Miercurea trecută, așa din senin, a început să se simtă un oareșce miros în bucătărie. Nu l-am băgat prea tare în seamă, mai ales că abia făcusem curat prin zonă, doar am crăpat geamul și-am zis că poate s-o duce el de unde a venit. Nu numai că nu s-a dus, dar joi dimineață era tot acolo, părea destul de bine înfipt și nu dădea semne c-ar avea de gând să plece nicăieri.

După o investigație sumară și-un brainstorming pe tema “unde s-ar fi putut ascunde cadavrul calului care pute în halul ăsta”, a urmat un scurt consiliu și s-a luat hotărârea inevitabilă: curățenie generală în bucătărie. Ceea ce am și executat (mă rog, nu io, c-am plecat la muncă, dar mă pricep bine de tot la delegat sarcini). Nu cred c-a ramas loc necurățat. Inclusiv aragazul, masca de la chiuvetă și frigiderul au fost date la o parte și curățat locul de sub ele cu dezinfectant. După care a fost lăsat și geamul larg deschis cale de fro juma’ de zi.

Well, joi seara când am deschis ușa la bucătărie, surprizăăă. Mirosul era atât de puternic încât avea propriul lui miros. M-am pus în fund și-am plâns. Pur și simplu nu știam ce-ar mai putea fi făcut. Bucătăria era atât de curată că putea fi folosită pe post de bloc operator pentru intervenții pe cord deschis. Și totuși puțea de-ți muta nasul.

Vineri nu se mai putea intra acolo decât cu mască de gaze. Și cum n-aveam așa ceva în casă, mi-am făcut cafeaua respirând pe gură, în timp ce cu o mână mă țineam de nas ca să nu cumva să uit și să inspir din greșeală. Ar fi avut exact efectul camerelor de gazare. Am plecat la muncă sperând că totul e doar un vis urât și seara toate vor fi în regulă. Evident, n-au fost.

Și-atunci, am făcut singurul lucru care se mai putea face. Am început să miros TOATE obiectele din bucătărie sperând să-mi dau seama de unde vine nenorocirea aia. Părea că vine dinspre frigider, mai precis de undeva din spate. L-am scos din priză, l-am tras în față, l-am analizat centimetru pătrat cu centimetru pătrat. Nimic în neregulă. Și totuși, de undeva din spate, mirosul ăla ieșea și ne lovea peste față cu puterea unui upercut de-ale lui Mike Tyson în vremurile lui bune. Din nou m-am pus în fund și-am plâns.

Printre lacrimi, am deschis telefonul și-am purces la o ultimă încercare disperată. Am tastat: “frigiderul miroase urât în spate”. Moment în care, o sfinți din ceruri, am dat peste acest articol, să-i dea ăl de sus sănatate ăluia care l-a scris. Da, frate, deasupra compresorului există o tavă, mai bine zis o tăviță (de existența căreia habar nu aveam și n-aș fi aflat nici dacă mai trăiam o sută de ani), care se umple cu apă și tot felul de reziduuri. Abil și destoinic cum mă știți, am lăsat telefonul din mână și-am scos-o de-acolo în secunda doi (a se citi jumătate de oră de chinuială, timp în care din minut în minut l-am înjurat groaznic p-ăla care a decis să pună unul dintre șuruburi într-un loc în care nu puteai ajunge decât dacă aveai mâini de pianist subnutrit).

Nu vreți să știți ce era în sărăcia aia de tavă. Practic așa îmi imaginez io c-ar arăta un leș de șobolan, topit în acid sulfuric, peste care cineva a turnat din belșug balegă de iac deranjat la stomac. Toate acestea având o preafrumoasă culoare crem-vrezui cu picățele maro deschis spre bej. Iar mirosul, o doamne, mirosul pe care-l emana nu poate fi descris în cuvinte, limba română e prea modestă ca să-l poată cuprinde. Nu știu cum n-am făcut hepatită pe loc, vă spun. Mi se ridică părul pe mâini și mi se pare că simt din nou putoarea aia chiar și acum când scriu.

Mno, după încă jumătate de oră de șurubărit și înjurături la adresa designerului frigiderului, tăvița era la locul ei, spălată, dezinfectată și parfumată. După alte două zile cu geamul deschis la maxim, s-a dus și mirosul de tot. Dar frica tot a rămas. Încă intru în bucătărie temându-mă să nu mă pândească sărăcia aia de pe undeva și să mă pună la pământ. Cred c-o să mai dureze până mă liniștesc de tot.

Râdem-glumim, dar am zis c-ar fi bine să las aici, scris, că poate or mai avea nevoie și alții. Nu de alta, dar eram atât de disperat că nu știu ce se întâmplă și de unde vine duhoarea aia, că deja eram decis să cumpăr alt frigider.

mihai_vasilescu_miros_urat