M-am enervat aseară îngrozitor. Am fost la ceva eveniment de social media, după care, pe seară, am mai trecut și pe la birou. Eram calm și relaxat, când mi-a apărut știrea de mai jos în feed. Moment în care am început să înjur atât de urăt în firmă, că șefă-mea și-a închis ușa de la birou ca să nu mă mai audă. Despre știrea asta zic:
Clipe înfiorătoare pentru o copilă de doar 13 ani, din Vatra Dornei. Fata a fost violată în repetate rânduri de tatăl vitreg, încă de când avea vârsta de doar 8 ani, spun anchetatorii.
Victima i-a povestit despre chinul prin care trecea unei prietene mai mari, iar aceasta a mers direct la poliţie.
Anchetatorii spun că fata a fost abuzată constant, de cel puțin 60 de ori, din 2013 şi până la sfârşitul anului trecut de iubitul mamei.
Copila a fost obligată fizic să îndure tot chinul dar de fiecare dată era şi ameninţată să nu spună nimănui tot ce se petrecea. În toţi aceşti ani a trăit aproape zilnic momente cumplite şi a ţinut totul ascuns până când şi-a făcut curaj şi i-a povestit unei prietene. Fata a mers direct la poliţie şi a făcut denunţul.
Bărbatul, recidivist, a fost arestat preventiv pentru viol în formă continuată şi riscă să stea după gratii 15 ai. Acesta şi-a recunoscut fapta, dar a spus că fiica vitregă ar fi fost de acord și chiar își dorea să întreţină relaţii intime. Procurorii au audiat-o şi pe mama copilei, însă aceasta a spus că nu ştia nimic.
Despre jegul ăla uman, care este numit total neinspirat și impropriu „tată vitreg”, nici nu mai are rost să vorbesc. Plm, nu-mi dau seama cum trebuie să fii construit ca să poți face așa ceva și o singură dată. Dar aici vorbim despre cinci ani de zile, cinci fucking ani de zile, de când avea copila aia 8 ani, până a făcut 13. Din punctul meu de vedere nu s-a inventat încă pedeapsa pe măsură pentru așa ceva. Serios, pedeapsa cu moartea mi se pare frecție la picior de lemn și nici macar nu văd cam ce pedeapsă i-ai putea da monstrului ăstuia ca să se chinuie îngrozitor în fiecare zi a vieții lui.
„Acesta şi-a recunoscut fapta, dar a spus că fiica vitregă ar fi fost de acord și chiar își dorea să întreţină relaţii intime”.
Numai pentru declarația asta ar trebui tăiat încet-încet cu lama pe tot corpul și turnat oțet cu sare pe răni. Abia după aia castrat cu ciobul și… adăugați voi ce mai vreți, că eu dacă încep nu mă mai opresc.
În fine, dacă aveți copii, înțelegeti exact ce zic. Și dacă n-aveți, sunt convins că știți la fel de bine. Dar eu nu despre jegul ăsta uman voiam să vorbesc, pe mine m-a enervat îngrozitor altceva:
„Procurorii au audiat-o şi pe mama copilei, însă aceasta a spus că nu ştia nimic.”
Nu cred așa ceva. Nu cred în ruptul capului așa ceva. Ce pula mea de mamă ești tu dacă nu observi că se întâmplă ceva cu fiică-ta? Poate nu observi o zi, hai două, trei, o săptămână, o lună, un an. Dar CINCI ani de zile tu nu observi că fiică-ta nu mai e copilul ăla pe care îl știai? Tu nu vezi că se întâmplă ceva cu ea? Tu nu bagi de seamă că la tine în casă se întâmplă ceva cu COPILUL TĂU?
Nici dacă ești surdo-mută nu are voie să se întâmple una ca asta. Nici dacă umbli rangă de beată de dimineață până noaptea târziu. În cinci ani de zile poate prinzi și tu măcar trei zile trează și tot observi că parcă ceva nu e în regulă cu fiică-ta. Da, poate nu-ți trece prin cap că ce se întâmplă e c-o violează animalul cu care-ți împarți zilele, dar ești mamă, ai toate instrumentele la îndemănă ca să-ți faci copilul să vorbească și până la urmă tot afli ce e cu ea. Gizăs fucking craist!
Iar asta este ipoteza „fericită”. Pentru că există posibilitatea să fi știut și să nu fi făcut absolut nimic, caz în care, din punctul meu de vedere, mă-sa e un jeg uman cel puțin la fel de mare ca ăla care-i viola copila. Eu, dac-aș fi procuror și mi s-ar da cazul ăsta, aș face tot ce ține de mine să-i dovedesc vinovăția. Pentru că n-am nici cea mai mică îndoială că n-ar fi, indiferent care e gradul de vinovăție. Pentru că în acest caz și nepăsarea s-ar încadra tot la vinovăție. Părerea mea.
Gata. M-am răcorit. Îmi pare rău, am o bănuială că v-ați enervat și voi, dar trebuia s-o zic. că altfel pocneam.
Bineinteles ca stia dar tacea din gura pentru ca, probabil nu se descurca fara barbatul care aducea bani in casă.
Asa se intampla mereu .
Comentariu beton!36
Decazută din drepturi și pușcărie.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.6
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.2
Păi fata ce vină are? Geeeez. Doar pentru că e fată??
@ventidius,
După ce că mesajul tău e aiuritor (plin de ură), a mai aparut și în dublu exemplar.
Comentariu beton!16
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.2
@Laura G.
Nu e meritul meu. Am trecut email-ul gresit si mi-a aparut mesaj ca nu v-a fi publicat. Cand am rectificat s-a publicat de doua ori.
@ventidius,
Ai probleme grave!
Comentariu beton!14
Bă, poate și aia mică se îmbrăca provocator…poate că mă-sa era o nasoală grasă…
Glumesc, crestat cu lama și dat cu sare..
Comentariu beton!30
Da, da, și-o cauta și aia mică.
Sare. De lamaie.
Fiert de viu în Piata Universitatii
Comentariu beton!21
Amin
Nici nu vă imaginaţi cât de mulţi oameni trăiesc în condiţii de abuz îngrozitoare. Şi nu fac nimic pentru că depind de nişte bani, de o locuinţă, şi ceea ce e cel mai trist, de o mentalitate.
