LATER EDIT

Am executat tragerea la sorți. Îi rog pe câștigători să mă contacteze AZI pe adresa de email de la “Contact” ca să urgentăm procedura pentru invitații. Câștigătorii sunt: 

  1. Camilla
  2. Cristiana Andrei
  3. Vera

Hai, repejor cu email-urile că vine iCEEfest-ul peste noi. 

…………….

Hai că astăzi mă simt mai generos decât un șeic arab plecat printre dune la cumpărat de fecioare blonde. Turma de cămile îmi mai lipsește, dar nu e timpul pierdut.

Ce voiam să vă zic, a venit din nou acea perioadă a anului în care se apropie cel mai mare eveniment de digital & tech, pe numele lui iCEEfest. Iar eu am dat iar din coate și-am obținut, special pentru cititorii acestui blog, nici mai mult nici mai puţin de TREI invitații full-acces. Asta însemnând că fiecare dintre cele trei îi permite posesorului ei să participe la toate prezentările sau activitățile desfășurate pe parcursul celor două zile de festival (inclusiv la party și concerte). Not bad, ha?

Dacă vreti să vă lămuriți cam ce-o să fie pe-acolo, aruncați un ochi pe agenda festivalului. Dar ce n-o să reușiți să vedeți pe nici pe site, nici în altă parte, este cea mai tare chestie: atmosfera de festival. Pe-asta n-ai cum s-o prinzi până n-o trăiești la fața locului. Până n-ai fost măcar o dată la iCEEfest, n-ai cum să realizezi ce înseamnă sălile pline cu peste 3500 de participanți și peste 200 de speakeri. It’s fucking huge și locul ăla pur și simplu vibrează de dimineață până noaptea târziu. Știți unde și când are loc, da? La Grand Cinema Digiplex, în Mall Băneasa, pe 14 și 15 iunie (joi și vineri).

Bref, ca să n-o mai lungim, am de dat trei bucăți și, ca să fiți în delină cunoștință de cauză, o să vă mai spun că fiecare dintre ele ar costa la ora asta câte 300 de euro. Motiv pentru care le voi da celor trei dintre voi care vor face un minim de efort să mă convingă că-și doresc să fie acolo. Iar minimul ăsta de efort presupune să intrați pe agenda festivalului, să vă uitați bine pe acolo și să-mi scrieți într-un comentariu care-i prezentarea sau care e speakerul pe care v-ați dori musai să-l vedeți. Luni, pe 11 iunie, fac tragerea la sorți și vedem care-s norocoșii.

Vă ține pumnii fratele vostru și săptămâna viitoare mă văd acolo cu câștigătorii.

P.S. În eventualitatea că nimeni de pe aici nu-și dorește invitație, am să vă rog să dați mai departe textul ăsta. Nu de alta, dar există o grămadă de cetățeni care vor tare de tot să fie acolo și nu pot, pentru că nu le permite bugetul. La ei aș vrea să ajungă.