Uneori mi se face așa o lehamite de tot ce e în jurul meu, cum nu vă imaginați. Îmi scăpase știrea asta și ce bine ar fi fost să rămână așa, scăpată, dar internetul a ținut să-mi fwtă iremediabil seara de ieri.
Probabil știți despre ce e vorba, iar dacă nu, vă spun eu pe foarte scurt, că mai pe lung nu duc.
Un bărbat de 44 de ani a violat în repetate rânduri un copil de șase ani care era prietenul fiului său. Mai precis, când băieții se întâlneau să se joace, dezaxatul ăsta își trimitea copilul la magazin și, până se întorcea, îl punea pe prietenul lui fiu-său să-i „frece pensiul” sau să-i „provoace plăcere prin sex oral”. După o vreme, a început să-l răsplătească și cu câte 2-3 lei, după „consumarea actelor sexuale”, ca să-l convingă că trebuie sa rămână „secretul lor”. (expresiile dintre ghilimele sunt din articolul publicat de Adevărul, mie fiindu-mi imposibil să formulez ceva care să facă referire la violul unui copil, fără să simt că-mi explodează creierul pe taste).
La audieri, dezaxatul a susținut că a făcut asta ca să nu-și înșele nevasta care e plecată la muncă în străinătate. Că o iubește prea mult și, ce să facă, a găsit și el soluția asta ca să-i rămână fidel. Iar când a fost întrebat dacă nu era mai simplu să facă o labă, a venit și celălalt răspuns halucinant: „Raporturile sexuale cu persoana vătămată îi produceau mai multă plăcere decât atunci când se masturba singur”.
La auzul acestei explicații absolut stupefiante, judecătorul, în loc să-i râdă în nas, i-a mai scăzut din pedeapsă. Că, na, oameni suntem, știm cu toții ce nasoală e o labă tristă, de unul singur. Plus că-și iubește și soția, n-auziți? Prin urmare, fără nicio urmă de glumă, i-a fost scăzută pedeapsa.
Da, ok, pot să înțeleg că legea stipulează scăderea pedepsei dacă inculpatul își recunoaște fapta, dar, în acest caz, dați-mi voie să mă cam piș pe legea lor. Băi, oameni buni, aș putea să accept asta cu scăderea pedepsei, cu greu dar cred că aș putea, dacă fapta s-a întâmplat o singură dată, după care, violatorul, cuprins de remușcări, s-a dus singur la poliție să se autodenunțe. Cam asta ar fi singura circumstanță pentru care aș putea accepta scăderea pedepsei.
Dar după viol repetat în atâtea rânduri, victima fiind un copil care la ȘASE ani nici nu înțelegea prea bine ce i se întâmplă, să vină legea și să zică: „Da, așa da, pentru c-ai recunoscut că-l violai pe copilul ăla ori de câte ori ți se scula ție, înseamnă ca nu ești un tip chiar atât de rău, ia de aici o reducere de pedeapsă”. Așa? Gizăs fucking craist!
Poate sunt eu nebun, dar în acest caz cred că legea e de un mare căcat. Iar justiția din România, de la vlădică la opincă, de la legi și norme, de la interpretarea și aplicarea lor, ar trebui rasă din temelii, trecut cu plugul peste ce-a rămas și abia după reconstruit tot, de la zero. Nu, iertați-mă, nu de la zero, de la minus unu.
Altfel, vom rămâne pe veci țara în care până și violul unui copil poate fi justificat, deși nimic pe lumea asta n-ar trebui să-l justifice. Cu atât mai puțin minciuna că-ți iubești prea mult nevasta, și de-aia.
Te-n dinți, viață!
Sper dăcât să-l frece puțin și pe el colegii … să nu-și strice celula 😈
Comentariu beton!56
Asta se va întâmpla cu siguranță. Doar că pe puștiul ăla nu-l mai încălzește cu nimic.
Din pacate nu i se va intampla nimic. Ati vazut prea multe filme cu puscarii. Si ca de obicei, in viata nu e ca in filme.
Zici ? De-a lungul timpului am locuit în diverse locuri. Am avut printre vecini un gardian la Codlea și acum am unul la Rahova 😋 … mbine, sunt și o țâră credincios … dăci să-l bată Dumnezeu pentru că a făcut așa rău!!!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.22
@Radu, boss, ți-am mai lăsat și comentariul ăsta, doar ca să-ți mai spun încă o dată că ești cretin. În plus, de data asta ești și abject. Imbecilule, care ești tu imbecil, nu se pot legaliza pedofilia și zoofilia, pentru că spre deosebire de ce ai enumerat tu acolo, cu limbajul tău jegos, pedofilia și zoofilia nu sunt consimțite de ambele părți. Nu poți legaliza sexul cu un copil sau cu un animal, pentru că nici copilul, nici animalul nu-și pot da acordul pentru sex. Dar tu esti un imbecil care nu are cum să înțeleagă asta. Și acum marș în pula mea de pe blogul ăsta. Îți voi edita într-un mod atât de groaznic următorul comentariu, că se va îngrozi și mă-ta, dacă citește pe aici. Marș!
@Radu: nț, nț, nț, tu ești aproape mai cretin decât mine, doar că mie, spre deosebire de tine, îmi place să-mi bag un deget în cur și să stau așa cu el vreun sfert de oră, înainte să mi-l ling. Mmm, tu știi ce bun e? Ai putea să încerci.
@observator, mno, cine suntem noi să ne punem în calea fericirii tale. Auzi, dar ce voiam să te întreb, de ce un sfert de oră? De ce nu o oră? Sau 10 minute? E vreo rețetă consacrată sau?
Dincă trăiește, nu mai credeți prostiile ăstea cu colegii de celulă.
Din pacate, astea sunt legile in Romania. Tind sa cred ca totul este atat de putred, incat nu vad o „reabilitare” a tarii (indiferent de cine vine la putere), nici in alti 30 de ani!
Cred ca am facut cel mai bun lucru din viata mea, cand la 47 de ani am avut curajul sa o iau de la zero „la capatul lumii”! 👍
Dar am si eu o nedumerire! Oare acel dobitoc de judecator are curaj sa se uite in oglinda si ii place ce vede? Chiar doarme linistit fara nici o mustrare de constiinta? La fel ar fi dat pedeapsa si daca ar fi fost violat cineva din familia lui? 😣
Comentariu beton!37
Păi înțeleg că nu e neapărat vina lui. Că dacă legea spune că pedeapsa trebuie redusă în cazul în care inculpatul își recunoaște vina, judecătorul e pus acolo să respecte legea. Habar nu am, nu mă pricep, dar asta cred că s-a întâmplat.
@Mihai, si totusi nu crezi ca daca ar fi fost cineva foarte apropiat lui, ar fi facut pe dracu`n patru sa ii dea pedofilului cat mai mult? 🤨
Reducerea pedepsei pentru recunoașterea faptei este OBLIGATORIE pentru instanță, deci judecătorul nu a gresit cu nimic. Limita maxima era de 8 ani (da, doar atât!!!!), iar el i-a dat 7.Putea,si ar fi fost bine, sa-i dea 8. Dar daca viola un bebeluș cât ii mai dădea, ca tot 8 era maximul (da, lumea e mai dementa decât ne dăm noi seama, de după taste). Mai nasol e ca tot dupa 3-4 ani iese, ca si recursul compensatoriu e tot obligatoriu pentru instanțe. Cât despre cum doarme judecătorul, probabil nu bine, după câte vede prin dosare si legislația nu-i permite sa facă mare lucru. Ca idee, pentru o inițiativă cetățeneasca de schimbare a legii nu e nevoie de chiar atât de multe semnături, sigur blogurile mari (poate si acesta) au mai multi cititori.
Comentariu beton!59
@Lia, ca idee, arată-mi câte organizații profesionale ale judecătorilor, magistraților solicită public, vehement și zgomotos, mărirea pedepselor pentru astfel de cazuri. Pentru agesiuni împotriva minorilor, sexuale sau nu, violențe domestice etc. Câți au venit să spună public, clar și explicit, că un act sexual cu un minor nu poate fi altceva decât viol, când copilul ăla are 6-7-9-12 ani?!
Plm, de fapt, și aici tot societatea civilă e de vină, că nu inițiază proiecte de lege. Pe bune?!
Comentariu beton!26
Magistrații nu au voie sa iasă public sa nimic, ca au obligația de rezervă. Si chiar si asa, au ieșit, când cu Dragnea, când era s-o încurcăm rău de tot, ca țară. Si unii plătesc si acum consecințele protestului de atunci. Cât despre inițiativă legislativă din partea magistraților, come on, sunt vreo 4000 de toți, probabil un blog mare are mai multi cititori intr-o zi!
Comentariu beton!25
Eu m-as intreba,legile astea strambe au fost facute de extraterestrii ? Aia care le-au „elaborat” n-au copii ,constiinta..creer, morala?
@Lia
Numai 4000? Acum 3 ani erau vreo 7500, dar este posibil să se fi pensionat între timp. Ce știu eu? Deh, nu toți suntem parte din sistem. Sau am fost. 🙂
Ma trezisem destul de bine, da no, mai sunt si zile din asta cand trebuie sa citesti asemenea stiri, sincer spun ca nu am citit acel articol pana jos, era greu de digerat pentru mine, mie greu sa concep existenta unor minti asa bolnave(aici ma refer la pedofili) si ce e mai naspa ca exista justitie care ia gasit scuze sa ii reduca pedeapsa
Comentariu beton!15
Da, asta nu înțeleg nici eu. De ce kkt dacă și-a recunoscut faptele, legea zice „bine, îți facem pedeapsa mai mică”.