Comentariu beton!53
Ba da. Dar după mine asta nu justifică nimic.
Mihai, ştiu, nici pentru mine. Dar te miri când auzi ce scuze îşi găsesc.
Comentariu beton!18
Totul se reduce la lipsa educatiei si in consecinta a optiunilor iar uneori lipsa optiunilor e data de context, societate, etc.
Asta se intampla deoarece sunt parinti care nu doresc sa discute despre lucrurile intime. Multi parinti spun ca la 7-8 ani sunt copii, ei nu stiu aceste lucruri, iar aceasta ignoranta are uneori efecte devastatoare pentru unii copii.
Comentariu beton!24
Cred că e mai mult de atât.
Am o vecină cu care mă intelegeam bine.
Fiica-sa in cls a VI-a venea și se mai juca împreună cu pustiul meu de 8 ani.
In ultimul timp imi tot cerea atlasul de anatomie să se uite la poze. Până când am întrebat-o dacă vrea să ii explic ceva…
Pe scurt copila nu știa nimic despre sex sau menstruație. Vorbeau copiii la școală și ea era în ceață. În plus citise una alta în cartea de zoologie și voia să știe și cum e la oameni. A zis că s-a uitat la niște clipuri pe youtube și că unele lucruri sunt de-a dreptul scârboase.
Am vorbit cu ea între 4 ochi, mai rușinată la început ( ea) dar apoi a început să pună intrebări.
Problema e că într-o zi a venit maică-sa cu o falcă în cer și una în pământ că de ce mi-am permis să vorbesc chestii despre sex cu fiică-sa. Că trebuia să aibă întâi 14 ani și buletin și abia apoi să știe despre sex. Că eu sunt o mamă fără siflet dacă i-am spus copilului meu lucrurile astea.
Fi-miu are 8 ani. Știe despre cum se fac copiii de pe la 6 ani. Despre cum nu ar trebui să te atingă un adult, despre ce poate fi un pericol pentru el și cel mai important… Nu există nimic rușinos în a întreba un părinte. Despre orice.
Am fost cadru didactic 4 ani.
La țară.
Și am avut fetițe în clasă măritate cu nuntă de la 13 ani.
Și două care îsi reluaseră anul școlar una la clasa a zecea alta la a unșpea.
Ambele amânaseră anul pe motiv medical.
Amândouă erau de fapt mame, iar părinții sau socrii le creșteau copiii.
Comentariu beton!66
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.5
#ventidius
Ești cu capul rău de tot. Încearcă un tratament pînă nu e prea tîrziu și pentru alții.
Mama copilei mi se pare mai vinovată decât bestia de bărba-su. Pentru că ignoranța și indiferența ei a condamnat copila la cei 5 ani de chin. Dacă ar fi vrut, ar fi redus tot chinul ăsta.
Poate că la 8 ani s-ar mai fi putut repara ceva la psihicul fetiței. Acum e prea distrus și greu de reparat.
Comentariu beton!51
EXACT!
Mă seacă la suflet cazurile astea.
Pot spune însă că, este posibil, ca abuzatorul sa fie abuzator și cu mama. Este posibil ca și mama să fi fost agresată, până la cer și înapoi, iar frica să domine alte sentimente.
Am văzut recent un film, în care erau descrise cu lux de amănunte metode de violare a unei femei (adevărate orori, greu de imaginat așa ceva), vorba agresorului, până îți fac vaginul praf.
Nu poți ști ce e acolo. Mie mi se pare greu de crezut ca bestia asta să violeze copila ani la rând, iar mamei să-i aducă flori.
Comentariu beton!34
Nu MĂ INTERESEAZĂ ce e acolo. Din punctul meu de vedere mă-sa nu are NICIO scuză.
Ești un fericit, atunci.
Eu cred că lucrurile nu sunt atât de simple.
Dacă se confirmă că mă-sa era o alcoolică sau complet dezinteresată de soarta fetiței, atunci, DA, ai toată dreptatea din lume și nu mă feresc să spun și eu, că și ea este un monstru.
Dar dacă examenul specialiștilor demonstrează și abuzuul asupra ei, atunci … mie îmi este greu să îi aduc o acuză.
Da, din afară poate că este ușor să judecăm poziția ei, dar din interior, dacă și ea este victimă, m-aș feri să spun ceva la adresa ei.
Comentariu beton!18
Eu sunt de acord cu Mihai. Ma-sa n-are nici o scuza. Ce frica, babaiatule? Ca mama, cand iti e violat copilul, cel mai negru cosmar al tau s-a intamplat deja, de ce dracii ma-sii ti-ar mai fi frica….
Comentariu beton!38
@Cami,
dacă mă raportez la mine personal, posibil ca individul să nu mai fi fost în viață.
dacă mă raportez la ce vedem/auzim/știm cu toții ce cazuri există, de te ia cu fiori, te întreb și eu: cu ce este mai rea o bătaie decât un viol? Ha? Și sunt multe astfel de femei bătute, umilite, copiii lor având parte de același tratament, și totuși rabdă, rămân lăngă agresor. Și atunci? Coșmarul ăsta e mai digerabil?
Nu cred. Mecanismele psihicului unei victime funcționează altfel. Părerea mea.
Nu toate femeile agresate raman langa agresor. Pesemne mecanismele alea psihologice functioneaza doar la unele (un soi de selectie naturala, pana la urma). Si daca sa stai batuta si violata e treaba ta, sa nu iti aperi – cu orice risc sau pret – copilul mie mi se pare condamnabil si de neiertat, indiferent de circumstante.
Comentariu beton!15
Azi fac precum @MAS.
Mai bine mă retrag și tac.
Și uite așa îmi încep eu dimineața…cu știri de genul!
Ce să mai comentez altceva? Ce pedeapsă să primească „omul” respectiv? („Omul” în ghilimele pentru că specimenul e orice altceva numai om nu e!)
Să fie violat și el până la sfârșitul vieții. Am zis!
Mi se pare mult prea blândă.
Nu mai spun nimic din ce i-aș face ăluia. Nici cretinei care a adus pe lume fetița.
Mi-a ajuns data trecută.
