Citeam ieri, pe sărite, articole din urmă, de pe alte bloguri, ca să mai recuperez ce-am pierdut cât am bănănăit în vacanță, și-am dat peste o idee foarte tare la Cetin.
Și mă gândeam sa facem și noi asta. Pentru că de strâns, ne-am strâns destul de mulți pe aici, dar nu știm mare lucru unii despre ceilalți. Ba chiar, în rarele ocazii când cineva și-a mai spus măcar vârsta, am avut surprize mari. De-aia îmi spuneam că poate e o idee bună.
Ce ziceți, v-ar tenta să știți vârsta, sexul (aici ma refer la „bărbat” sau „femeie”, nu mă intersează nici dimensiuni, nici cu cine îl practicați sau de câte ori pe săptămână zi), localitatea de baștină și ce muncesc cetățenii care-și mai pierd timpul pe acest blog?
Dacă răspunsul e „da”, băgați cu încredere în comentarii.
P.S. Mie, personal, mi-ar plăcea să mai știu și de câtă vreme ați ajuns pe-aici și cum s-a întâmplat asta. Dar nu e obligatoriu, mi se pare mai mișto să ne cunoaștem cât de cât.
ne-am intors la mirc si la asl?
Comentariu beton!27
Șerif, nu ne-am întors nicăieri. Nu e obligatoriu, scrii dacă vrei. Mie mi se pare o idee mișto.
@redoo Ă, da’ cine a zis că am plecat de acolo?
Prima dată am gândit: uite și la Vasilescu ăsta care a lucrat în vânzări cum ne reciclează idei😜, oare nu știe că ambalajul vinde marfa? Apoi am realizat de ce o „bănănăi” p’aci. Din cauza „direcțiunii” și a emoțiilor primare 😉
Glumă proastă : 13/F/near you😜 du iu uant nude pics ? 🤣🤣
Real … eh, realitatea nu îi oare tot o ficțiune? Voi ce credeți? Care este ASL-ul meu?
Ps. Îi rog pe cei care chipurile știu să se abțină 🥴
@HM,
Și tu, ca muierile fandosite, ”câți ani îmi dai?” 🙂
Comentariu beton!37
Ahh, cum ne recunoaștem între noi 😜 Oare îi de la codițe ?
Comentariu beton!26
eram doar nostalgic dupa mirc.. era plin de suprize si fiecare intalnire era un salt in necunoscut.
barbat, cluj napoca, 44 ani, inginer , nu fumez, beau ocazional, nu e nimic secret.
Comentariu beton!23
@HM,
Io mi-am zis vârsta, cu care chiar mă laud. Să reziști 29 de ani în comunism și încă 29 în ce-o fi acum, încă să zâmbești, nu-i puțin lucru 🙂
Și că tot a pomenit @Razvan, fumez de rup…
Comentariu beton!38
@Laura G îmi cer scuze că n-am rezonat cu mărturisirile tale compleCte, m-am lăsat dus de val -mea pulpa 🍗
Io-s pui de ardelean cu plăcuța aselistă : 37/M/B din BV. De ocupat îs ocup cu diverse. Pe blogul acesta bântui de prin 2017 cred. Vrei și poze ? U1! Brb, gtg, np, alea alea. K ?
@HM,
Nu-i nevoie de poze, te cred pe cuvânt. Pe cuvânt cu majuscule 🙂
Da, Mihai, m-ar tenta, dar tu ce surprize ai avut? Că erau bătrâni şi nebuni, sau tineri şi înţelepţi? 😛
A scris la un moment dat o tipă că are 21 de ani sau pe-acolo și mi-a picat fața.
🙂
Nu mor dacă scriu, deci: 49 ani, bărbat, Brașov, inginer telecomunicații. O bănănăi (vorba Elenei P!) pe aici de la sfârșitul lui februarie 2015 în urma nei sugestii de pe Facebook.
Comentariu beton!33
Și tot de,atunci bei și Tuborg.
Săfiț dumitale sănătos dom Miai! Beau Tuborg de vreo 10-12 ani.
Comentariu beton!22
>) oricum google stie, să știe și Vasilescu.
Hai să încep eu…Marian, 42(ani nu cm)momentan în București, nascut vecin cu Dragnea, la Cartojani. De muncă..pierd vremea pe bani puțini la o firmă bulgărească. Nici muncă nu e, așa că, trag tare pentru mine…și merge. A, am doo fete, o nevastă și de prin toamna lui 2008 n-am mai avut amantă. Uneori, când am chef, mai scriu pe aici…dar și prin alte locuri. A…am și albine si citesc mult fantasy.
E #bine bo$$?
Comentariu beton!51
E foarte bine, domnu’. 😀
ouch @redoo – daca citeste soatza din dotare??? 😛
Dacă citește soața … o bagă și el pe aia cu … autocorectorul 😉 … a vrut să scrie spumante și a apărut amante 🤣🤣
Comentariu beton!21
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.11
Adică tu ai inpresia că există o rețetă pentru spart traficul? Ești naiv? În plus, de unde știi? Ai văzut tu cifrele lui Cetin? Aaa, vrei să spui că au fost multe comentarii? Ceea ce e CU TOTUL altceva. Pentru că, da, asta înseamnă o comunitate.
Posibil sa ai dreptate si boomul sa fi fost doar la comentarii. Desi nu cred. Banuiesc insa ca nici potopul de comentarii nu e de aruncat. Mai ales daca it-istii au inviat mai ceva ca broastele dupa ploaie..Traficul pe un blog lipsit de asa ceva poate parea lipsit de interes..
Se dezbate încă. Ce zici?6
@ventidius, și am făcut asta pentru că pe blogul meu lipseau comentariile, desigur.
Nu e neaparat vorba de asta. Baniuesc ca fiecare blogger tremura un pic toamna dupa ce se intoarce din concediu si simte ceva amorteala printre comentatori. Un fel de memento mori.
@ventidius,
Mi-e dificil de înțeles logica ta, dar na, nu mă pun io c-un bărbat…
După cum vezi în postările de azi, o grămadă de oameni citește blogul de ceva ani fără să fi postat până acum. Deci trafic exista idependent de numarul postărilor.
Pe de altă parte, dacă 10 oameni intră pe blog și bagă 500 de postări/zi, asta nu mărește cu nimic traficul.
Comentariu beton!22
@Laura G
Intra o gramada de omeni care nu posteaza din care multi ar citi mai rar sau deloc sau cel putin ar ramane mult mai putin timp pe blog daca la comentarii ar bate vantul. Sunt sigur ca sunt multi cititori ai lui MV care ar intra in continuare pe blog doar pentru articole, cel putin o vreme. Eu in mod sigur nu. Exista insa o multime de bloguri care au in continuare trafic chiar daca le lipsesc de comentatorii. Deci sigur exista si trafic independent de numarul postarilor. Nu stiu cat de mult si ce tip de trafic, dar sigur exista.
@ventidius, nu, nu există bloguri care au trafic, dar nu au interacțiune în comentarii, asta e o minciună întreținută de cei care nu trafic. E la mintea cocoșului că dacă există trafic, vor apărea și oamenii care să-și spună părerea despre ce ai scris. Da, există bloguri cu trafic menținut artificial, prin bani mulți pompați în Facebook, google și seo. Doar că, în momentul în care ai tăiat finanțarea, s-a dus naibii și traficul. Mno, cam asta e.