Păcat de idei cu „mie” și „ia” prin ele! 🤐
aș vrea ca judecătoru’ pluii să-și invite familia extinsă la prînz, duminică, și să le spună:
„dragă soț(ie), copii, nepoți, afini, iată ce am făcut eu luni”; și să le citească sentința, cu respespectarea gedepereului…
dar asta numai după ce au mîncat cu toții!
Băi, nu mă pricep, dar dacă legea spune că pedeapsa trebuie redusă, probabil că judecătorul nu are de ales. Nu vreau să-i iau apărarea, că și eu tot pe el tind să dau vina, dar cred că până și cel mai slab avocat îți obține scăderea pedepsei în condițiile astea. Deci legea e de kkt și trebuie schimbată.
Nu legea e de căcat ci oamenii ăștia care se numesc magistrați, printre ei fiind mulți ajunși nemeritat în funcție, în tradiționalul stil comunisto-pesedist, prin pile, relații, nepotisme. Păi unde să colcăie de pile și relații dacă nu acolo unde sunt mulți bani în joc. Poate vi se pare prea mult dacă am considera vârsta ca un criteriu important pentru a determina maturitatea, cumpătarea şi capacitatea de judecată a unui judecător sau procuror dar sunt mulți (și nu doar cei foarte tineri) fără o experienţă profesională autentică (adică o au doar „pe hârtie”). Ce poți să le ceri ăstora, ce judecată să aibă ei și cum să aplice legea corect când unii nu cunosc bine nici limba română. Aș zice că o evaluare psihologică nu doar la accesul în profesie ci și periodică ar fi binevenită și ar tria mult din neaveniți.
Oamenii ăștia care hotărăsc destinele noastre sunt de căcat, ăștia trebuie schimbați în primul rând. Poate vă gândiți un pic la asta și duminică..
Astfel de știri (alături de alea cu violuri și interlopi) mă fac să mă gândesc serios că nu cred că există suficientă muniție în lumea asta ca să îmi potolească ura. Ca tată, mă gândesc cu groază că a mea copilă trăiește într-o societate care o expune unor riscuri enorme începând cu primii ani de viață.
Referitor la partea legală a cazului: trebuie să recunosc, ca persoană care a făcut parte din acest sistem, că nivelul de pregătire profesională al magistraților este unul lacunar și mare parte dintre cei care activează acum în sistem sunt ajunși pe funcție ca urmare a unor legi de promovare foarte proaste (fără examen, cei care aveau 10 de avocatură puteau deveni procurori, de exemplu). Cunosc judecători și procurori de la Curtea Supremă până la instanțele ordinare și mulți dintre ei sunt tributari unor principii perimate (a se vedea câte cazuri de corupție sunt pe rol).
Plus că sistemul de penitenciare de la noi este de kkt: nu discutăm despre instituții de reeducare, ci de locuri în care deținuții chiar au parte de o viață frumușică, mai ales de când au descoperit că au „drepturi”. Plm, după ce că ai încălcat legea, te mai trezești că vrei să ai parte de aceleași drepturi că în libertate.
Referitor la cazul asta: este o infracțiune în formă continuată, așa că nu se putea reține niciun fel de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Recte, cum ne spunea nouă profu’ de criminalistică, „îi dai în bot, că oricum este vinovat”. În rest, argumentele invocate de nenea avocatu’ lui, super penibile. Omu’ asta (inculpatul) a PREMEDITAT fapta, iar modus operandi este clar – trimite copilul la magazin, profită de băiețel, apoi își ia măsuri asigurătorii. Vouă nu vi se pare că este o faptă asumată, conștientă, voluntară și care îi face o deosebită plăcere, din moment ce este continuată în repetate rânduri? Nici nu trebuie să fii judecător ca să îi „acorzi” o pedeapsă care începe cu emascularea și se termină cu carceră privată, într-o celulă atât de mică de nici laba nu-și poate face.
Comentariu beton!56
Deci judecătorul avea toate pârghiile să-i dea maximum de pedeapsă?
Legea este interpretabilă, numai că mulți judecători o interpretează în favoarea inculpatului. Da, judecătorul poate să identifice și alte texte de lege care pot mări sau micșora pedeapsa în funcție de gravitatea ei. În discuțiile avute cu ei îmi spuneau că nu trebuie să se judece pe baza de emoții, pentru că pedepsele ar fi mult prea aspre. Cu toate acestea, atât timp cât anumite infracțiuni prezintă un nivel de pericol social major, pedeapsa trebuie să fie exemplară. Eu nu aș acordă reduceri de pedepse, nu aș permite solicitarea eliberării condiționate și nici nu am încredere în reabilitarea unei persoane (mai ales în cazul infracțiunilor grave). Da, înțeleg faptele care se declanșează spontan și care au un factor de control scăzut, din cauza emoțiilor puternice, dar nu pe cele care sunt premeditate și care presupun pregătirea acțiunii, elaborarea unui plan, identificarea măsurilor de siguranță pentru că planul să se desfășoare în condiții cât mai bune, etc. Astea sunt agravante și nici un judecător (oricât de slab pregătit ar fi) nu le poate consideră atenuante. În niciun caz faptul că nu a vrut să-și însele soția…
Comentariu beton!40
…te rog, măcar nu mai spune că ai făcut parte din sistem, pentru că dai informaţii eronate
Se dezbate încă. Ce zici?12
As completa ceea ce a spus Constantin cu aceea ca in sistemul de drept de azi victima nu mai sta in centrul procesului penal, ci faptuitorul. O schimbare de paradigma ce nu are nimic de a face cu dreptatea, ci cu dreptul, care e un lucru diferit. De multe ori dreptul nu are nimic in comun cu dreptatea. Iar pe de alta parte este deficitara si interpretarea si aplicarea normei de drept datorita nu neaparat pregatirii deficitare, cat a unui sistem de gandire profund viciat. Cum se poate explica altfel faptul ca majoritatea cauzelor in care victimele minore ale agresiunilor sexuale sunt considerate ca au consimtit la acele agresiuni. Poate o copila de 10-11 ani sa consimta la asa ceva? Cum poti sa iei, ca judecator, in calcul asa ceva cand varsta minima pentru consimtamant in Codul Civil e de 14 ani, si chiar atunci se expertizeaza pentru a fi probata validitatea acestuia. Am lucrat 25 de ani ca jurist si am vazut multe aberatii legale si de competenta.
Comentariu beton!23
@Magda
Sigur, sigur…eronată este părerea ta pe marginea speței. Care crezi tu că ar fi fost motivele pentru care să nu primească maximul prevăzut de lege? Că argumentele invocate în favoarea lui de către apărare au fost de tot kkt-ul. Cum poți tu să justifici o infracțiune în formă continuată? În care subiectul pasiv a fost abuzat de mai multe ori, după un tipar de acțiune identic? Cum poți, măcar să te gândești să dai o pedeapsă mai mică? Ca să iasă omu’ mai repede și să repete fapta? În eroare ești dumneata, nu eu.
Comentariu beton!32
Cine a dat minus la acest comentariu e u pedofil jegos
Este o mică-mare diferență între:
„Domnul judecător recunosc că am buba la cap c-am violat un copcil!”
și
„Domnule judecător, am făcut-o fiindcă am visat că vine asteroiudu` și, orișicum, murim tăți!”
Ce plm de recunoaștere e aia, „Sunt vinovat, da` nu așa tare, am circumstanțe. Cretine, da` circumstanțe.”
Pai omul avea discernământ, din câte se pare.
Daca nu ii lua in considerare recunoasterea, instanta nu putea sa il condamne decat pentru act sexual cu un minor, lua cel vreo 3-4 ani. Sigur maximul pedepsei este si acolo 7 ani, dar maximul se da foarte greu si e usor de atacat. Din descrierea faptei nu sunt circumstante de viol, lipseste violenta explicita, copilul nu era lesinat sau adormit cu cloroform, nu era nici bolnav psihic. Orice avocat mediocru facea praf o acuzatie de viol in lipsa recunoasterii. Infractorul si-a cam luat teapa rau de tot recunoscand, l-a cam facut avocatul daca l-a sfatuit asa. Cu recunoastere sentinta e si definitiva.
Adică avocatul chiar a făcut o faptă bună…🤪 Discutam cândva cu cineva vizavi de ce e în sufletul unui avocat (om decent) când trebuie să își facă meseria deși cazul intră în contradicție cu toate crezurile lui. M-am îngrozit.
Comentariu beton!20
@ventidius
Că nici nu există modalități de probare a faptelor…îi dai maximul de pedeapsă pentru că a comis fapta în mod repetat. Aș face eu ceva pe legea asta care este favorabilă infractorului. D-aia suntem în siguranță pe stradă, în casă și peste tot. Că discutăm de o lege prea blândă. Băi, omule, dacă se întâmplă asta în locul de unde provin eu, nu mai ajungea ăla la judecată. Am stat o viață printre stricații societății și am văzut de ce poate fi în stare un om căruia ii poți da doar foarte puțin control și putere. D-aia am și ieșit din sistem pentru că mi s-a luat complet. Să aperi niște persoane despre care este clar că sunt vinovate nu înseamnă act de justiție, ci o favorizare a injustiției.
Comentariu beton!16
…eronat. informează-te înainte de a scrie ceva
Se dezbate încă. Ce zici?11
@Magda, observ ca ai două comentarii în care îi spui lui @Constantin să se informeze înainte să dea informații eronate, dar nu ai niciun comentariu în care să (ne) explici ce greseste.
Nu știu, ești din sistem, știi mai multe? Eu chiar aș vrea să știu cum funcționează legea în cazul unui animal ca ăsta.
Comentariu beton!39
Încă o dată, statul român cunoscut drept Infractorul Puțămoale își arată adevărata față și își apără interesele și acoliții.
Îmi doresc să sufere de combustie spontană atât pedofilul, cât și judecătorul.