Comentariu beton!17
Știi ce e trist? Că după data trecută a mai existat și o data viitoare. 🙁
Buna.
Trist, foarte trist. Acel suflet nevinovat o sa traiasca toata viata cu acest cosmar. Este foarte greu sa te gandesti ce e in sufletul acestor oameni abuzati. Iti doresti ce e mai rau pt cei care produc asemenea suferinte. Si eu as putea sa le „urez” cateva ore fara sa ma repet. Eu i-as decadea din dreptul de a fii om si i-as trata ca si pe niste obiecte ce trebuiesc reciclate. Cand ma gandesc la reciclare imi vine un cuvant in minte … sapun.
Comentariu beton!14
Well…
Hai, măi, ce nu există? Psihopați? Sociopați? Abuzatori și victime? În România, țara în care abuzurile devin zi de zi normalitate? Vorbim serios acum?
Comentariu beton!15
Mă refeream la mă-sa când am zis „așa ceva nu există”, în sensul că nu are nicio scuză.
Și ea era inclusă în comentariul meu, la victime – în cel mai bun caz. Știrea e săracă în detalii, cu siguranță există explicații și justificări, la nivel patologic măcar. Așa că de găsit scuze femeii nici nu m-aș fi gândit vreodată s-o fac. Dar oricât de anormal mi s-ar părea mie ca o mamă să fie incapabilă să-și simtă/”miroasă” și să-și apere puiul de asemenea atrocități, am văzut prea multe știri și nu numai care-mi dau grav cu teoria asta peste ochi. Oricum, oricât de aiurea știu că sună, când vine vorba de nivelul de decădere la care poate ajunge o ființă umană, pe mine nimic nu mă mai poate mira sau surprinde.
Eu m-am enervat rau, aseara… Acum, am tras rapid un plans si o sa-mi revin. Sa aveti o zi faina!
Și eu.
Azi ma opresc din citit blogul, stiu ca multi simt ca si mine,ca e o durere atat de mare incat ustura sufletul oricarui parinte sanatos la cap (din pacate exista si de aia nesanatosi, par ca mine, ca tine dar in realitate sunt nistre monstri mai mult sau mai putin bine imbracati/scoliti) .Printre noi sunt oameni carora articolul de astazi le va provoca un chin de neimaginat si le va aduce in fata lucruri pe care mintea lor incearca cu disperare sa le stearga, unii isi vor aminti de ei in postura de copii in aceasta situatie, unii isi vor aminti de ei in postura de parinte al carui copil…E prea mult …
Comentariu beton!27
👍
Știi că dacă te oprești din citit blogul lucrurile astea nu dispar, da?
Cam asta simtim majoritatea. Sa nu mai citim/auzim/vedem astfel de lucruri. Mister are dreptate, ele continua sa se intample. Nu avem cum sa le stopam. o sa continuam sa le ignoram, sa plange, sa injuram, dar de facut ceva e foarte greu, atata timp cat aceste „obiecte” sunt protejate de niste drepturi si pot fii cel mult judecate de niste tribunale unde au sanse mari sa primeasca 0.000000(0)5 din ceea ce merita.
nu mai scriu nimic azi. sunt tata si sunt subiectiv. …iertare
Comentariu beton!13
Aia cu familia tradițională din Moldova s-a dat?
Încă nu, dar mi-e că regionalizarea nu prea are importanță în acest caz. 🙁
Fac pariu ca si recidivstul si zdreanța de ma-sa,care stia de abuz, băgau alcool la greu.Ma-sa nu are nici o scuza.Îmi vin rapid în minte cel putin 10 situații în care lucrurile nu s-ar fi desfășurat asa dacă aia implicati nu erau beți.
Am bătut recordul galactic de viteză pe asfalt când cel mare mi-a dat telefon ca maică-sa l-a luat de urechi că a luat un cacat de b in loc de fb.Ca totuși o palmă la cur nu a omorât pe nimeni,asa a auzit ea in cercul ei de mame.A fost singura dată când am amenințat-o direct pe nevastă.O singură dată dacă mai lovește copiii,îi agreseaza verbal nu isi poate imagina cât rău i-as face.Si stie de ce sunt in stare.Stiu cât mi-a plâns copilul încă brate pentru palma aia si urecheala si apelative de genu esti prost,cum o să ajungi premiant dacă iei b.Si stie cat mi-am dorit copii.Mizeriile unor oameni frustrati de insuccesele vietii lor.
Se dezbate încă. Ce zici?39
Știi că eu trăiesc cu convingerea că ești un om bun, nu?
@Edelweiss Io-s mai prost. Explică-mi să înțeleg: ai combătut un abuz asupra copilului amenințând nevasta ? Păi ăsta nu e tot abuz ? Ce discutăm/monologăm aici?
Te înțeleg că ești taciturn și stâncos, da’ o vorbă bună spusă apăsat și repetat nu strică dinții.
De citit … citesc, da’ efectiv nu îmi mai arde de comentat. Pentru tine am făcut o excepție că îmi ești simpatic.
Comentariu beton!49
Nu stii detaliile si nici nu trebuie. O vorbă bună apăsat o spun o singură dată.Dacă esti adult si sunt nevoit să repet înseamnă că îmi pierd timpul,esti dobitoc si meriti tot ce ar putea să pățești.Dacă în trei minute nu poti să îmi explici clar orice situație,iti închid telefonul sau iti întorc spatele pentru că este pierdere de timp.Viata mea este prea scurtă ca să am răbdare cu toti oamenii cu care am contact.Doar cu cei care contează cu adevărat.Dar nici atunci dacă esti adult si te-am avertizat o dată.
Mie nu.
Se dezbate încă. Ce zici?22
Răbdarea ca și încrederea sunt asemeni unui butoi cu pulbere ținut intact doar de niște doage și câteva cercuri plus o manipulare grijulie. Sunt ferm convins că nu vrei să îmbătrânești alături de o pisică.
Restul cuvintelor sunt de prisos.
Ps. Eu mă autoevaluez ca un om cu multe doage sărite, dar cu cercurile intacte, încă…
Comentariu beton!20
@edelweiss,
Fără a ști detalii, mi se pare mie sau vorbești despre soția ta? Cea cu care ai făcut minunații copii? Din felul în care o prezinți pare doar un accesoriu necesar.
