4,800 cititori

Statistica nu ține loc de viață

Tata nu era genul de om cu care să poți comunica ușor. Copil de țăran, cu încă patru frați, toți crescuți într-o sărăcie lucie, nu suporta să vorbească despre problemele lui cu nimeni, nici macar cu mama sau cu mine. Habar nu am de ce, probabil considera că asta ar însemnă să se plângă și bărbații n-au voie să se plângă, nu-i așa?

Nu-mi amintesc să-l fi văzut bolnav vreodată, cu excepția momentelor când îl pocnea vreo gripă sau răceală. Și-atunci făcea ce fac toți bărbații, trei zile trăgea să moară mai ceva decât o femeie în durerile facerii, în a patra zi, când deja era un pic mai bine, devaliza jumatate de frigider dimineața și cealaltă jumatate seara, iar din a cincea nu-l mai prindeai prin casă. În rest, dacă a suferit de ceva, a știut doar el, nouă nu ne-ar fi spus nici picat cu ceară. În aceste condiții, de mers la doctor, de făcut vreo analiză sau vreun control periodic, nici nu putea fi vorba.

L-am întrebat odată, când eram copil, de ce nu mi-am cunoscut bunicii din partea lui. Mi-a răspuns sec că au murit când era el mic. Și totuși, cumva, din povești puse cap la cap de-a lungul anilor, mi-am dat seama că taică-său (mi-e greu să-i spun „bunicul”, tocmai pentru că nu l-am cunoscut) s-a dus după un stop cardio-respirator. Așa, pur și simplu, într-o zi oarecare când erau toți la masă, s-a ridicat în picioare, a alergat afară pe prispă și-a murit.

De ce v-am povestit întâmplarea asta? Pentru că tata s-a dus, exact la fel ca tatăl lui, într-o zi mohorâtă de ianuarie. Un ianuarie cenușiu, fără zăpadă, fără ger, fără nimic. S-a ridicat de la masă, a alergat până la baie și… asta a fost tot, a plecat. Pe certificatul lui de deces scrie același lucru: stop cardio-respirator. Ca o ironie, a început să ningă cu fulgi mari exact în ziua în care se muta pentru totdeauna în ceea ce urma să fie noua lui casă.

Poate, dacă aș fi știut mai multe despre întâmplarea asta, aș fi putut face ceva pentru tata. Poate, nu sunt convins, pentru c-ar mai fi trebuit să vrea și el. Dar m-am gândit multă vreme că poate dacă și-ar fi făcut niște analize, poate dacă aș fi avut cum să-l conving să și le facă, ar fi trăit și azi.

Cumva, credem că părinții noștri sunt veșnici. Și nu sunt. Cumva ne e frică să-i știm bolnavi și vulnerabili, tocmai pe ei, eroii noștri invincibili. Și totuși sunt.

Am scris textul de azi la propunerea celor de la Janssen și face parte din campania Vorbește cu tatăl tău despre cancerul de prostată! – o campanie realizată la iniţiativa Janssen Companie Farmaceutică a Johnson & Johnson Romania, cu sprijinul Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România. O campanie de conștientizare a pericolului cancerului de prostată, cea de-a treia cauză de deces în rândul bărbaților, după cancerul pulmonar și cel colo-rectal.

Poate nu l-aș fi scris, dar au avut inspirația să-mi trimită și niște cifre care n-arată bine deloc. Niște statistică rece, abstractă, dar care zugrăvește atât de bine realitatea din jur:

  • Mai bine de jumătate dintre adulți și tinerii adulți declară că au o relație apropiată sau foarte apropiată cu tații lor, însă doar doi din zece au abordat în discuțiile lor cu aceștia subiecte de sănătate sau au vorbit despre cancerul de prostată;
  • Doi din zece dintre românii ajunși la maturitate își văd tatăl cel mult o dată la șase luni
  • Șapte din zece participanți la studiu declară să le telefonează zilnic
  • Peste 70% dintre cei chestionați declară că și-ar dori o comunicare mai consistentă cu părinții lor.

