea se adresează doar operatorilor culturali, organizatorilor de festivaluri şi evenimente culturale, organizatorilor de evenimente muzicale şi stand-up comedy, vânzătorilor de bilete, librarilor şi editorilor, artiştii nefiind incluşi în niciuna dintre aceste măsuri. Considerăm că existenţa sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artişti. Vă rugăm să includeţi în schema de ajutor de stat şi această entitate ca beneficiar eligibil al sumelor destinate ajutorării sectorului cultural”.

După cum puteți observa, nu există nicio referire, nici măcar una, la „echipele din spate”. Sau poate o fi  vorba despre vreun jargon mai ciudat din lumea asta a artei, jargon pe care nu-l înțeleg eu și în care sunetiștii, mașiniștii, tehnicienii și restul sunt numiți tot „artiști”. Uite de-aia nu cred în povestea cu „vai, dar am uitat să vă zicem că nu pentru noi vrem ajutorul de la stat”. Aham.

Iar aici mai aveți încă două dovezi că nu sunt nebun: una scrisă de Bonea și cealaltă scrisă de Eftimie.

Și-acum chiar am încheiat cu acest subiect în care ipocrizia a ajuns la rang de artă. Sau invers.