La trafic artificial am facut aluzie si eu, cand am zis ca nu stiu cat de mult si ce tip de trafic, doar ca nu am vrut sa fiu excesiv de categoric. Poate sunt si exceptii. Ma gandesc la Sociollogica unde erau acum cativa ani discutii misto, dar care nu mai are comentarii, desi eu il urmaresc in continuare si am vazut ca sunt si altii. E drept ca nu pot sa-i estimez traficul. Poate ca sunt bloguri si site-uri cu ceva trafic dar care nu au comentarii din alte motive decat lipsa de interes, fie au comentariile inchise sau moderarea enervanta(la 22 daca iti aproba comentariile dupa 2-3 zile esti norocos).
@ventidius Ce cinic esti! Tu crezi ca daca cineva spune ceva despre el, musai se lauda. Se pare ca ai o viata tare trista daca ai ajuns atat de cinic. Imi pare rau…
41, F, dobrogeancă, sunt antrenor de pixeli. Ard gazul pe blog de ăăă… nu mai știu. Cred că de la „Mărirea și decăderea unui tată de fată” am zis ia uite, nene, ce nebun e ăsta, hai că mai vin. 😜
Comentariu beton!38
Moamă, 2015 sau 2016, pe-acolo. 😀
Ți-a scăpat partea cu „ce nebun e ăsta”, ă? 😂
Comentariu beton!17
Ăăă… cred că da. 😛
A, da, mă luai cu glumele şi uitai să mă prezint: 58 ani, sex F, 1,68 cm înălţime, Banat, jumătate ardeleancă, inginer chimist reprofilat. P.S. ştiu să fac pocnitori.
Citesc din decembrie 2015, de comentat nu mai ştiu exact, poate ianuarie 2016.
Comentariu beton!34
Hă?
Hă ce? Care parte nu e clară? A, poate nick-ul, la început comentam cu „gabi”, apoi cu ajutorul tău am devenit GabiI.
Comentariu beton!17
Ah daca as fi stiut, as fi facut comanda de sarbatori in loc sa cautam prin piete pe la aia de etnie…
Comentariu beton!15
@GabiI, detaliezi, te rog, „ştiu să fac pocnitori”? Eu mă pricep doar la d-alea simple, din două tigăi. 😜
Comentariu beton!20
Didina, pocnitori adevărate. Care fac Poooooc! Eu mai puţin cu tigăile.
Comentariu beton!19
@didina,
Io pot să pocnesc și cu o singură tigaie. Mai ales dacă aud imprudentele cuvinte ”treci la cratiță” 😜
Comentariu beton!38
@Laura, merge și cu una, da’ nu-i pacat să nu audă stereo? 🤣
Comentariu beton!31
33 ani, F, valceanca dar stabilita in Bucuresti. Economista by day, plantator by primavara si toamna. Iubitoare de muzica, dans, carti si mancare.
Mandra posesoara a celei mai frumoasa si dusa cu pluta familie. : )
Comentariu beton!31
40 ani, F, olteancă exportată în București.
Coroporatistă, sorosistă, mă întreţin din banii primiţi la proteste 😀 Acum sunt mai strâmtorată puţin, că s-au cam dus protestele.
Am ajuns să îl citesc pe dl V în urma unui like dat de o prietena pe fb prin 2016 cred. Scriu rar, dar citesc aproape zilnic
Comentariu beton!27
@Bertha, pe mine si pe sora-mea ne-au sarit la banii de la proteste. Poate ai o pila si pentru noi ca sa recuperez banii de la Soros.
Mersi 🙂
Comentariu beton!17
@Geamana, nu dau din casă😀
Je suis Soros 😊
35, F, din Vaslui city (da’ peste o săptămână renunț la cetățenia română) și acum locuiesc în Spania. Profesoară de marketing. Citesc blogul de vreo câțiva ani, dar nu știu dacă 2 sau 3.
Comentariu beton!24
55, muiere ,de prin 2007 in Windsor ON, de prin 2012 cetatean canadian . Nu mai votez in Ro de la Constantinescu incoace . Tot de atunci am invatat sa nu mai sper in schimbarea ei reala catre mai bine, mai curat, mai uscat 🙂
Nu stiu cand si cum am ajuns pe aci 🙂
Bunica, fotograf si călător prin viata .
Comentariu beton!27
Îmi place să păstrez misterul (atât cât se poate) în mediul online. 😜
Unii de pe aici mă cunosc (personal sau de pe fb), alții nu. Cei care nu mă cunosc probabil că și-au construit în cap o imagine și o părere despre mine. De ce să le stric asta? 🤣🤣
În rest, e cum zice @ventidius mai sus: o să fie ca la concursurile cu premii – oameni mulți, care nu au avut niciodată nimic de zis și care au prins acum momentul. Deși….întotdeauna am avut impresia că media inteligenței cititorilor de aici e un pic mai ridicată decât media inteligenței cititorilor tătarului. Am zis „media” fiindcă sunt destui (inclusiv eu) care citesc ambele bloguri.
Comentariu beton!28
Ionuţ, oricum e clar că eşti bărbat, nu am văzut femei ATÂT de pasionate de fotbal. 😛
Comentariu beton!29
Alin, aproape 43 de ani, capsunar prin tari straine (adica sofer de camion prin Italia). Te citesc de cand ti-a aparut argicolul despre grasi la Arhi. Nu prea comentez, deoarece personal consider ca nu stapanesc prea bine gramatica limbii romane (sofer pe camion asa ca fara pretentii) si nu vreau sa ma fac de ras.
Comentariu beton!114
@Alin Ovidiu,
Aici ai scris corect.
Chiar și pentru grammar nazi, deseori contează mai mult conținutul decât forma 🙂
Comentariu beton!33
Eu tot am mai scris despre mine…Tin minte ca mi-am dat si numele real. Sunt pe blog de doi trei ani caci am vazut pe fb un articol care mi-a placut.
Deci ma repet: am 55 de ani, la baza barladeanca si ing chimist. Locuiesc intr-un sat de langa Torino- sa zic si satul? Imi ocup timpul cu multe activitati cultural- religioase- sportive. Sunt maritata cu un cetatean italian, am 1.56 m , kg parca le-am spus alta data asa ca nu le repet.
Am doi copii- baieti- frumosi si destepti ca mama lor. Si sunt crestina!
Comentariu beton!33
Am uitat sa va spun ca pe sotul meu il cheama Leonardo zis si Leo. Poate ca va intereseaza! In comentarii ii spun „domnul Leo”. El uneori imi spune ” doamna Lenuta” de la Elena Ceausescu, cica as fi o dictatoare. Dar voi stiti ca nu sunt! 🙂
Deci… La o prima observatie citind pe diagonala comentariile caci facem curatenie generala, eu cu dl Leo, marea majoritate am fi cel putin la baza ingineri.
Mereu, de cand tot frecventez forumuri si vo doua bloguri, am avut si am o mare curiozitate: de ce multi cititori nu scriu nimic? Nu au nimic de scris? Nu vor? Ce se intampla cu oamenii astia invizibili? Ce le lipseste exact?