Habar nu am cum sunt părinții voștri, poate sunt mai deschiși decât era tata, poate nu, cert este c-ar trebui să facem cumva să vorbim mai des cu ei, să-i facem să ne spună ce-i doare, să-i determinăm să fie mai deschiși, mai ales în ceea ce privește eventualele boli sau suferințe ascunse. Pentru că, de cele mai multe ori, asta ar putea însemna să-i avem mai mult timp lângă noi. Până și cancerul de prostată, depistat în fază incipientă, poate fi ținut sub control, ducând astfel la creșterea speranței de viață. Dar cum să-l depisteze dacă nu merg la control? Well, aici ar trebui să intervenim noi cumva.

Și-am mai scris textul de azi dintr-un motiv: nu uitați că mulți dintre voi sunteți părinți. Învățați-vă încă de pe acum copiii să comunice cu voi, să vă tragă de limbă, să știe ce vă doare, cum și de ce. Pentru că altfel vom ajunge și noi și ei doar niște cifre reci din statistica de mai sus.

32 de păreri la “Statistica nu ține loc de viață

  1. …din ciclul: pana la varsta de 14 ani credeam ca ma numesc: taci din gura

    Comentariu beton! Thumb up 59 Thumb down 4

  2. Nu știu de ce avem cultura asta: nu-i spun, ca să nu-și facă griji!
    Tata n-are niciodată nevoie de nimic. Replica lui?! “Mă descurc, tată! Nu-mi trebuie mie așa ceva.” Sau: n-am nevoie de nimic!
    Și n-am avut o relație rece. Pur și simplu. Așa e el și așa suntem și noi, copiii lui. Eu nu ți-aș spune problemele mele nici să mă piști cu ceară. Și nici nu le las să se vadă. Sau în cazuri extreme ți le spun dar după aia, dacă insiști cu întrebările, răspunsul meu va fi mereu: sunt bine!
    Însă am o relație mișto cu copilul meu. În fiecare seară ne povestim, stând pe burtă în pat, ce-am făcut peste zi. Sau îi spun despre copilăria mea. Sau despre revoluție, ceaușescu și comunism. E fascinat (și șocat) cum un copil a trait cu 10 minute de desene animate. Și făra net. Sau fără telefon. :))

    Comentariu beton! Thumb up 57 Thumb down 2

  3. buna initiativa, Mihai 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 2

  4. Well, tata s-a dus în iunie 2016. Cred că voit. Avea un bagaj consistent de afecţiuni, dar cireașa de pe tort era depresia. Fiind un tip inteligent și empatic (l-am moștenit, desigur 😛 ), a așteptat ca mama să plece la tratament și și-a oprit total medicaţia. În două zile se teleporta în somn pe dealurile Vrancei unde s-a născut și unde avea amintiri minunate. Sunt convinsă că a știut ce urmează. M-a sunat să mă întrebe de cea mare, cum merge grădiniţa, ce face Picea. Mi-am făcut timp și l-am vizitat cu mezina. În ultima vreme îl ocoleam pentru că ne certam crunt. Eu trăgeam de el să îl duc pe la doctori, să își ţină regimul… el se încăpăţâna să nu.
    Ce ne-am mai distrat… târziu mi-am dat seama ce s-a întâmplat în ziua aia, ce ultim cadou mi-a făcut, cum ne-am sărutat creștetul reciproc. Cel mai bun băiat, zău 🙂
    #daddy’sgirl 🖤

    Comentariu beton! Thumb up 63 Thumb down 3

  5. Ai zis tu așa să ne iei de luni la … pControl și conștientizare.. moș Andrei, moș Nicolae, moș Crăciun… hai pă ei. Vorba bunicului meu de 87 de ani ce are printre altele și cancer de prostată/operat : îți bagi un dești în cur și mori subit. N’fine…
    Cre’că juisează toate grasele misandre 😉

    Am auzit(posibil radio) despre campania lor. Felicitări!!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 6

  6. Noi ne intalnim rar, iar atunci suntem prea incrancenati pe teme politice…De unde atata comunicare?!

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  7. Tata are cancer de prostată. Ne-a spus simplu, fără lamentări. Și-a făcut analize, a cerut mai multe opinii și a hotărât că la vârsta lui (81) nu vrea să se opereze.
    Am știut că nu e nemuritor când fost otrăvit. Și am ales să mă bucur de prezența lui atât cât mai este. Nemuritor oricum rămâne pentru noi, fetele lui.

    Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 2

  8. Cum zice tatal meu acu:” Vai de parintii care nu asculta de parinti”.
    Si noi il tot bateam la cap sa isi faca analize, el nu si nu, pana a facut o criza de pietre la rinichi. A ajuns de urgenta la spital, la Valcea i-au facut o prostie si a ajuns de urgenta la Tg. Mures. A tras tatal meu in spital si noi surorile cu randul la Mures sa stim ca totul era ok. Acum are un pic de grija de el, dar nu 100%.
    Ii tot spunem ce am simtit atunci in spital cu el ca sa inteleaga ca vrem sa il avem mai mult timp cu noi.
    Lupta si santajul emotional continua… 🙁

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

  9. La mine socrul a fost diagnosticat cu cancer de prostată acum 10 ani (avea 49). S-a testat de gura soacrei, în urma unui reportaj TV care tocmai asta zicea: că e în top cazuri de deces la bărbați și, în plus, dezvoltă simptome omului când deja e prea târziu. L-a prins în stadiu incipient, s-a operat, totul ok, dar cică avea un ritm galopant de evoluție, dacă mai întârzia și doar câteva luni ar fi fost prea târziu.

    Foarte ok sfatul cu încurajatul comunicării copii-părinți, aș mai adăuga și încurajatul comunicării de gen între soți/parteneri, dacă aceștia există. Deși sunt mare fan educare și încurajare self-awareness inclusiv în zona medicală, de multe ori se pare că e nevoie și de un șut în fund sau târât la doctor (ideal a nu se practica la copii, ci doar la adulți). Dacă de braț și cu vorba bună nu funcționează și nici nu e vreme sau disponibilitate de găsit butonul de acțiune potrivit.

    Chiar aseară aveam o discuție cu o prietenă și-mi zicea că atunci când va fi cazul (adică unul dintre părinți va deceda) o va lua pe mama ei la ea.
    -”Păi de ce nu tata”?
    -”A, nu, tata moare sigur primul”. Sincer, cinic, justificat. Omul bea foarte mult, are diabet, ficatul praf, în ciuda tuturor insistențelor fetelor (2 surori) și nevestei este împăcat că are zilele numărate și că oricând poate face ”poc”, dar e pe sistemul ”asta e plăcerea mea”.
    Și mai știu mulți astfel de părinți, cu diverse interpretări de prețuire a propriei vieți, dintre care sănătatea corporală nu face parte. Iar conceptul de prevenție este SF.

    Acum vreo doi ani mi-a zis copilul o chestie foarte drăguță – mă ruga să avem grijă să nu murim cât sunt ei mici și să mă las de fumat (ceea ce am și executat în 2 timpi și trei mișcări, de pe-o zi pe alta, deși fumam cu mare plăcere).
    Bănuiesc că asta a venit pe fondul unui deces în familie (bunica paternă), mers din când în când la cimitir și citind textele, motivele morților inscripționate pe monumentele funerare, văzând vârstele oamenilor și pe cei lăsați în urmă.
    Fix lângă ”giagia Sofia” (bunica Sofia) era o doamnă care a murit de cancer pulmonar, asumat și ea. Ca dovadă – poza în care fumează, o țigară plasată la vedere într-un clopot de sticlă și un text care le bate la fund pe cele de la Săpânța. Iar soțul ei era la fel de împăcat, venea foarte des (la început îmi zicea soacra mea că zilnic, acum nu mai știu), îi îngrijea meticulos mormântul și-și bea acolo frappe-ul de dimineață sau pe cel de prânz. Acompaniat de țigară, desigur.

    Îmi tot vin și altele, dar să mă opresc totuși, zic. Clopoțelul de self-awareness pe vorbă lungă bingăne bine 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 26 Thumb down 1

