5,299 cititori

M-ai făcut de râs! Ce-o sa zică lumea?

La maică-mea îmi dădeam seama, până să deschidă ușa, dacă e nervoasă sau nu. Îi auzeam mersul pe scara blocului și știam, după cum calcă, dacă aflase deja că iar am făcut vreo tâmpenie. După care intra în casă și urma strigătul de luptă pe care-l așteptam cu inima cât un purice:

– Mihai, ia vino un pic aici.

Da, da, n-avea nici măcar răbdare să se descalțe.

Exact așa am auzit-o și în ziua aia. Eram acasă, abia se terminase școala și mă pregăteam pentru prima zi de BAC. A intrat în casă și-a zbierat:

– Mihai, ia vino aici!

M-am dus, ce naiba să fac. După cât de neagră era la față, mi-am dat seama că e groasă, că de data asta sărisem calul. Problema e că nu știam cu ce, nu-mi aminteam să fi făcut vreun cretinism în ultimele zile. Nu că nu mi-aș fi dorit, dar mă stresa BAC-ul ăla și până nu mă vedeam scăpat, nu prea-mi ardea să fac tâmpenii. Dar a risipit ea repede misterul:

– Ție nu-ți e un pic rușine? Chiar așa ai ajuns? Să mă faci de râs în tot orașul?

La mine era blank total. Ce rușine, ce naiba am făcut? Pe cine am omorât?

– M-am întâlnit cu madam Pencea și m-a făcut să mă simt ultimul om.

Creierul meu deja mergea cu viteza luminii, dar nu reușeam să identific originea problemei. Madam Pencea era profesoara mea de franceză din liceu, dar nu avusesem niciodată vreun clinci cu ea, n-aveam absolut nimic de împărțit cu femeia, eu mă prefăceam că învăț, ea se prefăcea că-mi dă note mari, toată lumea era fericită. Și cu toate astea, ce dracului îi spuse lu’ maică-mea? Am dat să deschid gura să întreb, dar n-a fost nevoie, c-a dat mama drumul la mitralieră iar.

– Mi-a spus c-ai fost azi-noapte la un chef la ea in bloc, în apartamentul de deasupra, că ți-a recunoscut vocea și azi-dimineață a văzut că te-ai căcat la ea în balcon. Cum e posibil, Mihai? Când ai ajuns în halul ăsta?

Knock-down. Ce? Cum? Ce-am făcut? Nu reușeam să procesez informația. Unde fusesem? Ce făcusem? Nu știu dacă mă înțelegeți, dar venise lovitura asta atât de neașteptat, că nu reușeam sa deschid gura sa zic absolut nimic. În timpul ăsta, maică-mea îi dădea inainte. Că cât de nesimțit am ajuns să fiu, că nu așa m-au crescut ea și tata, că, uite, acum sunt ditamai golanul și-am ajuns s-o fac de râs în tot orașul. Că ce-o să spună lumea? Că așa îi mulțumesc eu pentru toate sacrifciile? Că ce-o să se aleagă de mine în ritmul ăsta?

Rafală veneau toate astea peste mine și eu mă clătinam în pumni fără să reușesc sa eschivez. Creierul meu nu făcea față la iuțeala cu care veneau acuzele. Noroc c-a făcut o pauză să tragă aer în piept. Avea mama antrenament, dar nici chiar ea nu rezista la mai mult de trei minute de țipat la mine fără să alimenteze plămânii cu oxigen. Ei, pe pauza aia am reușit să mă redresez, m-am dat doi pași în spate și-am izbutit să articulez primele cuvinte. Și ultimele:

– Mama, azi-noapte am fost acasă, mâine am prima probă la BAC, uiți că n-am ieșit nicăieri de o săptămână?

Știti voi cum și-o lua Rocky la greu până-n ultima repriză când își revenea miraculos din pumni și-i dădea lu’ ăla bucata decisivă? Ei, fix așa m-am simțit io atunci. Mama a ramas interzisă, cu gura deschisă larg, incapabilă să mai articuleze ceva. M-am bucurat de tabloul ăsta măcar vreo două-trei secunde, până a procesat și și-a dat seama că, da, eu chiar nu mai ieșisem din casă.