Comentariu beton!31
Acuma depinde de ce vrei sa iti aperi copiii. Sunt si mame frustrate care nu si-au palmuit niciodata plozii, lucru care nu le-a impiedicat sa ii inchida in masina si le dea drumul in lac sau sa le dea foc in somn dupa o cearta cu barbatul. Doar ca sa-l pedepseasca. Cand vrei sa pedepsesti pe cineva il lovesti acolo unde-l doare cel mai tare. Alambicate sunt caile psihicului uman.
Vă mulțumesc pentru sfaturile de viata.Se pare că am urmărit serialul Kung Fu degeaba.Înțelepciunea si echilibrul chiar sunt pe net.
Oamenii greșesc.Si este in continuare minunata.Si eu am gresit si am fost pus la colt la modul cel mai dur.De ea.Si nu am comentat.Am prostul obicei să învat din prima greșeală.Si să nu o mai repet.Părerile tale în continuare chiar nu contează.Pentru mine.
Ventidius,oamenii sunt influențabili.Ceva care pe mine mă lasă rece pe altii îi zguduie din temelii.Si,da.
Se dezbate încă. Ce zici?15
Nu stiu dc esti bun sau nu , dar cu siguranta esti un personaj interesant….
Mno ăsta merită să aibă cei mai buni medici lângă el. Medici care să se asigure în fiecare zi că locurile din care-i smulgi câte o bucată de carne nu se infectează și se vindecă repejor, pentru a-și putea fi smulsă din nou. Și asta timp de cinci ani (minim), zi de zi. Organizat, calm, cu un patent bun și bineînțeles dezinfectat înainte. Am auzit că focul ar fi un bun dezinfectant, poate că patentul ar trebui înroșit în foc înainte de a fi folosit… A, și fără calmante.
Comentariu beton!24
Acest comentariu descrie EXACT ce simt.
Ar tb instituita regula unui test psihologic inainte de a procrea….zau!
Nu orice biped are dreptul sa se reproduca, pt ca iata….😏🤬
Comentariu beton!17
Aș face o petiție pentru asta. Și nu glumesc.
Idee fff buna, dar imposibil de aplicat…. stim cu totii asta…
La un moment dat, am ajuns intr-un context in care, o femeie pe care o vedeam prima data (culta, cu functie de top management) a simtit nevoia sa descarce niste experiente:
– abuzata de propriul tata timp de trei ani, fara ca mama sa inteleaga vreodata ce se intampla (mama a pus brusca ei introvertire pe seama varstei – pre-adolescenta). I-a surprins dintr-o delegatie amanata si aproape ca l-a ucis pe jeg.
– abuzata de tatal vitreg timp de 2 ani (in prag de majorat, simptome justificatoare – moda emo – era si batuta si arsa cu tigari – el ii justifica si ii reclama adesea mamei halul in care creste si se comporta fiica ei). A implinit 18 ani si a fugit de acasa mancand pamantul – i-a spus mamei care a negat cu obstinatie fiind convinsa ca este doar o forma de a-l sabota pe noul ei sot profitand de experienta trecuta.
– maritata ca sa-si poata aseza si trai o viata decenta si sub protectie foarte tanara fiind, a fost abuzata (si sexual si psihic) de proaspatul ei sot de langa care a plecat cu sprijinul unui medic care a salvat-o dupa o internare cu traumatisme grave.
Era singura de teama, dar visa la un barbat care sa o poata iubi vreodata, fara sa o raneasca in vreun fel (avea pe corp semnele abuzurilor fizice indelungate) si avea un copil infiat dupa ce, in urma gravelor traumatisme la nivel genital, nu mai putea naste vreodata.
Nu am povestit ca sa enervez mai tare – este o realitate care se intampla in jurul nostru si pe care nu o observam tot timpul. Pe chipul ei citeam inocenta si resemnare. Desi foarte inteligenta azi, mergand la terapii de tot felul, inca nu scapase de „de ce-ul care le domina mintea” – nu era convinsa ca nu a gresit suficient, cat sa nu fie iubita de nimeni – mama, tata, tata vitreg, sot. Nu era de o frumusete izbitoare, dar avea o mima calda si o frumusete atipica. Se gandea ca poate si „uratenia” i-a mascat din trairi si de aceea n-a vazut nimeni mai departe de aparente, ca nu era de privit cu atentie.
…
am cunoscut povesti si copii sau tineri „salvati” de langa parinti abuzatori, abuzati si mai grav in centrele de plasament in care au ajuns. imi stiu limitele si, desi incerc adesea sa gandesc solutii, sper sa existe cineva care sa reuseasca sa schimbe un sistem defect in care, oamenii astia – deopotriva femei, barbati, dar mai ales copii – sa poata fi salvati. cu adevarat salvati, nu doar schimbat modul de agresiune.
Comentariu beton!51
M-a pus dracu’ să citesc comentariul tău și m-am enervat la loc.
Mihai, imi pare rau! ai spus-o tu mai sus: daca nu citesti, inceteaza sa existe? 🙁
Comentariu beton!14
Nu, nu, nu, evident. Doar că mereu cred că nu mai are ce să mă surpindă și mereu mă surprinde câte ceva. 🙁
Aștept verdictul cu interes și infrigurare ,dar după cum ne așteptăm de la justiția română probabil ia două luni, cu suspendare, pentru ca minorul e vinovat nu-i așa?
Revenind la pedeapsa : stilul cartelurilor din Columbia sau Honduras : jupuitul pielei pe viu și lăsat sa trăiască
Eu zic c-o să facă niște ani de pușcărie, dar problema e CĂ NU MI SE PARE O PEDEAPSĂ SUFICIENT DE DURĂ.
pedeapsa au primit si violatorii din Vaslui – azi sunt liberi deja pentru buna purtare sau ceva, nu?
Comentariu beton!20
Căcatul asta de om ar trebui violat zilnic de toți din închisoare…și între violuri bătut numa-n cap până îl resetează…și după ce iese se aplică metodele lui Mihai.
O să fie. Dar tot nu mi se pare echitabil.