  10. Militar activ cu grad mare in garnizoana unui oras universitar, control periodic in spitalul militar obligatoriu (cel mai recent fusese cu vreo 2 saptamani inainte de…), mort subit in timpul noptii cand mai avea 15 zile pana cand ar fi implinit 40 de ani. Sunt convinsa si astazi ca moartea lui s-a datorat faptului ca nu a putut sa-si gestioneze durerea mortii tatalui lui (bunicul meu murise cu 8 luni inainte). Pur si simplu s-a topit de suparare, inima lui nu a putut sa duca pietroiul pe care si l-a pus pe suflet. Acum cand vad vre-un zdrobit dupa o inmormantare incerc sa le povestesc ,,asta” si sa le spun sa-si dozeze cat pot de mult supararea. Dar teoria e al naibii de simpla 🙁 (iar eu, defecta de atunci, in momentul in care moare vreun tata, nu pot sa ma gandesc decat ca s-au mai bucurat de tatal lor mai mult cu 30-40 de ani fata de mine)

    Comentariu beton! Thumb up 22 Thumb down 2

  11. Mda, mult succes mie cu așa ceva. Ai mei păstrează un secret desăvârșit asupra afecțiunilor pe care le au sau analizelor pe care le fac. E drept că nu au fost internați în spital niciodată nici unul din ei, deși se apropie de 70 de ani. Dar orice discuție despre așa ceva se se termină rapid cu “suntem bine, nu vă faceți voi griji”. Așa că nu-mi bat capul. Nici relațiile nu sunt de așa natură încât să mă topesc de dorul lor când n-or mai fi.
    Aia e, asta e viața, fiecare și-o așterne cum crede. Am destule probleme cu copiii ca să-mi mai fac griji și pentru părinți.

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 13

  12. Bărbosul s-a gandit sa-l cheme pe taica-miu la el printr-un cancer de colon. I-a dat semnalul la 57 de ani, printr-o hemoragie seaca, fara dureri , fara preludiu. S-a jucat Bărbosul 4 ani cu el de-a ” te mai las/ nu te mai las”, 4 operatii. Intr-un final a decis ” 61 ii serbezi la mine!”. Si asta a fost tot!
    Daca am avut o relatie misto? Nu exista alta sa se apropie! M-a divinizat si l-am adorat ca pe un zeu! Ne-am spus tot, mereu, cu o sinceritate brutala. Asa m-a invatat, asa sunt!
    Daca puteam face ceva…si altceva…ma voi intreba tot restul vietii! Uneori chiar cred ca ce ti-e scris…

    Comentariu beton! Thumb up 25 Thumb down 2

  13. La mine a fost mai simplu, cam ca la tine: ii e rau il duc la spital, mi-a zis mama. In 3 ore l-au dus la morga. Puteam sa intervin pentru ceva tratamente? Probabil, dar nu indrazneam ca nu aveam bani, student fiind, insa am incercat sa il conving ca trebuie sa mearga la doctor. Nicio sansa, la fel: sunt bine. A fost pana n-a mai fost deloc…

    Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

  14. M-a întrebat tata: „Ce zici, tată, să mă operez?” Avea carcinom la vezică. Am răspuns fără ezitare „Bineînțeles! Fără teamă, cu optimism, cu încredere!” S-a internat și s-a operat. În ziua în care eu am născut. Iar mama era internată cu ciroză, pt ultima sută de metri în alt spital.
    Trei oameni în trei spitale.
    Nu am putut merge la el… sau la mama, cu copilul abia născut. Când am ajuns, la un moment dat, asistentele au zis uluite: „aaaa, și noi care credeam că nu are pe nimeni…”
    Operația reușită. În câteva luni a murit în urma infecției nosocomiale. Cumva, îl am pe conștiință. Mama a mai trăit două luni în plus.

    Bref: da, părinții trebuie să vorbească deschis cu copiii lor. Și mai cred că trebuie să vorbească zilnic la tel. Nu e greu ca măcar pentru câteva secunde să schimbi câteva cuvinte. Și să-i întrebi de sănătate. Să le dai un sfat, chiar dacă nu vor să-l urmeze, sau să primești un sfat, chiar dacă pare vetust. La urma-urmei, grija copiilor și conexiunea cu ei constituie o mare bucurie care le-a rămas.