România nu se va face bine, decât atunci când absolut toată legislația începând cu constituția va fi schimbată. Surse de inspirație există căcălău.
Da, @Magda, susțin și eu ce zice @Elena P, ai putea să ne luminezi și să ne explici care sunt informațiile eronate?
@magda
Omul e supus greselii. Dar poti sa ne luminezi tu.
Etica și deontologia fac parte din cultura sistemului judiciar. Cultura
este creată de oameni și se dezvoltă de-a lungul anilor; cultura se
poate manifesta și în ceea ce observă cetățeanul atunci când se află în
contact cu orice organism judiciar. Cu alte cuvinte, magistratul trebuie
să învețe să observe și să înțeleagă:
– ce așteptări au oamenii;
– ce văd oamenii de fapt;
– ce experiențe au oamenii;
– care sunt consecințele.
Judecătorii și procurorii sunt independenți și imparțiali deoarece ei
înșiși îşi doresc să fie independenţi și imparțiali, iar societatea, la
rândul ei, dorește și se așteaptă, în esență, la același lucru, ceea ce
face necesar ca magistratul să acționeze etic în mod conștient.
Ca și în cazul interpretării și aplicării legii, magistratul are
datoria morală de a se informa, dar în cele din urmă, fiți
conștienți de faptul că responsabilitatea de a acționa în mod
etic revine fiecăruia dintre voi!
Din Ghidul Magistratului pentru @ Magda!
@Constantin
Pedepsele banuiesc ca sunt asemanatoare cu cele din alte legislatii europene. Nu cred ca am fost originali in privinta asta.
Așa că, @Magda, discutăm speța din punct de vedere etic, moral, legal și prin prisma PREVENȚIEI! Nu-mi spune că nu trebuie luat în calcul și acest aspect. Pentru că actul de justiție este și un act de prevenire a producerii unor fapte similare, nu doar de aplicare a legii într-o anumită speță.
Comentariu beton!14
@ventidius
Există o armonizare la nivel european, numai că fiecare stat poate dispune în mod diferit în privința legilor, atât timp cât nu contravine normelor de reglementare generale. În speță de față avem toate elementele care indică o către o condamnare maximă pe baza gravității faptei (7 ani, așa cum prevede legea). Numai că, etic, nu este o pedeapsa de natură să conducă la prevenirea producerii unor fapte similare. Gândește-te că omu’ iese pentru bună purtare peste 3-4 ani. Are nevasta iarăși plecată și nu vrea să o însele. Mai ales că-i place ceea ce face. Nicio castrare chimică, nicio brățară de monitorizare, nicio altă pedeapsa complementară, că să simtă omu’ că a fost la pârnaie? Că de reabilitat nu se va reabilita niciodată. Puțini au fost cei care au plecat din pușcărie și și-au recunoscut vină. Cei mai mulți s-au întors sau săvârsesc în continuare infracțiuni.
@Constantin
Eu nu te contrazic, pentru ca sunt de acord in principiu cu tot ce ai spus. Dar in cazul asta ar trebui ca cel putin jumatate din infractori sa primeasca automat inchisoarea pe viata, adica toti cei care ajung sa recidiveze. Si stim ca nu vor exista niciodata atatea inchisori care sa ii incapa.
@ventidius
Am zis eu să stea în pușcărie? 🙂
Eu sunt radical în privința asta pentru că am pătimit destule la viața mea (gen face to face with a gun). Așa că, pentru infracțiunile grave și interlopi, pușcăria este cea mai blândă chestie la care mă gândesc.
Deci dezaxatul nu a vrut să-și „strice casa”, sexându-se cu altă femeie, în afară de nevastă.
Așa că s-a uitat la copil, a observat că nu e o „femeie străină”, așadar e ok.
Iar unui judecător cât de cât sănătos la cap nu i-a explodat creierul la așa ceva, înainte să dea o sentință.
După care citesc comentariul lui Ventidius.
Zi bună să aveți.
Comentariu beton!34
@Anduta, pai voiai sa-ti strice ziua doar articolul in sine, si absolut nimeni cu un comentariu? Ti-am dat o manuta verde ca mai multe nu pot!
Comentariu beton!13
Acum eu nu știu dacă ce a scris Ventidius este expresia propriei gândiri, sau doar o relatare la rece a ceea ce se întâmplă în realitate, dar vreau să cred că e al doilea lucru.
Respectiv o înțelegere foarte diferită a termenilor ”viol” sau ”agresiune” în cadru legal versus cadru popular. Adică acolo unde sunt unii care nu văd nimic în neregulă în a-ți satisface nevoia sexuală cu oricine poți, atât timp cât nu-ți superi nevasta, alții avem impresia că actul sexual cu un minor=viol by default. Iar legea are diferențiere clară între act sexual și viol, iar instanțele de judecată pot sau nu pot face chestii. Rezultat: 3 din 4 acte sexuale cu minori sunt încadrate de aceste instanțe la ”acte sexuale consimțite”. https://beta.dela0.ro/acte-sexuale-victime-copii-judecate-fapte-consimtite/
Deci, revenind la cazul de azi, tare mă tem că în lipsa recunoașterii, așa halucinantă cum e ea, nici măcar ”act sexual” nu era, ci ”act sexual consimțit”.
Comentariu beton!13
Nu pot sa sper decat ca cei din penitenciar sa faca dreptatea pe care trebuia sa o faca judecatorul. In jumatatea aia de pedeapsa sa ii faca gaoaza cat mingea de baschet.
Are zoso cate un articol din cand in cand cu „justita pe care o aparam”. Cred ca merita o curatenie generala pe acolo. Sunt niste jigodii cu foarte putine exceptii, intangibili si autosuficienti. Am o vecina care e grefier, un cuvant pompos pentru secretara. Nu mai poate, toata ziua se vaita la cine apuca ca e asa de muncita si ca mai are cativa ani si isi baga dosar de pensie. Are 40 de ani.
Dvs. practicând meseria de … ?
@HM. Meseria de platit din bani privati nu publici, dar ca sa va fac pe plac lucrez pe santier, lucrari private nu servite pe la stat. Am vazut muncitori lucrand 8 ore pe 5 grade si ingineri care au imbatranit 5 ani ca le-a venit avizul gresit de boi pe la primarii. Oamenii astia ies la 65 de ani ca e munca usoara
Comentariu beton!20
Cine a dat minus la acest comentariu e u pedofil jegos
Imi vine sa urlu cand vad chestii din astea! Si, din pacate, vad din ce in ce mai multe. Numai anul asta, in Germania, sunt vreo 7-8 cazuri de violatori de copii care sunt judecati si, eventual, condamnati la vreo 3-4 ani de bulau. Si astea sunt doar cazurile mediatizate.
Din cate stiu, acum vreo 40-50 de ani, cand homosexualitatea era considerata infractiune (desi vorbim de sex consimtit intre adulti), pedeapsa era castrarea chimica.
Acum, de cand cu drepturile puscariasului…pardon! omului si cu toate rahaturile „politically correct”, intra (uneori) pedofilul la bulau, condamnat la 3-4 ani, face numai un an jumate, ca s-a comportat exemplar, iese bine-mersi si-si vede de treaba mai departe.
„Cum nu vii tu, Tepes Doamne…?”
Comentariu beton!19
Nu inteleg. Vrei sa spui ca daca viola o fetita era ok? Ce treaba au niste monstri care violeaza copii cu homosexualitatea?
@MDM: Ma refeream strict la pedeapsa. Ai inteles din fata garii ce am scris eu acolo!
Homosexualitatea nu mai este considerata o optiune ci o boala. Ma rog…asta, in termeni profani.
Pedofilia mi se pare, totusi, o optiune.
@Ruxandra, cine naiba consideră homosexualitatea o boală? În afară de adepții cpf, desigur.
Unii sustin ca si acei datatori de asa legi ar gusta asa placeri….
Evident, tocmai de aceea sistemul judiciar e atât de blând cu pedofilii, violatorii șamd.
Unii sustin ca si acei datatori de asa legi ar gusta asa placeri….de aici …reduceri de pedeapsa ..
Probabil individul ăsta îl va huli și condamna pe băiatul care i-a fost victimă în cazul în care acela va deveni homosexual.
Trebuie înțeles că judecătorul nu tare are de ales în situația asta. Omu ăla (inculpatul) nu s-a prezentat că așa a avut chef și a recunoscut ce a făcut în fața judecătorului ca sa primească răspuns „uite de băiat de treabă, îi dăm pedeapsă mai mică”. Sunt niște etape de parcurs și condiții de îndeplinit. Și dacă toate-s bune, judecătorul ăla nu poate alege între a reduce limitele pedepsei sau nu, ci e obligat. Și NU e atenuantă, e o altă procedură, care din nou, e obligatorie. Nu e chiar așa ușor să fii judecător, trebuie să aplici legea chiar dacă e proastă și/sau imorală și nu ești de acord cu ea, și dacă nu poți fi obiectiv nu tare ai ce căuta în funcția aia.
Oribil. Din păcate nu este caz singular, au mai fost spețe de minore violate (8-10 ani), în care judecătoarele au considerat că a fost act consimțit. Plus cazul acela notoriu cu traficanții de copii care a fost clasat, și la care inculpații cer acum daune că au fost hărțuiți pe nedrept!!
Nu mi-e foarte clar din comentariile anterioare dacă în cazul prezentat judecătorul într-adevăr nu avea cum să procedeze în alt fel pentru a da o pedeapsă mai mare. Dar dacă într-adevăr legea e de așa natură că lasă portițe pentru asemenea nedreptăți..e teribil de trist. De recursul compensatoriu ce să mai comentez..importantă e bunăstarea infractorului, pwlimea (scuzați franceza)..mai dă-i naibii de fraieri..