„Om”? Asta nu e om. Si nici animal nu e. E cea mai diavoleasca forma de viata! Torturat, dar tinut in viata, asta merita!
Uneori ma gandesc ca ar trebui sa trecem macar un examen psihologic inainte de a deveni parinti.Ni se permite in urma unui examen sa conducem o masina si atunci cand trebuie sa supraveghem o noua viata suntem lasati asa de capul nostru.Unii chiar nu merita sa aiba copii.
Comentariu beton!12
Ala mai e viu ? Stiti cum reeducau comuniștii la Pitești sau Râmnicu Sărat? Aia e frectie la picior de lemn pe lângă ce reeducare ia-si face eu! Batut cu nuiaua la co*e e de încălzire!Sper ca ala la pușcărie sa aiba parte de toate astea! Cand te judeca hotii de acolo e mai rau decat atunci cand te judecă,,organele competente,, ! Sper ca ăla sa moara-n chinuri!
zici, referindu-te la mamă, că nu crezi în ruptul capului că n-a știut. și ai dreptate, a știut și a tăcut. dar exact asta o și disculpă din punctul meu de vedere. nu poți să asiști impasibil, ca părinte, ca om, la așa ceva, decît în două cazuri, fie ești bolnav psihic, fie ești și tu abuzat. și în ambele cazuri nu te pot condamna decît cei care habar nu au ce înseamnă asta. cei care cred că tu, după ai suferit o astfel de traumă, mai ești om. nu dezvolt, cu un pic de research pe google poate oricine să-și facă o idee cam ce înseamnă abuzul. la boală psihică includ și cazul celor lipsite complet de instincte (materne, paterne), etc. nu cred că alege cineva să fie așa.
pe amărîta asta o putem lapida pînă ne plictisim, nu facem altceva decît să deturnăm atenția de la fondul problemei. și să lovim un om pe care viața l-a terminat definitiv. pentru că nici boala psihică, nici faptul că ai suferit un abuz nu îți oferă prea mult confort. cam de cîte ori ar trebui să i-o tragem, ca să ne simțim satisfăcuți? prima dată și-a luat-o cînd a suferit abuzul, a doua oară cînd și-a dat seama că nu prea are ce să facă, că așa va fi viața ei pînă va muri și va fi așa pentru că mentalitatea societății care acum o condamnă a contribuit din plin la situația în care este, apoi și-a luat-o, masiv și categoric, cînd și-a văzut copilul abuzat de animalul care a transformat-o în amiba nevertebrată care este, încă o dată cînd a înțeles că nu poate să facă nimic de una singură și că nimeni o va ajuta cu absolut nimic, că trebuie să se uite cum animalul ăla îi distruge și copilul, încă o dată cînd au chemat-o la poliție, parchet, judecătorie și i-au spus toți că-i o mamă denaturată, un animal scîrbos care nu merită să se reproducă și încă o dată cînd îi face Vasilescu postare tematică și toți sărim pe ea s-o futem în gură de zdreanță.
man, ești un tip super mișto, dacă te-aș prinde prin cluj ți-aș da de băut pînă ai cădea sub masă, dar în cazul ăsta greșești. am greșit și eu cîteva secunde, pentru că-s impulsiv și cînd citesc chestii de genul mi se ridică părul pe spate și vreau să pun o bombă la temelia speciei umane. dar am lucrat foarte mult timp cu persoane abuzate, cu oameni discriminați, crescuți în sărăcie, obscurantism și ignoranță, cu infractori, curve, generic cu cei cărora societatea nu le dă nici o șansă. fapt pentru care nu pot să am o altă părere decît aia pe care deja am expus-o. eu nu pot să o condamn. nu aș putea nici dacă ar fi, prin absurd, o mamă fără absolut nici o problemă care se uită relaxată cum fiica ei este distrusă. încearcă să-ți imaginezi asta, vezi dacă reușești.
la o adică, n-aș avea nici o problemă să-i dau și eu două-n freze zdrenței, dar, în primul rînd, nu mă ajută nici cît să mă descarc, iar în al doilea rînd știu că sunt pe o pistă greșită.
statistică – 500 de pedofili condamnați cu suspendare
statistică – 400 dintre aceștia încadrați la act sexual cu minori (adică 400 de judecători sau (și) procurori au considerat că 400 de băieți și fetițe de 9, 10, 11 ani au discernămînt și au consimțit să facă sex cu adulți)
statistică – agresorii au afirmat că au fost provocați de atitudinea indecentă a copiilor, iar procurorii și judecătorii au preluat varianta agresorilor și i-au judecat pentru sex cu minori, nu pentru viol
statistică – la finele lui 2017 au fost 142 condamnări cu executare și 507 cu suspendare (infracțiuni sexuale)
statistică – 55% dintre români, consideră violul justificat, 20% dintre ei consideră că nu ar trebui incriminat
statistică – o femeie bătută la fiecare 10 secunde
eu pe judecătorii și procurorii ăia (plătiți cu peste 10.000 de lei pe lună) sunt furios. pe ei pe primitiva mentalitate românească care după ce te calcă în picioare, spune că ai meritat-o pentru că ești vinovat.
Comentariu beton!51
venditius@ stii ce nu pricep eu? Ce vina are copila ca a fost abuzata?Ala ars pe rug,tutut in c*r,dar fata ?
Mi-a stat cafeaua in gat si inima in loc si ma uit la mogaldeata mea de fata si ma gandesc ca as fi capabila de crima pentru ea. Femeia aia ca mama nu poate fi numita e vinovatul principal si ii doresc sa moara in chinuri si bestiei aleia de abuzator ii doresc multe, multe abuzuri, sa ajunga sa isi roage moartea si sa primeasca tot abuzuri.
Daca tii minte, am o nepoata pe care o crestem de cand avea 1 an, are 10 aproape acum, e frumusica, dezvoltata, isteata si strengara dar e un copil extrem de dificil care imi scoate peri albi si ma face uneori sa imi vina sa ma duc mancand pamantul si tot ma lupt sa o cresc. De ce? Ca ma’sa e din categoria care ar scoate-o la produs si ar vinde-o pe un pahar de bautura la bestii cu chip uman. As decadea eu din pozitia de om daca as da-o inapoi ma’sii, eu as deveni bestia si abuzatorul si cred ca mi-as pune streangul de gat daca as ajunge acolo. Ma’sa si ta’su sunt din categoria pe care i-as matrasi preventiv, ca si asa fac umbra degeaba pamantului.