    Comentariu beton! Thumb up 24 Thumb down 1

  15. Pe tata l-am cunoscut tarziu, parintii fiind despartiti de cand aveam 6 ani. Mama, fiind dispecer auto, era plimbata cu serviciul pe la autobazele din judet, asa ca m-a crescut bunica si fratele ei.
    Pana a intra la facultate, m-am vazut cu tata de 3 sau 4 ori, asa ca nu pot spune ca aveam o relatie puternica. In primul an de facultate, Pasti, oua fierte cat cuprinde(si acum sunt mort dupa oua!), palinca cat de multa s-a putut, stinsa cu bere, numa bine ca am pus de-o hepatita misto! Internare de urgenta, s-a dus dracu sesiunea. Am telefonat acasa, apoi i-am telefonat lui. Tata era administrator la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantila Paclisa. A doua zi, dimineata, pe la 9 era prezent la poarta spitalului. De atunci vizitele s-au intetit, el cand avea timp era imediat in Timisoara, eu, cand aveam timp si bani, la Hateg, la bunici. Relatia s-a cimentat si la terminarea facultatii m-am casatorit, repartitie la Strehaia, copil, tata ne facea aprovizionarea.
    5-6 pachete de Amiral fuma tatal meu, pe zi. Sfaturile mele dar si ale medicilor unde lucra treceau pe langa el ca apa pe penele de gasca. Pana intr-o zi cand un revelion facut impreuna la castelul unde era spitalul s-a lasat cu salvare, resuscitare si internare urgenta la Timisoara. Infarct, plamanii praf, fiecare mai avea cate un lob functional, restul era betopn armat. Tratament, pensionare boala, prietenii de pana atunci si-au luat campii. Mutat la Timisoara, la un moment dat m-am procopsit cu un apartament la etajul 3, unde l-am adus. Nu am avut un contact puternic cu el, il vizitam in fiecare zi-eu locuiam la un sfert de ora de mers pe jos-, ii spuneam ce am mai facut dar se instala o tacere plina de ganduri intre noi, el pentru ca asa e firea celor din Tinutul Padurenilor, oameni care tac si fac, eu, pentru ca eram fiul lui si ii calcam pe urme. Nu voia sa spuna ce il doare, si asa sunt si eu acum. Nu vreau sa arunc pe umerii copiilor problemele mele, asa cum nu a vrut nici el sa faca. Atitudinea asta poate duce la o serie de reprosuri interioare pe care si le fac copii mai tarziu, asa cum patesc si eu acum. Nu am fost suficient de aproape nici fata de tata, nici fata de mama. In fiecare zi gandurile zboara spre ei si spre bunicii mei, pentru ca ma lovesc in fiecare zi de cate ceva comun. Dar, tata stop cardiac, mama, cancer.
    Cu toate ca am deja un exemplu pe viu, nu pot sa le spun copiilor ceva cand apare o problema, parca se pune o bariera in comunicare. Timpul meu s-a scurs deja, de-acuma, doar ceva ramas pe teava. “N-am nimic, e bine totul, inca merge!”-asta le spun cand ma intreaba si ei isi vad linistiti de treburile lor. De ce? Pentru ca timpul lor e mai pretios decat al meu.

    Comentariu beton! Thumb up 32 Thumb down 0

    • Dar ce varsta ai, dom’le, de te gandesti la moarte?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • E. O., nu e vorba despre a te gandi la moarte sau nu, moartea nu e grea, drumul pana acolo e greu. Oricum, nu bag in seama anii si ma bucur asa cum vreau, stiu si pot de viata si de ceea ce e in jur. De ex, acum am in fata un Cinzano cu lamaie si gheata si ma joc cu nebuna asta mica si alba, pisica mea.
      Deci, ideea este ca nu vreau sa arunc in spatele nimanui problemele mele. Unii asa sunt construiti.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  16. Salut Mihai,
    In ultima vreme cateva dintre articolele tale m-au cam nimerit.
    Primul a fost cel referitor la MagicHome – stiam si de MagicCamp si de atunci donez lunar si imi place sa cred ca banii aia ajuta pe cineva sa manance o masa calda intr-o zi.
    Acum vreo doua saptamani articolul referitor la donatia de albumina – ma gandeam sa o solicit pentru mama mea care are cancer hepatic in faza terminala, dar am zis ca ne permitem sa o cumparam si ar trebui sa o primeasca altcineva caruia ii e mai greu sa o procure. In momentul asta si cu albumina pe care i-am dat-o isi traieste probabil ultimele clipe din viata la un centru de ingrijiri paliative.
    Azi articolul referitor la cancerul de prostata – ghici ce? Taica-meu deja e pe tratament pentru inceput de prostata pentru ca a fost la control din timp si nu se fereste sa isi imparta peoblemele cu noi, cu familia.
    Te citesc de cativa ani si rar am comentat, dar azi voiam doar sa iti spun ca ma simt bine sa stiu ca mai exista spirit civic, empatie, omenie si ca articolele tale chiar ating oameni si poate schimba vieti.