Am o mare admiratie pentru cei ce scriu aici zilnic!!! Ii consider oameni curajosi, respectuosi, generosi. Cum am mai zis, nivelul de inteligenta e foarte ridicat.
Bun. Acestea fiind scrise, va salut caci ma cheama datoria!
Comentariu beton!22
O brașoveancă de 21 de ani, studentă la psihologie 😁
Habar nu am când și cum am dat de blog dar, imediat după primul articol citit (știu doar că sigur a fost ceva ce m-am făcut să plâng), l-am setat pe Facebook la „show first in newsfeed”.
Comentariu beton!23
Fomeie 55, Bacău, injiner. Citesc zilnic, de prin 2015, dar nu mă bag decît f.rar la comentarii.
Comentariu beton!19
24 ani, F, născuta in Județul Bacău, stabilită in mândra capitala, ca profesie tehnician dentar, te citesc din prima zi in care am început anul 1 de facultate, adică 3 octombrie 2014 😁, de comentat mai răruț ca sunt rușinoasa dar facem ce putem :))
Comentariu beton!29
facultate de tehnicieni dentari?????
@ioana, te poți interesa, in cadrul UMF Davila exista FMAM cu specializarea tehnica dentară. Nu am zis nicăieri ca am făcut facultatea de tehnica dentară 🙂
30, F. Te citesc de la început, cred. După ce citisem postul tău la cetin (arhi pe atunci) despre cum ai slăbit.
Locuiesc în Mallorca și sunt din Sibiu, din județ, nu din oraș.
Comentariu beton!19
32 ani, nascuta in Bucuresti, acum locuiesc in Franta de cam juma de an. Ca diploma cica as fi specialista pe franceza si engleza, numai ca prima din pacate nu am mai folosit-o, dar cat sa ma descurc tot mai stiu.
Scriu poezii pentru copii, lucrez la un blog care sper sa imi asigure un venit pe viitor si printre astea acum sap gradina, strang pietre semiprețioase care sunt din abundenta in gradina, urmeaza sa imi iau un aparat sa le si prelucrez si admir mult natura de care suntem inconjurati aici din plin.
Ah si ieri am avut parte de momentul in care motanul adoptat, gasit aici cand ne-am mutat, a decis ca e momentul sa imi dovedeasca deplina lui incredere si s-a rostogolit cu burta in sus, dupa care am crezut ca s-a defectat ca nu se mai oprea din dat tumba.
Am intrat pe blogul asta prima data cam anul trecut daca tin bine minte si acum e in top 3 pe care le citesc in fiecare dimineata.
Comentariu beton!24
Înaltă, blondă, glezne subțiri – nu vând nimic, doar mă laud (asta-i pentru @ventidius, să nu fie dezamăgit în previziunile lui de azi).
58, cu familie normală, muncă online și cărți, filme, dans, prieteni în offline. Offline însemnând Cta, Ro.
Comentariu beton!38
Am înghețat! Oare îi de la meteo ?😜
Comentariu beton!18
@Laura, gleznele la control !
@HM,
Ai un typo. Nu ”ai înghețat”, ci ”ai înghețatĂ” – grijă că ți-o fur 🙂
Am uitat să zic vechimea pe-aici: toamna lu’ 2016. Căutam pe net un parfumant de casă și am dat peste articolul ”De ce miros urât bătrânii” 😂
Comentariu beton!21
@Ananas,
Zi în ce să le bag ca să fie măsurate?
Am antrenament, îmi bag des picioarele în diverse chestii, zilnic 🙂
Comentariu beton!19
@Laura, în niște conduri roșii, simpli, mărimea….mărimea!
Comentariu beton!14
Ai dreptate @Laura G. A fost bullying la homines novi. Dar trebuie sa iti schimbi nick-ul in @doarmalaud, altfel me too e degeaba.
@Ananas,
39 pentru cine-ntreabă. 40 ca să merg decent și să nu-mi transform zâmbetul în rictus 🙂
@ventidius, nu schimb nimic, că nu mă laud decât azi, că avem dezlegare 🙂
Comentariu beton!18
45, F, bucuresteanca. Se pare ca prima get-beget, poate or mai fi ca n-om fi devenit o specie rara
inginer prin telecom, fotograf amator.
Sa tot fie vreo 3 ani de cand citesc, a fost ceva de-am ras zdravan, asa ca am revenit aproape zilnic
Luanda, 50, F, economist, savurez in fiecare zi articolele si am inceput cu „Marirea si decaderea unui tata de fata”, pus pe facebook de un prieten, evident, tata de fata.
Comentariu beton!16
35, F, Brăila, de prin 2014 in București, jurnalist convertit în IT-st, citind pe aici de vreo 2-3 ani și comentând (cred) ca o singura dată. Deh, zic alții înaintea mea – cine se aseamănă, se adună.
Neata
36, F, Calarasi, pierd vremea prin Bucuresti ca auditor intern. Dau impresia de extrovertita, dar urasc lumea si ma simt foarte in largul meu pe o insula pustie, cu ceva lada de tequila si rom…ok si apa dulce, si un hamac si umbra si insula sa fie inconjurata de rechini (asta ca ziua de azi e de kko si ma enerveaza toate persoanele de respira in jurul meu). In rest, totul bine in univers. :))
Cred ca am decoperit blogul prin 2016, sa fie…ma cam lasa memoria asa ca poate fi 2015 sau foarte bine 2017.
Comentariu beton!27
@Kitty, pe ce insulă stai ?
Adina, F, 37, din Pitești, dar locuiesc în Belgia de 12 ani, plecată din România (unde revin din când în când) de 14 ani. Am absolvit Literele, dar lucrez în Finanțe (Achiziții) in domeniul bancar, la Bruxelles. Am 2 fetițe și un om cu care îmi umplu timpul liber. Comentez când și când, dar te citesc zilnic. Te citesc de vreo 4 ani, de când o verișoară care locuiește în Anglia dăduse „share” unui articol de-al tău pe pagina ei de Facebook.
