De o bună bucată de vreme trăiesc cu impresia că ne așteaptă ceva nasol. Nu pot să pun degetul pe ceva anume, dar am așa o senzație de neliniște, senzatie la care contribuie din plin și faptul că sunt conștient pe deplin că, în caz de ceva, statul român e ultimul de la care trebuie să ne așteptăm la vreun ajutor.

Evident, n-am avut curajul să vorbesc despre neliniștea asta cu nimeni, nu de alta, dar să nu mă creadă oamenii nebun. Până duminica trecută, când așa de nicăieri, o aud pe regina fashion-ului că mă întreabă dacă n-aș vrea să facem niște provizii. Moment în care inițial am făcut ochii mari, după care mi-am dat seama că și pe ea o măcinau aceleași gen de frământări. Na, știți cum e, cine se aseamănă se adună.

Așa că, după un scurt și eficient brainstorming, am hotărât să întreprindem ceva în sensul ăsta. Gen, să facem un stoc de diverse produse greu perisabile (minim 18 luni termen de garanție) care să ne asigure că la o adică putem să supraviețuim, fără să ieșim din casă, undeva între 4 și 6 săptămâni. Chestie de care ne vom ocupa fix săptămâna asta.

Da, da, aveți liber la miștouri, puteți să râdeți de mine cu gura până la urechi, după care mi-ar plăcea să-mi răspundeți la următoarea întrebare: dacă mâine se întâmplă ceva și nu mai aveți voie să ieșiți din casă, câtă vreme puteți supraviețui? Ați reușit să vă imaginați situația? Bun, acum haideți să adăugăm la tablou gazele, apa și curentul oprite. Nu că vreau să sune a scenariu panicard sau ceva, doar întreb.

Dacă există pe aici cetățeni care nu numai că nu râd, dar au făcut deja sau au de gând să facă același lucru (adică provizii), ia lăsați și voi aici la ce fel de produse v-ați gândit. Sunt absolut sigur c-o să veniți cu idei care nu mi-au trecut prin cap.

Ah, sper sa nu începeți cu ”eu mi-am luat un generator de curent care poate alimenta două cartiere de dimensiunile Berceniului timp de șase luni” sau “boss, tocmai am terminat de construit buncărul antiatomic în spatele casei, mai am de săpat doar un puț și să-mi construiesc centrala eoliană”, că eu am pus întrebarea pentru cetățenii care locuiesc la bloc. Nu de alta, dar dacă e să se întâmple ceva foarte-foarte nasol, voi ăștia care stați la case și care aveți posibilitatea să fiți complet autonomi, sunteți primi care veți fi luați în colimator.

Ce, nu mă credeți? Păi ia imaginați-vă un scenariu apocaliptic în care nimeni nu mai are energie electrică, apă, gaze, căldură (vorbesc despre nimeni dintre cei racordați la rețelele publice, evident), iar de la voi din casă se vede hornul fumegând ușurel, geamurile sunt fără flori de gheață la ferești și mai miroase și a iahnie de fasole cu ciolan afumat abia luată de pe foc? Cât credeți voi că ține șmecheria, până să vă treziți în curte cu niște unii care sunt ferm hotărâți sa se mute la voi în casă, cu sau fără acordul vostru? 😀

Deci hai să nu mergem cu scenariile apocaliptice atât de departe. Vorbeam despre o situație ceva mai plauzibilă în care autoritățile te-ar obliga să rămâi în casă și chiar dacă nu te-ar obliga ele, tot n-ai avea cum să ieși nici măcar până la megaiamju din colț fără să stii că șansele să mori sunt aproape de 100%. Ei, dacă se întâmplă ceva de genul ăsta pe neașteptate (o epidemie sau pandemie, de exemplu) și ești obligat să trăiești doar cu ce ai prin frigider, beci sau cămară, cam cât ai reuși sa reziști?

Întreb cât se poate de serios, pentru că pe vremea când locuiam doar cu trei pisici, practic, aveam în casă mai multă mâncare pentru ele decât ceva din care m-aș fi putut hrăni eu. Prin urmare, dacă s-ar fi întâmplat vreun scenariu d-ăsta nasoluț, le mâncam mâncarea pisicilor, după care le găteam pe ele și gata, se cam temina cu sursele de hrană, trebuia să ies la vânătoare.