    Comentariu beton! Thumb up 43 Thumb down 3

    • Dacă un singur om ia o decizie bună după un articol de-ale mele, scopul meu a fost atins.
      Mulțam pentru cuvinte.

      Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 1

  17. Eu am o problemă cu spitalele, cu ce ține de spital, halat alb, asistente, femeie de servici, portar, miros de dezinfectant, mă înfioară până și sunetul ambulanțelor de zici că toate vin după mine :). Am lucrat într-un spital la o firmă care schimba instalația electrică, eu am fost ăla care a lucrat la panoul ăla de afară cu SPITALUL …,în frig.
    Pentru că aproape 30 de ani am făcut analize medicale obligatorii nici nu mai știu de câte ori am auzit : Știți, aveți tensiunea cam mare. Știu, în plm, că tu ești de vină.
    PS, fiică-mea, vezi că mă-ta, adică mama ta, se tot plânge că are o durere în spate care radiază, da nu vrea să meargă la spital.

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 1

    • Scuze, eu am dat cu rosu din greseala.
      Am vrut cel putin 5 aprecieri.
      Asa-i când mă lăcomesc.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  18. Tata a murit la fel: stop cardio- respirator. La ora 11 venise si ne luase de la aeroport, fusesem in vacanta. Ne-a adus acasa, am vorbit putin… la ora 17 a facut stop cardio-respirator. Cu o saptamana inainte facuse toate analizele de sange, control la inima, tot-tot iesise perfect.
    Probabil ca intre timp a gasit iesirea din labirintul asta in care alergam cu totii, ca niste cobai.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  19. Tata s-a dus treptat. 11 luni a durat de la declansare si pina ce l-am inmormintat.
    Alzheimer galopant. Medicii (l-am plimbat pe la vreo citiva, parca 5-6) mi-au zis ca in toata cariera lor nu au vazut un caz de deteriorare atit de rapida. Si vreo 3 dintre doctori erau d-aia in prag de pensionare.
    In conditiile in care a fost parintele preferat, lovitura a fost cu atit mai nasoala. Sa dezvolt caracterizarea: tata era un om aspru la exterior, model asfalt. Dar… un OM. Aspru, drept, harnic, familist, de cuvint, nu am suficiente atribute ca sa-l descriu in conformitate cu realitatea. Nu e doar parerea mea, ci a oricui l-a cunoscut, ca-l stia de 10 minute sau din copilarie, indiferent. Asta spre deosebire de maica-mea, care…

    Nu a mers la doctori decit cu mare chin si jale. Ce-i drept, nu stiu sa fi suferit in cei 43 de ani (cit aveam eu cind s-a prapadit) de mai mult decit de vreo 2-3 raceli. In ultimii 3-4 ani din viata l-am facut sa accepte baterii complete de teste si analize la fiecare 6 luni. Zdravan si perfect sanatos, in afara de micsorarea fortei si ceva reumatism articular, teapan ca un taur.
    Asta pina cind a facut un AVC major si a inceput sa coboare panta. In 3 luni deja devenise extrem de agresiv, mai ales fizic.
    De multe ori am spus ca as fi preferat sa fie lovit de ceva instant decit sa il vad degradindu-se cite o picatura in fiecare zi.

    Am 50 de ani si imi lipseste in fiecare nenorocita de clipa.
    Deci, daca aveti bafta ca ai vostrii sa fie inca pe linga voi, bagati bani in ceva doctori care sa si stie, sa si faca meserie. C-o sa vi se para al dracului de goala lumea cind n-o sa-i mai aveti.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

  20. Hai bă, zâmbiți. Toți o să fim pâna la urmă subiectul unei statistici.

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Am rânjit toată ziua … dă frig. Când am ajuns și eu în mașină și m-am încălzit… m-o bușit emoțiile citind puținele comentarii. I-am dat cu muzică și dârdâială …
      Sigur MV nu are ceva acțiuni la fabrica de batistuțe?