Iată o bucățică din România reală: copii violați și abuzați de adulți (oho…știu niște povești de vi se face părul măciucă!), legi permisive sau de-a dreptul stupide, judecători idioți…
Dar noi protestăm din cauză de „botniță” și ne indignăm fiindcă doi nătărăi se „alintă” cu apelative gen „panaramă” și alte asemenea. Chestie de priorități ale societății, ce pot să zic.
Comentariu beton!45
Exact. Exaaaaaaaaaact.
Am citit știrea și mi s-a făcut rău instant. Pentru ce naiba s-au inventat legile? Nu ca să reglementeze norme de conviețuire civilizată într-o societate? Unde naiba este vorba de bun simț în acest verdict? Nu mă interesează toate ocolișurile, ascunzișurile, pârghiile și nepârghiile legale. Sincer? Mai bună și corectă era judecata sfatului bătrânilor de pe vremea lui Pazvante Chioru’. Mi-e greață.
Sunt jurist de profesie și lucrez la o instanta din România, in domeniul penal. Vreau sa specific ca nu sunt judecător și nici procuror. Mi-a fost dat sa văd multe prin dosare. De la fetițe de 8 ani violate, pana l bătrâne de 90. Accidente rutiere soldate cu moartea copilului de 4 ani in care inculpatul spune ca nu ii pare rău, ca nu era vina lui, deși el nu a acordat prioritate. Am văzut și minori de 14 ani arestați, care vor fi viitorii infractori de profesie, victime ale societății din țara, ale lipsei de educație și ale nepăsării. In fine, nu aceasta era ideea.
Legile din România, in domeniul dreptului penal sunt varza, iar judecătorul nu are ce face, deși toată societatea îl blamează. Trebuie sa înțeleg ca sunt 3 puteri in stat:executivul, legislativul și puterea judecătorească.
Judecătorii trebuie sa aplice legea, cum o fi ea, buna rea. Nu au dreptul (conform codului deontologic pe care trebuie să-l respecte) sa comenteze dacă o lege este buna sau rea, nu pot cere modificarea legii. Nu doar ca nu este treaba lor, dar este și interzis, pot Răspunde disciplinar.
In speța de fata, a fost obligat sa reducă pedeapsa, iar dacă era vreun cunoscut de-al lui trebuia sa se abțină de la judecarea cauzei.
Noile generații de judecători (cei care au acum 30-40 de ani) sunt altceva, sunt oameni dedicați profesiei și cu vocație. Cel puțin cei cu care am lucrat eu. La o Judecatorie reședința de județ se lucrează 10-12 ore pe zi, sâmbăta și duminica, in condiții mizere, cu aparatura de pe vremea lu’ bunica, cu lipsa de personal și cu înjurături din partea tuturor.
Folosesc dezinfectantul la lucru și ma spal pe mâini ca un chirurg cu mult înainte de covid. Am ajuns și cu pureci acasă. Am fost așteptata in fata locului de munca pentru a mi se spune de bine, mi s-a făcut plângere la conducere pentru ca nu am făcut ce voia partea (deși ce voia partea era ilegal).
As vrea sa se înțeleagă faptul ca nu magistrații fac legea, ei doar o aplica așa cum este ea. Proasta.
Comentariu beton!29
Păi și atunci de ce se mai cheamă putere judecătorească? De ce au statut special și beneficiază de drepturi speciale?
Fix foarte milă îmi e, da.
@Magda P,
1. ești aceeași Magda de mai sus?
2. Zici că ești jurist. Juristul nu e cel care se ocupă exclusiv de persoanele juridice? Din ce știu eu, avocații au dreptul să reprezinte și persoanele fizice și juridice în anumite cazuri, pe când juriștii nu pot reprezenta persoanele fizice. Tocmai d-aia sunt angajații unei firme. Gresesc?
Eu voiam să știu ce ar fi putut face un avocat/judecator în situația asta ca descreieratul ăsta să ajungă acolo unde îi este locul? Și de ce judecătorul care i-a auzit declaratia nemernicului (Mă rog, asumarea și recunoașterea faptei) nu a spus: stai puțin, că ăsta nu e un motiv să VIOLEZI un copil. Indiferent că tu ai găsit o justificare și recunoști că ai făcut asta, meriți pedeapsa maximă.
Și cea mai importantă intrebare:
3. Dacă vouă, celor din sistem, care vă întâlniți zilnic cu erorile astea, vă este interzis să comentați/propuneți schimbarea unei legi idioata, cine o poate face?
Comentariu beton!16
@Mona, și eu mor de milă.
Asta e genul de comentariu, la cel al @Magdei P mă refer, din care am inteles fix nimic.
Da, @Eleno, sunt niște victime, bieții de ei.
Sunt o doamnă și mă abțin, altfel …
Doamna Elena, pentru a beneficia de prevederea legală si obligatorie de reducere a pedepsei trebuie doar sa recunoască, nu sa explice sau sa justifice fapta! Doar sa zica ca a făcut-o si atunci se aplică o procedura specială, cu limite reduse, in acest caz maximul fiind de 8 ani. Ce mai adauga el pentru publicitate sau doar asa, ca l-au pus reptilienii, ca n-a vrut sa înșele nevasta, asta e can can total irelevant, instanța nu poate inlatura recunoașterea din acest motiv. Mai clar de atât nu pot sa explic, asa ca ma retrag din discuție.
@MagdaP
Unde scrie că este obligat judecătorul să reducă pedeapsa? Judecătorul poate ține cont de alte texte de lege care sunt favorabile infractorului, dar nu este obligat să le aplice atunci când consideră că fapta este una gravă. Decizia lui, dacă este considerată a fi greșită, va fi contestată la o autoritate superioară. Cam atât. Iar în cazul de față, chiar se impunea pedeapsa maximă, pentru că în alte spețe se va ține cont de o astfel de decizie, așa că infractorul va beneficia de un precedent juridic periculos. Dar, asta este viață, nu ne doare decât atunci când este vorba despre noi și ai noștri!
P.S. Încă o chestie, că se discuta pe aici: m-ați omorât la sentimente cu faza cu vocația și dedicarea în scopuri profesionale. Fix că un absolvent de sistem comunist ați vorbit. Zău așa.
Cât despre modificarea legilor, acestea pot fi cerute de către …? Exact, de către orice om de pe stradă, care nu știe cu ce se mănâncă treaba asta. Vai noi! Și tot eu sunt în eroare.
P.S. @Lia
Care 8 ani? Art 220 CP: maxim 7 ani.
@Magda P: cât de jegos poți fi ca om să spui că tu „parte din sistem” nu poți schimba sistemul???
Cum stați cu pensiile speciale? E bine, nu?
Pensionat la 45, reangajat în sistem e oablă treaba, nu-i așa?
Invit tot aparatul de „justiție” din România să meargă acolo unde-o mers tata. Și să revină împreună cu el. 😎
Doamna Lia,
Am și io o nedumerire.
” Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Acesta este jurământul pe care îl depune un judecător la investirea în funcție. Fără acest jurământ nu se poate. Cum e cu partea bolduită? Trecem peste aia cu onoarea și conștiința, că poa’ să fie interpretabile, diferite de la om la om. Dacă un judecător aplică doar o lege proastă, cum își respectă jurământul? Sau jurământul ăsta e așa… de chichi. Ahhh, da, văd… contează scaunul că la mec lucrează negrii.
Domnul Constantin, va rog spuneți-ne ca n-ați fost magistrat, ca n-am cunoscut niciunul atât de habarnist! Ați citit minuta? Încercați! Citiți apoi art. 396 din codul de procedura penala (il găsiți cu google, serios!) si trimiterile din acesta si spuneți apoi cât de opțională e pentru judecător procedura aia si cum poate sa-i dea 100 de ani dacă vrea, ca oricum e cale de atac. si locuri de muncă la mec după ce-l da afară!
Doamna Mona, aveți răspunsul chiar in comentariul dvs, jur sa respect legile țării, adică pe toate, nu doar pe cele pe care le cred eu drepte! Ca dacă ar fi asa, s-ar lăsa loc enorm pentru abuzuri si enormități! Poate am eu ceva cu analfabeții funcționali (si chiar am) si, ajunsa judecător, ma gândesc ca legea nu e dreapta ca ii apară si pe ei, mai bine le-o aplic pe cea de protecție a animalelor, ca tot au inteligența unor animale. Ar fi ok, nu? Ca apar astfel cetățenii care nu-s cretini.
Doamna Lia,
Jurământul nu pune mai presus nici una dintre obligațiile enumerate. Și mai ușor cu aroganța pe scări, că sunt sătulă de interpretări după cum îi convine unuia sau altuia.
Cu alte cuvinte înțeleg că menirea fundamentală a judecătorului nu este aceea de a împărți dreptatea ci de a aplica strict o lege, bună sau proastă. Și io, naiva, credeam că este o meserie nobilă.
@ Lia
În primul rând, am spus parte din sistem, nu că am fost magistrat (interpretarea dvs lasă de dorit). A face parte din sistem înseamnă că am fost grefier, procuror, judecător, avocat, specialist în drept și orice are legătură cu sistemul juridic, ok?
Secundo: ce treaba are minuta în toată chestia asta? Zău, habar nu aveți despre ce vorbiți. Să citesc minuta din această speță, unde? Jesus Christ!
Tertio: Care 8 ani, când maximul în cazul de față este de 7 ani? De unde mai scoateți 1 an? Din buzunar? Explicați, va rog, de unde ați ajuns la 8 ani?
@Constantine,
Băbăiete, ia treci tu la coteț, lângă mine, că nu ejti inteligent și o supărăm pe doamna 😒
@Lia
Ce legătură are art 396 CPP cu povestea noastră? Unde am menționat eu să îi dea peste pedeapsa maximă (în acest caz, 7 ani, nu 8 ani cum susțineți dvs)?