– Da, așa e, ai dreptate.

Dar parcă spusă cu un pic de ciudă așea. După care a continuat gânditoare:

– Atunci cine s-o fi căcat în balcon la madam Pencea?

76 de păreri la “M-ai făcut de râs! Ce-o sa zică lumea?

  1. N-am fost eu, jur!

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 2

  2. Oare cum se poate căca cineva în balconul dnei Pencea din balconul de deasupra??????

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 2

    • Pe mine mă întrebi? Nu de alta, dar nici eu nu am găsit răspunsul.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 4

    • Arta si precizie 😀😀😀

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • Știi când fotbaliștii lovesc mingea cu efect?

      Așa și misteriosul nostru geniu cacacios a reușit sa învingă atracția gravitațională și sa cucerească balconul doamnei.

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • egzista o explicatie: daca luam in calcul viteza de rotatie a pamantului cu un pic de calcul nimeresti si bucataria

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 3

  3. Eh, cacarea sa-ti vina, soluții sunt.

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 4

    • Determinare și voință să fie. :)))

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 5

  4. Cine știe ce fantezii scatologice avea madam dacă auzea și voci de viitori blogări vizitatori de franțuji 😜.
    Săraca femeie… a găsit vinovatul până la urmă sau a rămas doar cu ploconul ?👻

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

    • O să rămână un mister pentru totdeauna.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

    • Dar mama ta a rămas cu rușinea in tot orașul sau i-a lichidat pe toți cei care au crezut primul fake news din Romania?

      Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 2

    • Cred c-a rămas cu rușinea.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 5

  5. :)))))))))))))))))))))))

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

  6. Era sosia ta , trimisă de partid ! Mihai, da.mi nr mamei tale sa o intreb cum de.o uitat ca tu n.ai iesit din casa o săptămână.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 2

    • Boss, nu e nevoie, știu eu. La gândul c-am făcut-o de râs în oraș, atât de nasol, pur și simplu nu a mai gândit normal.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 10 Thumb down 5

  7. Dacă avea și un ficus, se și pișa pe el…io zic că a scăpat ușor tanti Picea…

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 2

  8. Pfoai, acel “vino unpic aici” sau dacă eram afară “vino un pic aici că nu-ți fac nimic” 🤨

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 2

    • Am și acum coșmaruri.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

    • Vin, dar numa’ daca promiti ca nu-mi faci nimic. Promite-mi ca nu ma bati!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 2

  9. Se pare că la cheful ăla cineva ți-a imitat vocea. Ca apoi să se poată excrementa sub acoperire. Ți-a copt-o 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • Clar. Altă explicație nu există. :))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 5

  10. Am urât atitudinea asta…….să începi cu reproșuri asupra copilului bazându-te pe ce spun ceilalți. Să crezi ce-i mai rău despre copilul tău…..
    Nu! A făcut și fii-mea tâmpenii, dar am ascultat-o pe ea întâi. Și am rezolvat fiecare situație nu în funcție de părerea celorlalți.

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 5

  11. @anouk, deosebirea-i ca tu ai fata, mama din text are un baiat…si io tot baiat am, nu stiu daca a fost ceva sa nu fi facut.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 6

    • @moatza, am crescut și trei băieți.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

    • felicitari! si au fost diferente intre ei si fata?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • @moatza, nu seamănă deloc unul cu altul la fire. Sigur că sunt diferențe. Ăsta-i și farmecul!

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 3

  12. Degeaba negi…Las’ că aflăm noi până la urmă!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 2

    • Abia aștept să risipiți misterul ăsta.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 5