Comentariu beton!16
Eu sunt din Constanța. 36 ani am dubla ocupație de amanetar si reparații it. Citesc zilnic din 2013. Am dat întâmplător si mi -a plăcut ce scrii. Comentez rar. O femeie obișnuită zic eu…
Comentariu beton!18
Bucuresteanca, 48 ani, casatorita, fara copii, posesoarea celui mai frumos si inteligent, si iubitor caine de pe suprafata pamantului. Te-am descoperit datorita lui Bonea, cu ”De ce miros urat batranii?” Mai comentez din cand in cand, dar spun numai prostii :)))
Comentariu beton!19
Ups ! Se pare ca sunt cea mai „batarna” de pe aici, deoarece am sarit de 60 ( nu mult , dar nu spun cat , ca nu mai conteaza ). Din judetul ala pe care il uraste toata Romanica ! tanara pensionara. De profesie medic ” obisnuit ” . Cu facultate cu tot ( ca tot se baga in vechime , dar nu si in bani ) – medicina mi-a mancat cei mai frumosi …25 de ani din viata . Apoi – am practicat inca 15 alta ” meserie ” indragita : functionar public, in domeniu 😉 . Acum m-is profa la o fabrica de diplome , pen’ca penzia e dupa buget , stiti. Am cca 275 de elevi de la 18 la 50si de ani , carora le predau 15 materii de specialitate in total ( sunt om de baza , platit pentru asta cu salariul minim pe economie ). Divortata ( c-asa am vrut eu , dupa 21 de ani , ca ma hotarasc greu ). O pisica cu ochii verzi in dotare – Lolita . O fiica de 30 de ani, plecata de la 18 ” afara ” : Anglia – studii , Danemarca – master , in prezent s-a tras mai aproape de tara , lucreaza in Slovacia , pe HR la LaFarge Holcim . Am multi prieteni scriitori, poeti , pictori, cantareti ( folk numa ),jurnalisti, actori si pictori. Pesemne pentru ca sunt balantza . Uneori comit si eu cate o poezie. Iata ! Vorbesc mult ! 😀 Acu’ nu stiu daca m-am laudat sau m-am plans , de fapt si-si. Nu imi prea pasa ce credeti ! Pa ! Ah – ma vantur pe blogul tau de vreo doua – trei saptamani . Nu-s cum am ajuns aici.
Comentariu beton!38
Tot textul se putea rezuma la ASL PLS 🙂 : 43, b , Oradea, inginer . Nu mi amintesc exact anul in care te.am descoperit , in schimb imi amintesc f. bine primul comentariu : ” Șed și râd” .
Comentariu beton!16
39 de ani, sex feminin, măritată, 2 copii, locuiesc în București. Muncesc la mine acasă și într-un ong (soroșist și sub formă de voluntariat). Primul articol: gluma din top 10, mi-a citit-o o colegă și ne-am distrat completând-o și imaginându-ne că era vorba de aceeași femeie. Primul comment pe blog: anul trecut pe la început, într-o perioadă mai turbulentă și în care mă cam supărasem pe prietenii mei din online, așa că m-am pornit să-mi fac alții. Între timp mi-am reconsiderat atitudinea și am revenit la sentimente mai bune, iar blogul a devenit și el parte din viața mea.🙂
Comentariu beton!27
AK47 :))))
Ce zici acolo Pătrățel ?
Nu iti aduci aminte când a început să comenteze @Anduta… că era confundată cu userul AK47 🙂
Cred că zice că i-e dor de ea. :-))))
Se rezolvă, dacă e.😏
Mie îmi plăcea AK47 (ca nick). Suna așa, sexy 🙂
Ău, a fost și alt user AK47? Whatever, sănătoși să fim!
@Laura să ști că și mie mi-a plăcut foarte mult AK47 ca nickname…
@Habar înțeleg 47 ca vârstă, A de la nume dar K-ul?!?!? De la ce ar fi venit ca să fie vorba de asl-ul meu compleCt?
@Anduta nu mi-este dor de userul respectiv… dar chiar m-ai făcut curios cum se rezolvă dacă e :)?
@Alin,
Cred că ți-a scăpat episodul cu AK47 – n-a fost o confuzie cu Anduța, era chiar ea. A apărut inițial cu nick AK47 și în 3 zile ne-a făcut pulbere pe toți. Adică cu nervii pulbere 🙂 Scria mult, da’ muuult, sofisticat, moralizator, întortocheat, academic și… îngrozitor de mult. Cum deschideam blogul, exploda AK47. Încă un pic și blogul intra în colaps 😂
A făcut o scurtă pauză – impusă și auto-impusă, apoi a revenit ca Anduța, așa cum o știi.
@Laura… posibil să mă înșel, îmi aduc aminte că a fost la colivie, dar știu că am întrebat-o odată direct și mi-a zis că nu a fost ea, adică @Anduta nu a fost @AK47. În fine, nu are rost să răscolim problema asta pe toate părțile în goana după adevăr, ideea este că ne-am ales cu o @Anduta care e scurtă și la obiect.
Eu am intrat pe blog că Anduța K, apoi cu numele întreg, apoi AKzen și ulterior Anduța. AK47 (de care eu nu-mi amintesc ca user, ci ca poreclă atribuită mie), Anduța Kerosen (un user care l-a înjurat urât pe Paco si multi au crezut că sunt eu), Andutza (un alt user care a apărut o singură dată ) …not me. Vorba fie între noi, mie chiar îmi place să răscolesc uneori trecutul, în acest caz tare mi-aș dori să aflu în special cine a fost Kerosenul și, mai ales, de ce.
@Alin&@Anduța,
Mea culpa! Credeam că a fost un nick al Anduței.
Se pare că am încurcat AKZen (și ăsta îmi place) cu AK47.
112 ani am facut acum vreo doua saptamani, dupa cum zice fb-ul.Specializat in cresterea râmelor rosii în mediu artificial, am si o firmă de caftit babe, dau factura si bon fiscal.Misterios si fascinant, cu o vasta cultura muzicala, doctor in abureala, lasati femeile sa vina la mine.Le rup cu bataia!
Comentariu beton!31
@GabiI, ești pe fază? Am o comandă specială de pocnitori d-alea de știi tu să faci, cu livrare la domnu’ Marius Mî.
Misterios și fascinant, auzi la el. Du-te, mă, grămadă d-aci. :))))))))))))
Comentariu beton!23
@Marius,
Ai cam pierdut noțiunea cuvintelor. Misterios? Fascinant?
Să-i dea cineva un DEX. În dinți.
Comentariu beton!27
Misterios 😂 😂 ȘI fascinant! 😂 😂
Asta-i postarea zilei. Ba, ce zic io, e postarea secolului 😂 😂
Comentariu beton!21
😂 😂 😂
@Marius M,
Poate ‘misterios de fascinant’. Adică nu se ştie nimic despre ‘fascinant’.
Sau, ca la matematică: 0 înmulţit cu fascinant = 0
😂 Cineva să mă oprească! Din râs. 😂
Comentariu beton!21
Ahahahahaaaaaaa!!!! Cică misterios şi fascinant. Nu pot să mă opresc din râs.
Comentariu beton!16
Io zic să facem chetă și să îi dăm cadou insignă cu „briliantul blogului”. Sau măcar o coroniță, ceva, valorile merită recompensate. 😂😂😂
Comentariu beton!17
@didina,
La un așa misterios și fascinant doar o coroniță? N-ar fi mai bine-meritată o coroană? Să nu fim meschine, zic 🙂
Comentariu beton!18
Misterios si fascinant e un altfel de a spune „afemeiat, dar familist”?
Comentariu beton!24
Misterios si fascinant e un altfel de a spune “afemeiat, dar familist”?
Da, exact, nu știam cum să explic si m-am abtinut sa spun ca-s genul ,,descalecă si fwte, încaleca si du-te”. Multumesc ca ai lamurit misterul, am ramas doar fascinant.:)))
Comentariu beton!17
@Laura, ai dreptate, coroană și tort de arpacaș să fie. Mă duc să-i scriu un epitaf. 😀
Comentariu beton!16
@MM,
Știm că ești misterios, dar ai putea fi infinit mai fascinant dacă ne-ai explica cum execuți tu ”descalecă și fwte” 😂
In regula, faceti o lista cu cele care vreti si va explic si in limita timpului disponibil .
