M-am uitat multă vreme la show-urile de la protv. Până când, ușor-ușor, în goana după cifre și audiență au devenit, pe rând, nefrecventabile. La „Romănii au talent” am renunțat când am constatat amar că numai cazurile sociale au talent în Romănia, iar cu „Vocea României” n-am mai putut încă de acum două sezoane.

Și la Master Chef renunțasem după al doilea sau al treilea sezon. Nu mai țineam minte de ce, dar m-am lămurit săptămâna asta când am văzut două episoade din noul sezon cu noul juriu (al câtelea?). E de neprivit, vă spun. Concurenții sunt ori „influenceri” (care, după ce se recomandă ca fiind influenceri, spun c-au pregătit un „pireu”, deși nu se referă la orașul din Grecia, ci la la „pure”), ori daci liberi (no joke, a venit unul îmbrăcat in Burebista), ori tot felul de personaje pe care n-aș fi avut niciun chef să le văd într-un show despre găitit. Dar, mă rog, e posobil să nu fiu eu în targetul de audiență potrivit și de-aia.

Despre „Ferma”, „Gospodar fără pereche” și altele de același gen nici nu mai are rost să povestesc. Nu m-am uitat și nici n-o voi face vreodată.

În acest context, joi seara am descoperit cu stupoare că mă pot uita din nou la un show de la pro. Vorbesc despre „Șef sub acoperire”. Pe scurt, în episodul văzut de mine, unul dintre cei doi parteneri ai Presto Pizza se deghizează și se amestecă printre angajații lui din locațiile unde se face și se livrează pizza. Mi-a plăcut măcar pentru că n-are cum să fie 100% regizat și mi-a plăcut pentru că nu prea văd cum ar putea să-l strice și p-ăsta cu cazuri sociale. Mno, una peste alta, mi s-a părut intereant conceptul și aștept joia viitoare ca să mă lămuresc dacă a fost o întâmplare sau nu. Ceea ce vă recomand și vouă.

Și acum, dacă tot am deschis subiectul ăsta, reiau întrebarea din titlu: voi vă mai uitați la tv? Și dacă da, la ce?

sursa foto