As zice multe dar deja mi-e rau fizic dupa ce am citit.
Comentariu beton!27
…atunci cand ucizi in modul cel mai brutal inocenta unui copil si sadesti in el teama, furie, deznadejde, disperare, te numesti monstru, nu om… 🙁 iar despre „mama” care nu a stiut, eu, personal, nu cred… starile copilului tau le simti, nu-ti trebuie descrieri cu lux de amanunte din partea sa… poate era beata sau drogata, dar chiar in fiecare secunda, vreme de 5 ani?! .. sorry, nu!!… De obicei rezist la multe, dar cand este vorba despre ranirea unui copil, vad rosu si nu prea mai gandesc rational…
chiar dc nu sunt nici beti si nici drogati, sunt niste primitivi, niste pitecantropi care au de la rasa umana doar mersul biped… atat…
Nu m-as grabi sa afirm faptul ca va lua inchisoare cu executare. https://www.tolo.ro/2019/01/17/cum-batjocoreste-justitia-fetele-de-10-ani-violate-procuror-si-judecator-victima-s-a-imbracat-sumar-si-a-consimtit-actele-sexuale/
Si mai sunt si alte anchete asemanatoare
Din punctul meu de vedere ea poarta o vina mult mai mare decat nenorocitul ala. Nu cred ca nu stia ce se petrece dar din anumite motive numai de ea stiute a preferat sa taca. Nu poate fi numita mama, nici macar fiinta umana. Pentru ca nu exista niciun motiv pe lumea asta sa te faci ca nu vezi chinurile prin care trece copilul tau si sa taci. Sa te complaci in situatia asta, ba mai rau, sa beneficiezi de pe urma acestei situatii arata ca esti cu o treapta mai jos decat cel care a comis fapta. Chiar daca nenorocitul ala era cel care sustinea familia, ce suflet sa ai tu ca mama sa inchizi ochii si sa inghiti painea cumparata cu pretul distrugerii copilului tau? Cum sa te numesti fiinta umana ? Ea este mult mai vinovata decat el. Nici o pedeapsa de pe lumea asta nu este suficienta pentru asemenea scursuri.
Da sunt mama si inteleg perfect ce zici. Traiesc in Italia si tocmai zilele astea se vorbeste despre de abuz…bunicul unei fetite de 5 ani era anchetat pt ca ar fi abuzat de ea. Tatal fetitei,ginerele barbatului pur si simplu l-a impuscat intr-o parcare,dupa care s a predat. Nu are rost sa mai spun ca la iesirea de la audieri a fost aplaudat atat de rude cat si de necunoscuti. Mi se pare o nebunie…sa abuzezi de un copil…meriti sa mori,nu asa usor cum a murit nenorocitul asta dar e clar ca fetita aia nu trebuie sa riste sa te mai vada vreodata in calea ei.
Comentariu beton!26
NU vrei să știi cu ce satisfacție ți-am citit comentariul.
MV – eu vreau sa stiu. sunt foarte curioasa despre cum ti se pare ca o crima justifica un abuz – o altfel de crima. multumesc anticipat!
Păi nu mă întreba pe mine, întreabă-l pe tatăl tau ce-ar fi făcut dacă cineva, oricine, ți-ar fi făcut ție asta.
Jamilla parerea mea este ca abuzul asupra unui copil este mult deasupra unei crime, si cred ca pt un barbat sanatos este de neconceput sa ai pulsatii sexuale fata de un copil,nu mai spun cand e sange din sangele tau, asa ca dupa parerea mea nu numai justifica,sincer cel ce ne scapa de un altfel de monstru pt mine a facut o fapta buna… Iti imaginezi sa l intalnesti,o data ce si- a exacutat pedeapsa,in preajma unui parc,al unei scoli sau orice loc frecventat de copii…as innebuni pe loc…
Eu cred că mama știa. Acum câțiva ani a fost prezentat un caz la tv cu o fată violată de „tatăl vitreg”. Reporterul a întrebat-o pe mamă dacă știa și aceasta i-a răspuns senin că da. Daaaaar replica următoare a fost năucitoare: ce să fi făcut, să fi lăsat copiii fără tată? Mindblowing total.
Știu caz când mama a aflat de la fată că o pipăie concubinul și nu a crezut-o. O mătușă a dus fata la autorități și, surpriză, nu au crezut-o nici milițienii. Era pe vremea „ailaltă”. Rezultatul??? Mârlanul a trecut la fata mijlocie care, știind cazul soră-sii, a tăcut. Nu i-a mai spus mamei. După ceva vreme bună mama s-a despărțit de el pentru că a fost aproape să moară de la un avort că el nu voia copii. Îl „încurcau” (era citat din înțelepciunea lui nemuritoare) în planurile lui de viitor. Până la urmă fetele au supraviețuit, cu grave sechele afective față de mamă.
Nu pot să spun că mă enervez. Mă revolt atât de tare că parcă-mi stă inima-n gât și nu pot să spun nimic.
Aia nu e mamă. O mamă, indiferent câte îndură ea, își apără copilul CU ORICE PREȚ.
Nu pot să concep o pedeapsă pentru ăla (nu-l pot numi om și nici măcar animal). Deși nu sunt o persoană violentă și cred că e destul rău în lume ca să nu-l compensez cu puțin bine, acum simt că aș fi în stare de mult rău împotriva celor care rănesc copiii.
Da, cu adevarat iti spulbera convingerea ca oamenii ar fi mai mult decat niste simple animale. Unii sunt doar animale fara nici un fel de constiinta sau sentiment de culpabilitate. Sunt curios din ce mediu provin oamenii astia. Valorile lor sociale par sa fie complet altele decat ale omului obisnuit.
Toate pedepsele pământului, vechi sau noi, nu ar fi suficiente pentru el.
Referitor la ea.. Well, eu încă nu sunt mamă, dar mereu mă pun în diverse situații. Îi înscenam cumva moartea, comă alcoolică, ceva mai plauzibil. Nu de alta, să nu-mi las copila singură.