Ce curiozitati aveti:))))
Eu sunt F. Și urmează să-l fuck pe 49. Cumva simt că întineresc, că pe 69 l-am făcut înaintea lui 49. Hă hă.
Studiile pe care le-am terminat spun că trebuia să fiu profesoară de matematică. Dar am ales să vând. Orice și oricui.
Sunt născută la Ploiești, mutată la Constanța și acum în București.
Aici pe blog sunt din februarie 2016. De la un text citit la o prietenă de-ale mele. Am rămas pentru că râd. Și rădeți și voi toți. Cu mici excepții.
Comentariu beton!48
Vindeti 69 ala? intreb de curios…
Comentariu beton!19
La 112 ani, ce dreak să faci cu un 69? Ah, poate să-l privești..
Comentariu beton!37
69…49….34,5…cartofi prajiti. Cum e cu 69 la 49?
Ceafă de porc, salată de roșii cu ceapă, vinete cu maioneză, pomana porcului…cam așa e de la o vârstă. 69 devine plăcere în farfurie :)))
Comentariu beton!22
Până poți ține tare degetul cu care împingi limba, ești viril cică.
Mă scuzați.
Comentariu beton!18
@MM,
Te scuzăm, că ești misterios și fascinant 😂 😂
Comentariu beton!18
@MariusM, mcpmdr :)))))
Mihaela, 33, programator, din Timisoara, in copilarie calita prin Botosani, de 11 ani in Bucuresti. Te citesc zilnic de 2 ani (vorbesc in capul meu cam cu toti cei de aici care comenteaza frecvent 🙂 ), te-am descoperit pe facebook din articolele Elenei. Am citit mare parte si din articolele tale mai vechi, doar recomandarile de weekend le sar din lipsa de timp si de rezonanta.
O zi frumoasa tuturor si la cat mai multa libertate, asumare si logica in exprimare!
Comentariu beton!16
Edelweiss.Nu.Nu îmi amintesc.În viață.
Comentariu beton!45
@Marius M, uite aici adevaratul Misterios si fascinant..
Bro, cand semeni rapita?
Comentariu beton!18
@edelweiss despre tine ma rodea curiozitatea de mult si uite cum nu aflu nimic :))))
Micul Batman :)) ba si eu cautam sa vad cine e edelweiss:))
În cazul repetării unui nou episod mimetico-blogheresco-cetinesc-madames, las acilea:
1.Sunt născut în același an cu Cetin.
2.Sotia mea este născută în același an cu d-na.Luna,soția dnului de mai sus.
3.Sotia mea și cu mine noi ne iubim.Mult și reciproc.Nu știm altfel.
4.Avem doi băieți.Dorinta soției este să mai avem .Copii.Mai mult ca sigur nu o să o contrazic.
5.Valsul mirilor de la nunta noastră a fost de fapt pe două melodii:
A.Love Me Forever- Motorhead (io,fan pe viață)
B.Can’t Help Falling in Love- The King (fan Elvis pe viață)
6.La nunta a cântat maestrul George Nicolescu,așa că da,mult rock’n’roll.
7.Traiesc in Germania și România.Buzău.
8.Motociclist până la moarte.A mea.
9.#haidipa
Comentariu beton!40
Prost! Da’ și-a amintit domnu’ colțos și înflorat😜
Adiq BZ e mai ceva ca RO ? Pfff edit h pilaf
Comentariu beton!16
61 ani, medic de peste 30, olteanca prin adopție, blondă cu glezne subțiri Te citesc zilnic din 2015, cred că te-am găsit la cetin. ro Nu comentez că nu mă simt mai deșteaptă decât alții PS:încă îl citesc pe cetin, din fidelitate, deși a devenit cam extremist pentru gustul meu, sunt o adeptă a moderatiei în fapte , gânduri si exprimare
Comentariu beton!16
Am ajuns la tine pe blog dupa ce am fost la o intalnire cu Oana (fata oarecare) si la care ai fost si tu, in 2016. 53, F, inginer energetician la baza, dar valurile vietii…., bucuresteanca get-beget, cu pisici si catei, solo si … oroare: grasa
Comentariu beton!18
Cristi, 50 de ani, m, Craiova, PR, de vreo 6 luni pe aici. Mă amuză cum, la o propunere simplă ( să spunem cine suntem) se nasc atâtea teorii (da de ce vrea autorul acestui blog să ne cunoacă, da vrea să își crească traficul – mare crimă, etc, etc.)
Comentariu beton!16
F, 52, economist ptr unii, evaluator ptr mine, casa/masa/familion, baiat insurat.
te-am citit prima data urmand un link – era un articol despre probleme gramaticale, sa tot fie vreo 4-5 ani.
de atunci te citesc zilnic, cred c-a ramas singurul blog pe care-l tratez cu-asa respect 😆
Comentariu beton!20
Paul, 41 ani, sofer prin Belgia. Te citesc zilnic de 2-3 ani. Nu comentez, ii las pe altii 😁. Apropo, asta a fost primul
Comentariu beton!21
De cativa ani buni… Umorul este pe gustul meu, mai ales ironiile si autoironiile. Ex army officer, 55, still counting…
Comentariu beton!15
încă un ofițer, dar de jandarmi
Numele din buletin e Ana…restul e alint…
F, 49, locuiesc de 27 ani în București (până atunci am locuit în Ploiești). Am lucrat vreo 25 ani în construcții, pe șantiere și mi-a plăcut foarte mult. Acum lucrez tot în domeniul construcțiilor, dar într-un birou de proiectare.
Pe blog am ajuns la recomandarea unei prietene, prin 2015 și am rămas datorită comunității formate aici care, fără să știe, m-a ajutat să depășesc o perioadă de schimbări majore din viața mea.
Comentariu beton!26
Mada, 41 de ani, bucurestenca de vro 22 ani, de fapt din TR, economist, sot, copil, pisica. Te-am vazut prin 2016 la consort si mi-ai placut. Te urmaresc in fiecare zi mai putin la sf de saptamana(lipsa de timp), comentez cand si cand!
Cristian, 42, M, inginer, Warwick(UK) de 5 ani si in RO casa la sat, langa Bucuresti, „de pamant” din Giurgiu.
Nu mai stiu cand si cum am aterizat aici…..
F, 34 ani, căsătorită cu 1 copil, farmacist, te citesc de la postul în care ai scris cum ai slăbit.
48, F, Ro.
Te citesc, habar nu am de când, dar știu că m-ai scos de multe ori din butoiul cu angoase. Tu și restul comentatorilor. Vorba ‘ceea: mă înclin.
Comentariu beton!19
Cât sunteți înclinată mai agățați freo doo ațe… numa zic…
Ia uite, s-a activat 112 ani 🤣
Ti-au crescut râmele prea mari, vrei să le legi? Sau nu te descurci nici cu babele și recurgi tot la ață?
Comentariu beton!17
Femeie, 43 de ani.