  13. Am pătit-o și eu cu soră-mea cu tanti Fila. Stătea sub noi la etajul 2. Noi la 4. Și într-o zi când venea mama de la muncă, a oprit-o tanti Fila să-i spună că are toate rufele pline de rahat. Și că sigur noi am făcut în olița de noapte (nu râdeti, aveam așa ceva. Eram 5 în casă pe o singură baie) și după aia am aruncat-o de pe balcon direct pe rufele ei. Chiar nu făcusem asta, deși femeia merita. Era o zgripțuroaică. Bă, au discutat vreo juma’ de oră despre culoarea, cantitatea și consistența rahatului și acesta prezenta urmele unei persoane deranjate la stomac. Nici eu și nici soră-mea nu aveam problema asta. “Poate a făcut vreo cioară”, am zis. “Atât de mult?”, a întrebat vânătă la față tanti Fila. “Poate erau mai multe?!”, i-am zis din spatele mamei fără să mă uit la ea.
    Noroc cu tata care a încheiat discuția cu: fetele mele nu fac așa ceva! Plus că olița e curată. N-aveau cum s-o spele că nu e apă. Sigur ciorile au făcut!
    Eu totuși îl bănuiesc pe vestitul Costel. El stătea la 3 între noi și tanti Fila. Și în ziua aia nu ieșise afară. Cred că era deranjat la stomac..

    Comentariu beton! Thumb up 42 Thumb down 2

    • Costel… mi-e dor de Costel. :))))

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 5

    • Și mie, bă:))))!
      Costel a fost culoarea copilăriei mele.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

  14. Ce poate fi mai drăguț pentru un adolescent decât să fi avut mama cadru didactic? Să o fi avut-o și pe mătuși-sa, care să fi locuit în același bloc. Practic, toată morala pe care o încasam era la dublu și mă simțeam cumva datoare să suplimentez numărul de tâmpenii, să nu le las fără material.
    Într-una dintre zile i-am făcut o nasoală mătuși-mii, că mă pârâse pentru o chestie de la școală. Mă rog… chestie de gusturi până la urmă, eu am considerat-o a fi o glumă bună, stătea ea mai prost cu simțul umorului. Se pare că și mama la fel, că a continuat teoria și instructajul și a doua zi dimineața, cât se-mbrăca să plece la muncă.
    Și pleacă. Eu după ea, tiptil, la câțiva metri buni în spate, atentă să nu mă vadă. O las să intre, aștept hohotele de râs din cancelarie și intru: “Ăăă… m-am gândit că poate nu vrei să stai în papucii de casă toată ziua. Să nu te faci de râs în tot orașul, nu de alta, poate te vede careva.”

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 3

    • Ca să-ți răspund la întrebarea din primul paragaf: s-o ai pe mătușă-ta dirigintă. Pam-pam.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 4

    • Locuiați în același bloc?

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • Asta ar mai fi lipsit. Nu mai eram în viață azi.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 4

    • Ei, aia zic, @Mihai. Auzeam teoriile live, stereo, zilnic. 😂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

    • Alooo, eu m-am dus la școală patru ani de zile fără să știu dacă mai apuc ziua de mâine.

      Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 4

    • Bine că sunteți voi neam de ‘telectuali, nebunurilor!

      Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 2

    • Dă s’ ti țuc, @Eleno, că nici tu n-ai toate țiglele pe mansardă. 😘

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

    • Calm your tits, @Vasilescule, te declar câștigător. Numa’ să nu-ncepi să plângi p-aci. 🤣

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • Așa. C-aveam un rimel nou-nouț.

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 4

    • pot să decartez un atu?! să-i ai pe mama ȘI pe tata amândoi cadre didactice.
      eu am fost destul de cuminte, nu sunt sigură ce amintiri are frate-meu. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 3

    • @Ady, recunoaște că vrei musai să-l vezi cu rimelu’ scurs pe față și cu mucii pe piept. Hai, lasă-i lui premiul de cel mai oropsit din curtea școlii, te rog. 😂

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 2

  15. Asa povestita dupa 20 de ani ca fapta facuta la betie parca nu mai suna asa de rau.

    Imi aminteste ca aveam un prieten care statea la 6 si la care tot chefuiam ( alcolizare totala, nu aveam treaba noi cu femeile pe atunci) . In mod potrivit avea un vecin la 2 cu o antena parabolica scoasa in afara pe geamul de la bucatarie. Nu stiu de ce, banuiesc ca din cauza legilor lui Murphy , de cate ori aveai nevoie sa scoti din stomac afara baia era ocupata si singurul geam disponibil era ala de deasupra parabolicei. Dupa o vreme omul a renuntat si a mutat parabolica undeva departe. Acuma sigur ca nu e frumos ce faceam dar privit retrospectiv suna amuzant, Imi pare rau totusi de omul cu parabolica