@Mona
Sper că este loc în coteț, că, deh, eu sunt mai cocoș așa. Adică, mă umflu în pene, cum cred anumite persoane de pe aici.
@Doamna Lia, sunt sigura ca poti sa explici mai clar decât atât. Uite, de exemplu, ne poti da legea sau articolul de lege în care este clar stipulat că judecătorul este OBLIGAT să facă asta. Adică să reducă pedeapsa oricui își recunoaște fapta. Și dacă e așa, eu nu mai inteleg rolul pedepsei maxime? Toți si-ar recunoaște fapta și ar lua minim.
În articolul 396 menționat mai jos („Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.”) nu scrie nicăieri „reducerea pedepsei”.
Și n-o lua personal, că nu sunt ostentativă în comentarii. Vreau doar sa inteleg dacă animalul asta putea să primească maxim și dacă s-a făcut totul pentru asta. Dacă ești din sistem știi să răspunzi, dacă nu, nu.
@Magda când magistrații au vrut sa protesteze impotriva modificarii pensiilor speciale au gasit o cale. Au amânat inclusiv procesele de adoptii (cica nu erau urgente) călcând din nou peste sufletele unor copii si asa destul de greu incercati.
Anii trecuți, cand lumea iesea in strada pentru legile modificate aiurea, erau doar cativa magistrați care aveau curaj sa protesteze.
Deci cand interesul este personal, se poate face ceva, altfel nu . 🙁
@Eleno, ușor tata ca faci bubițe, și nu da bine Sharon Stone cu pojar! Te pupa tata! 😉😂
Vorba romanului: Radem și glumim, fwtem și plătim! Și eu sunt la fel de atacat de “neputința” judecătorului sa ii dea cât cuprinde (ca așa e legea), dar in același timp sa le plângem de mila celor din sistemul judiciar, ca vai săracii de ei ce rău o duc, și nu au nici o putere! Dar oare au încercat sa schimbe legile alea “strâmbe” dacă au văzut ca nu e ok?
@Emil, eu dacă fac bube pe mine azi, fac dintr-un singur motiv: că nu-mi răspunde nici Magda, nici doamna Lia la întrebări. Vin cu niște explicații puerile din care nu ințeleg nimic. Și chiar aș vrea să înțeleg. Nu sunt din sistem și d-aia întreb. Una zice de purici, alta că judecătorul e obligat să reducă pedeapsa când animalul își recunoaște fapta. Te trimite la o lege care nu are nicio legătură, d-astea.
De avocați d-ăstia care urlă la casierele din Cora că le dau ei în judecată, că le arată ei cine sunt, că știu ei legile, că plm, că nu le-a pus amârâta aia pâinea în pungă sunt satulă. Fă dreak ceva când ai de facut.
Comentariu beton!14
@Eleno, nu vrei să știi ce curios sunt și eu de treaba asta cu obligativitatea scăderii pedepsei.
@Elena P: e greu cu făcutul în România. Dar e bine că Madga P & Lia-s „parte din sistem, dar nu pot face nimic”.
Cred că fufele astea două au protestat primele ca nu cumva să le fie tăiate pensiile speciale. Atunci nu le-a durut gurița să behăie, că le ardea curuțu’. Ipocrite de clasă, nu altceva.
@Mihai, va rămâne o enigma pentru noi. Vad ca doamnele au dispărut când au văzut că nu le plânge nimeni de milă.
@John, că avem legi de kkt, știm toți asta. Băi, dar să nu răspunzi la două întrebări simple dacă tot ești în sistem, și se presupune ca stii legislația, asta mi se pare cea mai bună dovada a motivului pentru care avem legile pe care le avem.
Așa ca eu le mulțumesc doamnelor pentru lecțiile despre NIMIC de azi. Le caut eu când vreau să le plâng.
Ce să răspundă, dragi prieteni? Că una face niște trimiteri la un articol din CPP (nici prescurtarea folosită nu o cunoaște) și îi dă cu pedeapsa de 8 ani, când maximul prevăzut în lege este de 7 ani, iar alta zice că habar n-am că există obligativitatea reducerii pedepsei. Păi nu am, din moment ce judecătorul decide prin prisma mai multor factori, fără să fie influenţat. Recunoașterea faptei scade pedeapsa în cazul infracţiunilor din categoria celor care nu sunt grave și prezintă un pericol social diminuat.
P.S. Hai să nu plângem de milă nimănui din sistem că au salarii foarte bune cu toţii.
Domnul Constantin si doamna Elena, am revenit puțin, ca am treabă, nu pot sta toată ziua pe bloguri. Art. 396 alineatul 10 din codul de procedură penală spune cât se poate de clar de obligativitatea reducerii limitelor de pedeapsă (trimite si la art. 375 din același cod, nu fiți timizi, citiți-l, explică foarte clar procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției). Nu am folosit prescurtarile (cpp, cp) ca m-ați fi întrebat de traduceri, chiar am încercat sa explic cât de clar am putut, dar sa desenez nu-mi permite rubrica de comentarii si nici nu ma pricep. Cât despre maximul de 8 ani, limita maxima la viol in forma agravata (adica cu victima minora) e de 12 ani, aplicând formula din articolele menționate nu ajungi la 7 nici dacă n-ai trecut niciodată pe la orele de mate. Ok, ma retrag, m-am plictisit.
Nu este nici o „obligatie” de a scadea pedeapsa, daca doar pui degetul pe un articol si te conformezi dc dracului mai e nevoie de judecator ??? Voi care afirmati rahatul asta sunteti fix exemplul de putregai din sistem. Sunteti aia care isi fac jobul nu cat de bine pot, ci pe „merge si asa”. Sunteti aia care desi le-ar sta in putere sa faca ceva, ridica din umeri pt ca nu e treaba lor. Exista carti intregi despre cum se interpreteaza legile, e o arta ca sa spun asa. Dar voi nu sunteti interesati sa excelati in profesie, vreti doar leafa si in rest, da-l in puii mei de puradel, ce-i al meu? Rusine, macar tineti-va gurile
@Lia
Decizia s-a bazat pe art. 220 CP, act sexual cu un minor, nu pe viol. Ă, despre ce vorbim noi aici?
Toți dezaxații ăștia trebuie colectați și executați în Piața Revoluției. Ba nu, că acolo este simbolul revoluției, atunci în față la Glina! Ăstora nu trebuie să le mai acorzi nicio șansă, pentru că sunt fapte repetate și grave
Oare numai eu cred ca violatorii, in general si pedofilii, in special ar trebui castrati…Bobbitt style ?
Nu stiu in ce consta castrarea chimica dar, cumva, mi se pare prea blânda procedura.
Dana , daca e dezaxat nu e suficient! Parerea mea e ca ,pedeapsa cu moartea nu ar fi dreapta ,cea pe viata intr.un loc gen Siberia si alte locuri in care sapi cu unghiile ar fi cel mai bun loc pt. indivizi de teapa lor!
Doamna Magda ,eu nu cred ca daca TOTI reprezentanții sistemului judiciar ar face o revoluție (in ce sens doriti dvs.) ,cineva i.ar putea pedepsii in vreun fel ! pur si simplu ,nu cred !
@oviwan, exact doar că asta ar însemna să se umble și la pensiile alea speciale (foste de serviciu, cică), la vârsta de pensionare, la șmecheriile din sistem, în care după ce se plictisesc de avocatură reintră în sistem și se pensionează și tot așa.
Eu as zice ca problema nu e atat legea in sine cat interpretarea si aplicarea ei. Legea nu il obliga pe judecator sa ii scada pedeapsa, asa a interpretat el. O recunoastere a faptelor in sensul asta ar fi de ex declaratia acelui individ din grupul celor 7 violatori din vaslui, care a recunoscut fapta cand toti ceilalti negau, schimband practic cursul anchetei. Aici insa nu e cazul, iar judecatorul a facut o mare greseala. Din incompetenta, nesimtire sau admiratie bolnava, asta nu stim din pacate. Sper ca procurorul sa conteste decizia
Am înțeles că exact așa se și întâmplă.
„justiția pe care o apărăm”. A zis și Ionuț mai sus, ne fute grijă de mască, aka botniță pt speciali, de orice altceva dar nu de realitățile groaznice.
Stiu ca opinia mea e una separata.
Mie mi se pare utila ideea de reducrere a pedepsei pentru recunoasterea unor infractiuni. Mai ales pentru recunoasterea violului.
NU stiu cum sta situatia in cazul descris si nu-s suficient de tare la stomac sa citesc detaliile dar pot sa banuiesc ca sunt o gramada de cazuri in care e greu de dovedit ca violul sau tentativa s-a intamplat in realitate. Banuiesc ca e mai usor de obtinut o condamnare mai mica cu admiterea vinovatiei de catre infractor.
Da o țeapă in cur nu ii provoca o plăcere mai mare? Întreb si eu😡😠
Comentariu beton!14
Offff, bietul copil 😦 !
Pe mâna unor părinți l-aș da….cu singura restricție să nu-l omoare. Nenorocit infect și lege de 2 bani :(.
OMFG!!!!!!! Nu pot sa descriu tot ce simt si gandesc cand citesc despre asemenea monstruozitati si despre gunoaiele care, in loc sa apere copiii inocenti, acorda circumstante atenuante unor asemenea creaturi infecte!
Eu nu înțeleg de ce la asemenea fapte pot exista circumstanțe atenuante, când fapta în sine e de oribil și castrat chimic;presupun că l-ar putea pedepsi pe unul în situația asta,să nu se mai simtă bărbat decât când face pipi,pe bune…al doilea,cum să scadă pedeapsa fiindcă a recunoscut ce a făcut?cum,e revoltător și strigător la cer ,cum să plătească un copil ca să-l iubească nevasta când s-o întoarce din străinătate?îl lăsam și în fundul gol,fără tot ce a făcut atâția ani de căsnicie împreună, îl dădeam afară fără dreptul de a-și mai vedea vreodată și proprii copii.