Nu stiu cum am dat de chestia asta, dar mi-a placut, am dat „follow” (sau like, sau nuș’ ce buton) si uite ca acum sunt aici…
Ana, in curand fac 40 de ani. Jurista, plecata din tara de 15 ani, am stabilit cuibul langa München. Am doi copii, o fata de 13 si un baiat de 9. Fac tot ce imi trece prin cap si imi iese, uneori pe urechi, dar asta e alta poveste. Model si fotograf am impreuna cu sotul si o firma foto-video. Suntem dependenti de calatorii si telul e sa reusim sa vedem cat mai mult din lumea asta.
Sunt pe blog chiar de la inceputuri si am scris ocazional pe aici. Asta pana cand, niste persoane binevoitoare, i-au explicat mamei ca ma expun prea mult publicului, ca sunt prea deschisa si dau prea multe amanunte din viata mea. Pentru ca sunt o fata buna, si nu vreau sa ii cauzez vreun atac cerebral, am hotarat sa iau o pauza de la scris. Desi, imi lipseste tare mult! In ultima perioada nu comentez foarte des, dar am senzatia ca va cunosc aproape pe toti. Imi e drag stilul fiecaruia si blogul asta nu ar mai fi la fel fara: Elena, Didina, Redoo, Ionut, Edelweiss, Laura, Geamana, VictorR, HM, Marius M, sper ca nu am uitat pe nimeni. Pe Mihai il urasc din toti rarunchii, pentru ca datorita lui viata mea e o continua cura de slabire, ca de, si eu sunt una dinaia cu glanda. Dar si datorita lui m-am apucat iar de modeluit, dupa 20 de ani. Aaaaa, scriu fara diacritice, spre enervarea blogarului suprem, pentru ca scriu de la munca.
Comentariu beton!31
@Ana_R, dupa ce am descoperit blogul m-am apucat sa citesc din urma si mereu m-am intrebat de ce te-ai oprit din scris. Ma bucur ca am aflat. Poate reusesti sa imbunezi sentimentele mamei si sa te apuci din nou.
GEAMANA, vedem noi, poate.
F, 39 (anul asta 40! dar muuuult mai incolo), sot, 2 copii, bucuresteanco-grecoaica cu acte la zi, jurist la baza, functionar pentru tari straine de multi ani.
Nu stiu cum am ajuns pe aici, parca de la articolul cu slabitul. Si am ramas pentru ca imi place comunitatea, citesc aproape zilnic articolele, mai putin in weekend, nu-mi place sa plec pe alte bloguri. Si cand citesc articolul obligatoriu citesc comentariile. Si rad.
Sorin / 50 / Bucuresti.
Inginer metalurg lucrez in reciclare.
„Aurolac” de pe vremea articolului „Tui reciclarea ei de treaba”.
Comentariu beton!19
Am bănuit eu că de la textul ăla ți se trage. 😀
@mv ai deschis cutia pandorei dar cea buna……te roaga un vechi cititor si ceva mai rar „scriitor” sa le raspunzi tuturor „anonimilor” care au scris azi.
Toti si fiecare merita o vorba buna.
Sincer nu credeam ca o sala cu amatori poate fii e atat de plina.
E un teatru modern si real in care ai succes maxim maestre (nu umblu cu periutza ca nu ma plateste)
Vasilescule, făț vlog ca din ce vad pe aici ca majoritatea sunt batrani ca tine…numeri pe degete ce e sub 35.
Comentariu beton!17
Iar sub 25, te oprești la primul deget. Nu ăla la care făcea referire @Marius M.
Comentariu beton!17
Ma numesc, si se pronunta, fix cum am scris. 58 de ani. Constanta. Pai ce sa mai zic, de cand citesc pe-aici??? De cand aveam vreo 54.In anii astia am devenit bunica a 4 nepoti. Siiii……de 2 ani nu mai joc la pacanele😜😜😜
Comentariu beton!30
Aha, asta explică de ce comentezi mult mai rar decât înainte. De la păcă…ăăă…..pardon ….nepoți ți se trage. 🤣🤣
Alina, F, 43, economist, asistent social, etc. Născuta București, stabilită in UK de vreo 3 ani, pe lângă Nottingham. 2 bucăți prunci. Sunt pe aici cred ca de vreo 2 ani…..mi-a picat in mâna un articol, mi-a plăcut stilul, am ramas ;).
am în jur de 40 de ani, sunt bărbat, dintr’un sat din regiunea moldovei, am fost în anii 2000 șefu secției de jandarmi comănești și apoi am fost retrogradat din funcție și numit comandant de grupă la detașamentu de jandarmi mobil bacău în cadru inspectoratului de jandarmi județean bacău
acum sunt pensionar militar de invaliditate, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă și urmez tratament
de orientare politică comunist – maoist, vreau o rromânie modernizată după model chinez
la alegeri voi vota cu dan barna & usr
am dormit vreo 7 șapte luni pe străzi în spania, italia și franța din cauza securiștilor împuțiți de la doi și un sfert, am avut noroc cu musulmanii care au avut grijă să trăiesc
de asta m’am și convertit la islamism care este adevărata credință
inutil să mai scriu că sunt antisemit și doresc desființarea israelului și înființarea unui stat palestinian independent
intru din aprilie pe aici și am descoperit blogu citindu’l pe @cetin
este singuru loc unde comentez și îmi place că 98% dintr comentatori sunt de treabă, iar stăpânu blogului este tolerant și ok
Comentariu beton!33
Ia uite, deloc misterios, dar fascinant totuși 🤓
Comentariu beton!20
OFFTOPIC: de mâine n’o să mai comentez vreo două săptămâni
casa de pensii mi’a aprobat un bilet de tratament la saturn să’mi tratez reumatismu
sper că o să fac proceduri care să mă ajute să trec de iarnă
hotelu n’are wifi și de asta n’o să îmi iau tableta, iar mobilu meu e un nokia 216 de pe care nu pot să comentez, doar să citesc
deasemenea sper să vizitez și cea mai veche moschee din țară, de la mangalia
Comentariu beton!26
50, F, Medgidia. Nu sunt Tanța, dar am Costel! Asist farmacie și optometrist, meserii care îmi permit să fiu și „patron” și muncitor. Cred că te citesc zilnic de prin 2014, poate mai devreme. Nu-mi aduc aminte cum am ajuns să te urmăresc, dar, probabil, mi-a plăcut primul text citit și asta a fost. Comentez rar
Aproape toata lumea are o manuta rosie? De ce? E cineva suparat pe toata lumea??
Comentariu beton!15
Suntem invidioși unii pe alții! Motivele nici nu contează! 😛
Comentariu beton!20
Avem nişte heitări de serviciu, dar nici ăştia nu mai fac treabă ca lumea.
Comentariu beton!16
@Claudia,
Avem un hater de permanență. Ocazional, mai apar și alții, dar unul muncește aici 24/24. E neobosit și stabil în sentimente. Adică urăște pe toți, tot timpul. Iar nouă ni se rupe 😂
Comentariu beton!24
Daca vrei doua manute, spune! Te ajut eu sa nu mai fii ca aproape toata lumea.