Nu știu altele, iar eu încă nu pot înțelege cum se întâmplă asta, dar maică-mea efectiv simte când se întâmplă ceva. Acum trei ani am avut un accident de mașină și în 20 de min de la impact îmi sună telefonul. Mama: dacă suntem bine.
Bunică-mea, femeie de se punea la somn la 20.00, o sună pe maică-mea la 12 noaptea. Nu putea dormi, simțea că se întâmplă ceva. Păi se întamplase, îi murise băiatul.
Mă sună mama lui C. Că C. nu îi răspunde la telefon. Că ce se întamplă? Ei, ce să se întample? Abia a aflat că are cancer.
Așa că dacă femeile astea au simțit că ceva nu e bine, de la sute de km distanță, să nu-mi spună nimeni că femeia aia, așa zisa mamă care era ACOLO n-a știut sau n-a putut face nimic în cazul în care știa ceva.
Comentariu beton!14
Articolul de azi imi arată cum, din nefericire, societatea de azi(in unele zone ) nu e diferită de cea de acum zeci de ani…manipularea populației se reușește pentru ca e sărăcie, ignoranță si o felie mari de oameni răi…pare un cuvânt prea lejer, dar răutatea aia dinăuntrul unei persoane nu trebuie confundată cu micile „năzbâtii” pe care toți le facem. Se închide ochiul la o chestie, la o a doua chestie și tot așa până când chiar ești luat la rost dacă te găsești să aperi un neajutorat, dacă vrei să faci un bine fără să aștepți o răsplată. Și uite așa e vinovată victima…hai că ăsta n-o s-o mai facă altă dată, că uite cum se uită în pământ…cei din jur tac mâlc că nu știu nimic, nu au văzut și nu au auzit nimic sau, și mai rău: nu,domle, e cel mai bun vecin, nu credem că a făcut ceva . Atacul e cel mai bun mijloc de apărare pentru mulți. Și iar vin alegeri și iar prostia se plătește …cu un kil de zahăr, unul de făină, un litru de ulei…Și noi suntem tot acolo unde eram și anul trecut: toate vechi și nouă toate. Suntem înconjurați zilnic de rezultatele evoluției tehnologice, dar nu și de cele ale evoluției sociale și umane!
He he – lumea rurala – un special – e plina de pitecantropi din astia sordizi… sunt absolut convinsa ca nu e un caz izolat…
He he, nişte ţărani români, nu ?
https://stirileprotv.ro/stiri/socant/un-pastor-de-77-de-ani-si-a-violat-nepotul-pedeapsa-data-de-autoritatile-romane.html
Dacă vrei să te oripilez că animalele pot fi urbane şi că sunt şi prin ţări cu apă caldă, mai caut.
Cum a spus mai sus @mactatus, noi ca societate permitem sa se intample astfel de evenimente. Tin minte un caz de luna trecuta in care judecatorii i-au dat dreptate agresorului in fata unui copil.
Se pare ca de la agresor am ajuns la mama care nu stim momentan ce stia sau nu. Tocmai am mutat vina de pe adevaratul agresor pe un presupus agresor(mama).
Sunt membru B.A.C.A. de câțiva ani, (bikers agaist child abuse) probleme de acest gen se întâmplă şi aici in lumea civilizată, spre ex. Franta vor sa voteze maturitatea sexuala la 12 ani,ceea ce e o aberație clar, sa nu mai spun ca se pune problema ca comportamentul sexual deviant, pedofilia, sa fie declarat ca si homosexualitatea, adica te nasti pedofil si asta e…..e trist şi te încarcă enorm pentru ca noi ajungem târziu când raul e deja facut…..nu putem preveni asta….e greu….dar castrati cu ciobu e mult prea putin..si da mama are cel putin 50% din vina….Dom’ Mihai mâine sper să fie un articol de alt gen, genu să chic pe jos de râs
daaaaaaaaaaaaaaa………….. maine asteptam ceva kinki de Martisor…. :)))
@Radu, da’ care e faza cu maturitatea sexuală la 12 ani, rămâne biserica catolică franceză fără episcopi, sau ce ?
https://www.rfi.ro/special-paris-108303-pedofilie-tacerea-bisericii-catolice-franceze-fata-justitiei
Zmeilor, si mai ales zmeoaicelor!
Atat.
intr-o astfel de situatie, o mama zdravana la cap chiar ar trebui sa fie zmeoaica…
Ioana, eu am invățat demult o lecție de la doamna viață: nu judeca pe altul dacă nu ești în locul și situația lui. Din afară , stând tolănit pe pat cu cafeaua în mână e ușor să-ți dai cu părerea și să fi leu.Nu o scuz pe mamă,pentru că de ea vorbesc dar e posibil să ii fi fost frică, să fi fost amenințată ca o omoară, nu știm ce a fost acolo.E posibil si să fie o pramatie,dar cum spunea cineva mai sus, mutam prea repede acuzele de la vinovatul principal la altcineva.
Hai cu ouăle.
Mihaita, am avut o zi grea. Te implor, posteaza-ne ceva de ras. Doar daca doresti. Dupa masa faina!
Pentru a se râde tot poporu’ io zic să dea și blogăru’ nost un AUG, da repedeee până după amiază 😋
Ps. Cică circulă niște înregistrări cu un blogăr celebru înjurând după program, mai pă nocturnă așea …
Uite ceva de ras.
https://www.emag.ro/aparate-ras-electrice/c
@HM, da,da. Te cheamă şefa seara târziu pe la firmă şi tu scrolezi feisbucu şi începi să înjuri birjăreşte.
Băi, şi îl chemase pentru o promovare sau o primă, ceva. Pff, cum distrug animalele astea pedofile vieţi …
Imi pare rau ca nu pot sa-mi exprim revolta in cuvinte. Nu inteleg de ce oferim drepturi acestor personaje. Ai drepturi doar daca respecti drepturi. Cat despre ceea ce i-as face acelui obiect, lasa-ti imaginatia sa zburde. Sotia mea a fost agresata de un medic, cand avea 12 ani, dupa ce i-a fost extirpata o tumora la ficat. Pretextul era, control medical. Cat despre oroarea aia, eu i-as face un control medical complet.