Nici aia de „dupa gratii” nu ii au la suflet pe dezaxatii astia si le vor face o primire grasa…aaaa, pardon, calduroasa, in puscarie!
Aparent în lume sunt câteva organizații care vor să legalizeze pedofilia. Nu am verificat încă informația complet, ci doar am dat peste un articol care enumeră câteva din aceste organizații și ma cuprins panica și scârba.
Mie frică să verific dacă sunt reale sau nu, mie frică de ceea ce aș putea citi acolo.
Mie și mai frică de tendința poporului român de a se alinia la toate imbecilitățile planetei.
Nu aș fi prea surprinsă să aflu că există inițiative de genul și la noi.
Mai jos citat din articolul respectiv:
„În momentul de față există o mulțime de organizații în lume, care funcționează mai mult sau mai puțin legal, ce se luptă pentru promovarea și legalizarea pedofiliei: IPCE (”International Pedophile and Child Emancipation”) care are membri în 20 de țări, AMBLA (”Australian Man/Boy Love Association”), ”Dokumentatiedienst Pedofilie” și ”Centre de recherche et d’information sur l’enfance et la sexualité” din Belgia, ”Coalition Pédophile Québécois” în Canada, ”Danish Pedophile Association”, ”Groupe de Recherche pour une Enfance Différente” (GRED) în Franța, ”Norwegian Pedophile Group”, ”Schweizerische Arbeitsgemeinschaft Pädophile” în Elveția.”
Sursa:
https://www.podul.ro/articol/abominabil-culmea-degenerarii-zeci-de-organizatii-ale-pedofililor-militeaza-pentru-legalizarea-sexului-cu-minori-6826.html
@MariaB, tâmpiți și dezaxați există peste tot în lume, nu există societate perfectă. Oricine are dreptul de a milita pentru orice, dar asta nu înseamnă că va și obține. Stai liniștită, nu se legalizează pedofilia.
Am și eu un link pentru tine: https://diacritica.wordpress.com/2009/10/22/mie-mi-e/
@didino, ahahahahahaaaaaa. Mulțumesc.
Când io am zis că cu cât sunt mai proști cu atât au convingeri mai puternice…
@didina,
Mulțumesc de observație, legat de diacritice.
Cât despre legalizare sau nu a pedofiliei, mizez și eu pe faptul că nu om fi chiar așa autodestructivi ca rasă.
Dar ce vroiam eu era să atrag atenția asupara faptului că există inclusiv astfel de inițiative, și că susținători lor sunt dintre cei care aprobă și comit astfel de acte inumane. Și aparent nu sunt puțini. Asta ziceam eu că mai mult ca sigur se va întâmpla și la noi, nu neaparat că se va legaliza, ci că vor exista monștri care se vor simți îndreptățiți să comită astfel de acte, pentru că nu mai sunt atât de izolate, ci sunt grupuri care promovează astfel de acțiuni ca fiind normale.
@MV,
Nu toți cei care își exprimă o opinie, fie ea și incompletă sau din care nu înțelegi exact ce a vrut să spună emitentul, sunt proști.
@MariaB, așa e ai dreptate. Dar cu siguranță toți cei care scriu de două ori „mie” în loc de „mi-e” sunt proști. Iar dacă mai primesc și-un link către un text în care este vorba fix despre când se scrie „mi-e” și „mie”, dar ei au impresia că este un text despre diacritice, ei bine, atunci sunt INCREDIBIL de proști. Pwp.
@MV
Ai dreptate, singurul lucru care te face să nu fii prost este gramatica limbi române.
Doar că în sărăcie lucie, cu școală făcută pe apucate, (pentru că trebuia să muncesc să pot merge la școală, de mic copil), cu profesori delăsători și discriminatori, părinți limitați și indiferenți, mediu de proveniență sortit eșecului total, eu zic că am făcut foarte bine ce și cât am făcut. În mod sigur nu sunt un om prost.
Tu pe de altă parte ești prost făcut grămadă, părerea mea, că tot nu te cunosc :)))
Ești reprezentativ pentru societatea românească.
Mai dute la psiholog că ai mare nevoie.
Mhm, mă du-c, mă du-c.
Ce legatură are sărăcia cu faptul că @didina ți-a lăsat un link din care să înveți când se scrie „mie” și când „mi-e”? Că nu mă prind. Bănene, un prost n-ar zice „îmi pare rău, am greșit”, nici amenințat cu arma.
Oameni buni, stați un pic. De ce e proastă Maria B? Pentru că și-a exprimat panica și scârba că se va trezi înconjurată de militanți pentru pedofilie, chiar dacă pedofilia nu se va legaliza vreodată? Asta în condițiile în care pedofili sunt deja o grămadă și-și fac de cap, chiar dacă doar câțiva ajung în atenția justiției și ochiului public. Și, în ciuda revoltei/urletelor/suferinței noastre de pe net, majoritatea scapă și șăd bine mersi în libertate. Găsesc scârba ei justificată și măcar un pic de îngrijorare, nu neapărat panică, parcă n-ar strica.
Sau e proastă pentru că nu scrie perfect corect, spre deosebire de restul comentatorilor de pe-aici ?
Maria B, neproastă fiind tu, așadar, cum ai evaluat prostia, reprezentativitatea și nevoia de psiholog în cazul unui om pe care nu-l cunoști?
La care oameni te referi mai exact, @Anduța, tu ai citit comentariul meu? Am avut unul singur, în care spun că nu se legalizează pedofilia. Iar linkul pe care l-am lăsat poate fi interpretat în două moduri:
1. informație utilă, care poate ajuta la a învăța ceva;
2. ca un atac.
Acum, na, ce să zic, fiecare interpretează după cum poate sau simte nevoia.
Didina, mă refeream la oamenii care dau mânuță verde comentariilor ce fac referire la prostia Mariei B, nu la comentariul tău, pe care l-am citit și da, l-am luat ca pe un ajutor de îmbunătățire a scrierii Mariei B. N-am înțeles doar de ce s-ar liniști pe motiv de siguranță a nelegalizării pedofiliei, de vreme ce alta am înțeles eu că i-ar fi temerea. Dar am pus-o fără vreo problemă pe seama faptului că uneori doi oameni citesc același lucru și îl înțeleg diferit.
A, așa da, mai merge. Chiar m-aș mira dacă oamenii care au dat zilele trecute mânuțe verzi sau roșii la diverse comentarii nu ar verifica din când în când, să vadă dacă i-a certat cineva pentru cum au votat și să se căiască.
@anduța,
Întenția comentariului meu răutăcios la adresa lui @MV era pe principiul „nu mă cunoști, nu vorbi despre mine”.
Cum el a considerat că e normal să mă catalogheze drept proastă pentru carențe în materie de gramatică, așa aș putea și eu să îl cataloghez, drept prost pentru că nu stăpânește o serie de chestii la care eu mă pricep extrem de bine și anume cifrele, proiectele tehnice ale construcțiilor, devizele, bugetele complexe de investiții.
El trăiește din scris eu din calcule, nu putem fi cu toții perfecți în toate.
Recomandarea de psiholog era tot o răutate gratuită pe aceeași linie.
Să spui despre un om că este prost pentru că din diversee motive are lacune de gramatică a limbii române mi se pare nesănătos și neconstructiv.
Poate că nu am fost suficient de clară în ceea ce vroiam să comunic în comentariul inițial, clar am greșit gramatical, dar cum @idina a reușit să fie decentă pute fi și el.
Chiar am apreciat comentariul Didinei și am acesat link-ul să mă edific. Am și menționat în al doilea comentariu.
Cât despre reprezentativitate, ar fi ceva de genul ăsta, ne grăbim ca și societate să catalogăm și să judecăm oamenii fără să-i cunoașem.
@MV,
Tu serios nu ai văzut că am mulțumit Didinei pentru observație, deși am făcut o altă greșală legată de diacritice. Ceea ce dacă nu ești complet rău intenționat, reușeti să înțelegi că admit senin că nu stăpânesc perfect gramatica.
Aș putea și să-ți explic de ce sărăcia nu e scuză ci o explicație pentru carențe în educație, dar e mult de scris și greu de retrăit, chiar și așa vorbesc fluent 2 limbi străine, am făcut și o facultate tehnică.
Având în vedere că nu sunt proastă am reușit să-mi depășesc condiția, am perseverat și fără o gramatică perfectă, am reușit să-mi construiesc propria casă, să-mi plătesc singură mașina pe care o conduc, să-mi cresc singură fetița, să am un job în care gestionez bugete de milioane de euro.
Pot să admit senin când greșesc și pot să răspund cu aceeași monedă când cineva greșete față de mine.
@MariaB, tu-ți dai seama că ți-ai plătit singură casa și mașina, ai un job în care gestionezi bugete de milioane de euro, dar scrii „mie” în loc de „mi-e” și, mai mult de atât, ești incapabilă să citești un articol care îți explica asta? Practic, ești genul de om care pe mine mă sperie cel mai tare, ești un analfabet functional care a reușit în viață, fără ca asta să-i folosească la nimic. Si încă ceva, degeaba vorbești două limbi străine, dacă scrii „miau” ca pisica.
@MV,
Ar mai fi o explicație, scriu „miau” ca pisica pentru că am 5 pisici 🙂
Și da mă pot încadra în categoria analfabețilori funcționali, să nu te sperie asta, noi trăim existăm și funcționăm foarte bine. Nu dăm în cap la nimeni, muncim, plătim taxe, creștem copii, pe care sperăm că școala îi va ajuta să fie mai buni ca noi. Ceea ce probabil nu se va întâmpla, dar avem posibilitatea să le punem la dispoziție meditații plătite extra, tot din muncă.