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 3

  16. I-am compătimit mereu pe copiii de învățători sau profesori, mai toți sufereau din cauza extra presiunii sociale pusă asupra părinților, legat de comportamentul copiilor și nu numai. Săracul de tine, așadar. Not really. 😁Am trecut acum o oră pe lângă orașul tău, dacă citeam mai devreme, ii trimiteam un gând bun mamei tale. Nu-i nimic, la întoarcere. 🙂 La mine singura chestie cu rușinea o avea mama, prin liceu, când mai veneam dimineața de la petreceri. Că mă văd vecinii și cine știe ce zic, se întreba ea. “Că a fost un party bun” , ii răspundeam. Deci clar se bucurau pentru mine. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 28 Thumb down 4

    • Da’ unde tr duci, de-ai trecut prin Vâlcea?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 8 Thumb down 4

    • Pe lângă Vâlcea. Într-un sat din Hunedoara, Săcărâmb îi zice.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • @Anduța Party ? Da’ ai douăjdeani ? Pe vremea mea, maicăăălll, îi zicea CHEF!!! Uneori îi zicea și sindrofie sau ceai dansat 😜, depinde de interlocutor.
      Ps. Te duci la țară sau în mediul rural ?

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 3

    • Habare, serată dansantă. 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 4

  17. Vasilescule incerci sa il faci uitat pe Nica din Amintiri din copilarie? 😀

    Nu cred ca e prima povestioara pe care o imprtasesti cu noi de acest gen, nu ca in clasa a 12-a ai mai fi inca copil, insa nici departe de acele vremuri tare nu e

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • Eu credeam că l-am făcut deja uitat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 3

  18. Acel moment când părinții ți se adresează cu numele din certificatul de naștere, și nu cu cel de alint! Mda.. .cunoaștem!🤣🤣
    Din fericire, ai mei nu prea au putut fi influențați de alții și niciodată nu au crezut ce li se comunica despre noi până nu aflau și versiunea “incriminaților”. Pe principiul “Copilul meu să facă așa ceva?? Nu există!” Din nefericire au crezut tot ce li se spunea despre alții, în special chestiile nemaipomenite, “umflate” uneori de cei de la care le auzeau, și au avut boala să ne compare cu acei alții, în detrimentul nostru, bineînțeles. “Uite la cutare ce a făcut și a dres? Tu de ce nu…?” Dar asta e altă discuție.
    Partea bună e că nu m-au crezut niciodată în stare de asemenea “nemernicii” (deși am făcut câteva la viața mea🤣🤣). Nici nu le-am dat ocazia să afle chestii nasoale. Dr. Jekyll and mr. Hyde style. 🤣
    Ăăă….ce vroiam să te întreb: tu ai învățat pentru BAC? Adică, cu d-alea grele, de stat în casă, învățat noaptea etc.? Nu de alta, dar la mine perioada dintre terminarea liceului și BAC a fost cea mai lejeră din “cariera” mea de licean. 😜🤣

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

    • Unde am zis io că am învățat? 😀 Ziceam că mă stresa, voiam să scap odată.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 5

    • Brânză bună în burduf de câine. 😜😂

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • @Mihai, așa, că intrasem la idei… 🤣
      @didina, care, cine??

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • @Ionuț, tu, voi, ăăă… noi? 😂😂😂

      Pe mine vă rog să mă scuzați un pic, tre’ să schimb macazul și să scot o porție de părințeală din sertar. Și-a uitat fie-mea telefonul la școală.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

    • Și? Mai trăiește? 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • Bravo, mă! Da’ ce fel de părinte crezi că sunt? 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 2

    • Degrabă vărsătoriu de sânge? 😛

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 7 Thumb down 3

    • Ăăă… da, desigur, sunt fioroasă rău. Noroc că știe scheme d-alea avansate de auto-apărare. Io încercam să-i fac morală, ea mă lua în brațe să mă pupe.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 2

  19. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    Lumea zice că aberezi. Thumb up 4 Thumb down 13