@GabiI, hai să facem un efort și să vorbim frumos de azi încolo. Nu le mai zicem heitări, ci misterioși. Că fascinanți ajung doar dacă reușesc să-și crească râmele în mediu artificial. 😜
Comentariu beton!18
@Claudia,
Iată, @ventidius e generos azi. El e hater ocazional, însă nu (neapărat) cu mânuțe, ci brutal, cu postări la vedere 🙂
Comentariu beton!14
Yep , cineva care e foooaaarte …pro-fund! 😉 . A fost a-buzat in copilarie , adolescenta , tinerete si … atat ! De persoane apropiate si apropriate ! Inclin ( putin , dar suficient ) sa cred ca e de genul XY , cu Ygrecul deformat , in orice sens . Adica nu-i fimee , ca n-are ” coraj ” , are doar un degetel ! Va zic io : dragile mele , sa te fereasca Dumniezo de barfa barbatilor si… dragii mei , sa va ferasca Al de Sus ( Nu , nu MV, …ALA ! ) de tacerea femeilor ! Io zic ( ma auto-citez :)) ) : Cine nu are hateri , in zilele noastre , nu … iegzista ! For that reason, I like him ! „Tine-o tot asa „, bro’, bleaga , dar stramba ! Thank you! 🙂 . P.S. Nici nu obs., ca nu ma interesa feed-back-ul , dar daca mi-ati atras atentia , suportati consecintele! V-am zis ca vorbesc mult ! Deformatie profesionala , scuze ! 🙁
Zic sa ma introduc si eu. Nu-mi amintesc daca am comentat vreodata pe blog, dar te citesc zilnic de la munca de cativa ani. Femeie, 29 ani, Galati, dar muncesc in Brasov de vreo 2 ani.
Comentariu beton!14
Concluzia din miez de zi ? Suntem mulți, da’ stăm ascunși. Mai răsfirați băieți, mai răsfirați 😜
@MV poate era potrivit un sondaj d’ăla meseriaș cu categorii de box, vârstă, numere, sex, limbi vorbite și cunoscute, preferințe senzuale și politice, religie, et caetera 😉. Numa’ zâc, hâc!
Comentariu beton!21
Ma intitulez Dumitru Cercel, pianist, narator, scriitor, purtator de vorba (vorba aluia din Leana si Costel, Mitica)
La modul serios: Alexandru Tioc, 27 ani, originar Curtea de Arges, instalat in Bucuresti de 7 ani, fac 8 in octombrie, locuiesc in Popesti Leordeni, zona aia noua si de se vaita lumea ca e cu belele, lucrez in afara Bucurestiului, dupa Berceni, ca inginer proiectant. Pasiuni si hobby: auto (ma refer la desfacut si reparat masini), prelucrare lemn (mai ales la tara, sa imi fac diverse din lemn, inclusiv pirogravura), airsoft si, in era mea tanara, m-am jucat intens si cu niste mutari lascive de box.
De pe la sf lui februarie 2016, cand m-am angajat prima data, am inceput sa frecventez. M-a impresionat „Marirea si decaderea unui tata de fata”.
Ii bine sef?
Comentariu beton!17
@Alexandre,
După prima mea postare (cred) când îmi dârdâia sufletul să nu fiu atacată pe-aici, tu ai fost primul care mi-ai răspuns. Frumos, încurajator. De-atunci, te iubesc, să știi 🙂
Comentariu beton!20
@Laura G: E bine ca ma iubeste lumea, ca de fel mi-o iau :))
Comentariu beton!14
Ai numai 27 de ani! 😃 Credeam ca esti pe la vreo 40 si. Scuze, n-am putut sa ma abtin😁
@laura: nu esti singura.
37,b,Tl,ing.
Și mi-am luat și bicicletă….grasă…
Pe domnu’ MV îl citesc de pe timpul Verei, că ea mi-a zis că e mișto. De atunci, Vera mi-a dat block de vreo 4 ori (și nu e glumă…). Dacă o vede careva, s-o pupe din parte-mi !
PS. Donez power bank câștigat !
@MV, preia tu de aici !
Comentariu beton!16
Ioan, 50 ani, inginer, Iasi, aici (mai mult citesc) aproape zilinic
Femeie pe la 29 de ani, născută și crescută la Moreni, mutată la New York, office manager.
Bună. Laura, 29 ani, olteanca din Turnu Severin stabilita în București de un deceniu, lucrez la Arhivele Naționale ale României și cred ca urmăresc acest blog de 2 anibzi de zi, articol de articol.
Comentariu beton!14
Ionut 39 sot, tata de fete, valcean, nascut si crescut aci, dau cu sapa in constructii.
Anna, F, 31 de ani, Republica Moldova (Chișinău). Chiar daca nu comentez citesc de 3-4 ani zilnic dupa ce am vazut pe alt blog o trimitere la articolul „Mărirea și decăderea unui tată de fată”.
Un oarecare, 41, stau ca de la stat iau bani, pasionat de vinuri si oameni. Cred f mult in vinul Romanesc (in general in produsele Romanesti de calitate). Haladui prin Londra din Iulie 2016. Primul articol citit la tine a fost cel cu alba ca zapada din ianuarie 2016. Inca il mai recitesc cand vreau sa rad cu pofta.
Comentariu beton!15
F, 25, de pe plaiurile Moldovei, de azi într-o săptămână licențiată, apoi șomer cu diplomă de mii de euro plătită de statul român. Vă las pe voi să ghiciți că e mai amuzant 😂
Descoperit blogul acum 2 ani și ceva la o fostă profesoară și de atunci revin zilnic.
25 de ani, F, medic. Citesc blogul din 2016, descoperit datorită unei colege. Am un motan asemănător cu Vasile, astfel încât aștept cu interes câte o poveste despre Suzana și Vasile. De asemenea, îmi plăcea “Dacă e sâmbătă, e Elena”. Sper să mai scrie câte un articol 🙂
Comentariu beton!16
Marin, luna asta 51, ardelean(cam putini pe aici) din zalau, de vreo 10 ani fac teava prin golful persic(ksa), am doar cateva luni vechime pe aici
Keepcalm, nu sunt așa puțini ardelenii, numai că nu s-au deconspirat.
Nu le place sa iasa in fata probabil, is mai molcomi ei(ardeleni) de felul lor
Zici ? Neah … mituri nefondate șerif 😜
Io-s ardelean get beget și ies în față des, deși stau mereu în linia 2 (doi) 😉. Îs surghiunit momentan prin capitală de mai bine de un deceniu, da’ tot mă-ntorc acasă, și-n patru scânduri și tot ajung!
Mno, vorba englezului … keep calm and do the job!
Plm, cand auzi pe unul zicand ca i ardelean, parca zice ca i fiul lu’ Zamolxes cel putin. Daca esti ardelean cred ca nici nu-ti cere buletinul daca faci un credit la Altex ( decenta astazi, da?).