Zici că nu a ajutat la nimic ce?
Nu te explici foarte bine. Sau mai bine nu te explica că e inutil.
După cum ai înțeles deja, eu trăiesc bine chiar și așa. Și nu am nevoie nici de instalator, nici de electrician, nu mă sperii nici de bormașină, flex, motocoasă, topor, hârleț, sapă greblă și alte instrumente care ar fi foarte utile să nu mor de foame dacă rămân fără job pentru că nu știu să scriu corect românește. Tu?
Didina, nu pot fi sigură pe comportamentul cititorilor sau comentatorilor. Dar nu cred că era exclus ca măcar unul dintre cei care au apreciat insulta adresată ieri Mariei B, să fi revenit și azi asupra discuției și să-mi fi explicat și mie „votul” său, ca să înțeleg cum stă treaba cu acordarea sentinței de „prostie”. La urma urmei, articolul de față a fost și despre dreapta judecată și judecarea judecății de către public. Dar nu-i bai, pot trăi și fără această înțelegere. În plus, de la subiectivele și interpretabilele „ești proastă”, ” ba tu ești prost”, văd că s-a ajuns la un acord pe analfabetisn funcțional. Ceva măsurabil, explicabil, testabil, la o adică. Mult mai ok.
Maria B, mulțumesc pentru răspuns și clarificări. Eu nu găsesc că există motive clare pentru a te considera nici proastă, nici analfabet funcțional, doar se pare că devii răutăcioasă când consideri că cineva te cataloghează greșit. Asta cu plătitul „cu aceeași monedă” mie nu prea mi se pare în regulă, deși știu/văd că oamenii așa procedează cel mai des. Adică, ok, dacă cred că cineva greșește și nu sunt acord cu modul în care mă percepe/cataloghează/etichetează, eu de ce i-aș urma exemplul, greșind, de asemenea?
@anduța,
Dacă există o definiție a analfabetismului funcțional probalil mă încadrez acolo într-o mică măsură. Dar în mod sigur nu mă încadrez la prostie.
Plata cu aceeași monedă vine tot din educație și viața în societatea românească, e greșit știu, doar că noi ca și societate, după cum observ eu, încă funcționăm așa. Știu că schimbarea vine de la noi de la fiecare, și încerc, doar o dată, după care intru și eu pe aceeași linie.
Dacă recitești istoricul comentariilor mele vezi că al doilea comentariu al meu a fost cât se poate de decent, la insistențele lui @MV de a mă cataloga drept proastă am reacționat negativ.
Înțeleg frustrarea lui și a altor oameni care reușesc să stăpânească limba română aproape de perfecțiune, dar nu înțeleg și nu tolerez nevoia de a umili, a cataloga și a jigni pe cei care nu pot. Zilnic încerc să recuperez câte un pic din ceea ce ar fi trebuit să acumulez în anii de școală, pentru că sunt și eu nemulțumită de lacunele pe care le am, și este al nabii de jignitor când cineva care nu te cunoaște, strict pe baza unui singur gest greșit sau a unei acțiuni greșite să te catalogheze.
Apreciez și îmbrățișez critica constructivă, urăsc și amendez critica destructivă și tendința de a umili oamenii.
MariaB, deci ai mers pe regula „doar o dată, după care”. Interesant. Zic asta pentru că majoritatea oamenilor fie se aliniază din prima, fie tac și/sau dispar din peisaj fără nicio reacție.
@anduța,
Da, am ales să încerc o dată decent, după care am reacționat negativ.
Nu am „dispărut” din prima pentru că un astfel de comportament nu trebuie lăsat netaxat.
Să mă explic și de ce consider asta. Eu îl citesc de mult pe @MV, și o să-l citesc mai departe, îmi place cum scrie, unele articole sunt chiar utile, unele comentarii la fel, altele amuzante. Nu am fost influențată în veun fel de articole sau de comentarii, dar sunt sigură că există oameni care se lasă influențați, iar aici consider că el are responsabilitatea de a fi un exemplu pozitiv.
Iar eu am responsabilitatea de a nu permite un astfel de comportament față de mine, și poate din atitudinea mea înțeleg și alți oameni că nu trebuie să tolereze și accepte comportamente neadecvate, doar pentru că au anumite minusuri.
MariaB, dacă am înțeles bine, tu ești un cititor consecvent de MVblog, pe principiul utilității și amuzamentului, dar la acest articol ai devenit și comentator (bănuiesc că e prima dată când ai comentat? Dacă da, cum așa? De ce acum, adică? Pot să încerc să intuiesc, dar aș prefera să nu greșesc, așa că mai bine nu). În schimb, o să-ți spun și eu cum am văzut ce s-a întâmplat. În primul rând, din comentariul tău inițial eu tot partea utilă am luat-o, respectiv faptul că am aflat că există în lume oameni care militează pentru legalizarea pedofiliei. Am remarcat și panica exagerată din comentariul tău (nu neapărat legat de legalizarea pedofiliei, ci de popularizarea ideii că e ok să fii pedofil), precum și repetitivitatea lui ”mie” scris incorect, dar ce-a urmat și de ce, nu am mai înțeles. N-am înțeles cum îl ajută pe un om panicat de un gând urât un link către reguli de gramatică, n-am înțeles nici de ce s-a râs sau s-a insistat pe a fi insultată, dar, mai ales, n-am înțeles cum de alții au înțeles suficient cât să mai și voteze.
Înțeleg însă că tu ai reacționat precum s-a întâmplat dintr-un simț al responsabilității față de propria persoană, dar și față de cei de aici, care, zici tu, ar trebui să taxeze și să nu tolereze ”comportamentele neadecvate”, lucru cu care sunt perfect de acord, mai ales când e vorba de jigniri și mai ales că avem și articol pe blog care reglementează acest aspect și ar trebui să-l respectăm cu toții. https://mihaivasilescublog.ro/2018/06/08/gata-prea-mult/
Pe de altă parte, chiar dacă inițial n-ai jignit, nu crezi că e posibil să fie ceva în comentariul tău care a deranjat și care poate, de partea cealaltă, a fost perceput, de asemenea, drept ”comportament neadecvat” și care a trebuit ”taxat”? Nu ți-o spun ca să justific reacțiile primite, ci pentru o mai atentă auto-evaluare a propriului comentariu inițial, care s-ar putea să-ți fie de folos pe viitor.
Altfel, în ceea ce privește ”taxarea” celor care considerăm că greșesc, poate că nu e singura abordare pe care am putea să o avem. Poate există și alte modalități de a transmite ce/când ceva ne deranjează. Mai pașnice, mai calme, mai bine intenționate până la capăt. Mai ales în acest spațiu, pe care cred că toți îl apreciem și-l vedem cel puțin ca pe o oază de civilizație și bun simț.
@anduța,
Am recitit primul comentariu, poate pe lângă interpretabilitatea legată de îngrijorarea mea vis a vis legalizarea sau nu a pedofiliei și de greșala gramaticală, a mai deranjat și afirmația că împrumutăm cam toate cretiniile din exterior. Ei bine eu zic că nu trebuie să negăm că suntem o democrație tânără și că de 30 de ani încoace întrumutăm de toate din exterior și bune și rele.
Am mai comentat și la alte articole, mai de mult, dar am schimbat telefonul și am uitat ce literă foloseam după numele meu, să mă diferențiez de alte „Marii”.
Am comentat acum după mult timp strict pentru subiect, să atrag atenția asupra unui fenomen îngrijorător care sunt sigură că va lua amploare și în România, tocmai pentru că împrumutăm prea ușor chestii din exterior, sunt mama unei fetițe de 5 ani, sunt chestii pe care părinții trebuie să le afle.
Legat de alt mod de a spune ceva ce ne deranjează, ei bine eu am încercat inițial, dar nu mă pot lăsa insultată gratuit la nesfârșit, eu am decență și bun simț, dar am și respect față de mine.
Domnul Constantin si doamna Elena, am revenit puțin, ca am treabă, nu pot sta toată ziua pe bloguri. Art. 396 alineatul 10 din codul de procedură penală spune cât se poate de clar de obligativitatea reducerii limitelor de pedeapsă (trimite si la art. 375 din același cod, nu fiți timizi, citiți-l, explică foarte clar procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției). Nu am folosit prescurtarile (cpp, cp) ca m-ați fi întrebat de traduceri, chiar am încercat sa explic cât de clar am putut, dar sa desenez nu-mi permite rubrica de comentarii si nici nu ma pricep. Cât despre maximul de 8 ani, limita maxima la viol in forma agravata (adica cu victima minora) e de 12 ani, aplicând formula din articolele menționate nu ajungi la 7 nici dacă n-ai trecut niciodată pe la orele de mate. Ok, ma retrag, m-am plictisit.
Domnul Constantin si doamna Elena, am revenit puțin, ca am treabă, nu pot sta toată ziua pe bloguri. Art. 396 alineatul 10 din codul de procedură penală spune cât se poate de clar de obligativitatea reducerii limitelor de pedeapsă (trimite si la art. 375 din același cod, nu fiți timizi, citiți-l, explică foarte clar procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției). Nu am folosit prescurtarile (cpp, cp) ca m-ați fi întrebat de traduceri, chiar am încercat sa explic cât de clar am putut, dar sa desenez nu-mi permite rubrica de comentarii si nici nu ma pricep. Cât despre maximul de 8 ani, limita maxima la viol in forma agravata (adica cu victima minora) e de 12 ani, aplicând formula din articolele menționate nu ajungi la 7 nici dacă n-ai trecut niciodată pe la orele de mate. Ok, ma retrag, m-am plictisit.