  20. Hihihi… în cazul meu cădea de țap ispășitor vecinul Costeluș de la parter. El încasa toată papara pentru prostiile pe care le faceam😀. Împreună cu el. Nu mai că eu eram cu ideile.Eu scăpăm doar pentru că eram fată😀. Aveam la etajul unu pe doamna Popârlan, turnul de control al scării. Știa tot. Pâra tot. Și m-am gândit eu să răzbun toți copiii de pe scară. Împreună cu Costeluș i-am legat cu sârmă clanța ușii de la intrare de balustrada scării. Și nu a mai putut baba să iasă din casă. Scandal, telefoane la vecini, la administrator. De vină? Costeluș! Așa și cu tine. Ce voiam să spun? Că ai tu un dar al tău de mă faci să-mi amintesc lucrurile din copilărie 😍 pe care nici nu credeam că le mai țin minte. Love you, man!

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 2

    • alternativa este, dar trebuie sa ai doua usi fata in fata care se deschid in interior, sa legi una de alta clantele cu ceva gen coarda elastica. Si sa bati in amandoua usile.

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 3

  21. Si a aflat?!?

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 2

  22. Am patit. In loc sa ies afara, am stat sa ascult fara drept de replica despre cum am spart eu geamul veicinilor de la parter cu o minge, cu cateva zile in urma desi eu ma intorsesem in Romania in seara de dinaintea perdafului.
    Si concluzia a fost pe masura: ai dreptate, da’ pana nu lamuresc situatia cu ei, nu iesi afara! Probabil se gandea ca as’ sparge un geam nou de ciuda ca ea n-a fost in stare sa ma intrebe inainte sa-mi transmita acuzatia si sa si-o sustina cu aplomb.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 7

    • Și? Ai mai avut voie să ieși din casă?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 3

  23. Genial !!!!! 😂😂😂😂😂😂😂😪

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

  24. Dupa liceu, dupa ce am plecat de acasa, maica-mea nu mai avea pe cine sa bata la cap si incepuse sa le faca morala pustilor din vecini.
    Era in special unul, Iustin, care numai de prostii se tinea (apud maica-mea).
    Iustin asta era in clasa intii si maica-sa nu-i pusese cheia de git, trebuia s-o astepte prin vecini vreo doua ore dupa scoala. Din cauza ca intotdeauna gasea ceva mai interesant de facut pe afara, Iustin al nostru nu mai dadea pe la vecina si pierdea vremea prin fata blocului. Cind il apucau cele fiziologice se baga sub scara de la parter. Cel putin asta era teoria maica-mi. Intr-adevar, locul putea groaznic.
    Intr-o zi, l-a prins aproape “in fapt” si l-a luat la intrebari:
    “Iustin, ia spune-mi tu mie de ce faci tu alea si alea acolo sub scara?”
    La care pustiul nu s-a intimidat deloc si i-a spus maica-mi la ureche, ca pe un mare secret:
    “Sa stiti ca Pusa face acolo sub scara!”
    La care maica-mea a ramas cu gura cascata si abia a mai apucat sa zica:
    “Vai, dar nu cred, Pusa e fetita mare!” Adica avea vreo 22 de ani la momentul ala, si era deja maritata.
    La care dracul ala mic zice:
    “Da, da! Nici nu stiti de ce e in stare!”

    Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 3

  25. Mihai….. genial 😂😂😂😂😂😂🙈🙈🙈

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 4

  26. Am o dilema in acest moment. Te-ai mai intalnit cu madam Pencea?

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 6 Thumb down 2

    • Niciodată. 😀

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 3

    • Cand ai prea multa incredere in copil, si il trimiti in fiecare miercuri la meditatie, cu banii in buzunar, iar el nu a mai fost din decembrie pe acolo, din cauza de neinvatat! Si afli acest lucru intamplator, cu o saptamana inainte de bac. A fost socul vietii mele. Am stat ca pe ghimpi zilele pana la rezultate. Norocul lui ca a luat peste 5, altfel era jale, si a luat si examenul.
      Dar, increderea mea a fost zdruncinata rau! Copilul trebuie controlat, verificat, chiar fara sa stie.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 2

Sus

Leave a Reply to HM Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.