Comentariu beton!20
HM, mai sunt si exceptii(cauta oglinda daca vrei sa vezi una) care se abat de la regula 😉
Si daca zici ca esti surghiunit prin capitala e posibil sa fi luat obiceiul locului, no offense
40 ani,Bucuresti,casatorit cu femeia perfecta(in viziunea mea),tata de bebeloi….momentan ingrijorat ca de 3 zile a inceput cresa….simt cum creste morcovul cand il las dimineata acolo….imi place sa citesc…salivez la gandul unui meci NBA live…citesc de mult…mai si comentez cateodata
Comentariu beton!16
@chris 06, norocoasa femeie e soata-ta… pe bune… 😛
@ioana
departe de mine gandul de a zice daca ai dreptate in comentariul tau sau daca este invers…adica eu fiind norocosul.
pana la urma norocul este o combinatie de stiinta cu oportunitate.
dar sunt curios sa stiu cum ai tras tu aceasta concluzie in urma unui comentariu
@chris 06… o femeie considerata de barbatul ei femeia perfecta eu zic ca e tare-tare norocoasa…. 😛
Ce e interesant ca nu stiu daca am citit vreun comentariu al cuiva care sa spuna ca e nascut intr-un oras, altul decat Bucuresti si ca a ramas acolo… Ori sunt 99% mutati in capitala, ori sunt in alte tari.
Nu ai citit tu cu atenţie. 😛
Io nu’s ! Nici nascuta in Buc., nici mutata in Buc. ( cu exceptia anilor de studii ). Nici mutata in alte tari . Sunt o provinciala get-beget ( se vede , nu ? ) . Oi fi io exceptia de la regula. Si desi locuiesc la cca 80 de km de Buc., ( 50 de minute ) nu am fost acolo in ultimii 4 ani 1/2 ,decat o ora pe la incepulul lui iulie anul asta. Bucurestiul e sau imi pare mie oribil , fata de amintirile mele. Populat de zombi , cu net-ul pe vena ,( daca ii abordezi pentru o informatie , par picati din luna ) aglomerat , zgomotos , murdar si haotic. Scuze, sunt subiectiva ! Cum altfel ?
Pana la urma pamantul te atrage, zic eu, in orice indepartat colt(daca are) al pamantului am fost mereu m-am simtit bine cand m-am intors in orasul unde stau(nascut la vreo 30 km de zalau), august l-am stat aproape tot in ro, peste 3 saptamani merg iar pt o saptamana, abia astept sa aterizez in cluj, simt ca aproape am ajuns acasa, si app, nu sunt singur prin golf, am si sotia cu mine
51,f,Tl,ing
primul lucru pe care il fac dimineata:cafeaua si articolul nou postat.Dupa vreo 2 ore in pauza
citit comment uri.Creeaza dependenta!
Pentru cititorii mai noi, este cel mai tare articol, am ras cu lacrimi. 🙂
http://mihaivasilescublog.ro/2013/03/14/dragoste-exploziva/
Băi să-mi bag! Jumate de aici sunt ajunși în urma ”decăderii tatălui…”, articol care (și) pentru mine e no. 1 în topul scrierilor lui Mihai (deși eu sunt tată de băiat). Și cu toate astea articolul ăla e pe un nemeritat loc 4 în clasament. 🙁
Sa stii. Si eu ma mir cum de e asa jos…
Mda, păcat că s-a lenevit hipstăru’ și-a dat-o pe ușurele de vară. Poate-și găsește eșarfa norocoasă prin sertar și mai scrie.
Comentariu beton!14
Eu am ajuns aici după articolul cu Danone, 0% vişine.
„Decăderea” rămâne și pentru mine cel mai tare articol.
De „mărire” nici nu mai aduc vorba, mai ales că mi-am spus vârsta. De azi sunt pe decență.
@Eleno, sper că nu-i grav și că se tratează. La treaba cu decența mă refer. 😜
@Didino,
„Doamna Eleno”, da?!
Și ca să revenim pă subiect, cred că decența mă tine până mâine. Că reviu printre voi..
@Mult iubită și stimată tovarășa… ăăa Doamna Elena,sper ca revenirea să se concretizeze măcar cu un articol sâmbătă, la promoție așea 😜
Comentariu beton!18
@Doamna Eleno, aveț’ grijă de ‘mneavoastră. Să stați deasupra până mâine n-o fi o treabă chiar ușoară, să nu se lase cu deshidratare.
Pies: un vot și de la mine pentru o scriere de sâmbătă. 😀
Sa stati deasupra pana maine n o fi o treaba prea usoara….io m-am inrosit deja, da?
Maria, 37, logistica si transporturi.
Iubesc animalele tare, am un caine. Ducem tratative cu colegul de facturi pentru al doilea 🙂
Momentan o bananai (imi place cum suna, nu mai stiu cine-a zis-o) cu transporturile mele prin Uk, intr-un oras mic si plin de flori.
Cred ca te citesc de vreo 6 ani. Nu vreau sa zic mai mult, dar 6 îs sigur.
Comentam des, acum aproape deloc🙄
38, de origine din Sibiu, de 4 ani in Uk, inginer de proces. Locuiesc in Weymouth cu jumatatea mea si maimutza atomica(plodul). Am ajus pe blog de multi ani, dupa ce vazut articolul cu grasi pe Fetzenbuci, de atunci citesc aproape in fiecare zi.
ASL PLS… 😁
32 imediat, femeie, bucureșteancă dezrădăcinată din Brașov (de tâmpită), acum 9 ani, sedusă de corporație și pusă în vază spre supraviețuire într-un cartier fără metrou.
Absolventă de litere, deci pasionată de citit și ce e scris bine și ce e scris prost… așa am ajuns la tine acum câțiva ani. Nu am să-ți spun în ce fel scrii, am să las această umbră de mister, că prea am zis multe despre mine. 😂
Gabriel, 52 ani, din Pitești …mă ocup de marketing online
20 de ani (pana la pensie) – daca o avea cine sa mi-o mai dea, a 4-a generatie pe tocuri, cercetator fara vocatie :P, pe acilisa de vreo 2 ani…la recomandarea unui prieten, fan Simona Tache
Comentariu beton!14
Adina,F, 35, frankfurt, te citesc de vro 2 ani de cand cu protestele, nu mai stiu cum am aj pe pagina ta dar am ramas fidela de atunci
41, m, rm. vl., electronist telecomunicatii.
Citesc zilnic, comentez foarte rar.
Am dat de tine prin 2015
Ieseanca prin origini, profesor de limba rusa prin educatie, adica pe undeva cititor de cursa lunga. Exportata usor coporatist in Bucuresti prin 2000, schimbat meserii, dupa necesitati, autoexilata in America de vreo 6 ani. Citesc des pe aici si habar n-am de cand. Imi place Vasilescu, dar imi lipseste Elena. Comentez nu prea spre deloc. Bat curand 48-ul si habar nu aveam ca-i musai cu diacritice. 🙂
Comentariu beton!14
Se înțelege din nick-name ca sunt femeie, 45 ani dar mă simt ca la 30( și arat ca la 25, am cunoștințele care nu mai vin cu mine la plaja ca le eclipsez😁😁😁).
Citesc de foarte mult timp cred că după articolul autoironic despre grași, am comentat cu mult după, speriată că sunt înțeleasă greșit( ceea ce s-a și întâmplat 😉) și îmi plăcea maxim că raspundeai la tooateee mesajele și mai ales eram uimită de felul în care ai aplomb în scris, eu nestapânind defel această artă.
Sunt de fel din zona sudică a litoralului si lucrez cu plăcere în zona de front-office, consiliere clienți.