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 5 Thumb down 1

    • @HabaRnaM, a fost așa de frig azi că ai intrat în casă, seara, cu același rânjet cu care ai plecat dimineața ?
      Bagă niște emoticoane. Chiar erau funny.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Abia acu’ am ajuns. Încă n-am intrat în casă. Mă joc cu animalele. Zâmbesc tâmp.
      Masă, duș, acte, TV, somn. În loc de virgulă pot pune MVB ? 😺

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

  21. Frăție, al meu și-a tăiat un deget la circular (mașinăria aia cu pânza dințată) și mi-a spus la 5 zile după, când îl externau din spital. Așa sunt și eu.
    PS Acum 100% serios, cine stă de povești cu tac-su, și din senin se pomenește examenul de prostată?

    Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  22. 13 mai 2002. A venit de la spital și in seara aceea pe la 3 noaptea a plecat iar. La ora 5 am aflat.
    Am plâns. Deși mă consider o persoană puternică, gândul la el mă face instant să plâng.
    L-am “întors” din drum de Crăciun cu un an înainte și a plecat la o săptămână după Paște anul următor. Nu a apucat să mă vadă student/absolvent/pe salariul meu. Dar cred că pe acolo pe unde este vede și se bucură, sau cel puțin așa îmi place să cred.

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  23. Eu sunt terorizat de faza cu stopul cardiac. Ideea ca eu sau cineva apropiat am putea muri brusc, ma sperie. Care ar fi fost cauza?!

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Pe 22 noiembrie i-am facut o surpriza tatei infiintandu-ma la usa de ziua lui. Nu se astepta pentru ca le spusesem alor mei ca vin pe la sfarsitul lunii. De 14 ani, de cand sunt plecată, nu il mai sarbatoream “live”. Tocmai trecerea timpului m-a facut sa decid ca 65 e vârstă buna sa fie sărbătorita mai special(e o scuza buna mental pentru mine neputând fi mereu prezenta). Pe 23 seara moare o prietenă din copilarie…38 de ani…metastaza abdominala!!intr-o săptămână s-a dus. Articolul de azi cred ca e pentru toate vârstele sau ar trebui sa fie. Boala nu iarta pe nimeni! Motivul de a te controla poate sa varieze de la vreau sa mai stau cu cei dragi, vreau sa pot sa fac ce imi place in viață sau chiar vreau sa mai stau prin zona ca sa le stau ca un ghimpe in coasta unora…important sa te îngrijești! Lucrand in sistem, zic ca e mai buna o moarte rapidă(parerea mea), chiar daca pare mai crancenă la prima vedere, dar, de cele mai multe ori, boala e lunga cu o gramada de suferinte care se adauga si care epuizează resursele tuturor( fizice, mentale, emotionale, economice). Așa ca e mai bine sa previi decat sa tratezi!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  25. Eu si sotul plecati din Romania din anul 2014, asta ar fi fost al 5-lea Craciun departe de cei dragi, visam de la inceputului anului sa reusim sa ajungem in tara de Sarbatori. In iunie eu si sotul in drum spre munca, el care este o fire puternica, citind un mesaj in statia de autobuz, incepe sa planga, si mi-am dat seama ca este grav… tatal lui, neimpliniti 55 ani, cancer pulmonar stadiul 4 terminal …
    In domeniul in care a lucrat a avut controale gratuite anuale si la 6 luni si le-a ocolit efectiv. Fumator de la o varsta frageda, si a avut semne ca organismul lui are ceva insa le-a ingnorat.
    Am fost in tara in luna septembrie, si am gasit un om schimbat,cum poate fi un bolnav care urmeaza un tratament puternic, care ai zice ca iti face mai mult rau decat bine…chimioterapia cea de toate zilele…
    Inca 2 sapt si zburam pe 23 cu avionul, destinatia Romania….nu stiu cum sa ma comport, cum sa fac fata pt el si pt mine…
    Nu pot sa nu ma ganadesc,imi zic ca e nedrept, e prea devreme, de ce asa, si ca o data pe an sau de 2 ori cat i-am revazut in timpul in care am fost plecati nu a fost indeajuns, si ca am ajuns la etapa cand incepem sa ii ingropam pe cei dragi…

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.