Vai, dar vă rugăm să ne scuzați pe noi, ăștia care nu suntem în sistem și avem timp de stat pe bloguri, că v-am deranjat naturelul simțitor. Dar am fi vrut să înțelegem cum de se aplică așa, orbește, o lege care, conform zicerilor reprezentanților sistemului e proastă. Când v-ați simțit în pericol de reducere a veniturilor ați găsit mintenaș cum să protestați: greve, Curtea Constituțională și ce o mai fi fost. Pentru niste legi care se vede că sunt proaste nu puteți face nimic că nu aveți voie. V-ați gândit vreodată că dând astfel de explicații, de la ,, înălțimea” celui din sistem jigniți inteligența unor oameni care, evident, nu par a fi lăsat acum sapa din mână? Adică să înțeleg că oamenii din sistem ( am făcut o pasiune pentru sintagma asta) sunt cu totul și cu totul speciali: pensii speciale, ieșire la pensie cu nu știu câți ani mai devreme decât restul plătitorilor de impozite și ce o mai fi iar când vine vorba de îndreptat ceva in împărțirea dreptății cică nu pot face nimic. Mulțumim de lămuriri, măcar știm că nu avem ce astepta
Art. 396 Alin 10 Cod procedura penală: “ 10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime”
ART. 375 Alin. 1 CPP : “ 1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.”
ART. 374 Alin. 4 CPP: “ În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”
Interpretare: legea da dreptul inculpatului sa recunoască integral fapta de care este acuzat, iar atunci limitele de pedeapsa se reduc cu o treime, ceea ce înseamnă ca maximul prevazut de lege, de 12 ani, devine de 8 ani!
Se poate discuta dacă se putea da maximul sau nu, însă o pedeapsa de 7 ani nu presupune nici rea-credință, nici incompetență in opinia mea. Este deranjant însă felul complet distorsionat de prezentare a faptelor, in sensul ca judecătorul ( ca a vrut el) i-a redus pedeapsa pentru ca, chipurile, inculpatul a motivat ca nu a vrut sa își însele nevasta! Da, abuzurile sexuale împotriva copiilor sunt mai grave in opinia mea decât multe omoruri, cred in pedepse mai aspre, in modificarea legislației in acest sens, dar nu in atacuri furibunde in situații ca aceasta, in care judecătorul pare ca a aplicat legea, așa cum i se cere!
Pedeapsa maxima pentru violarea unui minor e de 12 ani! Scrie si in articol. Nu 7, nu 10.
12 ani! Judecatorul/judecatoarea nu are nicio scuza pentru reducerea cu 5 ani a pedepsei.
Art. 218: Violul – Noul Cod Penal actualizat 2019 la zi
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima este un minor;
Revin si arat ca este vorba despre art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, ca ala reglementează procedurile, nu codul penal, iar procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției este o PROCEDURĂ. Articolul ăsta trimite si la 375 din același cod, citiți-le pe toate, e foarte clar caracterul obligatoriu al reducerii limitelor dacă inculpatul optează pentru această procedură specială, accelerată. Am scris mai devreme un comentariu mai lung si mai ironic, dar nu a apărut. Sper ca măcar autorul blogului sa priceapă, ca nu pare dobitoc. Gata, ma duc sa luminez oamenii pe un forum de flat-earthers, ca am șanse mai mari sa priceapă.
Oricum, in ultimii ani bantuie un val foarte dubios de sentinte ingaduitoare cu pedofilii, chiar din partea femeilor judecator. Recent guvernul a atacat la CCR legea care ar fi marit pedepsele pentru pedofili.
Nu am inca o explicatie la acest fenomen absurd care nu are loc doar in Romania.
Dupa liberalizarea homosexualitatii in toata lumea, sa urmeze oare liberalizarea pedofiliei? In multe tari varsta minimă pentru consimtamantul sexual a scazut.
https://www.activenews.ro/externe/Un-studiu-teribil-despre-sexualizarea-copiilor-din-lumea-de-azi.-Esenta-raului-sexul-cu-copii-a-devenit-big-bussines-in-America-155913
Un fel de concluzia zilei: lia suge plua! 🙂 In formă continuată, cu agravare!
Si mai e ceva, sunt unii foarte ultragiati ca de ce nu le fac/schimbă judecătorii legi. Are you people for real???? Ca e putere JUDECĂTOREASCĂ, de aia! Știu ca mulți ar vrea (si ar merita) un tătuc care sa judece, legifereze, taie si spânzure, dar asta nu merge in democrație! Un fundament important al democrației este separația puterilor in stat. Puterea LEGISLATIVĂ (Parlamentul, ala votat de popor) face legi (uneori cu fundu, ca in acest caz) si puterea judecătorească le aplică, asa proaste cum sunt! Poate ați vrea sa dea judecătorii si amenzi de circulație, ca nici puterea executivă nu face mare lucru! Nu e ca si cum principiul separației puterilor in stat e prin Constituția aia pe care magistrații au jurat sa o respecte! Cât despre argumentul „sa facă magistrații legi, ca sunt bine plătiți”, e prea penibil sa mai am ce zice! In acest caz, mai bine sa le facă IT-știi, ca sunt si mai bine plătiți! Au făcut magistrații un proiect anul trecut sau mai demult, de introducere a educației juridice in școli. Au scos manual (pe banii lor), au fost pe la școli sa vorbească elevilor, in fine. La momentul respectiv mi s-a părut o inițiativă, deși lăudabilă, cam inutilă. Ca păreau lucruri simple, pe care le pricepe orice dobitoc dacă citește un pic. Dar uite ca trăim in țara unde unii așteaptă sa le facă judecătorii legi, sa le mărească primarul salariul si sa le facă președintele autostrăzi!
Lia, da, we are for real, așa penibili și dobitoci cum ne vezi tu. Și totuși, din exterior privind, am o curiozitate: tu/voi când intrați în ”sistem”, cu ce gânduri/intenții o faceți? Știind că majoritatea sesizărilor/reclamațiilor de agresiune sexuală nici măcar nu ajung a fi anchetate, iar alea care ajung sunt de cele mai multe ori prost/insuficient instrumentate. Există cifre care spun că în anul 2017, din 788 de agresori sexuali anchetați (agresori de adulți și copii, deopotrivă), doar 3 au ajuns la închisoare, restul au primit pedepse cu suspendare, deci agresorii au rămas în libertate. Deci tu, ca om din ”puterea judecătorească”, cum de poți accepta să faci parte dintr-un sistem atât de neputincios? Mai ales ca femeie
și poate chiar mamă, asta luând în calcul faptul că victimele agresiunilor sexuale sunt majoritar copii și femei. Repet, de curiozitate întreb. De ce ai ales/vrut să faci parte din această ”putere”?
In primul rând, in care comentariu am zis eu ca fac parte din sistem, sau din orice? Poate sunt doar un om care citește mult si chiar înțelege ce citește. Poate sunt studentă la drept. Greu cu analfabetismul funcțional!!!
Sper să nu fii studentă la drept. Aș vrea măcar speranța în generația tânără s-o păstrez. 🙂
Dar da, n-ai zis că faci parte din sistem, my bad. Și totuși, reformulând, cum de așa îndârjit pare că aperi neputința unei structuri care, teoretic cel puțin, ar trebui mai mult să facă dreptate victimelor, decât să nu?
Dar nici măcar nu apar sistemul, in integralitatea sa, doar explic, cu texte de lege, de ce strict in acest caz „sistemul” a făcut tot ce-a putut. Minuta am găsit-o pe net, s-a întâmplat la Judecatoria Hârlău si condamnarea a fost pe viol, nu pe act sexual cu minor. Am deschis toate articolele din minuta si mai clar de atât nu se poate. Cât despre sistem, are destule hibe, prima care imi vine in minte fiind condamnările cu suspendare pentru ucidere din culpă, deci e clar, dacă ma apuc vreodată sa omor analfabeți o s-o fac cu mașina, ca scap ca Huidu. Dar in acest caz, chiar nu se putea face mai mult cu legile astea, pe care le poate schimba doar cine le-a dat, posibil chiar la inițiativa unui număr însemnat de cetățeni (mai mare decât toți magistrații, neamurile si vecinii lor la un loc)
Lia, având în vedere rezultatele/cifrele, pare că ”sistemul” s-a descurcat mult mai bine decât în majoritatea cazurilor. Știu că sună dubios, dar într-o țară în care majoritatea covârșitoare a agresorilor sexuali nu fac o zi de pușcărie, faptul că acesta face ani, e o reușită. Că se putea mai mult, da, probabil, dar statistica ne arată că, în realitate, se putea mult mai rău.
Așadar putem să cădem de acord că nu s-a făcut tot ce s-a putut, ci că s-a făcut mai mult decât de regulă? Chiar dacă e tot foarte puțin.
Extras dintr-un comentariu al doamnei Lia.
„Poate am eu ceva cu analfabeții funcționali (si chiar am) si, ajunsa judecător, ma gândesc ca legea nu e dreapta ca ii apară si pe ei, mai bine le-o aplic pe cea de protecție a animalelor”.
Ajunsă însemnând dacă ajung, cândva vreodată
Lia e judecatoare, clar! Oare o fi folosit si ea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală? Reduceri de pedeapsa de 5 ani?
CP si CPP sunt opera lui Predoiu – 2012, acelasi Predoiu care recent a contestat la CCR marirea pedepselor pentru pedofili.
Si totusi, care e temeiul reducerii pedepsei in cazul recunoasterii faptei? Cu ce se micsoreaza grozavia pe care a facut-o? De ce este ajutat infractorul si nu victima? De ce aceasta inclinatie samariteana in justitie indreptata spre criminal si nu spre victima? Unii recidiveaza si iar recidiveaza, dar tot au parte de clementa.
Si daca e musai sa fie redusa, de ce cu atat de multi ani? E atat de valoroasa marturisirea de aproape se injumatateste pedeapsa?