În fața mea merge un cuplu de adolescenți. Sau, mă rog, sunt foarte tineri, n-au nici douăj de ani. Îți dai seama de la distanță după gesturi că se ceartă sau că măcar discută aprins. Îi ajung din urmă și când trec prin dreptul lor o aud pe ea:

– Asta e iubire, să mă duci cu autobuzul?

Puștiul ridică din umeri:

– Știi că n-am permis.

Fata pufnește toată:

– Iei și tu un taxi.

Moment în care am fost la un micron să mă opresc și să-i spun puștiului:

„Prietene, fugi! Fugi acum cât poți tu de repede, urcă-te în primul autobuz, că fata asta oricum nu vine după tine, și fugi unde vezi cu ochii fără să te mai uiți în urmă.”

Da’ mi-am dat seama la timp că pentru noi, bărbații, sfaturile altora nu fac nici cât o ceapă degerată. Și că ne place să dăm cu capul în toate pragurile de sus care ne ies în cale toată viața. Și că oricum, când eram de vârsta lui, dacă venea un cetățean necunoscut la mine să-mi spună să-mi părăsesc gagica într-o vineri seară, chiar pe când io trăgeam speranțe să-i arăt mielul cu o singură nară, i-aș fi zis cu dispreț „pleacă, boss, de-aici că ești nebun”.

Așa că de-asta am tăcut și-acum îi țin pumnii să-i arate fetei diseară mieluțul cu o nară.

De mâine mai vede el ce face că e băiat mare și se descurcă.

Baftă, boss, țin pumnii.

(21 februarie 2020)

sursa foto