Am ieșit mult din țară în ultimii ani, motiv pentru care am primit de câteva ori, mai pe față sau mai voalat, întrebarea ”de unde naiba ai atâția bani?”. Iar pe mine mă pufnește râsul de fiecare dată când o aud. Cred că, cumva, ne-a rămas tipărit în acidul dezoxiribonucleic că-ți trebuie mulți bani ca să vizitezi Europa. Ceea ce este complet fals.

Hai să stabilim din start că nu vorbesc despre concedii sau vacanțe. Pe astea și le face fiecare unde și cum consideră de cuviință, cheltuind cât vrea sau cât poate. Vorbesc despre ceea ce agențiile de turism numesc city break-uri, adică niște mini-vacanțe de 3-4 zile. City break-uri pe care, când îmi vine dorul de ducă, prefer sa le petrec oriunde, dar nu în spațiul carpato-danubiano-pontic, și mă costă mai puțin sau tot pe-acolo.

Evident, mă ghidez după cei trei parametri care intersează pe toată lumea (cred): cât mă costă transportul, cât mă costă cazarea, cât mă costă mâncarea.

Să zicem că stai în București și vrei să pleci pe undeva de vineri până luni? Ce opțiuni ai? Păi, să te urci în mașină și să mergi pe o rază te două-trei sute de kilometri. Orice distanță mai mare înseamnă deja că una dintre cele trei zile va fi petrecută pe șoselele neasemuitei noastre patrii.

Cât ar costa carburantul pentru trebușoara asta? Pe undeva între 150 și 200 de lei. Să mă iertați, dar sunt zeci de destinații în Europa pentru care companiile de low-cost oferă prețuri între 10 și 30 de euro pe segment. Ceea ce înseamnă că mă costă mai puțin să ajung în Catania și înapoi, decât la Brașov, de exemplu. Da, știu, mai există și trenul. Nu, mulțumesc, nu servesc tren decât dacă n-am încotro.

Cât despre cazare, lucrurile stau cam la fel. Dacă ești fițos și te strâng la umeri hostelurile, poți să găsești pe airbnb cazări decente spre super-mișto la bani mult mai puțini decât ai plăti pe un hotel de mâna a cinșpea din Mamaia.

A mai rămas doar mâncarea. Vizavi de care, eu mă ghidez după un principiu foarte simplu: dacă am rezolvat drumul și cazarea, mâncarea nu mai contează, că de mâncat aș fi mâncat și dacă rămâneam acasă. Surprinzător, dar nu e obligatoriu să mănânci la cârciumă, iar mecdonalds sau ceva similar găsești peste tot. Dacă tușești de la fast food, să știi că țările cu apă caldă au un street food de mori mâncând. Am luat un sandviș cu porc la Firenze, de la o tonetă random de pe stradă, care era atât de bun că m-am dus special a doua zi să mai iau unul. Deci, da, se poate să mânânci la aceiași bani pe care i-ai fi dat și dacă rămâneai acasă în fața televizorului.

Mno, ca să n-o mai lungesc, ideea e că se poate face turism smart, cu bani puțini, mai puțini decât ai cheltui pe o ieșire prin România. Eu, personal, cunosc oameni care au văzut așa aproape toată Europa, cheltuind mult mai puțin decât ar fi cheltuit pe niște weekend-uri la Mare sau oriunde pe Valea Prahovei. Dar pentru asta trebuie să ai răbdare să cauți și să cumperi din timp zboruri ieftine sau să aștepți ofertele companiilor aeriene. Idem, trebuie să ai răbdare să cauți cazări în zone bine plasate, la prețuri bune. Și nu în ultimul rând, trebuie să-ți placă să ieși din țară, să te plimbi și să vezi locuri noi (nu râdeți, că știu oameni pe care efectiv nu-i atrage ideea).

Dar dincolo de toată pledoaria pro-turism în afara ținuturilor urmașilor dacilor liberi, din punctul meu de vedere, nu banii sunt resursa cea mai prețioasă pe care o consumi, ci timpul și nervii. Pentru că om avea noi o țară mișto, cu locuri și mai mișto, dar există o singură mare problemă: infrastructura pentru turism lipsește cu desăvârșire, iar în locurile alea mișto nu ai cum să ajungi decât dacă ești dispus să-ți petreci niște zeci de ore pe autostrăzile inexistente din preafrumoasa noastră țară. Iar eu nu prea vreau asta, pentru că, dacă banii vin și se duc, timpul și neuronii consumați în trafic nu mi le mai dă nimeni înapoi.

Dar poate sunt eu vreun excentric cu un simț al realității deplasat. De-aia am zis să vă întreb și pe voi cum stau lucrurile. Deci? Greșesc pe undeva?

sursa foto