Băi, tu chiar vrei să ne strici ziua de tot ? pff …
Incredibil acel”nu a stiut nimic mama copilei”, nu pot sa imi imaginez ce facea ea in timp ce fetita era abuzata!
Cum poti sa spui asemenea ineptii, cum poti sa inchizi ochii la asa ceva pentru ca e clar ca asta a facut!!
Disperare,abuz, saracie, boinava psihic??!!!
Cat despre monstrul ala…..orice pedeapsa este prea blanda,sper sa zaca totusi pana la adanci batraneti intr-o temnita mizera.
Multumim inca o data partidului pentru programele de reabilitare perfecte , pentru amnistii si gratieri,pentru sistemul de sanatate care nu e in stare sa depisteze si sa controleze niste dereglati mintal.
Am citit articolul și m-am enervat.
După care am citit comentariile și m-am enervat și mai tare. Într-o speță cu un singur vinovat – agresorul –, hai să condamnăm mama…
Noi, ca oameni, ca societate, ca nație, am eșuat față de copila aia și față de toate celelalte victime cunoscute și necunoscute ale abuzurilor. Și ne încăpățânăm să îi dezamăgim în continuare, de fiecare dată când atenuăm sau transferăm vina. De fiecare dată când un pedofil sau un violator primesc o pedeapsă blândă. Agresorul ăla nenorocit și instituțiile disfuncționale ale statului sunt singurii vinovați aici. Mama e cel mult o iresponsabilă. Dacă nu cumva e tot o victimă și ea.
Societatea ne învață pe noi, femeile, că trebuie să ne mărităm și să facem copii. Că așa se face. Să avem grijă de soț. Că dacă nu, pleacă la alta. Și dacă pleacă și ne lasă, suntem „damaged goods”. Și nu ne mai vrea nimeni. Că tre să fim recunoscătoare că ne ia și pe noi cineva. Că dacă ne bat, sigur o merităm. Sigur am făcut ceva. Că dacă ne violează, sigur noi am provocat, că ne îmbrăcăm ca niște cwrvele dracului ce suntem. Dacă vrem să fim independente suntem fie frigide, fie cwrve. Sau lesbiene, mai nou. Dacă mergi la poliție să reclami un viol, prima întrebare e ce căutai la ora aia singură? Și cum erai îmbrăcată? Și de ce?
Timp de 5 ani, copila aia a mers la școală. A avut învățătoare, diriginte, consilier psiho-pedagogic, care ar fi trebuit să observe niște lucruri și nu au făcut-o, pentru că au păzit ce?! Mă rog, cred că e impropriu spus „a avut”. „Ar fi trebuit să aibă” cred că e ceva mai aproape de adevăr.
Statul, prin instituțiile sale, ar trebui să îi apere pe cei care nu se pot apăra singuri. Statisticile spun că pentru fiecare pedofil condamnat la închisoare, trei sunt condamnați cu suspendare. TREI! Și nu avem centre tip sanctuar, care să răspundă nevoilor de adăpost, consiliere și reintegrare a victimelor. Dar avem o preocupare incredibilă să asigurăm condiții în pușcării.
Comentariu beton!20
Cineva care cunoaște pe cineva sa trimita pe cineva sa-l bată pe nenorocitul ala până bea cu paiul toată viața si se cacă pe el până îl mamanca viermii de viu. Sa nu-i dea in cap sa inteleaga ce i se intampla.
Ce vorbesc eu aici, nu există feluri de-al chinui pe pământul ăsta.
Iar femeia aia nu cred ca nu stia, nu avea cum sa nu observe ceva.
Tin sa le dau dreptate celor care o invinovatesc pe mama. Sunt atatea cazuri de mame denaturate care sunt constiente de abuzurile celor mici si nu iau masuri. Una dintre colegele mele de liceu si-a anuntat mama ca tatal vitreg a incercat sa o violeze si nu a crezut-o in ruptul capului( toti 3 locuiau in casa mamei, mama avea job stabil deci nici vorba de o dependenta catre tatal vitreg). La 17 ani colega mea pleaca de acasa de teama ca acel animal sa nu incerce din nou, nicio ruda nu ii ofera ajutor si ajunge sa stea in camin 2 ani cu ajutorul tuturor profesorilor din liceu care faceau cheta luna de luna sa ii plateasca caminul si cantina. Mama ei nu a luat legatura cu ea, nu o sustinea financiar si nici macar nu-i dadea alocatia ce i se cuvinea. Daca exista vreo explicatie psihologica ce sa justifice comportamentul mamei o astept.
Nu am reușit sa citesc pana la capăt din cauza zilei provocata de respectivul, dar… Timp de 5 ani l-aș tăia zilnic, pus sare pe răni, sa simtă nenorocitule ce înseamnă să distrugi un copil!! Semnat: O mama de fata!!!
Cazat in celula cu poponari
RIP Drasius Keyds !
Esti tata de fata. A ta e mare. A mea, fie-mea zic, are 3 ani si 7 luni. Stii exact de ce esti in stare daca se atinge cineva de fiica-ta. Asa cum si eu stiu ce va urma pentru ala care i-ar face rau ! De asta imi e imposibil sa cred ca mama-sa nu a stiut nimic ! Nu exista asa ceva ! Ala nu e mereu acasa, cu ele, in asa fel incat ea sa nu simta. Mai repede cred ca animalul a amenintat copila sa taca, altfel ii face cine stie ce ! Sau mama-sa s-a gandit ea ca are nevoie de inca un venit in casa sau de un bou in pat (sunt si cazuri de-astea, cand, de dragul unei maciuci, o cretina lasa tot! ca nu e satisfacuta, etc, nu comentez mai mult) ! Insa, da , in cazuri de genul asta, il regret pe Tepes. Pentru ca, Mihai, pe ala l-as trage in teapa ! Fara regrete ! Si inainte de asta, l-as lasa in puscarie tatuandu-i pe el mare „sunt pedofil, am violat o fetita de 8 ani”. Crede-ma ca au si aia codul lor. Si dezaxatii astia nu sunt primiti cu „paine si sare” acolo, la „scolarizare”.
Eu nu m-am enervat. Toate violurili faci parti din planul divin. God bles iu ol!